În ianuarie 1919, gimnaziul maghiar din Turda a fost preluat de administrația română.

Liceul Regele Ferdinand, din Turda, azi Colegiul Național Mihai Viteazul

Printre primele măsuri luate de către noul director, Petru Suciu, a fost încadrarea a doi profesori de limba română, unul dintre aceștia fiind Teodor Murășanu, născut la Ghirișul de Arieș. Apoi, după vizita regală la Turda, din 28-29 mai 1919, unității de învățământ i s-a dat numele „Liceul „Regele Ferdinand”.

Din inițiativa elevilor români, s-a constituit Societatea de Lectură „Valea Arieșului” [1] și, sub oblăduirea tânărului profesor de limba română (avea doar 28 de ani), aveau să se organizeze, în fiecare sâmbătă seara, șezători literare, la care erau invitate și unele personalități. La una dintre aceste seri, dr. Valer Moldovan a vorbit despre istoricul orașului Turda. Aceste manifestări erau „bine cercetate” nu numai de către elevi ci și de întreg publicul intelectual. [2]

În scurt timp, laborioasa activitate literară a profesorului lor de limba română, Teodor Murășanu care, după debutul literar din anul 1906, în revista săptămânală „Unirea” din Blaj, cu poezia Pastel, a publicat volumele de versuri: Poezii (1920), Lumini suflate de vânt (1923) și Fum de jertfă (1923), i-a inspirat pe unii dintre elevii săi, deciși să-i calce pe urme.

Unul dintre aceștia, „un puști negricios cu gărgăuni de scriitor” [3], începuse să se afirme participând activ la aceste șezători. Numele lui era Pavel Dan, fiul morarului din satul Clapa, județul Turda – Arieș.

În anul 1925, Pavel Dan, avândul ca model și sfătuitor pe eminentul său profesor Teodor Murășanu, și-a convins câțiva colegi să se alăture dorinței sale de a da viață unei reviste școlare. Strădania sa avea să se materializeze repede, în luna martie a aceluiași an apărând nr. 1 al revistei pe care a numit-o Fire de tort, și pe al cărui frontispiciu se menționa: Revistă literară, științifică și folkloristică a elevilor de la Liceul „Regele Ferdinand” din Turda.

Teodor Murășanu semnează Cuvântul înainte, în care afirmă: Întâiul pas, spre o dezvoltare și formare sănătoasă, îl fac elevii numai atunci când vor începe să colaboreze ei înșiși la munca depusă de profesor în orele de lecții; când vor începe să se intereseze și să se pasioneze de materiile ce li se predau, dovedind o râvnă și o curiozitate crescândă pentru studiile ce se perindă an de an. Și încheie numind revista fraged fruct al inimilor tinerești.

Pavel Dan a primit cu mari emoții apariția revistei. Unul dintre colegii săi, Emil Sabău, peste ani, consemna: Cât entuziasm și câtă bucurie radiau obrajii săi în aceea zi senină de mai, când împreună am reușit să edităm primul număr al revistei „Fire de tort. [4]

Peste ani, într-un supliment duminical dedicat municipiului Turda al ziarului Făclia (4 iulie 1971), scriitorul turdean Mircea Ioan Casimcea afirma că Fire de tort pare să fie cea mai veche revistă apărută pe teritoriul Turzii și că Primul număr … a intrat în atenția criticii literare, fiindcă Pavel Dan, elevul, semnează o analiză literară a poeziei “ de George Coșbuc.

Din păcate, a mai apărut doar numărul dublu 2-3, din cauza unor condiții materiale precare. Dar, adevăratul motiv ar fi fost altul; eliminarea din liceu a inițiatorului și sufletului revistei, Pavel Dan. Motivul acestei decizii drastice o explică unul dintre foștii săi colegi, Bazil Gruia: participarea la o serată dansantă, la care era de față și un profesor și care l-ar fi reclamat. [5] Conform altei mărturii, Pavel Dan participase, împreună cu alți colegi, la un bal în oraș. Pretextând că depășise ora îngăduită de conducerea liceului, au fost reclamați, din gelozie, de către un pedagog, care încerca astfel să se răzbune pe succesul elevilor, care-l concuraseră la simpatia unei frumoase eleve de liceu. [6]

Anii au trecut, s-a schimbat și regimul politic în România, și, în anul 1959, după o pauză de 34 de ani, la Liceul de băieți, cum se numea acum, a reapărut revista elevilor, purtând numele Suflet tânăr, dar cu o viață la fel de scurtă; doar numele 1; 2 și 3 – 4.

După o altă pauză, mai scurtă de data aceasta, în anul 1967, urmează o perioadă cu o activitate literară creatoare susținută, plină de vitalitate, amintind de perioada de pionierat. Noul nume al revistei este Orizont și apare în condiții grafice deosebite.

Ziarul „Făclia” (21 mai 1967) avea să semnaleze apariția noii reviste a liceului turdean, devenit de scurt timp Mihai Viteazul, care își propunea să promoveze și să îndrume pașii tinerilor talentați în domeniul literar, să dezvolte interesul pentru diferitele discipline științifice, să lărgească orizontul de cunoștințe al cititorilor. [7] Încă de atunci, eleva Ana Maria Pop făcea dovada unor lăudabile încercări poetice.

După doar două numere, colectivul de redacție ia decizia să revină la numele inițial, cel lansat de Pavel Dan, ca semn al continuității tradiției literare a liceului. De asemenea, la numerotare se va ține cont de toate aparițiile anterioare, indiferent de numele purtat de revistă.

Astfel, în anul 1968 (re)apare Fire de tort, cu nr. 10. Această revenire va fi de bun augur, în scurt timp reușind să se impună pe plan național, recunoscându-i-se valoarea.

A urmat un număr festiv al revistei Fire de tort, nr. 12 -13, însumând 86 de pagini, dedicat zilei de 11 mai 1969, care, spunea profesorul Aurel Clamba, directorul liceului că reprezintă pentru întreg colectivul școlii noastre un dublu eveniment: împlinirea a 60 de ani de la înființarea liceului și 11 ani de la decernarea numelui marelui voievod Mihai Viteazul instituției noastre — eveniment întâmpinat cu legitimă mândrie, dar și cu firească emoție.[8] Tinerelor condeie liceale li s-au alăturat doi foști absolvenți ai liceului, profesor Mihai Iosivaș și profesor dr. Oliviu Gherman.

Au continuat aparițiile numerelor duble ale revistei, 14-15 tot în anul 1969, 16-17 în 1970 și 18 – 19 în 1971.

Se cuvine să ne amintim, cei de o anumită vârstă, și să aducem la știința celor mai tineri, numele unora dintre elevii care, prin talentul și sârguința lor au făcut posibilă continuitatea unui proiect început cu mulți ani înainte, de fiul unui morar dintr-un sat ardelean: Emilia Bocăniciu, Doina Brezeanu, Eugenia Bușoiu, Rodica Cosma, Gabrielei Cuc, Horea Faur, Vasile Făgădar, Topfeldi Florea, Vasile Florea, Dorina Furtună,  Otilia Ghiuruțan, Corneliu Hădărean, Stela Hădărean, Claudiu Hudrea, Ioan Hudrea, Endre Csaba Jakab, Andrei Lenard, Valentin Mureșan, Florina Peculea, Daniela Pleșa, Anamaria Pop, Teodor Porumb, Horea Rațiu, Radu Rațiu, Teodor I. Rusu, Rodica Tropa, Mircea Turdean și alții.

Se poate vorbi și de o Carte de onoare a revistei Fire de tort, în care si-au pus semnătura mari personalități, fie că au fost, sau nu, elevi ai Liceului „Mihai Viteazul”. Printre acestea: prof. Mihai Iosivaș și prof. dr. Oliviu Gherman, despre care am mai amintit, avocatul Ion Cerghizan, prof. Ioan Hristea, Andrei Avram, doctor în filozofie, șef de sector la Centrul de cercetări fonetice și dialectale al Academiei, prof. Ștefan Pascu, rectorul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Chiar și sculptorul de renume mondial, Etienne Hajdu, este reprezentat printr-o scrisoare, la rubrica intitulată Corespondențe.

Revista a găzduit, în paginile sale, rubrici bogate și variate: Tinere talente sau Tinere condeie, Opinii, comentarii, evocări, Traduceri, Folclor, Critică literară, Cronici literare, eseuri, interviuri, Caleidoscop științific, Jocuri distractive, Umor, Poșta redacției, etc .

Nivelul calitativ ridicat al conținutului materialelor oferite cititorilor, dar și talentul poetic și narativ al autorilor, au avut darul de a atrage atenția și, în scurt timp aprecierile și distincțiile binemeritate, atât pe plan local (județean) cât și la nivel național.

Astfel, în toamna anului 1970, la concursul revistelor școlare din județul Cluj, juriul, format din cadre didactice, reprezentanți ai presei literare și cotidiene clujene și activiști ai Comitetului județean U.T.C. (în acele vremuri nu se puteau organiza astfel de manifestări în lipsa reprezentanților organizațiilor de partid), a hotărât decernarea premiului I revistei  Fire de tort, a Liceului Mihai Viteazul, din Turda. [9]

Dar, acest succes putea fi considerat ca unul firesc, deoarece cu aproape un an în urmă, în luna noiembrie 1969, la încheierea primului concurs național, destinat revistelor școlare din liceele de cultură generală, organizat de Ministerul Învățământului în colaborare cu Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și ziarul Scânteia Tineretului, juriul a declarat câștigătoare a premiului I, revista Fire de tort a Liceului Mihai Viteazul, din Turda, alături de revistele: Țara visurilor noastre — Liceul nr. 1 din Oradea și  2000 — Liceul nr. 21 din București. Premiile acordate câștigătorilor au constat în materiale didactice utile procesului instructiv-educativ. [10]

*

Fac parte din generația promoției 1967-1971 a Liceului Mihai Viteazul, contemporană cu revista liceului revenită la titlul primului botez, Fire de tort. Erau de notorietate, în rândul elevilor din orice an, nume ca: Anamaria Pop, Dorina Furtună, Florina Peculea, toate făcând parte din clasa de „uman”. În decursul celor patru ani de liceu, în paralel cu activitatea permanentă la Fire de tort, Anamaria Pop a colaborat, cu versuri, la prestigioase reviste de cultură din țară, a făcut parte și a fost invitată la diferite cenacluri literare, a participat și a obținut distincții la concursuri de poezie. Chiar și poeziile primului său volum de versuri, Castelul din siclame albe, apărut la Editura Albatros în anul 1972, au fost create în timpul vieții de liceu. Din păcate, flacăra ei s-a stins prea repede, la doar 63 de ani, dar ajunsese să strălucească puternic prin poeziile și traducerile sale, ajungând să reprezinte România, în fruntea ICR-ului de la Budapesta. Este o personalitate marcantă a culturii turdene și ar putea fi subiectul unui material mai amplu.

Acum, după mai bine de o jumătate de secol, intrând pe ușa bibliotecii liceului, devenit Colegiul Național Mihai Viteazul, luând și răsfoind, cu emoție, paginile vechilor reviste, am avut surpriza să descopăr articolul Locuri și oameni de aur, semnat Corneliu Hădărean, cls. a XI-a B. Nu mai aveam nicio îndoială, aflam, abia acum, de colaborarea fostului coleg de clasă și, actualmente, foarte bun prieten, la revista Fire de tort. Este același Corneliu Hădărean care era prezentat, în ziarul Făclia, alături de alți câțiva elevi ai Liceului Mihai Viteazul, ca viitor prozator sau jurnalist. Și, pentru a demonstra că afirmația nu era gratuită, în continuare este redat articolul din revista Fire de tort, nr. 16-17, apărut în ultimul trimestru al anului școlar 1969/1970:

 

Locuri și oameni de aur

de Corneliu Hădărean, cls. a XI-a B

Munții își au povestea lor, își au frumusețile lor, enigmele lor, își capătă fiecare o individualitate, își fac un nume. Nu poți reda viața munților, decât dacă trăiești în mijlocul lor mai îndelung, vară și iarnă. Sunt și ei asemenea valurilor înspumate ale mării, când liniștiți, de poți număra viroagele în bătaia piezișă a soarelui, când par fermecători la furia naturii dezlănțuite.

Din multitudinea lor, Apusenii, acest petic de rai în mijlocul peisajului românesc, s-au făcut remarcați atât prin farmecul natural, aici mai variat și mai fermecător ca oriunde,  cât și prin arhaismul vieții locuitorilor deprinși a înfrunta cu bărbăție asprimea naturii, ambele împletindu-se  în fermecătoare tablouri ce le întâlnești la tot pasul.

De pătrunzi adânc în inima lor, în locurile unde într-adevăr aurul străluce și în noroiul drumurilor, dai de locuri și oameni, nu mai prejos decât marea bogăție a munților din jur, meniți parcă de la natură să trăiască împreună. Abrudul, orașul de căpetenie al aurarilor, desfășurat pe malul îngust al râușorului coborât din munții din jur, își trăiește asemenea multor orașe de munte viața liniștită, mereu aceeași, tulburată doar în zilele de iarmaroc, visând poate la vremurile  de odinioară, când „Crăișorul munților își apăra cu îndârjire pământul necotropit de dușmani.

În jurul lui localitățile rivalizează între ele, fie prin importanța minieră, fie prin frumusețile naturii, variate la tot pasul. Între ele, Roșia, bătrânul centru aurifer al dacilor, se detașează net. Ca dovadă a vechimii lui stau casele, în pereții cărora nu rar se vede câte o piatră sculptată de pe vremea romanilor; stau ulițele strâmte, întortocheate, ce dau în piața pavată cu bolovani rostogoliți printre care iarba crește din belșug, dar mai ales mărturia cea mai importantă  a vremurilor depărtate, nenăruită încă, Cetatea. Privind muntele dindărătul Roșiei, străpuns în toate direcțiile de galerii de mină, asemenea canalelor de cârtiță, întortocheate, dând unele în altele, în lături ori dintr-un etaj în altul, îți trece prin minte vorba înțeleaptă a unui om învățat: „Omul e mai slab decât un ou, dar mai tare decât muntele”. Căci într-adevăr Cetatea Roșiei stă ca mărturie a acelei sforțări de-a dreptul supraomenești de-a face dintr-un munte o cetate, alimentată de setea de aur, magnetul vechilor romani spre depărtata și sălbateca Dacie.

Nu poți părăsi aceste locuri fermecătoare, fără să vizitezi acel capriciu al naturii, Detunata. Ar fi parcă la fel, ca și când ai trece prin Milano și nu ai intra în Domul numai turle, turnulețe și statuete.

Pornești dintr-unul din cele șase sate ale buciumanilor, de lângă moara bătrână ce stă parcă de vorbă cu pârâiașul ce fuge printre bolovanii  abia rotunjiți, pătați cu licheni, și tot amăgit de peisajele molcomite, dar ademenitoare, te trezești sus, ivindu-ți-se deodată în față gurguiele celor două detunate. Aici forțele vitrege ale naturii au smuls din adâncurile misterioase ale pământului, imense mase de bazalt formate din coloane prismatice, verticale, strânse mănunchi și cu vârfurile îndoite spre partea prăpăstioasă, acoperită cu frânturile negre din prismele ce se desprind lesne și care dau Detunatei nu numai frumusețe ci și unicitate.

Deodată însă uiți parcă de coloanele de bazalt de sub picioare și privirea ți-e furată de măreția naturii, cu sălbateca ei frumusețe, cu ceața străvezie lăsată pe fundul adânc al văilor, cu jocul umbrelor de nori proiectate pe largul careu al munților din jur. Privirea cătată roată, cuprinde aproape întregul ținut al Apusenilor. În apus, ca un podiș înalt, Muntele Găina, vestit prin târgul de fete, alături de impetuoasa curcubătă închide orizontul. În față se ridică spinarea prelungă a Muntelui Mare, pe sub care șerpuiește linia ferată și șoseaua albă ca varul, în timp ce spre miază-zi vederea e închisă de creasta albă a Vulcanului, iar mai aproape, de crestele împădurite ale Negrilesei și de cele două greabăne ale Gemenei. O liniște de genune se întinde peste tot. Cel mult câte un slab susur de izvor tremură printre pletele de brad răscolite de o undă de vânt. În singurătatea desăvârșită în care te afli, în liniștea deplină a după amiezei domolită prin răcoarea înălțimii, te simți în lumi vrăjite. Osteneala spre înălțimi ți-e deplin răsplătită.

Coborât din înălțimile înviorătoare, privești la șiragul munților pe care i-ai părăsit, ca la niște prieteni dragi, , în tovărășia cărora ai petrecut clipe neșterse. Ceața serii, albastrul de oțel la început, îi învăluie încet, încet, de nu deslușești din ei  decât o dungă țintuită, întunecată, până ce se pierd în întunericul nopții.

Părăsești aceste meleaguri având în suflet dorința vie a revederii, căci cine le-a călcat și a stat de vorbă cu oamenii care le stăpânesc, rămâne legat pentru totdeauna cu sufletul și de locuri și de oameni.”

Acest articol, ce demonstrează sentimentele autorului față de frumusețile Apusenilor, este rodul peregrinărilor sale. De mic copil lui Cornel i-a plăcut să-și lase pașii să-l călăuzească pe cărări de munte, descoperind locuri și frumuseți noi. Pasiunea i-a fost insuflată de bunica din Măhăceni, care, încă de când era în școala primară, îl lua cu ea în pelerinaj până la Mănăstirea Nicula. În timpul liceului, apoi în anii de facultate, cu rucsacul în spate, a străbătut trasee montane și și-a descoperit și pasiunea pentru speologie. Nu a devenit un scriitor de succes, cum era anunțat de „Făclia”, ci un foarte bun inginer, specialist în Căi Ferate, Drumuri și Poduri. Dar, construind adevărate „opere de artă” feroviare și rutiere: tuneluri, poduri, viaducte, aproape pe întreg cuprinsul țării, profesia aleasă i-a prilejuit cunoașterea și, în zilele libere sau în concedii, să cunoască și să urce pe bună parte a culmilor muntoase românești. Și nu numai atât. Drumețiile montane i-au scos în cale, inevitabil, așezămintele religioase. Cu satisfacție, dar și cu un sentiment de neîmplinire, îmi mărturisea că, din cele 700 de biserici, mănăstiri și schituri ortodoxe de pe întreg cuprinsul românesc, menționate într-un ghid, la doar circa 400 le trecuse pragul. Își propusese ca, după pensionare, să-și transforme biroul în masă de scris și să continue ceea ce începuse la „Fire de tort”. N-a fost să fie așa deoarece Compania TPF INGINERIE, membră a grupului TPF cu sediul la Bruxelles, a dorit să beneficieze de bogata sa experiență. Dar, promisiune de a se apuca de scris, a rămas. Așteptăm, pentru că ar avea foarte multe de împărtășit.

 

PS: Adresez calde mulțumiri conducerii Colegiului Național Mihai Viteazul și doamnei bibliotecare Cosmina – Maria Moldovan, pentru amabilitatea cu care au răspuns solicitării mele de a cerceta și fotografia colecția revistei Fire de tort.

[1] Colegiul Național Mihai Viteazul, Studiu monografic, pag. 16. Alte surse spun că această societate s-a numit (ori a fost redenumită) „Titu Maiorescu”.

[2] Patria, Anul 2, nr. 265/24 decembrie 1920, pag. 3.

[3] Ioan Cordoș, Făclia, Anul 24, nr. 7220/24 ianuarie 1970, pag 2.

[4] Patria, Anul 19, nr. 171/5 august 1937, pag. 1.

[5] Valentin Vișinescu – „Pavel Dan și Turda”, ed. Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca 2007, pag. 20.

[6] Ion Buzași – În amintirea contemporanilor- 75 de ani de la moartea lui Pavel Dan, România literară, Anul 44, nr. 37/14 septembrie 2012, pag. 4.

[7] Făclia, Anul 21, nr. 6391/21 mai 1967, pag. 2.

[8] Făclia, Anul 23, nr. 6998/7 mai 1969, pag. 2.

[9] Făclia, Anul 24, nr. 7431/1 octombrie 1970, pag. 2.

[10] Scânteia, Anul 38, nr. 8241/8 noiembrie 1969, pag. 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.