De ce nu am mai fost aleasă la comanda  unității de pionieri

Într-o zi  din prima săptămână de școală am fost chemată la Camera Pionierilor de tovarășul instructor al unității de pionieri, profesorul Szabo. Clasa noastră se afla în clădirea fostei Primării, așa că în pauza mare am traversat strada cu atenție și am ajuns în curtea școlii care era situată lângă biserică. Camera Pionierilor a fost amenajată într-o săliță care înainte a avut rolul de  Cancelarie. Am bătut la ușă și am fost poftită să intru. Înăuntru erau doi profesori. Tovarășul Szabo și tovarășul Botnariuc.

Tovarășul instructor m-a întrebat dacă știu de ce am fost chemată. Am răspuns că nu știu. Dânsul a continuat spunând că s-a gândit că aș fi un bun comandant al unității de pionieri, deoarece sunt foarte energică, activă, că am autoritate printre copii și sunt ascultată de aceștia.

Ideea mi-a surâs. Mă și vedeam cu ecusonul de comandant de unitate de pionieri, un dreptunghi alb cu trei trese roșii purtat pe braț mai sus de cot. Apoi am tresărit. Acest ecuson a fost un an al fratelui meu Ionel, care acum era în clasa a VII-a. Am zis că nu pot să primesc. Profesorul mirat m-a întrebat ”De ce?” Am răspuns cu o întrebare: ” Dar cu Ionel cum rămâne?” Dânsul a spus că Ionel va fi comandant de detașament la clasa lui. Am continuat spunând că nu pot primi deoarece am promis părinților, când eram mică și l-am făcut să plângă, că niciodată n-am să-l mai supăr și nu am să trec înaintea lui. M-a întrebat dacă acesta e ultimul meu răspuns. Am spus un da hotărât. Apoi am salutat și am ieșit. Nu am dezvăluit părinților această discuție. A fost secretul meu.

Ionel a fost ales comandant de unitate, a terminat anul școlar foarte bine și a reușit la liceu în prima sesiune de examen. Părinții i-au făcut cadou o bicicletă  ”Carpați”.

În anul școlar următor, în clasa a VI-a, am devenit comandant de unitate. A fost un an foarte bun pentru mine. Am învățat foarte bine, având doar două medii de nouă, restul fiind zece; m-am implicat enorm în activitatea unității de pionieri fiind prezentă la toate acțiunile; am fost invitată în  tribuna oficială la manifestațiile din 7 noiembrie, 1 mai și 23 august; (doar doi pionieri am avut această onoare); am citit mesajul de felicitare al pionierilor din școala noastră adresat colectivului de la Fabrica de Sticlă care a obținut în acel an, în întrecerea socialistă, locul I pe ramură. Fotografia mea era prima pe afișul din centrul orașului, cu elevii fruntași de la toate școlile. Nici în visele cele mai urâte nu credeam că nu voi fi realeasă.

Clasa a VII-a. Cursurile au început în noul local al școlii situat lângă Colonia Fabricii de Sticlă. În ultima zi din prima săptămână de școală tovarășa dirigintă Livia Șanta a venit la noi acasă și a discutat ceva cu părinții mei. După ce dânsa a plecat, mămica și tăticul au spus că trebuie să-mi dea o veste proastă. M-am uitat mirată la dânșii. Mi-au spus că nu voi mai fi aleasă comandant de unitate. Am strigat: ”De ce ?” Ei nu știau motivul, doar atât le-a comunicat tovarășa dirigintă. În primul moment nu mi-a venit să cred. Apoi am realizat ce se întâmplă și m-am pornit pe bocit. Părinții m-au îmbrățișat, m-au mângâiat. În zadar. M-am dus în cameră, m-am trântit pe pat și am continuat să plâng. Înainte de culcare bunica mi-a adus o cană cu lapte călduț în care a pus o linguriță de miere de tei. Toată noaptea m-am zvârcolit și am suspinat. Dimineața am continuat să plâng. Nu înțelegeam unde și cu ce am greșit. Pe la amiază mi-au adus o oglindă să văd cum arăt după atâta plâns și am fost sfătuită să încetez. Treptat m-am calmat. A doua zi la școală nu prea am avut chef de ceva, însă nu am spus nimic. La adunarea de detașament le-am cerut colegilor să mă aleagă comandant. Ei s-au uitat întrebător, dar s-au executat.

La sfârșitul acelei săptămâni, duminică dimineața s-a desfășurat adunarea de alegeri pe unitate. Pentru ultima dată am primit și am dat raportul în calitate de comandant. Noul instructor a anunțat că se poate face o singură propunere. Doi pionieri au ridicat mâna. Primul a propus o pionieră din clasa a VI-a. Celălalt, căruia eu i-am legat cravata de pionier la gât, a strigat: ” O propun pe Miorica Bocoș!” În zadar. S-a luat în calcul doar prima propunere. Zarurile fuseseră aruncate. Eu m-am ținut tare, uimindu-i pe toți cei prezenți: pionieri, profesori și părinți.

Treptat m-am împăcat cu noua situație. Am fost în continuare o elevă bună la învățătură, am luat cu zece pe linie examenul de absolvire a șapte clase și am reușit în prima sesiune de examene la liceu. Părinții mi-au făcut cadou o bicicletă de damă ”Riga” fabricată în U.R.S.S.

Peste ani, într-o vacanță studențească, părinții au hotărât să-mi dezlege misterul schimbării mele de la comanda unității de pionieri.

Tăticul a spus:

-Când  tu erai în clasa a VI-a, s-a primit la școală planul pentru construcția unei noi clădiri. Directorul m-a chemat și mi l-a arătat, știind că am fost mulți ani diriginte de șantier în cadrul Serviciului Investiții de la Fabrica de Sticlă. Aceasta urma să aibă doar opt săli de clasă. Erau foarte puține în condițiile în care Cartierul Oprișani urma să se dezvolte. A doua zi, directorul, instructorul de pionieri și cu mine ca președinte al Comitetului de părinți, ne-am dus la Comitetul Orășenesc al Partidului Muncitoresc Român să cerem suplimentarea construcției cu încă opt săli de clasă. Am fost făcuți cu ou și cu oțet și ni s-a spus că ne opunem politicii partidului. La sfârșitul anului școlar tovarășul director Cristurean a fost demis din funcție, tovarășul instructor Szabo schimbat, la fel și eu, așa că cei care nu te agreau aveau câmp liber de acțiune.

În octombrie 1959, într-o zi, m-am dus la frizeria de la fabrică ca să mă tund. Frizerul Bleneși mi-a fost soldat. Fiind doar noi doi în încăpere, acesta, cu voce scăzută, mi-a spus că au fost descoperiți membrii unui cuib legionar, că aceștia aveau funcții în partid, iar șeful lor era secretar la o secție importantă din fabrică. Exceptându-l pe șef, care a făcut mare tărăboi și a primit câțiva ani de închisoare, ceilalți au recunoscut totul și au fost doar excluși din partid și schimbați din funcții. Bleneși a specificat că șeful cuibului legionar tot timpul a fost împotriva ta, că a făcut propagandă printre muncitori și în Colonia Fabricii de Sticlă unde locuia, spunând că nu fata unui fost ofițer, ci copilul unui muncitor trebuie să fie comandant al unității de pionieri.

Deținând această informație, am așteptat momentul prielnic să te răzbun. Acesta s-a ivit la începutul trimestrului  doi, când s-a organizat în Clubul de la Colonie, o ședință de analiză a situației la învățătură, urmată de o întrunire tovărășească. Ne-am dus și noi, iar când s-a ajuns la discuții pe marginea dării de seamă, m-am înscris la cuvânt ultimul. Când mi-a venit rândul, am spus:

-Mulțumesc conducerii școlii, mulțumesc Comitetului de părinți, muncitorilor de la Fabrica de Sticlă și locuitorilor din Colonie că ați schimbat-o pe fiica mea din comandant de unitate de pionieri doar fiindcă este fata unui fost ofițer și ați promovat în schimb  pe fata unui fost legionar. Eu ca militar mi-am slujit țara și poporul. Legionarii au ucis, au creat dezordine și au avut o orientare fascistă. Așa că tovarăși ați dat cu bota în baltă și ați căzut din lac în puț. Încă o dată vă mulțumesc că i-ați creat fiicei mele o durere imensă. Apoi i-am zis mamei tale: Hai Mili, să mergem acasă ! Mi-ar sta mâncarea în gât!

Acum că ești destul de mare, ai aflat motivul schimbării tale, care te-a făcut să suferi atât! I-am îmbrățișat, le-am mulțumit și am zis: ”Am fost schimbată deoarece nu am avut origine socială sănătoasă!”

Imaginea reprezentativă: Grafică de Constanța Abălașei-Donosă