La 6 august 1945, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, bombardierul american Enola Gay a lansat prima bombă atomică, denumită Little Boy, asupra orașului japonez Hiroșima. În jur de 70 de mii de persoane au fost ucise instantaneu, iar câteva zeci de mii de oameni au murit în anii următori, din cauza arsurilor și a radiațiilor.
Avantajul enorm al acestei arme nu a fost militar (Statele Unite dispuneau doar de trei bombe
atomice funcționale la momentul deciziei de a fi lansate) ci politic. Din punct de vedere militar, Statele Unite ar fi câștigat puțin prin distrugerea a două orașe japoneze. Dar din punct de vedere civil, Japonia avea să piardă mult. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu distrugerea la scară largă (care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale în cantitatea necesară), ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea catastrofică într-o perioadă de timp foarte scurtă, schimbă dramatic politica războiului, motivațiile oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a reflecta în timp ce războiul se desfășoară. La patru ani după aceea, în 29 august 1949 și URSS a detonat prima sa bombă nucleară.
Evenimentul a marcat începutul cursei înarmării nucleare, care continuă de 80 de ani. Astăzi, Vladimir Putin, președintele Rusiei, amenință zilnic cu un război nuclear. Pe teritoriul Ucrainei, țară aflată în conflict cu Rusia, există câteva astfel de „bombe” puse în regim de așteptare. Rușii au părăsit centrala atomo-electrică de la Cernobîl, după ce, timp de peste două luni de zile i-au expus la radiații pe soldații lor, dar obiectivul poate fi bombardat oricând cu rachete. La ENERGODAR, centrală atomică din Zaporojie, ocupată de ruși chiar din primele zile de război, specialiștii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) nu au acces.
