Această întâmplare a fost povestită noilor veniți în școală, ani la rând după aceea, iar aceștia râdeau cu poftă, la fel ca cei care au trăit-o.
15 septembrie 198… început de an școlar! Festivitatea de deschidere s-a desfășurat pe terenul de sport și a durat peste două ore. Apoi tovarășa directoare a anunțat că practica agricolă începe chiar de a doua zi, deoarece nu s-a terminat igienizarea localului școlii. Profesorii și maiștrii instructori au fost poftiți în sala festivă a Stațiunii de Cercetări Agricole, unde urma să se discute această situație, de care se făcea vinovat, cine altul decât administratorul!?
În momentul în care a fost pomenit numele administratorului, toți au zâmbit și și-au îndreptat privirile spre omulețul care, roșu deja, se agita și transpira abundent. Spectacolul putea să înceapă!…Nervos, cu glas pițigăiat, administratorul a sărit în picioare și a cerut cuvântul. Fără să aștepte a spus:
- Tovarășa directoare eu am făcut ce am putut!…
Autoritară, directoarea i-a tăiat vorba:
- Tovarășe administrator, încă nu v-am dat cuvântul și deja vă văicăriți! Ați avut la dispoziție o vară întreagă și nu ați fost în stare să igienizați localul școlii! Sunt foarte supărată pe dumneavoastră! Acum, aveți cuvântul:
- Tovarășă directoare, strigă disperat administratorul, vina nu este doar a mea! Știți și dumneavoastră că igienizarea în vara aceasta a început mai târziu ca de obicei!
Directoarea, dură:
- Și oare din vina cui? Nu a dumitale, tovarășe administrator?!
Administratorul, disperat:
- Tovarășă directoare, eu v-am cerut pentru curățenie, douăzeci de femei, ca să fac cu ele ce trebuia făcut! Dumneavoastră mi-ați dat doar cincisprezece femei! Eu îs de cin’șpe femei? Aș fi fost mulțumit dacă îmi dădeați douăzeci de femei, ca să fac totul cu ele! (În sală se aude o voce: – Aș fi vrut să fi fost eu în locul lui! Nemulțumitul! Chicote și râsete înfundate.)
Directoarea:
- Tovarășe administrator v-am repartizat cincisprezece tovarășe din personalul de serviciu al școlii și nu cincisprezece femei!
Administratorul:
- Dar eram numai femei, tovarășa directoare! Nu era nici un bărbat!
(În sală se aud râsete și chicoteli.)
Directoarea, vădit agasată:
- Tovarășe administrator se spune personal de serviciu, nu femei de serviciu!
Administratorul și mai disperat:
- Am înțeles tovarășa directoare! Dar eu ce puteam face în această situație, doar cu cin’ șpe tovarășe femei?!
Directoarea plictisită, dă a lehamite din mână, iar administratorul continuă:
- Eu știu cel mai bine ce poți face cu femeile! (În sală se aude: – Administratorul este formidabil! Acompaniat de râsete puternice.) Eu nu-s de ieri, de azi! Știu cum să mă folosesc de femei! (În sală se aude aceeași voce:- Ce tare-i omul! Râsete nebunești.)
Directoarea:
- Tovarășe administrator, v-am atras atenția mai devreme că se spune personal de serviciu, nu femei de serviciu!
Administratorul:
- Am înțeles! Am luat cele cincisprezece tovarășe de serviciu și am făcut cu ele tot ce am putut, iar când n-am mai putut, n-am mai făcut nimic! (Spiritualul din sală spuse: – Aș fi vrut să fiu în locul lui! Râsete în hohote!)
Administratorul, prea nervos ca să riposteze, continuă:
- Am luat femeile, le-am tras pe jos și am frecat cu ele parchetul, apoi am șters cu ele pereții și geamurile. Atât de mult le-am muncit, că pe trei le-am îmbolnăvit, de și-au luat concediu medical. (Râs generalizat în sală.) Administratorul continuă: Așa am rămas doar cu două’șpe femei, pe care le-am urcat pe scări, unde am făcut ce am putut, apoi le-am coborât și așa, când sus, când jos, am făcut cu ele doar ce am putut, nimic mai mult. Și așa am mai îmbolnăvit trei! După atâta lucru cu femeile am rămas doar cu nouă. Ce mai puteam face cu ele, decât să le muncesc în continuare!
În acest moment al discursului două profesoare, în hohote de râs, cu lacrimi curgându-le pe față, se ridică și părăsesc în grabă sala. Două colege mai în vârstă se întreabă cu voce tare:
Prima: – Dragă de ce râd colegii?
Cealaltă răspunde: – Chiar nu știu, dragă!
(Este formidabil ce râsete se aud acum! Chiar și cei din prezidiu se distrează, excepție făcând tovarășa directoare, care reușește să se stăpânească.)
Administratorul continuă:
- Tovarășa directoare cu cele nouă femei rămase a fost foarte greu să mă descurc, dar dacă ar fi fost douăzeci, altfel am fi vorbit acum! Săracele femei, atâta le-am muncit, că le-am îmbolnăvit! Am făcut tot ce am știut eu mai bine cu ele! Tot ce trebuia! Însă nu mi-au rezistat! (În sală se aude vocea nebună: Administratorul nostru este irezistibil! Râsete prelungite.) Și așa am ajuns să nu termin la timp ce am început cu femeile! ( Din sală: Ce anume tovarășe administrator?)
Administratorul:
- Tovarășa directoare ați auzit și dumneavoastră cum tot timpul profesorii s-au râs și nu știu de ce? Este o situație de plâns, când nu poți face față la așa puține femei! Îmi pare rău și îmi cer scuze că nu am terminat treaba cu femeile, fiind un neputincios!
(Hohotele de râs se dezlănțuie în sală. Vocea ironică strigă: A recunoscut! Administratorul a recunoscut!)
Acum vacarmul este de nedescris. Directoarea, calmă și sobră, reușește după un timp să-i liniștească pe profesori, apoi împarte vina între administrator și conducerea școlii și-i promite acestuia să-l sprijine cu personal suplimentar.
Apoi, directoarea i-a invitat pe toți ce prezenți la o gustare și, în special pe tovarășul 
administrator, urmărind să-l îmbuneze. Profesorilor, brusc li s-a făcut foame și produsele de la bufetul rece, aranjat în spatele sălii, le-au captat întreaga atenție. Cu o voce mieroasă, directoarea s-a adresat administratorului:
- Lăsați supărarea, totul trece! Hai să luați și dumneavoastră o gustărică, o brânzică, o jumărică, niște struguri…
Foarte cătrănit, administratorul răspunde:
- Nu-mi arde de gustare! Vă iert tovarășa directoare, însă vă cer voie să mai zic ceva, în special profesorilor care, fără motiv, s-au râs tot timpul.
Directoarea amabilă:
- Poftiți tovarășul administrator! Spuneți!
Administratorul aproape că țipă:
- Tovarăși profesori vă țineți telectulani, dar să știți de la mine că sunteti niște intelectulani!
Apoi a ieșit repede pe ușă, parcă împins de hohotul puternic de râs pe care l-a dezlănțuit
