In memoriam: Ileana Vulpescu

S-a stins din viață o stea de primă mărime a literaturii noastre. Scriitoarea Ileana Vulpescu, născută în 21 mai 1932, a murit în 12 mai, cu numai câteva zile înainte de a împlini vârsta de 89 de ani. Ileana Vulpescu s-a născut în zi de sărbătoare, de Sfinții Constantin și Elena, de unde i se trage numele, în Bratovești – Vâlcea, un sat cu oameni foarte săraci, după cum își amintește scriitoarea în evocările  anilor  copilăriei. Mama sa a fost învățătoare. Face liceul la Craiova apoi Facultatea de Filologie la București, unde va locui până la sfârșitul vieții. În anii de studenție se căsătorește cu colegul său, Romulus Vulpescu, viitorul om ce cultură și senator; s-au atras reciproc prin preocupări intelectuale, fiecare dintre ei fiind primul cititor și critic literar al operei celuilalt și s-au susținut și încurajat unul pe altul până la sfârșitul vieții.

După terminarea studiilor este angajată la Institutul de Lingvistică al Academiei Române unde

a lucrat ca lexicograf la Dicționarul limbii române precum și la Dicționarul explicativ al limbii române (DEX). Debutează ca scriitoare  în 1966 în revista „Familia” cu povestirea Scrisoare către un cunoscut.

De la an la an scrie tot mai bine, iar în 1980 apare Arta conversației, roman de mare succes la public. Editura Cartea Românească, de la primirea manuscrisului, îi prevedea o bună vânzare prin librării și, asumându-și riscul, o editează într-un tiraj de 50 de mii de exemplare. După ce romanul intră în atenția  cititorilor, solicitările librăriilor către editură cresc și astfel apar alte și alte ediții, în tiraje generoase, fără a rămâne vreo carte pe stoc. La un așa succes, Ileana Vulpescu împreună cu George Bănică dramatizează romanul alcătuind o piesă de teatru cu același nume. Și piesa se bucură de mare succes. Numai în București au loc aproape 800 de spectacole, toate cu sala plină până la refuz, dar piesa Arta conversației s-a mai jucat la Oradea, Craiova, Cluj-Napoca (la Teatrul Maghiar de Stat) și la Târgu-Mureș. Ileana Vulpescu nu era la primul său roman și nu era o perioadă de secetă în scrisul românesc. Amintim doar câțiva din scriitorii de mare prestigiu din acea vreme cu principalele lor opere: Augustin Buzura, Fețele tăcerii – 1974, Orgolii – 1977, Vocile nopții – 1980; Marin Preda, Moromeții 2 vol. Marele singuratic -1972, Delirul – 1975, Viața ca o pradă – 1977, Cel mai iubit dintre pământeni -1980; Ion Lăncrănjan, Cordovanii (3 vol.) – 1963, Drumul câinelui -1974, Caloianul -1975, Suferința urmașilor – 1978; Eugen Barbu, Groapa – 1957, Șoseaua Nordului – 1959, Incognito, vol. l-lV -1975-1980, Săptămâna nebunilor – 1981; apoi  D.R. Popescu, Dinu Săraru, Dumitru Popescu și încă mulți alții. Între acești titani ai literaturii române   Ileana Vulpescu strălucește cu putere și treptat va avea, presupun, cel mai mare număr de cititori, mai ales cititoare. Se  impune și devine o personalitate foarte cunoscută și prin interviurile apărute în presa scrisă, la radio și la mai toate posturile de televiziune. Ea a continuat să scrie cu o forță narativă  și o bogăție de idei greu de egalat. Bună cunoscătoare a vieții din multe-multe domenii, prin ficțiune, creează situații și personaje ce par absolut reale, de autenticitatea cărora nu se îndoiește cititorul, de aceea cărțile sale, scrise într-un stil coerent, firesc, sunt parcurse cu sete, pe nerăsuflate, fiindcă provoacă, nu plictisesc.

Lista cărților publicate de Ileana Vulpescu este lungă, merită să o menționăm, că îi face mare cinste, nu numai ei ci chiar patrimoniului cultural românesc. Din motive de spațiu nu vom menționa editura ci doar titlul cărții (romanului) și anul primei apariții:

Ș.a.m.d. – 1969; Rămas-bun – 1975; Arta conversației – 1980; Candidați la fericire – proze -1983; Sărută pământul acesta – 1987; Rămas bun casei părintești – 1990; Carnetul din port-hart – 1996; Arta compromisului -2002; De-amor, de-amar, de inimă albastră – 2005; Viață, viață, legată cu ață – 2007; Pe apa sâmbetei – 2009; Notă informativă bătută la mașină – 2011; Noi, doamnă doctor, când o să murim? – 2014; Preludiu – 2017.

Cărțile ce poartă semnătura Ilenei Vulpescu au fost și sunt în continuare reeditate în mii de exemplare de diferite edituri și au depășit granițele României. O parte din romanele sale au fost traduse în limba franceză, italiană, slovacă, maghiară. Scriitoarea făcut și multe traduceri, mai ales din franceză în română, a scris interviuri și diverse articole. În mai toate revistele literare criticii au publicat  recenzii elogioase despre scrierile sale și așa, pe parcursul anilor au apărut și meritatele premii: Romanul Rămas-bun, Editura Cartea Românească a fost distins  în 1976 cu premiul Asociației Scriitorilor din București; în 1981 premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și premiul „Cântarea României” pentru romanul Arta conversației ; în 1987 premiul Flacăra pentru Sărută pământul acesta (tiraj, 50 de mii de exemplare); în 1991 Premiul România Mare; în 2015 un premiu din partea Fundației Digitas pentru Excelență și Trofeul Fundației Digitas, conceput de artistul plastic Mircea Nechita. Din 2015 Ileana Vulpescu a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Craiova iar în 21 mai 2017, chiar de dubla sa sărbătoare, ziua de naștere și cea onomastică, primea Ordinul Național Steaua României, în grad de Cavaler înmânat de Președintele României, Klaus Werner Johannis, la propunerea Ministerului Culturii.

Acțiunea romanelor Ilenei Vulpescu se desfășoară în mediul citadin cu personaje, în mare parte feminine, provenite îndeosebi din rândul intelectualilor; medici, ingineri, profesori, avocați, farmaciști, chimiști, laboranți. Se fac dese referiri la viața învățătorilor de la sate sau a sărmanilor țărani din Oltenia care „în rarele ocazii  când își cumpărau o franzelă de la oraș, o mâncau acasă cu pâine!”

Poate din invidie ori din considerente politice, că avea simpatie și compasiune pentru „oropsiții vieții” cum sunt denumiți cei sărmani în Internaționala, Ileana Vulpescu nu prea a fost agreată de cei ce se autointitulează elita culturii, ca o dovadă, a fost ignorată (sau exclusă) din Tabelul-calendar cu ziua de naștere a prozatorilor din București, evidență redactată și publicată de Uniunea Scriitorilor din România (USR); domnia sa n-a avut loc între cei peste trei mii de prozatori din București, deși, evident, făcea  parte din U.S.R. „Delicatețuri” românești! Vorba lui Caragiale, „Curat murdar!”

În acest context consider că este potrivit să menționez că pe reversul paginii de titlu al ultimului său roman Preludiu, autoarea a plasat două citate cu evidentă trimitere la anumiți colegi de breaslă: „Nu sunt deștept, dar când privesc în jur prind curaj.” (Ion Creangă) și ”Cărțile mele sunt ca apa; ale geniilor sunt ca vinul. Toată lumea bea apă.” (Mark Twain). Comentariile sunt de prisos, atât doar că citatele urzică rău de tot.

Având parte de o sănătate șubredă, cu multe și lungi internări prin spitale încă din tinerețe, când nu apăruseră antibioticele (pentru o tuberculoză osoasă la coloana vertebrală) și-a scris toate cărțile cu mâna și cu stiloul, fără calculator. Iată o consemnare din 2007 de pe reversul paginii de titlu (p.2) a romanului Viață, viață, legată cu ață: „Culegerea computerizată, corectura în șpalt, paginarea, scanarea și retușul imaginilor: Tatiana STEPA. Coperta, prezentarea grafică și corectura în pagini: Romulus VULPESCU. Lectura finală pentru bun de tipar: AUTOAREA” Fac aceste mențiuni pentru a demonstra conlucrarea Ilenei Vulpescu cu soțul său, dar mai ales pentru a o aduce în atenție pe buna lor prietenă și colaboratoare din Petroșani, solista de muzică folk Tatiana Stepa (1963-2009) răpusă de un cancer, la numai 46 de ani. De la Tatiana Stepa au rămas în patrimoniul cultural al muzicii românești câteva șlagăre printre care „Spune-mi ceva” și „Copaci fără pădure” cu tulburătorul refren: „Spune-mi, pădure, cu frunza rară / Unde-i iubirea de astă-vară ? / Și e iarnă, să se îndure / De noi, copacii fără pădure.” Solista a fost apreciată, încurajată și susținută de Adrian Păunescu ( poetul hulit doar de nulități).

Tatiana Stepa aproape că făcea parte din familia lor și i-a afectat mult pe soții Vulpescu suferința și dispariția Tatianei. În 2012 au pierdut-o pe fiica lor Ioana, iar după numai o lună a decedat și Romulus, la vârsta de 79 de ani. Cu tot succesul de care se bucura, odată devenită o somitate în literatură, Ileana Vulpescu a continuat să rămână o persoană modestă, prietenoasă și fără ifose de vedetă, cum se întâmplă adesea când alții devin aroganți și intangibil.

Așa cum se obișnuia în acei ani, pentru a spori interesul elevilor pentru lectură, în 1987 Ileana Vulpescu a fost invitată la Turda, la Școala Generală nr. 8 (actuala Școală Gimnazială Ioan Opriș) pentru o întâlnire cu cititorii, elevii și cadrele didactice. Invitația i-a fost adresată de către profesoarele Silvia Bembea, directorul școlii, respectiv de Mioara Groza, director adjunct educativ cu pionierii, pentru activitățile cultural-artistice și sportive. Cu amabilitate a dat curs invitației și cu efort a venit din București cu trenul la Turda, pentru două zile, 25-26 mai.  Pentru elevi a fost ceva cu totul deosebit. În Cartea de onoare scriitoarea a lăsat următoarea mărturisire: „Plec din Turda cu un gând luminos. Copiii sunt cei mai aspri judecători. M-am simțit privită și primită cu drag de copiii din Turda pe care i-am întâlnit. Mă simt sigură de mine după această întâlnire pe care n-am s-o uit. Ileana Vulpescu”

A mai avut loc o altă întâlnire cu profesorii filologi, cu învățătoarele, cu alte cadre didactice de la diferite școli, dornice să o cunoască. Într-o fotografie păstrată de atunci, pe lângă cadrele didactice ale școlii gazdă precum Marcela Vesa, Elena Nașca, Mioara Groza, Maria Alexandru, Eugenia Fediuc, Eugen Bordea, Baktai Bela, le vedem pe Rodica Moldovan și Dora Arion profesoare la Liceul Mihai Viteazul, pe Maria Gavrilescu de la Școala Generală nr. 6, pe prof. Maria Bodnariuc activist cu probleme de învățământ și cultură în cadrul autorității locale din acea vreme. A mai participat la acea întâlnire Reghina Stoica, profesoară de limba română la Liceul Agricol și multe-multe alte cadre didactice.

n.r: În imaginea reprezentativă: Ileana Vulpescu, la Școala generală nr. 8 (azi, Ioan Opriș), din Turda. (Școala Generală Nr. 8 (Ioan Opriș) Turda, 25-26 mai 1987, întâlnire cu scriitoarea Ileana Vulpescu: 1 Eugen Bordea, 2 Elena Nașca, 3 Maria Ardeuș, 4 Virginia Moldovan, 5 Irina Butură, 6, 7, 8?, 9 Octav Roș, 10?, 11 Adriana Ogruțan, 12 Speranța Drăgănescu, 13?, 14 Virgil Deceanu, 15 Carmen Pantea, 16 Maria Alexandru, 17 Maria Pantea, 18 Margareta Ogruțan, 19 Maria Galambosi, 20 Maria Cismașu, 21 Reghina Stoica, 22 ?, 23 Viorica Lovasz, 24 Daniela Lăluț, 25 Daniela Sălăgean, 26?, 27 Mioara Groza, 28?, 29 Floare Tudor, 30 Bela Baktay, 31 Victoria Trif, 32?, 33 Lucia Roman, 34?, 35 Ana Luca, 36 Dora Arion, 37 Mona Gavrilescu, 38 Mia Bodnariuc, 39 Ileana Vulpescu, 40 Rodica Moldovan, 41?, 42 Petra Danciu, 43 Marinela Natrapei, 44 Marcela Vesa, 45 Ioan Bembea)