Există relativ mulţi turdeni care şi-au susţinut cu brio teza de doctorat, dezvoltând teme din varii specialităţi, însă numai câţiva şi-au tipărit lucrarea sub formă de carte. Chiar pentru clasicul suport material al literelor imprimate, cât şi, implicit, pentru lectură perpetuă, pentru rolul formativ al acesteia, pledează în subsidiar doctorul în filologie, profesor Olga Morar, în cartea intitulată Literatura română pentru copii până la 1940, tipărită de Editura Argonaut în anul 2009. Această carte, asupra căreia m-am aplecat cu multă curiozitate intelectuală, constituie o veritabilă istorie a literaturii şi presei române pentru copii, de la începuturi până la anul 1940.
Pe parcursul lecturii, remarc în detaliu munca sârguincioasă şi spiritul analitic demonstrate de autoare, dar şi capacitatea de sistematizare a datelor extrase dintr-o bibliografie vastă. Autoarea relevă în repetate rânduri, direct ori implicit, particularităţile literaturii pentru copii, încărcătura ei psihologică, rolul ei educativ şi de edificare a cititorului de cursă lungă. Fiind o literatură mai specială, nu toţi scriitorii dau randament în acest domeniu, fiindcă includerea sensului educativ trebuie săvârşită fără didacticism, iar textul trebuie să fie adecvat vârstei căreia i se adresează.
Au scris pentru copii clasici ai literaturii române şi alţi scriitori români importanţi: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Mihail Sadoveanu, George Coşbuc, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, Vasile Voiculescu, Zaharia Stancu, dar şi Iulia Hasdeu, Emil Gârleanu, Şt.O.Iosif, A. de Hertz, reginele: Elisabeta (Carmen Sylva) şi Maria, nu în ultimul rând Th.D.Speranţia, Em. Bucuţa, N.Batzaria şi mulţi alţii, cărora li se adaugă culegătorii de folclor literar Petre Ispirescu, Petre Dulfu… Câţiva clasici români beneficiază de succinte prezentări, cum de altfel sunt prezentate importantele lor scrieri adresate copiilor, cu pertinente demostraţii de literatură comparată.
Într-un capitol separat sunt prezentate traducerile din literatura marilor scriitori străini: Charles Perrault, Fraţii Grimm, Hans Christian Andersen, Edmondo de Amicis, Daniel Defoe, Charles Dickens, Mark Twain, Selma Lagerlöf etc. Autoarea evidenţiază astfel ideea că actul traducerii constituie la rându-i o creaţie, adică „arta de a crea din nou originalul” (op.cit., p.231). Nu lipsesc, însă, traducerile din literatura nostră pentru copii.
Conducătorul ştiinţific al Olgăi Morar a fost redutabilul istoric şi critic literar Mircea Popa, a cărui pasiune pentru rigurozitatea cercetării a fost însuşită cu perseverenţă de autoare şi aplicată convingător în structura lucrării de doctorat. Calităţile de cercetător au condus-o la o „mică descoperire”, cum numeşte ea însăşi depistarea câtorva poezii pentru copii, scrise de Al.Macedonski în tinereţe, publicate de revista Universul copiilor, după moartea autorului, în 1931. Întrucât nimeni nu a cercetat până acum colecţia publicaţiei, istoricii literari le-au considerat dispărute. Mircea Popa, prompt, a înlăturat această lacună printr-un articol tipărit în România literară la sfârşitul anului 2008.
Olga Morar îşi extinde aria minuţioasei cercetări şi menţionează, detaliat, 22 de reviste pentru copii. Cea mai veche este Mama şi copilul , tipărită la 1865 de Maria Rosetti, ultima fiind Pentru copilul evreu – adresată copiilor din România – apărută în perioada aprilie 1946 – aprilie 1948. De asemenea, edituri şi colecţii ale literaturii pentru copii – unele dintre acestea cu ecou în istoria literaturii autohtone – cât şi benzile ilustrate.
Preocuparea istoricului literar este elocventă, menţionând întâile cărţi pentru copii tipărite în Europa. Aşa de exemplu, până la Renaştere (sec. XIV-XVI) copiii se delectau cu fragmente din Biblie şi din scrierile clasicilor greci şi latini, însă în sec.XV este editată Cartea bunelor maniere, al cărei scop era ca cititorul să devină „un copil bun”. Editorul cărţii, englezul Caxton, tipăreşte mai târziu legendele intitulate Moartea regelui Arthur, în fine, umanistul ceh Comenius tipăreşte la 1658 Orbis Pictus sau Lumea văzută în imagini, întâia carte cu ilustraţii.
Autoarea atrage atenţia asupra unor scriitori români de literatură pentru copii din perioada interbelică, peste care s-a aşezat uitarea, ca de exemplu: I.G.Bratu, Apostol Culea, V.Costescu, Serafim Ionescu, subliniind numele lui Nicolae Batzaria, directorul revistei Dimineţa copiilor – publicaţia cu cea mai îndelungată apariţie (1924-1944; 1947) – condusă de acesta treisprezece ani; din 1936 N.Batzaria preia conducerea revistei Universul copiilor, unde au apărut şi poeziile scrise de Macedonski la tinereţe. Batzaria este, totodată, autorul celebrei scrieri intitulate Aventurile lui Haplea, citită de copii cu sufletul la gură şi cu mult haz, când aflau peripeţiile familiei Haplea din Hăpleşti. În acest context autoarea îndeamnă editurile să „redescopere” scriitorii de succes prin tipărirea textelor literare care au constituit deliciul bunicilor, chiar al părinţilor noştri în copilăria lor, fiindcă „literatura clasică pentru copii nu se va demoda, iar modernizarea îşi poate pune amprenta şi asupra lor” (op.cit., p.262).
Această istorie a literaturii şi presei autohtone pentru copii, de la începuturi până la anul 1940, constituie o remarcabilă apariţie editorială şi se situează între cărţile de căpătâi care alcătuiesc fondul bibliografic naţional. Îmbogăţită cu o iconografie diversă, cartea se află astfel la îndemâna cercetătorilor, bibliotecarilor şi cititorilor interesaţi de literatura română pentru copii.
