Mircea Dimitrie Raţiu s-a născut la Turda, în 11 octombrie 1923, din părinții Augustin Raţiu şi Eugenia Turcu. Rămas în grija tatălui, după moartea mamei sale, Mircea a primit o educaţie aleasă, învăţând de mic limbile germană și maghiară. În copilărie bunicul şi tatăl său i-au repetat adesea că face parte din familia Raţiu şi are numeroase obligaţii. În memoriile sale, rămase nepublicate, Mircea Raţiu consemna: ”comportarea mea trebuie să fie ireproşabilă atât în conduita zilnică, la jocurile de copii cât şi în atenţia şi disciplina pe care trebuie să o manifest la grădiniţa de copii şi la şcoală”.
Clasele primare le-a făcut la Școala Greco-Catolică din Turda Veche, avându-l ca dascăl pe Gavril Coroiu. A îndrăgit mult sportul şi în special fotbalul. În clasele primare a suferit un accident în timp ce juca fotbal și a suferit mai multe intervenții chirurgicale, ceea de i-a afectat activitatea școlară.
În anul 1933 Mircea Rațiu nu a mai putut frecventa școala, din cauza problemelor medicale, dar a reușit să promoveze clasa grație examenelor de echivalare susținute la sfârșitul anului școlar. Mai mult decât atât, a obținut premiul I pe școală. Apreciindu-i-se talentul oratoric, la festivităţile de premiere conducerea şcolii l-a însărcinat cu recitarea poeziei “Sergentul” de Vasile Alecsandri. Talentul său de recitator îl va cultiva şi aprofunda mai apoi, la toate serbările de 1 decembrie şi 10 mai, din anii petrecuţi la liceu.
A absolvit liceul Regele Ferdinand din Turda. S-a apropiat de științele exacte, influențat și de profesorul Eugen Pascu, care conducea cercul de matematică al liceului.
Mircea Rațiu a fost coleg de bancă, în liceu, cu Ion Cârja Făgădaru, scriitor cunoscut, cel care a înființat, pentru elevii de liceu talentaţi la literatură, un supliment numit Gazeta de la Turda pentru tineret ce apărea lunar, alături de Gazeta de la Turda, unde Mircea Rațiu a debutat cu două eseuri filozofice: Epimeteu şi Precursorii. Mai târziu, ajutat de același Ion Cârja, publica eseul Biruinţa mitului în revista Luceafărul din Sibiu.
În anii terminali de liceu Mircea Rațiu a studiat operele unor filozofi precum: Friederich Nietzsche, Ludwig Feuerbach, Lucian Blaga, P.P. Negulescu, şi Karl Marx. Participa la colocviile filozofice conduse cu multă pricepere de profesorul Octavian Dănilă, dar pe Mircea Rațiu îl încântau, mai ales, exerciţiile de oratorie de la orele de latină (Cicero) ale distinsului profesor Damian Pop.
Adolescent fiind, Mircea Rațiu a fost dominat de puternica personalitate a unchiului său, dr. Ioan Raţiu, pe care şi-l dorea ca model: …Îl pot compara în această expunere (…) drept una din coordonatele vieţii mele în toate acţiunile pe care le-am avut… în mintea tuturor Răţeştilor şi de altfel şi în mintea mea, Dr. Ioan Raţiu era un model pentru noi copiii, cum să ne educăm, cum să muncim, cum să aspirăm să avem o educaţie cât mai avansată…
După absolvirea liceului, Mircea Rațiu s-a hotărât să își continue studiile la politehnică. Eram primul inginer din cronica familiei Raţiu din Turda, eram primul tânăr care dorea să devină inginer. De unde până atunci tradiţia era de a avea preoţi în principal, iar după 1848 avocaţi, dintr-o dată apăream eu cu tendinţe tehnice. Au mai fost câţiva din generaţia mea sau a fratelui meu, care au urmat studii de medicină dar apariţia unui descendent care ar urma politehnica apărea cu totul şi cu totul revoluţionar, neobişnuit.
La un an de la începerea războiului, Turda devenea oraş de graniţă, aici fiind concentrate numeroase efective militare. Prin Diktatul de la Viena şi modificarea graniţelor Turda s-a transformat în centru de adăpost şi de tratament pentru refugiaţii şi expulzaţii din Ardealul de Nord, după ce înainte apăruseră cei din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Dictatura antonesciană a avut un impact negativ asupra familiei sale. Ion Raţiu (Iancu), fratele său mai mare, ce era ataşat al Ambasadei României la Londra, condusă de unchiul său Viorel Tilea, a refuzat să se întoarcă în ţară. Rămânerea lui Raţiu în diaspora a avut repercusiuni asupra întregii familii în perioada comunistă.
După examenul de Bacalaureat, susținut în vara anului 1942, Mircea Raţiu s-a decis să urmeze cursurile Politehnicii Charlottenburg din Berlin – Germania. Și-a depus actele la Institutul Germano-Român din Bucureşti, pentru a participa la un concurs în vederea obținerii unei burse în specialitatea construcţii de maşini navale, dar și-a amânat plecarea, deoarece i se cerea un stagiu de pregătire în mecanică de trei luni. Cu ajutorul inginerului chimist Ion Valea, din Câmpia Turzii, a reuşit să obţină certificatul din partea fabricii, în care se atesta încadrarea în disciplina respectivă şi aptitudinile pentru o activitate tehnică.
La scurt timp de la începerea cursurilor din capitala Germaniei, pentru Mircea Rațiu a început un adevărat calvar. Universitatea îi retrăsese admiterea de înscriere la cursuri. Adevăratul motiv i-a fost adus la cunoştinţă abia după ce a ajuns să fie interogat de Gestapo. I se reproşa rămânerea fratelui său Iancu în Anglia, ţară inamică Germaniei. Datorită acestui fapt, Mircea Rațiu a fost nevoit să renunţe la bursă reîntoarcându-se în ţară, în iulie 1943. În toamna aceluiaşi an s-a înscris la Politehnica din Timişoara. Unchiul său, Liviu Cigăreanu, i-a achitat cu mari eforturi taxele şcolare şi i-a asigurat îmbrăcămintea pe toată perioada studenţiei. Mircea și-a completat veniturile prin diverse activităţi extraşcolare. Îi ajuta pe unii dintre colegii săi cu o situaţie materială bună, a lucrat o perioadă ca și corector la o tipografie din Timişoara, etc.
După instaurarea regimului comunist, Mircea Rațiu a fost supravegheat de Securitate, din cauza apartenenței sale politice la structurile Partidului Naţional Ţărănesc. În calitate de membru PNŢ, Mircea Rațiu a participat la diferite activități politice desfășurate la Timișoara, iar în cadrul ASTRU (Asociaţia Tineretului Român Unit) a avut o activitate deosebită.
În anul 1949 Mircea Rațiu s-a căsătorit cu Rodica Bucur, absolventă de Conservator, pe care o cunoscuse încă din anul 1946. Din această căsătorie s-au născut doi băieţi: Tudor Ştefan şi Ioan Mircea.
După terminarea studiilor (facultatea de electro – mecanică), între anii 1950-1954 Mircea Rațiu a lucrat la Institutul de proiectări de Maşini Timişoara, ca inginer proiectant. Apoi, timp de 15 ani (1954-1969), a lucrat la Institutul Naţional de Metrologie, din același oraș. Acolo, Mircea Rațiu a înființat laboratoarele naţionale pentru măsurarea forţei, durităţii şi încercările mecanice de material.
Apoi, Mircea Rațiu a devenit director tehnic la Institutul de Sudură şi Încercări de Materiale, din Timișoara, funcţie pe care a deținut-o până în anul 1975 când a fost destituit din motive politice.
Mircea Dimitrie Raţiu a avut şi o carieră universitară, întreruptă spunem noi prea devreme, tot pe motive politice: între 1948-1956 urca treptele didactice de preparator, asistent, şef de lucrări şi apoi de conferenţiar la Catedra de Rezistenţa Materialelor, de la Institutul Politehnic din Timișoara, dar apoi a fost eliminat din învățământul universitar din motive politice. Tot din aceleași motive i-a fost respinsă și cererea de înscriere la doctorat, în anul 1955, fiind admis însă, șase ani mai târziu.
Mircea Rațiu a devenit doctor în științe tehnice în anul 1966, iar din 1968, a condus doctorate la catedra de Rezistenţa şi Încercarea Materialelor, funcţie ce a deţinut-o până la plecarea sa din ţară, în anul 1978.
A fost recompensat pentru aportul său pe plan profesional cu ordinele: Meritul Ştiinţific clasa a III-a (1966), Diploma de Excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea metrologiei și cu Ordinul Muncii, clasa a III-a (1972), pentru aportul adus la construirea podului Giurgeni-Vadu Oii. Desrecomandând sudura pe timpul nopții. pre perioada în care lucra la acel pod, nepotul său, Indrei Rațiu își amintește că ”oncle Mircea” a rezolvat o problemă tehnică, aceea a sudurilor, care plesneau la scurt timp după ce erau făcute, recomandând executarea operațiunii pe timpul nopții. Și îmbinările sudate de la podul Giurgeni – Vadu Oii nu au mai plesnit!
Până la plecarea din ţară, Mircea Rațiu a publicat, în calitate de coautor, două manuale de specialitate: Tehnica redactării forţelor (1964) şi Analize şi încercări de metale (1965). În anul 1973, în calitate de autor, a publicat lucrarea intitulată: Aplicarea fiabilităţii şi calcule de rezistenţă la construcţia de maşini.
Protestând împotriva sistemului politic existent în România, este nevoit să părăsească țara în anul 1978, primind azil politic în SUA. Acolo, Mircea Rațiu s-a stabilit în Oakland, California și în anul 1983 a obținut cetățenia americană.
După activitatea de cercetare desfășurată de Mircea Rațiu în țară, capacităţile sale inginereşti
au fost recunosute și în SUA, unde a activat 15 ani în domeniul testărilor mecanice şi de rezistenţă. Astfel, până la pensionare sa (1994) Mircea Rațiu a lucrat la mai multe firme americane: EDS Nuclear San Francisco – inginer senior în analiza siguranţei seismice (1978-1982), IMPEL Corp – Walnut Creek – specialist tehnic senior (1982 – 1987) și la ASEA Brown Boveri – San Ramon (1988 – 1993).
După pensionare, din 1994 până în 2007, Mircea Rațiu a participat ca specialist consultant la diverse programe din SUA, continuând să publice în limba română, manuale şi lucrări de specialitate: Elemente de sclerometrie (1998), Cercetări de rezistenţă la solicitări oscilante (2003), Metrologia încercării materialelor (2004), Măsurarea rezistenţei materialelor (2007). Mircea Rațiu a publicat peste 150 de studii, în reviste de specialitate din: SUA, Franţa, Elveţia, Germania, Rusia şi Ungaria, despre rezistenţa materialelor, a construcţiilor sudate, metrologie, mecanica ruperii şi mecanica metalurgică. Pe plan internațional, Mircea Rațiu este considerat, inițiatorul analizei anelastice în validarea operabilității instalațiilor sub presiune și a sclerometriei în metrologia încercărilor de materiale.
În SUA a fost foarte activ în rândul comunității românești. A fost membru fondator și director onorific a ziarului Miorița.
Activitatea ştiinţifică i-a fost recunoscută şi în România postdecembristă. În anul 1994 i s-a conferit titlul de Profesor onorific al Politehnicii din Timişoara, iar în anul 2003 a fost desemnat Membru de onoare al Asociaţiei Române de Sudură și distins cu Medalia Academician Corneliu Miklosi. În anul 2006 a devenit Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Mircea Rațiu s-a repatriat în anul 2007. După revenirea în țară, Mircea Rațiu a locuit la Turda, unde s-a implicat în refacerea mormintelor familiei, ridicând trei monumente ctitorilor bisericii familiale și reașezând pisania. A contribuit la dezvelirea unei plăci în memoria lui Basiliu Rațiu, la Blaj şi la refacerea mormântului acestuia.
Mircea Dimitrie Raţiu a trecut la cele veşnice în 2 septembrie 2011, la Turda. A lăsat în urmă numeroase invenţii, numele său fiind un reper pe plan mondial în inginerie. Este înmormântat în parcela familiei Rațiu, din Cimitirul Central, Turda Veche.
