În urma sângeroaselor și tragicelor evenimente din decembrie 1989, românii și-au câștigat libertăți care, până atunci, le-au fost îngrădite. Din păcate, pentru unii, și nu puțini, eliberarea din constrângerile impuse de un regim autoritar a însemnat „libertatea de a face și a spune orice”, neținând cont de necesitatea asumării unor responsabilități, de posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni și capacitatea de evaluare a posibilelor consecințe ale acțiunilor lor. „Eu fac ce vreau!”, era deviza călăuzitoare a multora, și a rămas și după trei decenii.
Din larga paletă a libertăților câștigate, subiectul rândurilor de față este libertatea de a ne exprima patriotismul și naționalismul, cu curaj, fără teama de a fi catalogați în fel și chip. Sentimentul curat, de dragoste față de pământul natal și de nația din care facem parte, este unul străvechi, primit moștenire de la părinți și de la strămoși, și pe care avem datoria de al transmite urmașilor.
O autointitulată „elită intelectuală”, susținând că tot ce s-a învățat în timpul vechiului regim a fost o denaturare a adevărului istoric și cultural național, a pornit, cu perseverență și obstinație, la denigrarea și demitizarea adevăratelor valori naționale. Și pentru a-și impune „tezele”, și pentru a se asigura că acestea vor da roade, au demarat o adevărată ofensivă împotriva făuritorilor de istorie și cultură națională. Au denigrat, și continuă să o facă, personalități simbol pentru națiunea română, precum: Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Avram Iancu …
Politicienii, dacă de patriotism mai fac uz, la momente aniversare de importanță națională, se feresc de subiectul „naționalism” ca dracul de tămâie, chiar și cei mai înfocați susținători (declarativ) ai „interesului României și a românilor”, susținând că a fi naționalist înseamnă a fi antieuropean.
Și, cum tânăra generație trebuia pregătită pentru un viitor globalist, manualele de Limba și literatura română și de Istorie au fost adaptate noilor „necesități”, străine de sufletul românesc, tratând cu superficialitate, sau chiar eliminând, personalități reprezentative pentru civilizația românească.
Cu toții, am avut prilejul să auzim, sau să citim, despre mulți care „s-au săturat de România”, sau cărora „le este rușine că sunt români”.
Unii, uzitând de libertatea de a călători, după o revenire în țară după doar câteva luni de aventură peste graniță, își găseau cu greu cuvintele învățate de la mama și de la tata.
O situație și mai tristă se întâmplă cu unii români care, stabiliți prin țări străine, nu vor să-și învețe copiii și limba strămoșească.
Un alt aspect al procesului de încercare de deznaționalizare este importul de sărbători străine, și bagatelizarea, până la renunțare, a unor tradiții naționale. Mediatizarea excesivă a sărbătorilor: „Valentine’s day” și „Halloween” sunt comerciale și profitabile, dar străine de tradiția românească, care, totuși, au corespondente în folclorul național. Din păcate, aceste importuri au pătruns chiar și în școli, în cazul halloween – ului fiind chiar o competiție în etalarea măștilor. S-a ajuns chiar la crearea de măști pentru animalele de companie. Și cine știe până unde se va ajunge cu inventivitatea în acest domeniu?
Toate aceste manifestări se întâmplă în democrația instaurată în urmă cu 30 de ani.
În contrast cu aceste atitudini, în cadrul Primului Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, desfăşurat la Geneva, în anul 1984. marele patriot Ion Rațiu, fiu al Turzii, emitea o listă cu zece porunci;primele două sună astfel:
Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.
* * *
Dacă ilustrul și, din păcate, neînțelesul nostru concetățean, Ion Rațiu, își exprima sentimentele naționale în cadrul unei Europe Libere, un alt intelectual pământean o făcea în perioada crâncenă a istoriei Transilvaniei, cea a apartenenței la Imperiul, pe bună dreptate numit „temnița popoarelor”.
Silvestru Moldovan (1861-1915) s-a născut în comuna Agârbiciu (Viișoara de astăzi), comitatul Turda. Tatăl său, Simion Moldovan, a fost protopopul ortodox al Turzii. Preot ortodox a fost și unchiul său (fratele tatălui), Vasile Moldovan, în comuna Mihai Viteazul, cel care, pentru a nu mai fi profanat mormântul voievodului Mihai Viteazul, a cumpărat moșia de lângă Turda, unde și-a găsit tragicul sfârșit primul Unificator de Țară Românească.
Scriitor și ziarist, Silvestru Moldovan a fost unul dintre luptătorii pentru drepturile românilor din Transilvania, într-o perioadă foarte grea, când guvernul de la Budapesta emitea legi după legi, în scopul deznaționalizării elementului autohton majoritar, cel românesc.
Timp de 30 de ani (1885-1915) s-a aflat pe baricadele românismului, înrolându-se, cu mintea, sufletul și condeiul, în nobila misiune de emancipare a românilor ardeleni, și de trezire a conștiinței naționale, din pozițiile de: director al unei tipografii din Sibiu, redactor la Telegraful român și Tribuna, și director al Gazetei Transilvaniei.
Silvestru Moldovan s-a remarcat ca director la „Foaia poporului” din Sibiu, (1903-1909), al cărui proprietar a și devenit, oficiosul Partidului Național Român, asumându-și riscurile potențialelor pedepse pentru atitudinea sa.
Pentru caracterul naționalist al articolelor publicate în revista pe care o conducea, i s-au intentat numeroase procese, soldate cu amenzi și chiar cu închisoare.
Astfel, în martie 1904 și iulie 1905, directorul „Foii poporului” a fost amendat cu 500 de coroane, respectiv 440 de coroane.
Pentru „agitație politică în presă” (adică naționalistă) în 24 septembrie 1908, Silvestru Moldovan este osândit, la 4 luni temniță și o amendă de 400 coroane, sentință pusă în execuție în vara anului 1909.
În cele ce urmează, este reprodus un minunat articol al lui Silvestru Moldovan, adresat tuturor românilor, nu numai celor din Transilvania oropsită, și care desigur nu a fost pe placul ocupantului imperialist, o pledoarie pentru scumpele simboluri naționale românești: originea nobilă, limba, tradițiile, istoria.
Fii mândru, Române!
Fii mândru, Române că te-a lăsat D-zeu a fi Român! Fii mândru de neamul tău!
Fii mândru, Române, de obârşia ta! Străbunii tăi au fost cei mai vestiţi şi cei mai iluştri,
din toate popoarele, câte au esistat şi esistă azi pe rotogolul pământului. Tu îţi tragi originea dela Romani, dela acel popor puternic şi fără seamăn, care prin vitejia sa şi prin vraja sufletului său şi-a întins stăpânirea peste nenumărate ţări şi popoare; ale cărui virtuţi şi alcătuiri uriaşe le admirăm şi azi şi a cărui limbă – limba latină – se învaţă şi în zilele noastre, după mii de ani, în şcoalele tuturor popoarelor culte. Fii mândru, căci ai să ştii, că
Din vultur vultur naşte,
Din stejar stejar răsare!
Fii mândru, Române, de trecutul tău, de vitejia ta! Sunt 18 veacuri împlinite de când marele şi falnicul împărat Traian, înfrângând puterea Dacilor, te-a adus şi aşezat pe plaiurile acestor ţări. Şi de
atunci şi până azi multe vifore au trecut peste capul tău, voind a te răpune. Dar tu ai dat piept cu toate
vijeliile, ai stat neclintit ca stânca în mijlocul valurilor furtunoase, dând mereu din sânul tău viteji de nume mare, cari s-au ştiut jertfi pentru neam, lege şi moşie şi au pus adeseori lumea în uimire prin faptele lor eroice. Şi chiar când ai fost vreodată copleşit de puterea covârşitoare a duşmanilor haini, nu ai desnădăjduit, ci punându-ţi credinţa în Atotputernicul Dumnezeu, te-ai ridicat earaşi în picioare, ca un voinic, dovedind lumii, că poporul român neperitor este şi strigându-i cu poetul, că
… Român sunt în putere
Şi Românu-n veci nu piere!
Fii mândru, Române, de popoarele cu cari eşti înrudit!
Din falnicul trunchiu al poporului roman răsărit-au şi înverzit-au ramuri nouă, cari apoi crescut-au arbori falnici şi puternici, de au pus lumea în uimire. Aceste sânt popoarele latine: Francezii, Italienii, Spaniolii, Portugezii şi tu, Române, poporul latin din răsăritul Europei, dela Dunăre şi Carpaţi. Aceste popoare, cari laolaltă alcătuiesc Gintea latină şi cu cari tu, după obârşie, limbă şi obiceiuri, eşti frate dulce, au fost şi sunt azi purtătorii culturii şi luminei pe pământ şi conducătorii popoarelor pe calea civilisaţiei, după cum cu drept zice poetul, că
Ea merge-n fruntea altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei!
Fii mândru, Române de ţara ta!
Unde îţi trebue ţară mai frumoasă, locuri mai plăcute, ca ţările în cari locuieşti tu Române? Munţi uriaşi, dealuri, colnice şi văi drăgălaşe, udate de râuri cu valuri argintii, se schimbă în un amestec variat şi plăcut, având în toate părţile privelişti şi panorame încântătoare, cari îţi delectează ochiul şi sufletul ţi-l leagănă în plăcere. Stânci pleşuve, chei puternice de munţi şi alte rarităţi din acest colţ al lumii pun în uimire şi pe străini, cari au văzut multă lume-împărăţie, cum se zice în poveste. Apoi, unde e belşugul acestui pământ binecuvântat? Păduri stufoase împodobesc coastele munţilor şi creasta dealurilor, în cari e nesfârşită bogăţia de sălbătăcimi, iar colinele şi văile sunt acoperite cu ţărâne înbelşugate, cari ne arată rodnicia pământului şi totodată hărnicia ta!
Este frumoasă ţara ta, Române, fii mândru de ea, iubeşte-o şi o apără de duşmani, căci în ţărâna ei zac oasele strămoşilor tăi de 18 veacuri şi la fiecare pas pământul ei este udat de sângele şi lacrimile înaintaşilor tăi!
Fii mândru, Române de limba ta!
O limbă mai frumoasă, un graiu mai încântător numai la fraţii tăi, la popoarele latine mai găseşti. Ea este bărbătească, viguroasă şi în acelaşi timp dulce, ca fagurul de miere. Este asemenea unei mândre fecioare, cu graţii ademenitoare, de cari se îndrăgostesc şi străinii, îndată ce încep a o cunoaşte. Tu ai păstrat-o în cursul veacurilor, ai alcătui în ea povesti şi doine minunate, în cari ţi-ai plâns dorurile şi durerile, bucuria, şi întristarea sufletului tău şi cari s-au moştenit dela moş la nepot şi dela tată la fiu.
Fii mândru, Române, de limba ta, fii mândru şi iubeşte-o, căci vrednică e de iubire și vorbeşte-o cu fală orişiunde şi în faţa orişicui.
Fii mândru, Române, de obiceiurile şi datinele tale!
Toate popoarele au datine şi obiceiuri frumoase, dar mai frumoase ca ale tale nu vei prea găsi, să tot cauţi. Multe din ele sânt aduse în Dacia de străbunii tăi, altele sunt împrumutate dela popoarele cu car ei au trăit împreună, dar pe cari le-au ştiut îmbrăca în haină românească şi ţi le-au lăsat ţie ca o scumpă moştenire. Ele îţi alcătuiesc o parte însemnată a fiinţei tale româneşti, sunt o parte a averii tale naţionale şi de aceea fii mândru de ele şi păstrează-le cu sfinţenie, căci dacă ţi-ai uita de tine şi le-ai părăsi, urgia blăstămului strămoşilor s-ar descărca asupra capului tău.
Fii mândru, Române, de portul tău şi de frumuseţea ta naturală !
Portul românesc este unul din cele mai frumoase porturi de sub soare. Nu trebue să-l lăudăm noi, că-l laudă îndestul străinii. L-au îndrăgit doamne mari, prințese şi crăiese, cari îmbrăcate în ii şi cătrinţe româneşti, parcă ar fi nişte zâne din poveşti. Tu, Române, fii mândru de el, poartă-l cu fală, ţine la el, ca la ochii din cap şi fereşte-l de a se corci cu lucruri străine. Fii mândru apoi de înfăţoşarea plăcută, de frumseţea, cu care te-a înzestrat bunul Dumnezeu. Cine nu se simte răpit de înfăţoşarea voinicilor noştri şi cu deosebire de frumseţea şi gingăşia femeilor române?
Voinicul român e tras ca prin inel, iar fata română este ca ruptă din soare.
Iată ce zice în privinţa aceasta marele nostru poet, Alecsandri:
„Aruncă-ţi ochii la ori care Român, şi-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-o icoană. De va şedea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta în picioare, răzimat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în joc, vesel şi cu pletele în vânt; de se va coborî pe o cărare de munte, cu puşca pe spinare; de se va arunca voiniceşte pe un cal sălbatic; de va cârmui o plută de catarguri pe Mureş sau pe Olt… oricum l-ai privi, fie ca plugar, fie ca cioban, fie ca plutaş, te vei minuna de fireasca frumuseţă a stăturei lui şi te vei încredinţa, că un zugrav n-ar pute nicăiri să-şi îmbogăţească albumul mai mult şi totodată mai lesne decât în ţările române”.
Fii mândru, Române, chiar şi de aceea, că alte neamuri le pismuiesc! Tu ştii bine, că numai omul vrednic are pismaşi; pe unul prăpădit nimenea nu-l invidiază. Aşa e şi cu popoarele! Dacă te duşmănesc alte popoare, dacă ar vrea să te vadă contopit cu ele, aceasta vine de acolo, că îţi cunosc vrednicia. Fii mândru de aceasta şi să nu-ţi pese, dar te grijeşte bine! Nu duşmăni pe nimeni, pe nici un popor, dar fereşte-te de amestecul cu străinii. Nu-i îndrăgi şi nu te încrede în ei, chiar dacă ar umbla să te câştige cu vorbe dulci şi ademenitoare. Nu pentru că străinul te frige, când ţi-e lumea mai dragă. Aceasta o poţi şti din păţaniile moşilor şi strămoşilor tăi.
Să te afli bine cu toţi, dar tu să rămâi la ale tale, credincios neamului tău. Român verde, ca stejarul.
Fii mândru, Române, de avutul tău naţional, de tot ce alcătuieşte fiinţa ta românească! Fii mândru, că te-a lăsat Dumnezeu a fi Român! Fii mândru, Române, de neamul tău !
Articol din „Călindarul Poporului” pentru anul 1904, preluat și publicat în Foaia Poporului, oficiosul Partidului Național Român, Anul XI, Nr. 43, 19 octombrie/1 noiembrie 1903.
Bibliografie: „Foaia poporului”; Ion Raţiu – Primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, Geneva, 1984;
Valentin Vișinescu – „Silvestru Moldovan, un precursor al Marii Uniri”.
