În 2025 se împlinește un secol de la înființarea județului Turda

de Petru SUCIU

Una dintre cele mai importante reforme, implementate după realizarea României Mari, de la 1 Decembrie 1918, a fost cea administrativă.

Reforma administrativă se impunea deoarece, după Unirea cea Mare, Țara avea în componență 74 de entități administrative: 34 Vechiul Regat, 22 în Transilvania, și câte nouă în Bucovina și Basarabia.

Provinciile istorice românești revenite la Patria mamă, prezentau modele diferite în ceea ce privește instituțiile, mecanismele și modelele de organizare administrativ-teritorială. Bucovina fusese organizată în zemstve, Basarabia în gubernii, iar Transilvania în comitate.

Înființarea statului unitar român a impus unificarea acestor sisteme legislative și administrative existente în toate provinciile românești și adaptarea lor la realitățile românești existente.

Această unificare a fost dificilă din cauza diferențelor majore între provinciile românești în ceea ce privește legislația, ceea ce a condus la o serie de dezbateri politice, care au o generat o serie de încercări de modificări a proiectului legislativ inițiat de o Comisie geografică.

Ziarul Înfrățirea, nr. 167, din 10 martie 1921, anunța o descriere amănunțită a modului cam s-au alcătuit noile județe ale țării, după planul propus de comisia geografică din Ministerul de Interne, plan care trebuie a trece azi prin parlament. Conform acestuia, numărul județelor României urma să fie redus, de la 74 la 48, Transilvania urmând să aibă în componență doar 16 județe. Deci, șase județe urmau să fie desființate, Turda-Arieș numărându-se printre acestea. Se și specifica faptul că plășile Jara și Turda și orașul Turda urmau să intre în componența județului Cojocna, care avea capitala la Cluj.

Însă, cum era și firesc, această primă formă de reformă a generat numeroase nemulțumiri. Astfel, în dezbaterea proiectului, din Cameră, Constantin C. Brăescu, deputat de Râmnicu-Sărat, a prezentat un protest, în numele mai multor parlamentari, împotriva intenției de reducere a numărului județelor. A adus chiar acuzația precum că prin reforma administrativă, guvernul ar avea preocupări electorale și că județele în cari opoziția e „tare”, vor fi însă încorporate la acele județe vecine în cari aportul electoral e de partea celor de la putere.

Ziarul Evenimentul (nr. 24 din 17 martie 1921) în care este anunțat acest protest, s-a situat de partea guvernului, afirmând că prin reforma aceasta, (guvernul) urmărește un scop mai înalt, acela de a desființa regionalismul, o piedică serioasă la unitatea națională. Mai departe însă, ziarul se contrazicea. După ce a arătat că, în concepția guvernului, regionalismul trebuie desființat, fiind o piedică la unitatea națională, câteva rânduri mai jos susținea un punct al planului, ce prevedea crearea a nouă regiuni administrative, astfel că Multe din trebile ce se rezolvă astăzi la București vor primi îndrumare de la centrele acelor regiuni, simplificându-se astfel aparatul de stat, care va merge mai repede.

În același timp, Evenimentul acuza partidele politice că, prin menținerea numărului mare de județe, susțin separatismul între frați.

Reducerea numărului județelor din Transilvania a fost dezavuată în numeroase memorii, la care a răspuns profesorul universitar Vasile Moruțiu, membru a Comisiei însărcinate cu noua reformă. În ceea ce privea județul Turda–Arieș, profesorul Vasile Moruțiu considera că: apreciind motivele expuse de locuitori, în memoriile înaintate, din cauza necesităților întregului ținut, nu poate să revină asupra hotărârii luate. (Înfrățirea, nr. 78/12.04.1921)

Valer Moldovan, ca exponent de marcă nu doar al comunității orașului Turda dar și a județului Turda-Arieș, a fost cosemnatar al mai multor „proteste și memorii” trimise guvernului și a făcut parte din delegația care s-a deplasat la București, pentru a susține cauza turdeană. A făcut-o și în nume propriu, prin articole publicate în presă, adevărate pledoarii pentru menținerea județului Turda-Arieș. În ziarul Patria, nr. 82 din 17 aprilie 1921, distinsul intelectual a publicat un prim articol, cu titlul Noua arondare a județelor, în care își exprima nemulțumirea și revolta împotriva unui astfel de proiect, trăgând un puternic semnal de alarmă asupra potențialelor urmări, de ordin național, economic și social, în sânul societății etnice românești turdene, care abia începea să se afirme și să crească numeric, după secole de opresiuni și interziceri. Și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea duplicitară a membrilor comisiei care, la întâlnirea de la București au dat „asigurări liniștitoare” pentru cetățenii județului Turda,  apoi au anunțat că proiectul inițial va continua așa cum a fost conceput. Articolul este atât de bine scris, susținut de date statistice de necontestat, încât am găsit de cuviință să-l redau în întregime:

Noua arondare a județelor

— Vivisecțiune: Un județ care nu vrea să moară —

Mai zilele trecute a apărut în gazetă proiectul comisiunii pentru arondarea județelor.

Județul Turda-Arieș era jertfit. S-au împărțit asupra lui ca și jidovii asupra hainelor un Hristos.

Românii din județ și în deosebi din orașul reședință Turda au sărit ca mușcați de șarpe. Au redactat proteste și memorii, au alergat la București unde au primit asigurări liniștitoare Li s-a spus, că proiectul dlor profesări de geografie e numai un material de studiu un fel de sport geografic, care nu angajează întru nimic pe factorii politici de tăieri de măsură.

Ne-am întors acasă și am băgat duh nou în sufletele amărâte.

Acum citim de nou un comunicat semeț al aceleași comisiuni de geografie:

„La memoriul înaintat de Jud. Turda-Arieș comisia a răspuns că apreciază cele expuse (sic!) dar din cauza necesităților întregii regiuni (?) nu se poate reveni asupra celor fixate în primul proect”.

Pentru Dumnezeu! Dlor savanți și geografi încetați odată ca experimentările dvoastre în carne vie!

Vivisecțiunea, cu toată barbaria ei e justificată uneori, numai în cazuri extrem de rare.

Dar ca să ne torturați pe noi luni și, poate ani de zile cu foarfecele dvoastră de arondare e mai mult decât poate să supoarte chiar un organism puternic. Datuv-ați dvoastră seama ce dezastru național și economic constitue și numai comunicatele dvoastră prețioase.

Cunoașteți dvoastră situația elementului român în orașul Turda și cumpănirăți urmările fatale ale desființării județului Turda-Arieș?

O vieață întreagă am muncit și luptat pentru prestigiul și progresul românismului în acest județ românesc și în reședința ungurească a județului.

Cunosc personal toate energiile și resursele elementului român și toate forțele ungurilor.

De la unirea cu patria mamă am urmărit, cu bucurie și înfrigurare progresul alor noștri în Turda și am abuzat de iertare când statistica dela finele anului 1920 ne-a prezentat un spor de 6% în favorul nostru în 2 ani de zile

Să nu uităm însă un lucru că tot sporul și toate sforțările noastre de a întări românismul în Turda în 1920 ungurii dau 70% iar românii numai 29,8% a populației de peste 18.000 a orașului.

Și când cele peste 100 familii românești intelectuale, în butul ispitelor și ravagiilor vremelnice a politicianismului — încuibat înainte de vreme și la noi — fac sforțări vrednice de admirațiune ca să asigure preponderanța politică, culturală și economică a elementului român și a ideei de stat român în Turda, ca din senin ne vine lovitura ofilitoare a oricărei energii și a oricărui avânt — spectrul desființării județului? Știu Domnii dela masa verde, dobă de carte, ce însemnează asta?

Dacă știu — ceea ce face e o crimă, dacă nu atunci e o inconștiență.

Noi însă cei din județul Turda Arieș și îndeosibi cei din orașul Turda am fi vrednici să fim trași în fața Curților Marțiale, pentru lașitate în fața dușmanului, dacă nu vom face tot ce ne stă în putință, ca să abatem deasupra capetelor noastre urmările funeste fie a crimei, fie a inconștienței ce ne amenință cu pierzare.

Să vorbesc cu cifre :

Din cei 4700 români ai orașului Turda 95% sunt țărani – parte locuitori împrăștiați pe la fermele de pe hotarul orașului, parte grupați în cvartetul român de pe colina estică.

Restul de 5% sunt intelectuali, profesori, advocați, preoți, funcționari și câțiva maeștrii și comercianți români. Aceste 5% elemente conștiente și oțelite în luptele naționale din trecut au fost și sunt stâlpii românismului din oraș.

Acum să presupunem, că s-ar găsi un guvern atât de ușuratic care să dee o sancțiune proectelor dlor profesori de geografie și să desființeze județul Turda-Arieș!

Rezultatul ar fi un exodus din oraș al tuturor acestor elemente conștiente de funcționari, meseriași sau comercianți cari de la unire încoace sub scutul Statului român și-au aflat aici un rost și o pâne.

Desființarea județului înseamnă depărtarea din Turda a:

50 capi de familie de funcționari administrativi,

50 „ „ ,, de fam. de funcționari de la adm. financiară,

40 „ ,, „ de fam. de la  tribunal, procuratura, revizorat etc.

Ar rămâne în Turda exact 3-4 advocați, 3 preoți și 4-5 funcționari de bancă, așa dar 14-15 familii române câte au fost și înainte de unire.

Întreb, e acesta un reson de Stat și se pot compensa pierderile aceste naționale cu pretinsele necesități ale unei regiuni încă neexistente?

Și apoi încă un lucru:

Turda, oraș încă unguresc în mijlocul unui județ cu 76 procente majoritate română, nu poate fi redus și oprit în desvoltarea lui normală, prin nici-o măsură administrativă.

Materiile prime cu abundență în jurul orașului, combustibilul ieftin — gazul metan — fac din Turda un centru industrial de primordială însemnătate.

Aci sunt deci 8 fabrici mari. În 2-3 ani vor fi 20-30. Și această desvoltare economică va avea repercusiune și asupra orașului.

Și azi Turda e al 5-lea oraș în Ardealul propriu zis. Ca mâne va apuca înainte ca populație și bunăstare.

Și atunci dacă guvernului — oricare ar fi —ie indiferent ca acest viitor și prezent centru industrial va rămâne un oraș unguresc, să desființeze județul Turda-Arieș și să mute din Turda pe pionerii românismului.

Dacă însă ține ca orașul în apropierea căruia își doarme somnul de veci Mihai Viteazul să se conformeze cu încetul dar sigur geniului patriei noastre românești, atunci nu numai că să nu desființeze județul, ci să interzică comisiilor sale de profesori mai mult sau mai puțin ignoranța a relațiilor locale ca să experimenteze pe pielea noastră.

E o jale să vezi apatia și desperarea ce a cuprins cele mai bune suflete din Turda de când cu veștile despre desființare.

Orice energie culturală, economică și socială a pierit și pe toți îi stăpânește un simț de nesiguranță și de zădărnicie care poate fi catastrofală.

Deci cerem declarații lămuritoare cu o zi mai iute de la cei competenți iar domnii geografi din comisie să ne mai slăbească cu dragostea și comunicatele lor pretențioase din cari și așa nimic nu să alege.

Constatând că, în ciuda „uraganului de proteste”, comisia nu cedează și că persistă în aplicarea proiectului de început și văzând că nesocotesc obiecțiunile și protestele celor din județul Turda-Arieș, s-a hotărât ca în sâmbăta dinainte de duminica Tomii, să se organizeze un miting în Turda, unde să-și spună cuvântul de protest toți factorii și toate păturile sociale din județul Turda-Arieș. (Patria, nr. 97/06.05.1921.)

Și nu doar atât. În ziarul Patria, nr. 98, din10 mai 1921, Valer Moldovan revenea cu un al doilea articol de susținere a doleanțelor turdenilor și a locuitorilor județului Turda-Arieș, articol reprodus în continuare:

Turda sau Torda  

de Dl. VALER MOLDOVAN  

E vorba de al cincelea oraș din Ardealul propriu zis, privit din punctul de vedere al populației și al importanței sale istorice, politice și strategice.  

La început a fost: Turda chiar și pentru unguri.  

În documentele regilor Ungariei din veacul al 12 se face amintire de un „civitas quod digitur Turda.”  

În cursul veacurilor, nepriincioase pentru noi, românii, însă s’a prefăcut pe neobservate în Torda. Și Torda a rămas până în Decemvrie 1918, când pe fațada gărei din Turda „o“ unguresc a fost schimbat cu un „u“ românesc.  

Tot atunci prin o ordonanță a celui dintâi prefect român, Turda a devenit denumirea oficială a orașului, ajuns sub stăpânirea românească.

Sunt două căi de a schimba structura și înfățișarea lucrurilor omenești. Una e ceeace se numește lucrare de fațadă.  

Ai ajuns la putere. Dai un ordin. În câteva zile dispar de pe frontispiciurile edificiilor publice inscripțiile făcute în limba vechei stăpâniri. Un alt ordin și se romanizează toate firmele, cel puțin de pe străzile principale.  

Calea asta miroase puțin a Potemkin, dar e comoadă și ce e mai mult trezește și înlăturește iluzii.  

Cei cari parcurg orașul în viteza automobilului se vor minuna de minunea realizată așa peste noapte.  

Apoi mai este o a doua cale. E drept, că e mai anevoioasă și pretinde răbdare, muncă și voință colectivă.  

Calea asta pornește din maxima, că nu lucrurile de fațadă determină caracterul unui oraș, ci faptul, că — în cazul nostru concret — sunt în majoritate cei ce îl numesc „Torda“ sau „Turda“.  

Adevărul azi — după cea mai nouă statistică e că abia 39,8 %[1] e numărul celor pentru cari nu numai de porunceală ci și după obișnuința din trecut Torda e Turda.  

Pentru restul de 70%— inclusiv evreii — în comerciul vieții de toate zilele în bisericile și în sanctuarele familiilor lor Turda a rămas tot Torda.  

Pe noi Românii din Turda lucrul acesta nu ne experează. Nu, pentru că știm din istoria acestui oraș că prin veacul al 18-lea ungurii au adus repețite și draconice hotărâri, prin cari românilor li era prohibit să se stabilească în oraș.  

Cetățenilor și văduvelor unguroaice le era oprit să angajeze și numai un servitor de român.  

Și în butul acestor ordonanțe, cari au rămas în vigoare până la1848, elementul român a penetrat în oraș așa că la finele dominațiunei ungurești procentul lor s’a urcat la 24. În doi ani de stăpânire românească acest procent s’a urcat rapid la aproape 30, în urma venirei la Turda a unui număr mare de slujbași români administrativi, financiari, justițiari.  

Mai știm apoi o lege, că în împrejurări politice cât de cât favorabile orașul trebue să sa conformeze și etnicește populațiunea rurală care o împrejmue.  

Sub raportul acesta credem, că orașele Dej, Gherla, Turda, Aiud, Deva, etc. au fost nește centre ungurești efemere în cari numai forța Statului ungar a ținut sufletul, îngrămădind în ele nenumărate familii de slujbași neaoșe ungurești.  

Singur (orașul) Turda pare a face o excepție și pare a avea posibilitatea unei mai îndelungate rezistențe față de ofensiva română,  

Împrejmuită de trei părți de români, are spre miazăzi pe Câmpia Turdei — fostul scaun secuesc al Arieșului — un bazin etnic, din care ungurimea din oraș se va putea întregi încă multe decenii înainte.  

Mai e apoi Turda și un puternic centru industrial. În cele 8 fabrici lucrează vr’o câteva mii de muncitori, cea mai mare parte unguri, iar puținii români și ei pe bază socialistă, sunt indiferenți față de ideia naționalistă. 

Întrebarea e, — bine înțeles — în supoziția că nu ne mulțumim numai cu o românizare de fațadă, — că „e posibil, ca Torda de ieri să devie în viitorul apropiat un oraș ca majoritate românească?”  

Răspunsul e un hotărât: da. Însă numai sub o condiție. Condiția, sine qua non, e că acest oraș să rămână și pe mai departe reședința unui județ, a județului Turda – Arieș cu populația lui neaoș românească de 76%. Munca stăruitoare și armonică a elementului conducător intelectual român din oraș trebue să fie sprijinită și pe viitor de năzuințele similare ale întregului județ român.  

Sub aripile intelectualilor români slujbași ai Statului și ai județului se vor spori și întări meseriașii și comercianții români, recrutați de prisosul de populație a satelor românești din județ.  

Dimpotrivă desființarea plănuită a județului — cea mai mare greșeală politică și națională a Statului acestuia — înseamnă evacuarea forțată a aproape întregei intelectualități române și pe urma ei a păturei de meseriași și comercianți români.  

O visiune urâtă mă chinuie pe când scriu aceste şire.  

Mi se pare, că pe câmpia întinsă a Turdei, în fata mormântului sfânt al lui Mihai Viteazul, răsar ca din pământ nenumărate urloaie da fabrici a căror fum întunecă întreg orizontul. 

 Din sgomotul infernal al mașinilor și al sirenelor se desprinde un cântec de rezvrătire, Imnul internațional al muncii.  

În fabrici mișună, mii și zeci de mii de muncitori cu drapele și sentimente roșii.  

Monumentul eroului unității noastre naționale, stă iarăși uitat și stingher ca în vremile stăpânirii ungurești: strein, lângă oraș strein.  

La miez da noapte se ridică din mormântul lui de veacuri Slăvitul Voievod și se întreabă mirat: 

–  „Unde’s Românii din Turda? Nu mai vin cu drapele tricolore să le închine la fața groapei mele?”  

Și de se va întâmpla pe acolo vrun Român năcăjit, rătăcit prin noapte cu turma lui de oi, îi va răspunde îndurerat:  

– „În van îi aștepți Măritule Voevod! S’au împrăștiat în toate colțurile țării, de cârd cu nenorocita aia de desființare a județului!…”  

Mă frec la ochi, ca să alung visiunile negre.  

Nu! Nu se poate!  

Nu cred să se afle un guvern atât de uitat de datoria lui națională, care să propună și un corp legiuitor român care să accepte o astfel de monstruozitate.  

Nu! Torda, orașul acesta cu mare viitor industrial, azi deja al 5-lea oraș al Ardealul propriu zis ca populație și ca importanță politică și strategică, trebue să devie chiar sub aripile proteguitoare a Statului român Turda nu numai de fațadă ci cu adevărat românească.  

Aceasta o cerem de la Statul român, noi Românii din Turda, aceasta o pretind interesele superioare ale neamului întreg și o reclamă mormântul sfânt a lui Mihai Viteazul, eroul, martirei și înainte mergătorul unității noastre naționale da azi.

Au trecut trei ani fără a se lua o hotărâre, iar românii din Turda trăiau în aceeași incertitudine, îngrijorați de amenințarea sacrificării județului Turda-Arieș. Îngrijorarea turdenilor era determinată nu doar de refuzul comisiei de a da curs cererii lor de menținere a județului, la care solicitau să fie încorporate plasele Abrud și Ocna Mureșului, ci de posibila înființare a unui nou județ, numit Abrud, în care să fie încorporat județul Turda-Arieș. Referindu-se la această amenințare, un distins intelectual din Turda (probabil Valer Moldovan) declara ziarului Adevărul din 3 februarie 1924: Nu vom admite niciodată ca județul nostru să facă umplutură la alt județ. A se desființa județul Turda-Arieș ca să fie incorporat în cadrele unui județ de munte, cu capitala Abrud, ar însemna să fie sacrificat cu totul elementul românesc din orașul Turda. Azi, capitală de județ fiind, Turda are prefectură de județ, tribunal, o serie de instituțiuni cari toate contribue la înmulțirea elementului românesc, funcționarilor români, etc. Dacă însă aceste instituțiuni s-ar strămuta la Abrud, Turda ar pierde iar din caracterul lui românesc.

În urma convorbirii cu „distinsul intelectual din Turda” redactorul ziarului Adevărul, impresionat de datele statistice oferite de interlocutor, devine un susținător al cauzei turdene: În județul Turda-Arieș elementul român formează 74 la sută din populație, în orașul Turda situația este tocmai inversă. Populația minoritară formează 74 la sută și numai 26 la sută sunt românii. Pentru întărirea elementului românesc în acest oraș e nevoie ca Turda să rămâie capitală de județ, județul Turda-Arieș să rămăie și în viitoarea organizare a statului român, un factor administrativ, întregit fiind încă cu plasele curat românești Abrud și Ocna Murășului.

Articolul mai informează că sunt anunțate, în centrele de plase ale județului Turda-Arieș, adunări la care sunt chemați țăranii din județ, ca să-și manifeste dorința unanimă ca să nu fie știrbit nimic din cadrele județului, care este un județ istoric și are astăzi o mare importanță economică și culturală.

Acest demers, pentru salvarea județului, a avut darul de a pune capăt, cel puțin pentru moment, luptelor politice dintre partide și dintre susținătorii acestora. De asemenea, a avut loc o conciliere și în sânul „inteligenței române” din Turda, o nouă stare de spirit manifestându-se, cu rezultate imediate. Primul semn al acestei împăcări a fost editarea în comun, a unui ziar săptămânal, cultural și național, numit Turda. Dacă o gazetă politică, locală, nu putea să trăiască la Turda, una de cultură și de informații, susținută de toți românii din Turda, e o gazetă care își vede existența asigurată.

O altă acțiune salutară a intelectualilor români, a fost preocuparea ca în numeroasele fabrici din Turda lucrătorii specialiști să nu mai fie aduși din străinătate, ci să fie pregătiți din vreme, din rândurile copiilor de țărani din țara moților și din împrejurimi, lucru perfect posibil, deoarece în 15 ianuarie 1924 a avut loc inaugurarea Școlii de Arte și Meserii din Turda.

Se părea că insistențele turdenilor au avut, în cele din urmă ecou. Semnalul succesului lor avea să fie exprimat la început de an 1924, din gura unui reprezentant al guvernului României.

În 12 februarie 1924, într-o vizită oficială la Turda, ministrul Cultelor și Artelor, Alexandru Lapedatu, la nemulțumirile și îngrijorările exprimate și întrebările adresate, a afirmat că versiunea despre o eventuală desființare a județului Turda-Arieș nu are nici un temei, întrucât nici nu s-a pus în discuție viitoarea remaniere teritorială administrativă. (Viitorul, nr. 4781/16.02.1924)

Un an mai târziu, informațiile de la București aduceau liniștea sperată și mult așteptată de comunitatea turdeană: județul nu va fi sacrificat! De acum, urmau disputele pentru stabilirea granițelor județului.

Comisia administrativă a județului Turda-Arieș, într-o ședință prezidată de Iulian Peter, prefect și inspector administrativ, în urma propunerilor făcute de subprefectul județului, dr. Alexandru Moldovan, a hotărât ca numele viitoarei unități administrative să fie Turda. (Universul, nr. 59/13.03.1925)

În Neamul Românesc (nr. 70 din 26 martie 1925), ziarul istoricului Nicolae Iorga, era prezentat memoriul Consiliul județean al județului Turda-Arieș adresat guvernului, prin care se cerea, în interesul unei mai bune administrații,  atașarea la acest județ următoarelor plase și comune: 1. Plasa Ocnele Mureșului și Roșia Montană cu orașul Abrud. 2. Comuna Ponor din plasa Aiud, jud. Alba inferioară. 3. Din județul Cojocna se cer, cinci comune și toată regiunea din plasa Jilău (Gilău) locuită de Moții. În schimb județele acestea vor primi treisprezece comune.

În sfârșit, proiectul de lege pentru unificarea administrativă este adoptat de Adunarea deputaților în 10 iunie 1925 și de Senat în 11 iunie 1925 (Monitorul Oficial nr. 128/14.06.1925), iar Legea nr. 95 privind unificarea administrativă a fost promulgată în 14 iunie 1925 de către Guvernul Ion I.C. Brătianu, la elaborarea sa participând multe personalități ale vremii: Simion Mehedinți, Vintilă Mihăescu, Vasile Meruțiu etc. (Vezi Evoluția reformelor administrativ-teritoriale din România în ultimul secol – Daniela Antonescu, Academia Română, București 2018, pag. 5.)

Monitorul Oficial nr. 220, din 7 octombrie 1925 (pag. 10926; 10928; 10932), prezintă astfel Județul Turda Arieș, redenumit Turda: Județul Turda va fi format din:

1. Actualul județ Turda-Arieș, afară de: comunele: Petea, Văidei, Oarba, Sân-Marghita, Dileul Românesc, Dileul Unguresc, Grebeniș, Săușa de Câmpie, Săușa, Șeulia și Oroi, care trec la județul Mureș; comunele: Ciurila, Sălicea, Săvădisla, Leneșel, Răchișul-Românesc, Hășdate, Lita-Română, Miheșul-de-Câmpie și Velcherul, care trec la județul Cluj; comunele: Ciugudul-de-Jos, Ciugudul-de-Sus, Decea, Inoc, Cicău și Ormeniș cari trec la județul Alba;
2. Comunele: Iuriul de Câmpie, Soporul de Câmpie, Rediu și Aiton, de la județul Cojocna;
3. Comunele: Nandra, Gheja, Cecălaca, Ațintiș, Mușca, Orosia, Găbud, Botez, Sân-Iacob, Petrilaca, Istihaza și Cuci de la județul Alba de Jos.

Capitala la Turda.

Județul Turda avea în componență 138 de comune rurale și, potrivit Anuarului Socec al României Mari, ediția 1924-1925, acestea au fost următoarele: Agârbiciu, Agriș, Albac, Bagiu, Baia de Arieș, Băișoara, Banabic, Bedeleu, Beiul de Câmpie, Berchiș, Bicălat, Bistra, Bogata de Mureș, Brăzești, Budiul de Câmpie, Buru, Cacova Ierii, Câmpeni, Căpușul de Câmpie, Cârcedea, Ceagz, Ceanul Deșert, Ceanul Mare, Certegea, Cheța, Chiend, Chimitelnicul de Câmpie, Cicău, Cioara de Sus, Ciugudul de Jos, Ciugudul de Sus, Ciurila, Coc, Comițig, Copand, Cornești, Cristiș, Cucerdea, Dateș, Decea, Dileul Român, Dileul Unguresc, Dumbrău, Feldioara-Războieni, Feneșel, Filea de Sus, Filea de Jos, Ghiriș-Arieș, Ghiriș-Sâncraiu, Grebenișul de Câmpie, Grind, Grind-Cristur, Hădărău, Hărastăș, Hășdate, Hăsmaș, Hidiș, Iara de Jos, Iclandul Mare, Iclănzel, Indol, Inoc, Lechința de Mureș, Lita Română, Lita Ungurească, Ludoșul de Mureș, Luna de Arieș, Lunca, Lupșa, Măgura, Măhaciu, Micuș, Miheșul de Câmpie, Mischiu, Moldovenești, Muerău, Muncel, Muntele Băișoarei, Neagra, Oarba de Mureș, Ocolișul Mare, Ocolișul Mic, Ormeniș, Oroiul de Câmpie, Petea de Câmpie, Petridul de Jos, Petridul de Mijloc, Petridul de Sus, Poiana de Arieș, Ponorel, Poșaga de Jos, Poșaga de Sus, Pusta Sâncraiu sau Sâncraiu Deșert, Rachișul de Arieș, Rachișul Român, Runc, Săcalul de Câmpie, Săcel, Sălciua de Jos, Sălciua de Sus, Sălicea, Săliște, Sând, Sângeorgiu, Sânger de Câmpie, Sâniacob, Sânmarghita, Sânmartinul Deșert, Sânmartinul Sărat, Sânmihaiul de Jos, Sânmihaiul de Sus, Sartăș, Sasavința, Șăulia, Șăușa de Câmpie, Săvădisla, Scărișoara, Șchiopi, Silvașul Unguresc, Surduc, Șuțu, Tăureni, Țicud, Trăscău, Tritul de Jos, Tritul de Sus, Tur, Urca, Vaidasig, Vaidei de Câmpie, Velcheriul de Câmpie, Vereșmort, Vidolm, Vidra de Jos, Vidra de Sus, Vințul de Sus, Zau.

Ulterior, au fost redenumite unele localități: Alunișu (Muierău), Bădeni (Bagiu), Bărboși (Săcal), Bogata (Bogata de Mureș), Borzești (Berchiș), Călărași (Hărastăș), Câmpia Turzii (Ghiriș Arieș + Ghiriș Sâncrai), Ceanu Mic (Ceanu Deșert), Cheia (Mischiu), Chețani (Cheța), Colțești (Sângeorgiu), Comșești (Comițig), Copăceni (Copand), Cornești (Sinfalău), Dateș (Dătășeni), Deleni (Indol), Dileul Vechi (Dileul Românesc), Dileul Nou (Dileul Unguresc), Dumbrava (Dumbrău), Făgetul Ierii (Bicălat), Gligorești (Sânmărtinul Sărat), Grindeni (Grind Cristur), Gura Arieșului (Vaidasig), Hădăreni (Hădărău), Iacobeni (Sâniacob), Izvoarele (Bedeleu), Lita (Lita Română), Liteni (Lita Ungurească), Livada (Șchiopi), Lunca Largă (Lunca), Luncani (Grind), Măhăceni (Măhaci), Măgura Ierii (Măgura), Mărtinești (Sânmărtinul Deșert), Micești (Micuș), Mihai Viteazu (Sânmihaiu), Moldovenești (Varfalău), Ocoliș (Ocolișul Mare), Ocolișel (Ocolișul Mic), Oprișani (Cristiș), Papiu Ilarian (Budiul de Câmpie), Pădureni (Coc), Petrești (Petrid), Pietroasa (Ceagz), Plaiuri (Hășmaș), Plăiești (Chiend), Podeni (Hidiș), Pruniș (Silivaș), Pusta Sâncraiu (Crăiești), Războieni (Cucerdea), Războieni Cetate (Feldioara Războieni), Răzoare (Velcheriu de Câmpie), Rimetea (Trăscău), Săndulești (Sând),  Stejeriș (Cârcedea), Triteni (Tritiu), Tureni (Tur), Unirea (Vințu de Sus), Valea Largă (Țicud), Vadu Moților (Neagra), Vaideiu (Vaidei de Câmpie), Valea Largă (Țicud), Vălenii de Arieș (Rachișul de Arieș), Vălișoara (Rachișul Român), Vâlcele (Banabic), Viișoara (Agârbiciu), Vința (Sasavința), Zaul de Câmpie (Zau).

A fost un succes enorm, după o luptă îndelungată și aprigă, dusă și asumată de politicieni și intelectuali români din Turda, care, pentru un deziderat naționalist, și-au unit forțele, ignorând apartenențele sau simpatiile politice, și având tot sprijinul oamenilor simpli.

Din păcate, Turzii i-au lipsit oamenii politici și intelectualii de marcă, puternici, de factura lui Valer Moldovan, atunci când, după mai bine de patru decenii, s-a pus în discuție revenirea la împărțirea teritorial-administrativă interbelică. Lipsind un Valer Moldovan, nu a avut cine să susțină cu înfocare reînființarea județului Turda, cu prilejul reformei administrative din anul 1968, când administrațai centrală a împărțit teritoriul județului Turda județelor Cluj, Alba și Mureș.

[1] Eroare de tipar, corect 29,8.