Trei instituții importante în viața locuitorilor din Oprișani

Primăria

În anul 1924, prin decret regal, satul Cristiș a primit numele de Oprișani, în memoria preotului Ioan Opriș, luptător pentru drepturile românilor, erou și martir, ucis mișelește de jandarmii unguri la 8 noiembrie 1918.

Peste patru ani, în 1928, satul Oprișani a fost declarat comună suburbană, ceea ce a dus la înființarea unui notariat condus de dr. avocat Ioan Andreica. Biroul notarial a funcționat câțiva nai buni în casa lui Ioan Mera, situată la drumul principal la întretăierea cu șicătorelul, spre Poiana.

În aceste condiții, s-a pus problema construirii unei primării. Fondurile necesare s-au strâns din impozitele pe care le plăteau Fabrica de Sticlărie și Fabrica de Cherestea, construite în hotarul satului. Având fondurile necesare s-a trecut la stabilirea locației și la ridicarea clădirii. Lucrările au început cu asanarea bălții de pe terenul Nimaș, colț cu drumul principal și cu astuparea sa cu piatră cărată de localnici cu carele și cu căruțele; la confecționarea de cărămizi s-a folosit pământul argilos de pe Prund, apoi s-a trecut la ridicarea propriu-zisă a localului.

Clădirea avea o fundație înaltă, era armonioasă, construită în stil neo-românesc În față, la drum, te urcai pe mai multe trepte spre o terasă, apoi intrai într-un antreu poziționat între două birouri. În partea opusă pe o scară mai îngustă ajungeai la o terasă mai mare, de unde intrai într-un hol care comunica cu trei camere ce formau locuința Primarului. Sub clădire era o pivniță încăpătoare. Primăria avea o curte mare unde erau situate acareturile, lotul experimental și clădirea cu pompa pentru stingerea incendiilor. La biroul notarial au mai lucrat Nicolae Călugăr și Oneț.

În momentul în care comuna suburbană Oprișani a devenit cartier, clădirea a fost preluată de administrația orașului Turda. În această clădire au funcționat, rând pe rând, grădinița și câteva clase de elevi aparținând școlii, apoi, din anul 1960, numai grădiniță cu orar prelungit, până în anul 1989, când clădirea a fost demolată și s-au construit blocuri de locuințe.

Școala

În Cristiș (Oprișani), după înfăptuirea Marii Uniri din 1918, Școala Confesională și-a desfășurat activitatea, începând cu  anul 1919, într-o fostă cârciumă, cu o singură sală  de clasă, ce s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de copii dornici să învețe. Prin hotărâre legală, Școala Confesională a devenit din anul 1921 școală de stat.

În anul 1923 sub-revizorul Pavel Cismaș cerea prefectului aprobarea renovării și extinderii localului de școală, prin contribuția locuitorilor satului cu suma de 30 de mii de lei și muncile necesare cu brațul și cu carul. Executarea acestei lucrări s-a făcut prin Prefectura Județului Turda-Arieș în anul 1923, școala având acum două săli de clasă și locuință pentru director.

Numărul elevilor a crescut constant, așa că în anul 1934, cu ocazia unei vizite la Turda, ministrul Învățământului Dr. C. Angelescu s-a oprit și la școala din  suburbana Oprișani și a dispus construirea unui nou local de școală în această comună.

Localul nou promis s-a redus, în 1938, la extinderea cu o singură  sală clasă a vechiului local. Acum școala avea trei săli de clasă. Clădirea școlii era amplasată la drumul principal, paralel cu acesta, pe un teren înalt și solid, în vecinătatea bisericii. Școala avea trei săli de clasă, sală profesorală, legate între ele cu un coridor deschis și în spate locuința directorului. Deținea un teren mare pentru sport, amplasat de-a lungul și situat mai jos, unde au fost plantați tei și sălcii plângătoare care înconjurau toată locația.

În cartierul Oprișani, datorită industrializării orașului, numărul locuitorilor a crescut, așa că școala a devenit neîncăpătoare. După desființarea primăriei aici s-au mutat trei clase, ajungându-se  astfel la șase săli de clasă, ce s-au dovedit insuficiente, alocându-se încă două săli în Căminul Cultural.

Anul școlar 1959/1960 a debutat cu deschiderea unei școli noi, cu opt săli de clasă, lângă Colonia Fabricii de Sticlărie. Vechiul local a devenit grădiniță și a avut apoi aceeași soartă ca și primăria, fiind demolat pentru construirea de blocuri.

Căminul Cultural

Tinerii din Cristiș (Oprișani) au optat, după absolvirea școlii primare, fie pentru școlile secundare din Turda, fie pentru calificarea într-o meserie la întreprinderile din oraș. Conduși de învățători și de preoți, ei organizau la sfârșit de săptămână și în vacanțe serbări culturale cu scenete și piese de teatru, cu recitări, cu dansuri naționale, care erau urmate de baluri. Din aceste manifestări culturale s-au strâns mici sume de bani, iar dorința tinerilor era să aibă un Cămin Cultural.

În anul 1932, sub conducerea învățătorului Titus Gomboș, s-a înființat un cor mixt, format din tineri din comună, dar și din Colonia Fabricii de Sticlărie. Se făceau repetiții de două ori pe săptămână într-o sală din Școala Primară. Președinte a fost ales Enea Hulea, contabil șef la Fabrica de Sticlărie, iar din comitetul format din cinci membri făceau parte și preotul satului și notarul.

Din primul ansamblu coral au făcut parte Aurelia Crișan, Ana Crișan, Nastasia Crișan, Salomia Crișan, Aurelia Bocoș, Ana Bocoș, Ana Savu, Silvia Pintea, respectiv Filimon Bocoș, Emil Bocoș, Marian Opriș, Iosif Mircea, Alexandru Pintea, Iuliu Pintea, Aurel Pintea, Loghin Crișan, Filon Crișan, Alexandru Jucan, Ioan Jucan, Dumitru Rumen, etc.

În vara anului 1934, corul a participat  la un concurs județean desfășurat  în  actuala clădire a teatrului. Au participat mai multe formații corale, iar corul din Oprișani s-au clasat pe locul 3, după corul din comuna Bistra și cel al Casinei Maghiare din Turda.

Cu sprijinul primăriei și al soției moșierului Mendel, a început construirea unui Cămin Cultural pe un teren situat pe colț, între drumul principal și ulița care mergea paralel cu părăul spre calea ferată.

Clădirea a fost ridicată din cărămidă confecționată în sat. Ea avea două săli: una mai mare, cu scenă situată spre drumul principal și una mai mică, în spate, folosită ca bibliotecă, dar și ca magazie, când se organizau nunți.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Căminul Cultural a continuat să-și îndeplinească rolul. Prin anii `50 a găzduit clase de elevi de la școala care devenise neîncăpătoare, apoi a fost transformat într-o cârciumă, numită, în derâdere, Texas. În final s-a ajuns la demolarea clădirii, iar pe acel teren s-a ridicat unul din cele două blocuri-turn de la Materna.

n.a: Informații obținute din presa locală și din însemnările tatălui meu, Emil Bocoș