Moții și ”Societatea pentru crearea unui fond de teatru român”

În timpul stăpânirii habsburgice și austro-ungare, românii transilvăneni din Țara Moților au adoptat forme diverse de luptă pentru păstrarea unității culturale a neamului. Între asociațiile, reuniunile și societățile românești din Transilvania, prin care s-a concretizat lupta moților pentru păstrarea identității naționale, periclitată de măsurile de deznaționalizare aplicate de stăpânirile străine de neam, s-a numărat și ”Societatea pentru crearea unui fond de teatru român” înființată la Deva, în anul 1870.

Ideea înfiinţării „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român” în Transilvania, pentru adunarea de fonduri în vederea realizării unui teatru românesc profesionist, a aparţinut lui Iosif Vulcan (1841-1907).

În 1869, Iosif Vulcan publica în revista „Familia” două articole cu acelaşi titlu: Să fondăm teatrul naţional! „Teatrul este cea mai mare şcoală de educaţie, pe lângă biserică şi şcoală; el este un templu al moralităţii, al inimii şi al ştiinţei” scria Iosif Vulcan în 1869, în publicația Pantheonul român, apărută la Pesta.
Printre susținătorii ideii fondării unui teatru național românesc în Transilvania s-au numărat poetul Mihai Eminescu, aflat pe atunci la Viena (Mihai Eminescu – „Repertoriul nostru teatral” revista Familia, 1870) și George Bariț (”Thalia şi Melpomene în Transilvania” articol publicat în revista ”Transilvania”) .
În 11 februarie 1870, şase deputaţi români în Dieta din Budapesta (Iosif Hodoş, Sigismund Pop, Ion Eugen-Cucu, Alexandru Mocioni, Mircea V.Stănescu şi Vincenţiu Babeş), au solicitat alocarea de fonduri pentru înfiinţarea unui teatru românesc.
Demersurile deputaților români din Parlamentul de la Budapesta nu s-au rezumat numai la solicitarea de fonduri. În 28 februarie, același an 1870, Iosif Hodoş şi Sigismund Pop cereau Dietei maghiare introducerea limbii române – alături de germană şi maghiară – ca limbă de studiu la Academiile de Drept de la Cluj şi Sibiu, precum şi la Gimnaziul de stat de la Sibiu. Solicitările au rămas fără răspuns.
În aceste împrejurări, românii au renunţat la alte demersuri oficiale similare și au trecut la realizarea dezideratului naţional, ce îl reprezenta înființarea, prin propriile forțe, a unui teatru profesionist în limba română în Transilvania.

Circumscrisă acelui scop, adunarea membrilor coloniei române din Budapesta, desfășurată în 28 februarie 1870, a ales o comisie alcătuită din cinci membri: Iosif Hodoş – preşedinte, Vincenţiu Babeş, Petru Mihaly, Alexandru Mocioni şi Iosif Vulcan, în vederea redactării unui „Program preparativ”. La ceva mai mult de o lună după aceea, în 5 aprilie 1870, era publicat „Apelul către publicul român” semnat de către Iosif Hodoş, președintele comisiei însărcinate cu redactarea ”Programului preparativ”.

În zilele de 4-5 octombrie 1870, în sala Casinei, din Deva, a avut loc adunarea generală constituantă a ”Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal”. Primii membri ai conducerii acestei societăți au fost: Iosif Hodoş – președinte, Alexandru Mocioni – vicepreședinte, Iosif Vulcan și Iosif Gal, secretari, Vincențiu Babeș – casier, respectiv Alexandru Roman şi Petru Mihaly – membri. Societatea pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal dispunea de o ”avere” inițială de 8 mii de florini.
Din partea moților, la adunarea de la Deva au participat Simion Balint, Matei Nicola, avocat din Abrud, rudă cu Avram Iancu, Mihail Andreica, unul dintre foştii tribuni ai lui Avram Iancu, respectiv Iosif Șterca-Şuluţiu, aflat printre cei 54 de membri fondatori ai ASTREI.
Moții au sprijinit, pe diverse căi ”Societatea pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal”. În localități din Țara Moților s-au desfășurat câteva din adunările generale ale societății, dar și spectacole teatrale organizate sau girate de aceasta. De asemenea, moții au sprijinit activitatea teatrală în limba română, prin numeroase donaţii băneşti.
În februarie 1870, locuitorii Abrudului au răspuns repetatelor apeluri lansate de presa românească ce îndemnau la strângerea de bani, prin colecte publice, prin organizarea unui bal în favoarea viitorului fond de teatru român, prilej cu care s-a strâns suma de 100 de florini. (revista Familia, anul VI, nr.28, 1870).

După modelul ASTREI, adunările generale ale ”Societății pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” se desfășurau, de fiecare dată, în altă localitate din Transilvania. ”Aceste adunări, adevărate şcoli naţionale (au constituit)… prilejuri în care s-a pledat în mod deschis în favoarea limbii române, a teatrului românesc, a valorilor autentice ale culturii române” aprecia prof. dr. Dominuț Pădurean în lucrarea ”Spectacolele teatral-muzicale în limba română desfăşurate în Ţara Moţilor între anii 1861-1918 şi semnificaţiile lor culturale, politice şi naţionale”.

Una din acele adunări a avut loc la Abrud, în 16-24 iulie 1877. Alegerea Abrudului ca loc de desfăşurare a adunării generale din anul 1877 nu a fost întâmplătoare. În contextul creat de angajarea României în conflictul militar ruso-turc, pentru a pecetlui declarația de independență din 9 mai 1877, pe lângă dezvoltarea, în continuare, a mişcării teatrale a românilor din Transilvania, organizatorii adunării de la Abrud vizau și stabilirea felului în care românii din Țara Moților, asemenea celor din celelalte localități ale Transilvaniei, vor contribui la ajutorarea fraţilor de peste Carpaţi, aflați în război cu Imperiul Otoman.
Cu același prilej, al adunării generale din 16-24 iulie 1877, desfășurată în biserica greco-catolică din Abrud, președinte al ”Societății pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” devenea Simion Balint. Potrivit mențiunilor din procesul verbal, redactat de către Mihai Cîrlea și Absalom Todea, la adunare au participat ”numeroşi locuitori din Abrud, Bucium, Roşia Montană, Câmpeni, Albac şi alte locuri din Ţara Moţilor”.

Adunarea generală de la Abrud a fost marcată şi de spectacolul trupei teatrale conduse de Zaharia Burienescu. Fost colaborator a lui Matei Millo la Iaşi, Zaharia Burienescu şi-a organizat o trupă teatrală cu care, timp de mai bine de trei decenii, a cutreierat localitățile Transilvaniei. Autorităţile maghiare au încercat să împiedice desfășurarea spectacolului de la Abrud, oferit moților de trupa lui Zaharia Burienescu. În „ordinaţiunea ministerială” prin care se interzicea organizarea spectacolului de la Abrud, autoritățile vremii își motivau decizia prin aceea că „ar fi prea multe trupe de acestea” prin Transilvania.
Cu toate șicanele oficialităţilor maghiare, care nu vedeau cu ochi buni manifestările proromânești, prin adunarea generală de la Abrud ”Societatea pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” a obținut succese în acțiunile de răspândire a teatrului în limba română, a cărui popularitate în rândul moților a crescut. Ca urmare, fondurile pentru înfiinţarea unui teatru profesionist românesc au sporit, după donaţiilor făcute de moţi, cu 510 florini plus o obligațiune de stat otomană, în valoare de 400 de franci. La balul de la Câmpeni, organizat în cinstea participanţilor la această adunare, avocatul Anania Moldovan (din localitate) a donat 500 florini pentru fondul de teatru şi alţi 500 florini pentru fondul Academiei Române.

Adunarea ţinută la Abrud a avut efecte inclusiv în ceea ce privea teatrul jucat de trupele de amatori, care au adoptat un repertoriu aproape exclusiv românesc. În 1896, când autorităţile au pus la cale serbarea „mileniului” statului maghiar, tinerimea studioasă din Abrud şi din localităţile limitrofe a jucat, în mod ostentativ, piesa „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale. Printre actorii amatori care au făcut parte din distribuția acelui specatcol s-au aflat Sabina David, Lucreţia David, Candid David, Demian David, Ioan Macavei şi Traian Macavei. Spectacolul a fost anunţat publicului prin afişe roşii, galbene şi albastre, ce simbolizau culorile drapelului românesc.

În 1897, Ana Filip, preşedintele „Reuniunii femeilor române din Abrud, Abrudsat şi jur” a obţinut de la autorităţi permisiunea pentru organizarea unei manifestări culturale la primăria din localitate. În programul evenimentului figurau spectacolele cu piesele „Creditorii” şi „Drumul de fier” – scrise de Vasile Alecsandri, jucate de artişti amatori locali.
O a doua adunare generală a „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român” a avut loc tot la Abrud, între 22-23 iulie 1900. Cu acest prilej, lozinca fluturată în toate aşezările Ţării Moţilor a fost: „La Abrud, români!”

La această adunare generală, printre participanţi s-au numărat Iosif Vulcan – preşedintele societăţii, Valeriu Branişte, Gheorghe Dima, Vasile Goldiş, V.Oniţiu, Vasile Podoabă, tribunii octogenari Mihai Andreica şi Clemente Aiudeanul, alţi numeroşi oaspeţi din întreaga Transilvanie „precum şi multă lume românească” din aşezările Ţării Moţilor (Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică. vol.II 1860-1880, Bucureşti, 1966).
Preşedintele societăţii, Iosif Vulcan, a vorbit despre mişcarea teatrală şi modul de receptare a sa de către masele populare. Alte subiecte abordate de către participanți s-au referit la efectul exercitat de arta dramatică asupra sufletului românesc (Valeriu Branişte) sau la istoria primei societăţi teatrale ambulante româneşti din Transilvania (Vasile Podoabă).
Cu prilejul celei de-a doua adunări generale a ”Societății pentru crearea unui fond de teatru român” desfășurată la Abrud, în anul 1900, într-o sală a hotelului „Detunata” a avut loc un concert susținut de către membrii Reuniunii de muzică din Brașov, conduși de către dirijorul, compozitorul şi pedagogul român Gheorghe Dima (1847-1925), al cărui nume în poartă azi Academia de Muzică din Cluj-Napoca.

Serata teatrală, prezentată publicului venit din aproape toate localităţile Ţării Moţilor, a inclus în program piesele ”Prologul” și ”Gărgăunii dragostei” de Iosif Vulcan, alături de comedia în trei acte ”Trei pălării de dame” scrisă de Emil D.Fagure, împreună cu Samuel Honigman.

La manifestări și-a adus contribuția artistică cel mai celebru taraf muzical din Abrud, condus de Gheorghe Haja – zis Ghiuţ – despre care Zaharia Bârsan spunea că este „cel mai îndrăgit şi apreciat artist lăutar din Transilvania”.
Potrivit adnotărilor de pe o fotografie de epocă, din colecția istoricului Laura Ionescu, din acel taraf, compus din încă nouă lăutari, mai făceau parte Alecsandru, Fery, Francisc, Florie și Bela Haja. Alături de reprezentanții ”clanului Haja” din taraf mai făceau parte Lala și Ion Muscă, respectiv Petrică Iosif și Dobonay Alecsandru.

În adunarea generală de la Abrud, participanții au invitat comitetul Societăţii pentru un fond de teatru român „să chibzuiască mijloacele de lipsă, pentru ca mai curând să se poată realiza tendinţa esenţială a statutelor societăţii, de a înfiinţa adică teatrul român în mijlocul poporului nostru” (Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică). Participanții la cea de-a doua adunare de la Abrud au discutat despre posibilitatea transformării unei societăţi înfiinţate pentru strângerea unui fond – în vederea înfiinţării unui teatru românesc -, într-una a teatrului naţional permanent.

Suma colectată atunci pentru fondul societăţii a depăşit cu mult sumele obţinute la oricare dintre adunările anterioare, cu toate că „acum populaţia din munţi este mai săracă şi mai lipsită” ca altădată. În ciuda sărăciei locale şi greutăţilor de tot felul, moţii au contribuit, fără ezitare, la sporirea zestrei financiare necesare înființării unui teatru profesionist românesc în Transilvania.
De la înființarea, în 1870, a ”Societății pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal” și până în 1918, sub egida acesteia și a despărțămintelor zonale ale societății ASTRA, în Țata Moților s-au desfășurat 55 de spectacole teatral-muzicale, ce au avut loc îndeosebi la Abrud, oraș ce a dobândit astfel statutul de „capitală culturală” a unei arii din Munții Apuseni ce cuprindea în perimetrul său localități precum Roşia Montană, Bucium, Câmpeni și Bistra.

Repertoriul teatral a cuprins creaţii ale dramaturgilor români de peste Carpaţi (Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Costantin Negruzzi) dar şi din Transilvania (Iosif Vulcan). Repertoriul trupelor ambulante care au cutreierat Țara Moților între 1867 și 1918 cuprindea și piese de teatru din dramaturgia străină, cu precădere din cea franceză.
Moţii n-au fost doar „consumatori” de teatru, ci şi creatori în acest domeniu, dramaturgia românească îmbogăţindu-se cu creaţiile semnate de Nicodim Ganea – piesa Neagu de lin, Constanţa Hodoş – „Aur” şi Maria Botiş-Ciobanu – „Luptă pentru zestre” (Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică)
Lupta românilor din Transilvania pentru înfiinţarea unui teatru profesionist în limba română şi-a găsit împlinirea după înfăptuirea României Mari, când, în 1919, se înfiița Teatrul național din Cluj. (azi, Cluj-Napoca). abia după ce dualismul austro-ungar a fost scos de pe scena istoriei, respectiv în 1919 când, la Cluj, era înfiinţat Teatrul Naţional (Breazu I., Contribuţiuni la istoria teatrului din Transilvania, în Buletinul universităților „V.BABEŞ şi J.BOLYAI”. Ştiinţe sociale. An 1, Nr.1-2,1956).

”Dubla politică, de maghiarizare şi deznaţionalizare a românilor din Transilvania, aplicată de Austro-Ungaria în timpul stăpânirii dualiste asupra Ardealului (1867 – 1918), transpusă în practică prin intermediul învăţământului, bisericii, armatei, culturii ş.a., îngrădirile, presiunile şi loviturile date instituţiilor româneşti de profil… au marcat cel mai grav atentat la adresa culturii românilor din Transilvania. Spectacolele teatrale în limba română, apreciate de autorităţile maghiare ca antistatale, dăunătoare şi subversive, se înscriau ca o formă inedită de rezistenţă împotriva tendinţelor de maghiarizare forţată, ca o modalitate fericită şi plăcută de promovare a limbii şi culturii române” conchide profesorul dr. Dominuț Pădurean în volumul ”Spectacolele teatral-muzicale în limba română desfăşurate în Ţara Moţilor între anii 1861-1918 şi semnificaţiile lor culturale, politice şi naţionale” – APVLVM, Alba Iulia, XXVII-XXX, Alba Iulia MCMXC-MCMXCIII.