Zosim Chirtop, avocat din Câmpeni și prefect de Turda, în apărarea tricolorului românesc

Motto:

„Încăpăţânaţi oameni mai suntem şi noi, românii! Cu toate că o mulţime dintre noi au stat în temniţe pentru că nu ne-am închi­nat gogoriţei naţionale maghiare (ideii de stat), cu toate că cele mai straşnice porunci s-au dat să respectăm numai colorile naţionale maghiare, lucru grozav: tot n-am încetat de a agita contra statului, tot n-am încetat să purtăm tricolorul roş – galben – albastru, dacă nu în formă de drapel (steag) apoi cel puţin în ciucuri!

Ba sunt unii care merg şi mai departe în a primejdui statul: poartă chiar brâu tri­color şi multe dintre femei îşi împodobesc părul legându-l cu panglici roşii, galbene şi albastre.

Şi se întreabă maghiarii necăjiţi: unde o să ajungem, Doamne? La ce se mai ţine, cu cheltuială multă, atâta jandarmerie? Ca să nu-i poată pune la respect nici măcar pe opincarii aceştia de români!”

(Foaia Poporului, 3/15 Iulie 1894)

***

Istoricul Iosif Sterca – Șuluțiu tratează subiectul celor trei culori: roșu, galben și albastru, în

studiul  cu titlul „Tricolorul românesc”, publicat în „Gazeta Transilvaniei”, în septembrie 1910, în care spune că „Pentru poporul român însă, aceste culori sunt o sfântă moştenire din Dacia – Traiană.” În susținerea acestei surprinzătoare afirmații Șuluțiu pomenește lucrarea „Dacien. Aus Den Ueberresten des Klassischen Altertums, Mit Besonderer Rücksicht Auf Siebenbürgen” („Dacia. Din vestigiile antichității clasice, cu o atenție deosebită pentru Transilvania.”), în care, autorul german Johann Daniel Ferdinand Neigebaur, la pagina 38 scrie: „Din aceste şi multe alte probe e evident că culorile roşu, vânăt, galben au fost culori întrebuinţate şi culori de predilecţiune în Dacia Traiană. Coifurile zânelor Juno, Venus şi Minerva vorbesc destul de elocvent. Şi că femeile române au continuat până în ziua de azi şi folosesc cu deosebită plăcere, nu numai pe îmbrăcămintea lor, dar şi pe ţesăturile lor aceste culori, ca eminamente culori naţionale, nu mai e trebuinţă de a documenta. În ce ordine le folosesc, asta nu importă; ţăranul nu se ocupă cu ştiinţa heraldică.” Mai departe, Șuluțiu se referă la poporul din Ardeal, care „purta culorile naţionale pe îmbrăcăminte, mai ales femeile le purtau ca parte întregitoare şi ca decoraţiune a frumosului şi cochetului costum românesc”, continuând să cultive, cu sfințenie, frumosul port strămoşesc cu cu­lorile naţionale, timp de aproape două milenii.

Culorile, atât de dragi neamului românesc, au fost oficializate, ca reprezentative pentru Marele Principat al Transilvaniei, de către Maria Terezia, printr-o diplomă din 1765.

Cu mândrie, Iosif Sterca – Șuluțiu scrie: „chiar pe blazonul familiei mele, din secolul al XVII – lea, încă se găsesc colorile na­ţionale” deci, cu aproximativ un secol mai devreme. Și Andrei Șaguna, cel care, la Biserica ”Între români” din Turda, a fost ales  episcop al Bisericii Ortodoxe, în 2 decembrie 1847, avea blazonul pe fondul celor trei culori românești.

Chiar și după instaurarea dualismului austro – ungar, românii din Ardeal, Banat şi Ţara Ungurească se foloseau, la sărbători, de steaguri proprii roşu – galben – vinete. Ungurii şi saşii se obișnuiseră cu aceste culori distinctive ale românilor şi era o frumseţe da a vedea, la sărbători, sau la primiri oficiale, călăreţi români, unguri şi saşi, cu steagurile lor proprii, defilând pe dinaintea înalţilor oaspeţi.

Dar, așa cum este consemnat în Gazeta Transilvaniei, din iulie 1886, starea aceasta de înțelegere și tolerare a durat până în ziua când, în timpul Războiului de Independență a României, „s-a văzut fâlfâind, pe reduta de la Griviţa, drapelul României.”

De la Budapesta se dăduse ordin și s-au emis legi pentru maghiarizarea în stil mare a românilor din Ardeal. A început a deranja folosirea și afișarea celor trei culori, găsind o asemănare periculoasă între culorile noastre de dincoace şi acele ale României, uitând că sunt și culorile Principatului Transilvaniei. S-a ajuns ca, în 24 noiembrie 1885, Kálmán Tisza, prim – ministru al Regatului Ungariei, să emită ordonanța prin care interzice categoric purtarea sub ori ce fel de pretext a însemnelor străine, precum steaguri, etc. De atunci, în toate ținuturile românești aflate sub dominația ungurească, a început vânarea tri­colorului și pedepsirea tuturor celor care-l purtau, sub orice formă.

Pentru țăranii români era greu de înțeles acuzația că poartă culorile unui stat străin, culorile Regatului României, când, aceste culori, le-au purtat moşii şi strămoşii lor „de când e lumea“ cum afirma Iosif Sterca – Șuluțiu.

***

Într-o scrisoare publicată în „Tribuna poporului”, din iunie 1898, preotul ortodox din Certege, Constantin Cotișel, acuză jandarmii din Câmpeni că, pe la mijlocul lunii mai, pentru a impresiona, cu zelul lor, pe noul locotenent de jandarmi, pe nume Hamza, au început a batjocori pe femeile și copilele moților, luându-le din păr și de pe piept tricolorul român, dezbrăcându-le de pieptare, răpindu-le catrințele și tăindu-le, la multe, chiar părul, spre a le putea, cât mai iute, lua acele pete roșu – galbin – vinete, atât de urgisite de ei și atât de dragi nouă.

Acțiunile jandarmilor din Mulții Apuseni, împotriva culorilor naționale românești, încurajate și susținute de către noul lor comandant, au continuat. În 2 iunie 1898, a fost ziua târgului de ţară din Câmpeni. Lume multă, venită de prin toate satele și comunele dimprejur. Jandarmii unguri, repetând, parcă, un scenariu bine însușit, au început să smulgă, de pe piep­tul şi din părul femeilor, mândrul nostru tricolor. Multe dintre bravele moaţe n-au permis însă această samavolnicie, susţinând, sus şi tare, că numai for­ţei extreme se vor supune, şi, spunând dom­nilor jandarmi că de bunăvoie nu se vor lăsa a fi batjocorite prin domniile lor, lăsând ca să le ia, din păr şi de pe piept, acel tricolor, pen­tru care moşii şi strămoşii lor şi-au vărsat sângele.

Această energică con­duită a frumoaselor moaţe a avut darul de a enerva și mai tare pe jandarmi, care le-au escortat, pe toate acele fe­mei şi copile, la cazarma jandarmeriei şi de acolo la judecătoria cercuală. Pentru a le apăra, le-a însoțit avocatul Zosim Chirtop, din Câmpeni.

Avocatul a fost însoțit de preotul Constantin Cotișel, care a atras atenția locotenentului de jandarmi Hamza, fiind de față și pretorul Kovács, asupra pericolului acțiunilor jandarmilor, care ar putea irita poporul și să-și piardă răbdarea. Dar Hamza i-a răspuns preotului: Rendeletem van, történjék akár mi, nem bánom! (Aşa am ordin, întâmplă-se orişice!)

La amiază, familia Preot Cotișel a luat prânzul la hotel. Preoteasa purta, ca de obicei, minunatul costum specific moațelor. Apoi, au părăsit hotelul mergând spre târg, unde preotul, având unele probleme de rezolvat, și-a lăsat consoarta în compania unor cunoștințe.

În scurt timp, preotul a fost înștiințat că soţia sa a fost escortată de patru jan­darmi la

cazarmă, iar apoi dusă la judecătoria cercuală, pentru că nu a voit a preda vesmintele cusute cu flori tricolore, şi adică petena de pe piept, pieptarul şi catrinţa. La judecătorie, preotul și-a aflat soția asistată de avocatul dr. Zosim Chirtop. Și ceea ce prevăzuse preotul Cotișel, se împlinise.

Vestea acestei mojicii s-a răspândit repede și, când nu numai cei care participau la târg, dar și poporul din oraș, au auzit despre acest nou abuz al jandarmeriei, cam la 2 mii de omeni, părăsindu-şi vitele în târg, au alergat să vadă şi să se convingă ei înşişi despre acest fapt şi să-și exprime, zgomotos, nemulțumirea. În scurt timp, mulțimea a înconjurat cazarma jandarmilor, dar, aflând că preoteasa nu se mai află acolo, au plecat spre judecătorie, pe drum alăturându-li-se încă o mie de moți. Când judecătorii văzură atâta mulţime adunată, nu numai în curte ci şi pe strada de dinaintea judecătoriei, dar și la intervenția avocatului Chirtop, au eliberat-o pe preoteasă, fără măcar să-i fi luat o declarație. Mulţimea se potoli abia când o văzură pe preoteasa Cotişel la poarta judecătoriei, pe care o primi cu însufleţire şi durduitoare strigăte de: să trăiască! O petrecură apoi, împreună cu soţul său şi avocatul dr. Chirtop, între ovaţiuni continue, la locuinţă şi nu voiră să se depărteze până când doamna preoteasă nu s-a arătat încă o dată la fereastră spre a fi văzută.

Atitudinea preotesei Cotișel, care și-a etalat cu mândrie frumosul port popular, împodobit cu scumpele însemne naționale, a avut ecou imediat. În scrisoarea sa, preotul Constantin Cotișel spunea: Vreo 30 – 40 de fete au venit la mine şi mi-au făcut ovaţiuni şi îndată s-au dus la neguţătorul român George Ivaşcu spre a-şi cumpăra tricolor care, spre cinste fie zis, la mai multe fete le-a dăruit frumoasele pete tricolore, pe cari acestea le-au aşezat la locul lor înaintea neguţătoriei acestuia.

Din aceeași sursă aflăm că administrația maghiară, chiar dacă pe moment, pentru a liniști masa moților nemulțumiți, a lăsat impresia că a aplanat conflictul, preotul Constantin Cotișel a fost acuzat pentru; vătămare de onoare a jan­darmilor; că a asaltat judecătoria; că a agitat poporul, vorbindu-i în piaţă.

Toată această întâmplare este redată, succint, în doar două fraze, în Tribuna poporului, din 6/18 iunie 1898: Săptămâna trecută au prins şi dus între suliţe o preoteasă din Ţara Iancului: pe d-na Cotişel, tot pentru trei colorile ce le avea ţesute în frumosul port naţional pe care-l poartă cu o mândrie de adevărată moaţă . . . Nu i-au dat drumul decât după ce au văzut că moţii se tulbură, căci în ziua aceea Câmpenii era plin de moţi şi oricât de orbiţi ar fi în patima lor, ştiu capii jandarmilor şi toţi de pe la judecătoriile ungureşti ce se poate întâmpla când moţii se tulbură.

Tăvălugul abuzurilor ungurești, împotriva sfintelor simboluri naționale românești, o dată pornit, nu mai contenește. La doar zece zile de la întâmplările prezentate mai sus, capitata moților, Câmpeni, avea să fie zguduită de o nouă acțiune samavolnică din partea jandarmeriei. Duminică, 12 iunie 1898, şi-a serbat cununia Alexandru Macavei, proprietar de mine din Bucium Șasa, cu Lucreţia Gomboş, din Vidra de Sus. Deoare­ce familiile celor doi miri erau în doliu, s-a renunțat la fastuosul alai tradițional, la nuntă parti­cipând doar rudeniile mai de aproape şi câ­țiva prieteni apropiați. Printre aceștia s-a numărat și avocatul Zosim Chirtop, din Câmpeni, cu familia sa.

Cu toate acestea, vestea cununiei celor doi tineri s-a răspândit și moții, de prin așezările pe unde a trecut convoiul, au ţinut să-şi ma­nifeste şi ei dragostea faţă de vlăstarele celor mai distinse două fa­milii din Munţii Apuseni şi i-au întâmpinat cu flori şi cetină de brad. Iar la intrarea în Câmpeni, mirii au trecut pe sub un admirabil arc triumfal, în ovaţiunile mulțimii adunate, iar un tânăr, împodobit cu o uriaşă panglică tricoloră, prin cuvinte frumoase, a oferit miresei un bu­chet de flori.

Manifestările de simpatie a moților, față de tinerii care au hotărât să-și unească destinele, au scos din fire pe comandantul jandarmeriei din Câmpeni. Acesta a dat ordin pentru a se ține mulțimea sub control. Doi jandarmi, înar­maţi până în dinţi, au fost trimiși la fața locului. Apropiindu-se de trăsura avocatului dr. Zosim Chirtop, în care se aflau doar femei: d-na Eugenia C. Pop, soția avocatului Ștefan C. Pop, doamna Iosif Gomboş (mama miresei), născută Cotişel şi domnişoara Domnica Chirtop, jandarmii s-au înfuriat văzând panglicile tricolore naţionale româ­nești, cu care erau împodobite hamurile cailor. S-au repezit să le smulgă, dar caii, înspăimântaţi, se avântară către şanţ, punând în pericol viaţa celor care erau în trăsură şi numai prezența de spirit a vizitiului a împiedicat o nenorocire. Jandarmii în­furiaţi au poruncit vizitiului să îndepărteze tricolorul naţional, însă domnişoara Chir­top, cu ton energic şi hotărât, a spus vizitiu­lui să nu asculte de poruncă, ci să țină de caii speriaţi, atitudine ce a scos din minți pe jandarmi, care au amenințat-o că o împușcă.

Trăsura în care erau bărbații a ajuns ceva mai târziu la locul scandalului iscat de jandarmi, iar avocatul Chirtop, după ce a cerut explicații și a declarat că răspunde pentru împodobirea cailor cu panglici tricolore, a fost și el amenințat cu arma. Totuși, prezența bărbaților a avut efect asupra jandarmilor, care au început să tremure de frica răzbunării și, în cele din urmă, au permis trăsurilor să-și continue drumul.

***

Am supus atenției cititorului două cazuri de abuzuri ale jandarmilor din Câmpeni, aflat, pe atunci, în comitatul Turda – Arieș, într-o perioadă de doar zece zile, împotriva moților care au îndrăznit să poarte culorile naționale românești. Numitorul comun a fost, atât în calitate de apărător, cât și în calitate de pârât, avocatul Zosim Chirtop, din Câmpeni, cel care, după înălțătorul moment de la 1 Decembrie 1918, când România a redevenit „Dodoloață” a fost primul prefect român al județului Turda.

În urma acestor cazuri de abuzuri, au fost înaintate plângeri atât din partea „vătămaților” cât și de către jandarmi. Soluționarea cazurilor a însemnat o victorie a moților acuzați, dar, fără ca judecătorii să pedepsească pe agresori, atrăgându-le doar atenția ca pe viitor să acționeze mai cu tact. Dacă în teritoriu, jandarmeria, de la comandă până la execuție, acționa sub imperiul urii nemăsurate împotriva a tot ce însemna și reprezenta neamul românesc, totuși, la nivel superior, administrativ și juridic, pregătirea profesională și cunoașterea profundă a legilor în vigoare, a condus la anularea deciziilor nedrepte, hotărâte de prima instanță, și achitarea învinuiților.

În cazul acțiunilor jandarmilor, cu ocazia nunții celor doi tineri moți, plângerii înaintate de avocații dr. Stefan C. Pop din Arad şi dr. Laurenţiu Pop din Abrud, i s-a răspuns cu decizia ministrului de honvezi (Nr. 52668/XV) ce zice că: ”deşi acuzele ridicate în contra respectivilor jandarmi „în mare parte s-au dovedit a fi exagerate” totuşi ministrul a dat ordin jandarmeriei ca pe viitor la întreveniri în astfel de cazuri să nu piardă din ve­dere receruta calmitate şi tactul înţelept.”

În cazul abuzurilor din ziua târgului din Câmpeni, în care moațele, nu numai că au fost deposedate de îmbrăcămintea înfrumusețată cu culorile naționale românești, dar au fost și întemnițate, au fost judecate şi pedepsite, ba s-a dat ordin că nu e per­mis a purta vestminte în care să fie tri­colorul român. În urma recursului făcut în numele celor pedepsite, de avocat dr. Zosim Chirtop, decizia a fost de „absolvire de pedeapsă”.

În această cauză, rol hotărâtor l-a avut vice-şpanul comitatului Turda-Arieş, dr. Betegh, care, în 6 octombrie 1898, a dat o hotărâre prin care anula sentinţa adusă de solgăbirăul din Câmpeni, care, după arătarea făcută de locote­nentul jandarmeresc Hamza, pe­depsise pe mai multe moaţe şi le oprise a mai purta panglici tricolore pe cap şi vestminte. Iată răspunsul acestuia, adresat avocatului Zosim Chirtop, redat de Gazeta de Transilvania, din 3/15 noiembrie 1898:

„Examinând, din nou, aceste ce mi-ai trimis, cu raportul d-tale de sub nr. 3C6—898, şi nulificând hotărârea ce am adus-o sub nr. 188—898, ca al doilea for, prin aceasta nimicesc, în calitate de II for, hotărârea d-lui prim-pretor, adusă ca I. for, sub nr. 135—898, şi declar de absolviţi, pe Maria Clocea şi soţii, de sub acuza ce li s-a ridicat pentru transgresiunea că au folo­sit tricolor naţional străin; pentru că Maria Clocea şi soţii au folosit tricolorul străin numai ca panglică în cosiţă şi numai ca completare la podoaba îmbrăcămintelor, şi astfel fapta lor nu se poate califica de demonstraţie în contra integrităţii teritoriale a statului, cu atât mai pu­ţin că femeile îndatinează să folosească şi să poarte în cosiţe şi pe îmbrăcămintele lor panglici în cele mai variate colori, şi con­form ordinaţiunei de sub nr. 62.693—895, citată în hotărârea I – ului for, tricolorul străin numai de aceea nu e permis să se folo­sească, pentru că are în sine criteriile unei demonstraţii contra integrităţii teritoriale a statului. Maria Clocea şi soţii însă purtând panglicile alcătuite din colori străine, ca întregire la podoaba portului lor, aceste colori nu au criteriile demonstraţiunii contra integrităţii teritoriale a statului, şi prin urmare au trebuit să fie achitate.”  Nu numai că învinuitele au fost absolvite de pedeapsă, dar li s-au și înapoiat fundele (panglicile) tricolor, care le fuseseră confiscate.

Cu toate acestea, prigoana jandarmilor împotriva culorilor roșu, galben și albastru, a continuat. Chiar și după un deceniu, la sfârșitul anului 1910, Ștefan C. Pop, ajuns deputat, în dieta de la Budapesta atrăgea atenția că jandarmii provocau şi ameninţau de câte ori vedeau câte o panglică tricoloră roşu –galben – vânăt şi rupeau fără cruţare aceste panglici ori unde le găseau, fie pe haine, fie în părul femeilor şi în pălării. Prigoana și umilirea tricolorului românesc, în Transilvania, avea să continue până la destrămarea imperiului austro–ungar și înfăptuirea României Mari.

Bibliografie: Foaia poporului 1898; Tribuna poporului 1898; Gazeta Transilvaniei 1886; 1898; 1906; 1910.

În imaginea reprezentativă: Localitatea Câmpeni, la sfârșitul secolului al XIX-lea