Desfășurată din 26 iunie până în 5 iulie, cea de-a IV-a ediție a festivalului organizat de Teatrul Național Aureliu Manea din Turda a avut loc numai pe scene amenajate în aer liber (în curțile Teatrului Național Aureliu Manea, a Muzeului de Istorie, a fostului Colegiu Tehnic Dr. Ioan Rațiu și pe aleea pietonală din centrul istoric al Turzii), pentru a respecta condițiile impuse de starea de alertă declarată de autorități în vederea combaterii pandemiei de COVID-19, boală molipsitoare răspândită pe întreaga planetă în anul 2020.

Din cauza condițiilor speciale în care s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție, dimensiunea internațională a festivalului de teatru de la Turda s-a regăsit doar în prezența formației chiliene de muzică latină La Chakra și în mesajele transmise organizatorilor de către participanți din  Italia și din Spania la edițiile precedente ale manifestării. Alături de formația La Chakra, programul muzical al festivalului a inclus și un concert susținut de naistul Radu Nechifor și prietenii săi.

La capitolul ”plusuri” din bilanțul celei de-a IV-a ediții, directorul festivalului, actorul Cătălin Grigoraș, totodată manager al Teatrului Național Aureliu Manea din Turda, a inclus postura de prim festival dramatic desfășurat în România după starea de urgență decretată în luna martie, din cauza pandemiei de COVID-19, precum și succesul de public înregistrat la spectacole din producția teatrului organizator și a teatrului Elvira Godeanu, din Târgu-Jiu. Astfel, piesele Visul unei nopți de vară, Îndrăgostiții din Ancona, Gunoierul, Impro Șou, S-a întamplat într-o joi, Trix Show și Take, Ianke și Cadîr s-au jucat cu casa închisă.

Publicul a avut ocazia să participe la concertul susținut de trupa La Chakra din Chile iar Radu Nechifor & Friends au creat o atmosferă extraordinară în curtea teatrului.

“Nu a fost ușor să organizezi un festival de teatru în condițiile impuse. Da! Suntem Primul festival de teatru din România post pandemie și meritul nu este al meu, este al colegilor mei, al voluntarilor și al spectatorilor deopotrivă. Pe ei aș dori să îi declar eroii acestui festival! Doresc să le mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor ce ne-au fost alături la greu. Împreună am reușit să clădim o ediție spectaculoasă a festivalului, o ediție de pandemie am spus noi și îi asigurăm că vom duce mai departe acest magnific proiect” a spus directorul festivalului, Cătălin Grigoraș.

Managerul Teatrului Național Aureliu Manea a mai precizat că activitatea va continua în lunile iulie și august, cu lansări de carte, proiecții, spectacole pentru adulți și pentru cei mici, programate în weekend-urile verii. Acestea se vor desfășura ”în curtea teatrului, noua locație improvizată la vreme de pandemie” după cum a numit-o Cătălin Grigoraș.

Persoanele interesate pot găsi informații despre programul de vară al Teatrului Național Aureliu Manea, din Turda, pe site-un instituției, www.teatrulaureliumaneaturda.ro și pe pagina oficială de facebook a acesteia.

Foto: Marius ROMILĂ (MediaCOM.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.