Menționam în episodul dinainte al seriei, volumul ieșit de sub presa tiparului de curând și închinat băilor (sau „termelor” în română;„thermae” în latină), ce se găseau în interiorul castrului Legiunii a V-a Macedonica de pe „Cetate”. Deja pe 3 aprilie aveam în mână volumul, printre primii, primit cu bucurie de la chiar coordonatorul lui; pe 10 iunie avea să fie lansat într-un cadru oficial la Cluj-Napoca, covârșitor între specialiști ai istoriei vechi.
Ce au a face turdenii nespecialiști cu existența acestui volum? Aparent, foarte puține. În primul rând, a fost lansat numai la Cluj-Napoca, așa că e facil de intuit cam câți turdeni (înafară de cei din personalul muzeului), știu de proaspăta apariție editorială. Apoi, lucrarea e una de specialitate, care se parcurge și de către unul familiarizat cu tematica sa în multe ore (mă refer la unul care caută să priceapă pe îndelete ce citește). Mai mult, și aceasta o pot gândi cei mai mulți dintre turdeni, unui om obișnuit care vede ruinele conservate ale băii pe „Cetate”, nu îi trebuie informații specializate. Și mai mult: despre diferite aspecte din istoria Turzii au tot fost publicate lucrări în ultima vreme, variate ca subiect. Chiar mai contează acum una în plus? Turdenii se chinuiesc, ca în general restul românilor, să-și îmbunătățească viața materială de zi cu zi. De citit, vor gândi destui, lasă că o să aibă timp și liniște mai multă copii și nepoții (noi trebuie să ne sacrificăm să le creăm condițiile pentru aceasta). Și, în ultimă instanță, vor gândi iar destui, ce-i dacă a fost publicată această carte tratând băile din castrul de pe „Cetate”? Nu era mai bine să se publice o carte generală despre istoria Turzii? Nu era mai folositoare aceea pentru marea masă a locuitorilor Turzii, de diferite vârste?
Ca unul care am luat parte la cercetările arheologice asupra băilor (e drept, puțină vreme, față de alții), ca unul care a efectuat însă în destui ani alte cercetări la Turda și în împrejurimi, ca unul care a fost colaborator și apoi angajat al Muzeului de Istorie turdean și a discutat cu destui vizitatori locali ai muzeului, ca unul care a lucrat la săpăturile arheologice cu destui turdeni și cunoaște și alți turdeni, îmi permit să încerc aici lichidarea aparenței de care scriam mai sus. O fac pentru că iubesc cu patimă castrul roman de la Turda și vreau să-l iubească și turdenii așa cum acest monument istoric merită.
Așadar. Da, e păcat că volumul a fost lansat numai la Cluj-Napoca și foarte probabil, în acest moment, numai un număr cu adevărat restrâns de turdeni nespecialiști au cunoștință despre apariția acestuia. În alte circumstanțe ar fi fost lansat, cred, (și) la Turda. Sper însă că peste puțină vreme, turdenii care vor vizita muzeul din urbea lor, vor avea ocazia să ia act de existența volumului privind la una dintre vitrinele cu produse de cumpărat. Și mi-ar plăcea să știu că mai mult decât o mână de turdeni vor afla de carte din aceste rânduri găzduite de „Ecouri”.

Da, lucrarea e una de specialitate și se citește mai greu. Dar lucrarea nu e totuși una de strictă specialitate. Sunt destule pasaje accesibile celor mai mulți. Iar un cititor profan suficient de perseverent și cu un mai mare interes, poate să rămână cu destule la capătul
lecturii.

Da, pentru acei vizitatori obișnuiți care merg pe „Cetate” și văd ruinele băii romane, informațiile prea specializate pot să fie greu de asimilat. Un vizitator obișnuit are realmente nevoie numai de acelea esențiale și prezentate chibzuit (simplificate, folosindu-se cuvinte nepretențioase). Dar pentru vizitatorii obișnuiți care vor să cunoască în detaliu anumite aspecte ce privesc baia noastră (oricât de puțini vor fi ei), pentru studenții și cercetătorii științifici din mai multe arii de cercetare (arheologie, istorie în general, arhitectură, artă), e de cel mai bun augur că această lucrare există. De altfel, atunci când dispui de suficiente informații specializate, ca în acest caz, e atât de facil să le alegi pe acelea optime pentru publicul larg.

Da, au apărut în ultima vreme destule lucrări ce privesc istoria Turzii iar destui turdeni își duc destul de greu existența de zi cu zi și nu de citit le arde. Aș remarca totuși că față de alte timpuri, în România nu o ducem rău din punct de vedere material în acestă lună iunie a lui 2019: nu există război, nu există colaps economic, nu există dictatură cu stat la cozi interminabile. Este foarte nobil dacă turdenii se gândesc la soarta copiilor și nepoților, dorind să le asigure lor bune condiții de formare ca oameni valoroși. Dar cred că timpul actual nu este atât de greu încât să trebuiască să se sacrifice pe ei înșiși.
Da, este nevoie și de o carte generală despre istoria Turzii, care să permită o informare rapidă a locuitorilor de diferite vârste ai orașului. Până va apărea acea carte cu informație corectă, scrisă lejer și plăcut, trebuie să existe alte lucrări, cu tematică mai restrânsă, pe care acea carte generală să se bazeze. Lucrări care să trateze în amănunt diferite perioade, oameni, instituții, monumente. Volumul pe care vi-l prezint aici e o asemenea lucrare, scrisă de un colectiv de profesioniști într-o manieră pertinentă și reprezentând studierea concretă a unei părți dintr-un monument de seamă al orașului Turda. Nu e o carte care s-a scris covârșitor preluând informații, idei și rânduri din alte volume, adică una în primul rând de compilație, cu prea puțină contribuție personală. Cum sunt cele mai multe dintre cărțile apărute mai recent, care tratează varii aspecte din istoria Turzii.
Sperând că am reușit să vă rețin atenția până la acest rând și că am reușit măcar în parte să vă conving de ce volumul ce va fi prezentat aici interesează și pe turdenii nespecialiști, să purced acum la prezentarea propriu-zisă.
Pe o simplă carte de vizită a lucrării am putea citi astfel: M. Bărbulescu (coordonator); M. Andone Rotaru/C. Bărbulescu/M. Bărbulescu/T. Bărbulescu/A. Cătinaş/Fábián I./F.-G. Fodorean/P. Huszarik/M. Munteanu/L. Nedelea/I. Nemeti/S. Nemeti, „Termele din castrul legionar de la Potaissa”. (Romanian Academy, Institute of Archaeology and Art History Cluj-Napoca) Series Patrimonium Archaeologicum Transylvanicum Vol. 15 (Cluj-Napoca 2019), Editura Mega; 424 pagini, 377 figuri în text, XC planșe la capătul volumului. ISBN 978-606-020-057-4.

Iată cum a fost mai îndeaproape organizat volumul. După o „Introducere” care aparține coordonatorului, Mihai Bărbulescu, urmează două capitole purtând tot semnătura lui: „Edificii și instalații în praetentura dextra a castrului legionar de la Potaissa” respectiv „Termele”, apoi un capitol vizând „Reconstituirea termelor”, semnat de Cornelia Bărbulescu și Toma Bărbulescu.

Mai departe, regăsim capitole ce tratează următoarele chestiuni: „Analogii pentru termele castrului legionar de la Potaissa” – Florin-Gheorghe Fodorean și Pavel Huszarik; „Probleme de cronologie. Ștampile tegulare” – Sorin Nemeti; „Etape de funcționare. Circuitul termal. Militarul în terme” – din nou Mihai Bărbulescu; „Apa în castrul legionar de la Potaissa” – Mihai Bărbulescu și Florin-Gheorghe Fodorean; „Sfârșitul termelor” – Sorin Nemeti.
Urmează un număr de opt capitole unde sunt prelucrate științific diferite categorii de material: „Ceramica” – Luciana Nedelea; „Sticla” – Fábián István; „Opaițe” – Ana Cătinaș; „Arme și piese de echipament militar” – Florin-Gheorghe Fodorean; „Ustensile și accesorii” – Irina Nemeti și Florin-Gheorghe Fodorean; „Accesorii vestimentare și podoabe” – Irina Nemeti; „Monede” – Mariana Andone Rotaru și Mihai Munteanu; „Monumente epigrafice și sculpturale” – Mihai Bărbulescu.

În ultima treime a volumului se află compartimente reprezentând binevenitul rezumat în limba engleză, „The legionary fortress baths at Potaissa.Abstract” – traducerea aparținând Anei-Maria Gruia; „Abrevierile bibliografice”; informații asupra „Provenienței ilustrațiilor”; o listă alfabetică cu „Autorii”, unde apar titlurile lor științifice respectiv instituțiile de care aparțin, „Planșele” încheind lucrarea.

Ilustrația e abundentă (rar se găsește atâta cantitate de ilustrație la o lucrare publicată în România), o bună parte din ea color, iar privit global, volumul a ieșit de sub presa tiparului în condiții minunate. Asupra calității științifice generale a lucrării, v-ați făcut, cred, o idee, din partea introductivă a episodului acesta. Ea e de nivel superior. Există desigur diferențe calitative între capitolele semnate de diverșii autori și nu putea fi altfel. Editorii seriei în care a fost inclus volumul pe care vi l-am supus atenției, dr. c.s. I Sorin Cociș și dr. c.s. II Adrian Ursuțiu, să fie încredințați că au făcut o alegere inspirată primindu-l acolo. Nu doar un oarecare volum în plus, ci unul prin a cărui care valoare de ansamblu respectiva serie s-a îmbogățit în mod autentic în prestanță; unul prin a cărui tematică a sporit în mod fericit spectrul seriei.

Cât contează acestă lucrare pentru istoria băilor din Dacia romană și istoria băilor din întreg Imperiul Roman? Pentru Dacia romană, o lucrare de asemenea anvergură și calitate generală, întrunite, nu mai există deocamdată. Câștigul informațional pentru istoria Daciei romane este deci maxim. La nivelul Imperiului, se regăsesc destule lucrări similare, și încă de multă vreme. Nu putem decât să ne bucurăm că istoriografia românească, prin acest volum, a mai scurtat puțin din distanțele, în unele cazuri enorme, care ne separă de alte istoriografii naționale în privința cunoașterii băilor romane. Mi se va ierta de către cititori că am orgoliul și fac aici referința în primul rând la istoriografii occidentale.

M. Bărbulescu scria în 1987 că „dacă am recurs la înfăţişarea situaţiilor din castrele altor legiuni ca termen de comparaţie, nu este mai puţin adevărat că datele obţinute prin săpăturile din castrul de la Potaissa devin, de acum înainte, la rîndul lor, repere valoroase pentru alte castre legionare” („Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa”. [vol.] I, (Cluj-Napoca), p. 190). Pe atunci, băile castrului nu fuseseră încă descoperite, dar ideea citată se va aplica de acum și lor.
Prin săpătura arheologică propriu-zisă în zona băilor, studiul și publicarea acestei lucrări, descoperiri mai vechi ori ulterioare la castru pot fi mai ușor lămurite. Exemplific printr-o situație arheologică. De la un paviment format din componente cu aspect apropiat pişcotului, paviment ca acela evidenţiat lângă edificiul ABCD (a se vedea la p. 32 în volum), provin şi exemplarele descoperite de mine în apropiere, în cadrul unei cercetări preventive asupra elementelor de fortificaţie ale laturii răsăritene (2013), ele fiind recuperate din umplutura șanțului de apărare (fossa-ei). Cum or fi ajuns acolo, e o altă problemă.
Două baze de statui/altare ieşite la iveală în spaţiul identificat (şi denumit) ca „frigidarium”/„vestibulum” „E” (p. 42, 148, 313-318, 320, 321), au provocat asemenea controverse în privinţa datării lor, încât, adăugate unor alte destul de consistente descoperiri datate cert în vremea „anarhiei militare” (în cifre şi pentru provincia Dacia, intervalul anilor 235 – 271-275), fac din castrul potaissens un obiectiv de primă relevanţă întru iluminarea acestui „Soldatenkaiserszeit” pentru provincia noastră, pentru arealul mai larg al Dunării de Jos (respectiv a zonelor conexe şi în parte suprapuse de acest areal, Illyricum – oricum ar fi privit acesta, şi balcanică). Iar în ultimă instanţă, demne de a fi cunoscute şi luate în seamă pentru macroistoria militară de la nivelul Imperiului.

Vieţuirile, activitățile sau simplele prezenţe postromane, în epocile migraţiilor, medievală şi modernă, detectate în zona băii, nu se prezintă a fi chiar puţine. Mai ales dacă ţinem cont de realitatea că arealul acestui castru nu a constituit sau nu a făcut parte din vatra oraşului medieval. Fac aici precizarea că titlul capitolului VIII. „Sfârșitul termelor” nu ilustrează ceea ce s-ar crede și anume cei din urmă ai lor ani de funcționare și/sau modul cum acestea au încetat a mai fi folosite – ele nu au fost demolate sau incendiate de militarii romani ori oarecare atacatori, ci numai li s-a stopat folosirea ca atare. În cadrul acelui capitol sunt tratate viețuirile, activitățile și simplele prezențe din perioadele postromane ale migrațiilor și medievală timpurie.

„Vedeta” expoziției de bază a Muzeului de Istorie din Turda, prințesa germanică cu bijuteriile (catarame, fibule, cercei) și celelalte obiecte ale sale, prezentând o importanță istorică aparte, a ieșit la iveală în corpul băii, în „latrina” „I”. Apropo, ce e aceea o fibulă?. În acest episod, acesta e termenul pe care vă invit să vi-l lămuriți singuri. Și din nou apropo, ați văzut-o până acum pe prințesă la muzeu? Dacă nu, faceți-o fără zăbavă. Luați-i pe cei iubiți și în cel mult o oră îl veți fi vizitat pe tot, beneficiind de explicațiile amabile ale personalului.

De mai bine de o decadă „vedetei” i-a fost dedicată o carte tot de către profesorul Bărbulescu, „Mormântul princiar germanic de la Turda/Das germanische Fürstengrab von Turda” (Cluj-Napoca 2008) (cartea conține și diferite anexe – contribuții ale altor cercetători pentru diferite chestiuni ce privesc descoperirea). Că după îngropare peste mormânt s-ar fi dispus un tumul (ridicătură de pământ), cum s-a presupus (C. H. Opreanu, „Transilvania la sfârşitul antichităţii şi în perioada migraţiilor. Schiţă de istorie culturală” (Cluj-Napoca 2003), p. 57), nu pare să fi fost cazul. Căci nici anterior şi nici în urma cercetării nu au fost evidenţiate rămăşiţe ale prezenţei lui.

În 1953, Constantin Daicoviciu, referindu-se la intervalul primelor două veacuri după abandonarea provinciei, nu putea invoca nici o descoperire la Potaissa. Dacă afirma că ulterior dominaţia gepidă va cuprinde arealul Potaissa-ei cu zona înconjurătoare, o făcea probabil prin prisma istoriei generale a spaţiului transilvan, căci nu prezenta nici o descoperire în acest sens („Potaissa”, în: „RE” XXII, 1, 1953, col. 1020). Vedem însă că respectiva afirmaţie i-a fost însă pe deplin adeverită mai târziu din punct de vedere arheologic.
Publicarea cărții pe care am prezentat-o în acest episod constituie ultima și cea mai importantă etapă de valorizare a săpăturii arheologice întinse pe intervalul anilor 1993-2008 (fără 1994), în această zonă a băii. Zona nu a fost epuizată prin săpătură arheologică, așa că mai sunt destule porțiuni disponibile pentru cazma și șpaclu. Cunosc un arheolog care foarte bucuros ar relua lucrul aici – azi, dacă ar putea.
Săpăturile coordonate de către profesorul Mihai Bărbulescu au fost însoțite de conservarea primară a structurilor dezvelite. Ce s-a întâmplat cu aceste structuri de atunci? Nimic bun. Au fost vandalizate, s-a furat din materialul de construcție antic, au fost batjocorite prin aruncare de gunoaie.

Nu pot încheia acest episod decât rugându-i insistent pe turdeni să ocrotească ruinele băii și ale întreg castrului de pe „Cetate”, astfel încât aceia care le-au adus la lumină să nu ajungă să regrete câtuși de puțin că au făcut-o. (Fotografiile, ilustrând un aspect din timpul campaniei de săpături arheologice 2007 în zona băii respectiv un vas ceramic din perioada medievală timpurie recuperat în cadrul acelei campanii, au fost executate de autorul rândurilor de față, prelucrate de prietenul dr. Victor Sava și reproduse aici, la fel ca și coperta volumului, cu amabila permisiune a domnului profesor Mihai Bărbulescu; ambilor le mulțumesc și cu acest prilej).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.