Cornel Vana – Tălmăciri din sihăstria culorilor

Pictorul turdean Cornel Vana dă cu tifla pandemiei covidoase. În replică la cele două luni și jumătate în care s-au succedat stările de urgență, urmate de starea de alertă, maestrul Cornel Vana a instituit starea de efervescență creatoare. Refugiat în împărăția culorilor, Cornel Vana ”a produs” creații picturale ce îndeamnă la incursiuni introspective lumea căreia pandemia de COVID-19 i-a zdruncinat sistemele de referință la care își raporta existența. 

(Redacția ”Ecouri”)   

Răzoare (Ulei pe pânză, 100 x 50 cm)

Artistul dă curs mereu unei patologii și, cu priviri iscoditoare, își deschide mereu sufletul fie în

fata unui personaj, fie în fața unui răzor. Un elogiu adus amândurora, dar natura are un dat, se  recreează mereu, făcându-mă, fără de voia mea, căutător discret de flori de leac, … dacă nu, cu siguranță caut o înțelegere a Răzorului.
Aidoma călugărilor izolați (pustnici)… care, culmea, socializează mai mult decât indivizii trăitori într-un un centru urban.
Așa, vraja răzorului adună zeci de specii de plante și insecte, creând un descântec al libertății absolute, vizând iraționalul. Aceste imagini mă duc cu gândul la facerea lumii. Înțelesurile metaforice, care consolidează și realul, și ficțiunea, și mitologicul,  reprezintă pentru artist un izvor nesecat de interpretări.

 Peisaj din Segagea (Ulei pe pânză 100 x 50 cm)

 ”Pragurile transilvane” încep să devină parte a vieţii mele lăuntrice, experienţele vizuale si amintirile copilariei mă urmăresc cu tot ce le înconjoară, flori de câmp, pietre, văcuţe, căsuțele munteneşti învelite cu şindrilă or paie, plăsmuiesc o poezie cu totul aparte. Totodată este un mod de a alunga singurătatea, de aceea gândurile devin mai luminoase fiindcă eşti mereu înconjurat de vecini şi vecinătăţi, totodată , îndemnând la un exercițiu plastic liber cromatic, cu subiecte recognoscibile, parcurgând numeroase variante cu compoziţii pline de sevă, de un verde crud or tonuri ponderate de toamne târzii. Jocul luminilor abia licărind în corona de pomi fructiferi or în dârzul scoruş.

Invariabil, în lucrări alcătuiesc spații, fie printr-o pată de culoare sau prin vibraţii cromatice preluând dinamica spațiului printr-o perspectivă în desen ori culoare, reprezentând grădini, frumos marcate cu garduri ce definesc haturile (borne de hotar), alteori cu zone pline de sălbăticie, cu o încărcătură emoțională ce îl ajută pe artist să rămână el însuși şi să trateze pânza cu dragoste şi dezinvoltură, chiar dacă asimilează din pictura transilvană a lui Teodor Harsia, sau din pictura lui Jean Cheler, ca să dau doar câteva exemple de urmat.

Nostalgii (Ulei pe pânză 70 x 70 cm)

Zona sacrului, iconografia, pictura bizantină si practica picturii de șevalet îmi oferă o anumită libertate și, totdeodată, o atenție sporită la structura compozițională.
Pornind de la icoană, frescă și chiar text chirilic, implicând simboluri creștine, dar și laice (vezi portrete, compoziții cu personaje, sau, ca și în cazul de față, compoziție cu flori)
Acest gen de lucrare are un iz simbolic si atrage atenția prin culoare mai intensă, în cazul picturii de șevalet și prin perspectiva folosită în planul compoziției, iar in fundal pete închise și plate, în game de brunuri si pământ verde. În general, compoziția se situează în zona de confort figurativ, realizat prin folosirea tușelor mai groase, obținute prin întinderea cu cuțitul a culorii pe pânză, dar și a laviurilor sau diluțiilor transparente, mai ales în cazul adoptării unui registru cromatic ponderat. „Fresca fragment” are, adesea, implicații religioase și sociale.

Masa acoperită cu o draperie verde, ce duce cu gândul la velurul mesei de biliard din „Cafeneaua de noapte” a lui Van Gogh, transmite o trăire înțeleasă ca un eseu. Pe masă tronează, nestingherită, o ulcică veche din ceramică tradițională, înmiresmată de un buchet de flori de ”nu mă uita. Astfel, se redescoperă starea de beatitudine indusă de atmosfera de primăvară în intimitatea unui spațiu de cult, unde potirul aduce împăcarea cu sine și dăruiește fiecăruia aerul extrem de actual al singurătății ce parcă vrea să înlocuiască nostalgiile ființei umane.

Primăvara în pădure (Ulei pe pânză 70 x 70 cm)

Pentru artiștii secolului al XIX -lea Barbizonul a reprezentat o școală de pictură în care subiectul era natura reală, nearanjată și necosmetizată (plein-air).
Primii fondatori ai acestei școli au fost Camile Corot, Jean- Baptiste și Teodore Russeau. În 1826 acestui grup i s-a alăturat și Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de 24 de ani. Nicolae Grigorescu a petrecut astfel opt ani definitorii pentru arta sa. (Apus de soare la Barbizon si Peisaj cu stânci).
În 1880, la Școala de la Barbizon s-a înscris si marele pictor Ion Andreescu ,imortalizat de Nicolae Grigorescu, într-un tablou cu titlul ,,Andreescu la Barbizon”.
Eu, în această pădure primăvăratică de mesteceni (foto în pag. 1) am încercat să transmit dragostea mea pentru vegetație și mi-am propus ca în majoritatea compozițiilor mele (păduri, poenițe sau răzoare ) să realizez un portret al lumii vegetale, al unei naturi cat mai sălbatice, prin combinarea poeziei cu eternul natural, lecție predată de pictorii din Școala de la Barbizon, până la impresioniști.  În acest gen de picturi pasta este densă, culorile folosite fac parte dintr-o gamă destul de reținută, cu tonuri estompate, pline de lumini difuze, iar detaliul revine cu maximă intensitate.

Lunci albastre de mesteceni

…………………………….
Zugrăvesc pe stânci tablouri
Risipind talent bogat.
Sub sărutul rece al
brumei coloritul si- a schimbat. (D.Malin)

Ca in toate primăverile pădurea ni se dăruiește aproape virgină privirii și locuiește în sufletul celui care o privește. Căci poți avea toate culorile din lume și nu-ți dau tonul unei singure frunze dacă nu îl ai în suflet. Sentimentul și dăruirea este până la urmă cel care colorează pânza.