Am învățat de la vânt
Am învățat de la vânt să bat în clinchet frunza,
Toamna-n raze de argint, ce mângâie clipa.
Prin iubiri risipite peste amintiri din an,
Și tristeți ale nopții peste pâlcurile din deal.
Peste ochii pădurilor pline de melancolie
Și glasurile ciripite, din toamna zglobie.
Peste dorurile ce duc înspre iarna de baladă,
Cu zăpezi ce înfloresc sub bolta cea înstelată.
Cu cântece care dorm, în povești fără sfârșit,
De speranțe efemere, țesute-n ceas de iubit!
Ochi ce caută iertarea
Ți-ascunzi ochii vinovați care caută iertarea,
La margine de timp așteaptă, să le vină chemarea!
Chemare spre bucurie, ori către tristețe,
Care te cuprinde-n brațe, spunând că-i binețe!
Vei cere din nou răspunsuri care n-ai să le găsești,
Mult ți-a plăcut s-ascunzi, nu să dăruiești.
Acum vei fi pustiul plin de amăgire,
Prizonier al soartei, fără de iubire!
Rugă
Voi aștepta iar noaptea să-ți împărtășesc din vis,
Culorile curcubeului din cerul deschis.
Din vis, haină să îmi fac, dorinți împletite
Să cos din florile verii cu zâmbete strălucite.
Mândră, să mă îmbrac în ea, seara pe amurg,
Luceafărul să mă privească printre stele care curg.
Curg cu lacrimi de potop și nori de furtună
Să ne dea tihnă și pace, să fim iară împreună.
Și privind la umbra lunii, mână-n mână,
Vom citi iubirea sfântă din ruga străbună.
O rugă pentru stele, o alta pentru lună,
O rugă pentru Răsărit, Luceafărul să nu apună!
O rugă pentru Asfințit, pentru Carul Mare,
O rugă pentru Pământul Sfânt, iubirea ce o are.
O rugă pentru păduri cu flori colorate,
O rugă pentru apele toate din zări îndepărtate.
O rugă pentru noi, că mult ne-am iubit,
Împreună am rămas, nu ne-am părăsit!
Îți voi da în dar
Îți voi dărui un tablou venerat de criticii mei:
În el am risipit dragostea și talentul
Umbra pădurii ce mă așteaptă la marginea ei,
Să dezamorsăm pachete de tăceri pentru îmbrățișări.
Timpul plimbărilor scurte
Împletite din anotimpurile trecute.
Vântul existent în fiecare dintre ele
Momentul ce răsare în fiecare dimineață.
Îți voi dărui un tablou venerat de tine
Cu umbră și lumină, iubirea ce vine de la mine!
M-ai nins
Zăpadă tu m-ai nins cu fulgi plini de iubire,
La răscruci de nori, din cer pe pământ.
Brazde ai acoperit cu suflete-n urzire
Sub mantia-ți albă, pentru nou rodit!
Pe copaci, pe câmp, pe case, nea
De se-alină gerul, sub albul zăpezii.
Deschizând tot drumul rugilor cu stea,
Mirosului pârguit din inima livezii!
