Prima carte a psihologului Cerasela Libeg, romanul ”Supervizorul Măștilor” apărută în 2013 la Editura Casa Cărții de Știință, este inspirată din poveștile secrete ale unui cabinet de psihoterapie, unde psihologul oglindește în sine ecouri ale unui proces ce pare a aparține, la prima vedere, doar pacienților.
A doua carte, ”Evadarea din Timp” apărută în 2016 la aceeași editură, este un roman al trăirilor nuanțate și complexe, care influențează decisiv viața personajelor. Romanul a fost lansat în cadrul Târgului Internațional de Carte Transilvania, în același an, la Cluj-Napoca.
O notă comună a celor două cărți este faptul că personajele nu au nume. În romanul ”Evadarea din Timp” un personaj de excepție pare a fi, totuși, Timpul, scris de aproximativ 365 de ori cu majuscule în paginile celui de-al doilea volum publicat de Cerasela Libeg. .
La Editura Casa Cărții de Știință se pregătește publicarea primului volum de poezie al Ceraselei Libeg. Cartea, ce va însuma peste 150 de poezii, se va intitula ”În ritm secret”. Revista ”Ecouri” publică în avanpremieră, la rubrica ”Ziditori în cuvânt” câteva din versurile ”în ritm secret” ale Ceraselei Libeg.
Sărut
Stăm între două pagini,
Pe niște puncte de suspensie.
Tu mă săruți respirându-mă,
Adâncindu-te în visarea
Din texte,
Rezemat de relieful literelor
Compunând desene abstracte.
Mă săruți fără grabă,
Dincolo de timp,
Sărind peste paragrafe,
Peste capitole,
Peste început și sfârșit.
Aud doar semnele de punctuație
Care ne-au surprins sărutul
Printre cuvinte.
Rodia
Cu un bob de rodie
Voi vindeca niște uitări
Lăsate în paragină.
Cu gustul aspru
Îndulcindu-se-n mine
Te voi primi azi,
Renăscut
Dintr-un sâmbure-nsângerat.
Cu un bob de rodie
Voi scrie o poruncă
De lăsare la vatră
A tuturor clipelor
Care au trecut singure.
Îți voi dărui un bob de rodie
Și voi râde, îngenuncheată
La lumina flăcării lui,
Când tu mă vei asculta
Atent la timpii verbelor.
Cu un bob de rodi
Mă voi vindeca de uitare.
Magazinul de vise
La magazinul acela am probat îndoieli
Şi vise-n eclipsă totală.
Îmi devenise grea cămaşa bleu,
Îţi era aproape transparent reverul gri…
La magazinul acela, cabinele din oglinzi
Ne stingeau, privindu-ne absent,
Ca o ploaie fără umbrelă.
Îmi amintesc cum, la final,
Se tânguia o eşarfă pe umărul meu stâng,
Şi pocneau sec butonii-n pereche,
Hărţuindu-te-n grabă.
A rămas o răcoare neutră-n vitrină
Şi o pasăre nedumerită,
Admirând-o ca pe un cer.
Duminică
Ca un rug e duminica mea
Împletită cu crengi
Și pietre mărunte,
Care ard mocnit
În culoarea ochilor tăi.
Ca o istovire e pădurea
Adumbrindu-te-n mine.
Mâinile tale își vor lăsa
Poposirea pe trupul meu
Înfiorat și necunoscut
Sub umbletul lor
Neliniștit ca fluturii.
Ca un rug e duminica mea.
Vrăjitoarele din mine suspină
În fața farmecelor dezlegate
De zâmbetul tău.
Busolele indică ispititor
Locul unde mă vei aștepta,
Cu un semn de exclamare alături!
Risipește-mă în doruri,
Cu un cântec al menestrelilor,
Ca pe o femeie neinventată
În altă parte a vieții tale.
Fă-mă duminica ta, până mâine.
