În prag de alegeri, când manevrele politice se întețesc și candidații se îngrămădesc să ajungă pe câte un loc avantajos pe listele electorale, numai bine pică o satiră care să biciuiască moravurile politicienilor și să stârnească ilaritate în rândul electoratului, sătul până peste poate de matrapazlâcurile puse la cale în lupta pentru putere. Un spectacol realizat parcă anume pentru această perioadă, pentru deschiderea minților, dar și pentru pură relaxare, programat, aș zice, chiar în acest sens, este Omul care a văzut moartea, recenta premieră a Teatrului Aureliu Manea din Turda, acum la început de stagiune, înainte de tragedia din noiembrie. E sănătos să râzi înainte să te dărâme năpasta.
Cunoscuta comedie a lui Victor Eftimiu s-a mai jucat de trei ori, în scurta-lunga existență a teatrului turdean, dovedindu-se o piesă de rezistență în repertoriu. Prima înscenare a avut loc în stagiunea 1955 – 1956, în regia lui Emerik Kraus, a doua în stagiunea 1996 – 1997, în regia lui Mircea Cosma și a treia în stagiunea 2005 – 2006, în regia lui Ovidiu Cosac. De parcă succesul din 2006 n-ar fi fost de ajuns, Ovidiu Cosac s-a încumetat la o nouă montare, stăpân pe mijloacele sale de expresie și pe experiența acumulată cu această piesă și pe succesul său garantat la public. A invitat actori prestigioși din afară, s-a servit de un minim decor și vagabondul simpatic al lui Eftimiu a urcat iar pe scenă, în persoana actorului Cătălin Grigoraș, potriveală de zile mari între temperamentul artistic al directorului de la Teatrul Aureliu Manea, din Turda și tipul de personaj încredințat.
Direcția de scenă face un mic, dar esențial pas lateral din clasicitatea textului, din discursul 
realist, ușor prăfuit totuși, aducând elemente de expresivitate inedite, acolo unde cu greu îți puteai imagina că vor avea loc inovații. Și ele sunt, există, înviorează mizanscena, subliniază subtilitatea și incisivitatea mesajului transmis în regim de comic bine dozat, turnat cu meșteșug din polonicul cathartic. Cel puțin două soluții de decor își validează utilitatea. Este vorba despre butoiul transformat în seif (Domnul Filimon este podgorean) și scaunele-simbol (unul exagerat de mare, celălalt exagerat de mic) pe care sunt așezate alternativ personajele pentru a-și măsura importanța în funcție de situația în care se află. Desigur, finalul este apoteotic, pus în cadrele deriziunii cu urna de vot volantă și buletinele de vot, albe la introducere și verzi la deschiderea urnei. Atenție, situația e verde când vine vorba de alegeri! Verde alarmist, nu ecologist ! După ce ele sunt împrăștiate pe scenă, femeia de serviciu vine și le mătură. Evident că voturile sunt de mare importanță… Sugestii de un umor irezistibil, mușcător, dureros pentru sorții de azi ai democrației noastre fragile, tot mai firavă, de la o zi la alta.
Spectacolul lui Ovidiu Cosac beneficiază de o distribuție foarte bună, care stă sub semnul unei continue încântări pe tot timpul reprezentației. După încântarea prilejuită de Cătălin Grigoraș, amintită deja, următoarea dintre încântări este reîntâlnirea cu Nicoleta Bolcă, în rolul Ralucăi Filimon. Actrița pune în evidență capabilitățile volitive ale personajului, o femeie plină de solicitudine, o sensibilitate în alertă maximă, cu efecte comice după cum se cere la carte. Serios în comicării, speculativ în privința nuanțelor, debordant în gestică și rostire, Marian Negrescu este un Alexandru Filimon atipic, cu barba în vânt și părul în lungi plete, vijelios și prăpăstios în același timp, gata să pună de-o candidatură în prăpăditul oraș de provincie. Marian Negrescu are șarmul înnăscut ce cucerește publicul după primele replici rostite și formează un duo excelent cu Cătălin Grigoraș. O foarte bună impresie face Cornel Miron, în rolul farmacistului Leon, un tip spilcuit și orgolios nevoie mare, subliniind prin rigiditatea sa comică conformismul personajului. Tinerii Paul Popa (George) și Ioana Ladoș (Alice), bine dirijați de mentorii lor, el caraghios, timid, vorbind graseiat, ea plutind în suavități feciorelnice, au secvențe remarcabile pentru afirmarea talentului lor. Din acest punct de vedere, textul e ofertant și regizorul nu le-a obturat șansa insinuării în jocul colectiv. Dimpotrivă.
Vizualul a pătruns și pe scena prăfuită a teatrului – asta-i moda, n-avem ce-i face – extrapolând și aici perimetrul consacrat exclusiv acțiunii cu o scurtă proiecție video reprezentându-l pe „omul care a văzut moartea” aruncându-se în gârlă și pe salvatorul său sărind după el. De aici începe totul. Care sunt urmările acestei salvări? O comedie galopantă, ce nu trebuie ratată.
Foto: Marius Romilă / MediaCom.ro
