Dacă există basme care pot fi repovestite la nesfârşit, basmul lui Lewis Carroll este aproape imposibil de repovestit, căci el se compune dintr-un lung şir de întâmplări fantastice, care te îndepărtează de realitate. Poate şi faptul că autorul său nu este un om literelor ci un matematician (pe numele său adevărat Charles Lutwidge Dodgson ce preda la colegiul Derby al celebrei Universităţi Oxford) vine în sprijinul ideii mai sus menţionate.

Putem vedea în Peripeţiile Alisei în Ţara Minunilor acea poveste care se naşte ca un amestec de vis şi realitate, căci nu trebuie uitată nici critica subtilă pe care autorul o aduce societăţii contemporane lui.

Încă de la începutul poveştii premisa de la care se pleacă este visul.

Începuse a se plictisi Alisa, de când tot şedea pe mal lângă sora ei şi n-avea ce face. Încercase de vreo două ori să  se uite la cartea pe care o citea soră-sa, dar n-avea nici un haz: nici poze, nici dialog! ”Ce rost o fi având o carte fără poze şi fără dialog?”se întreba Alisa.

Şi chibzuia în gândul ei (cât se putea chibzui pe o zi de arşiţă ca asta, care te făcea să tot picoteşti ţi să ţi se împăienjeneze gândurile) dacă plăcerea de a împleti un şirag de margarete merită osteneala să se ridice şi să culeagă margaretele. Când deodată, un Iepuraş Alb cu ochi de mărgean, alergă chiar pe lângă ea.1

De fapt întreaga ţară a minunilor este un tărâm de vis al cărţilor de joc şi pieselor de şah, dar nu în ultimul rând al fiinţelor neobişnuite,întrupate în basm din cele obişnuite: Iepuraşul Alb, Iepurele de Martie, D-nul Omidă, Falsa Broască Ţestoasă, Homarii, Pălărierul, Regele, Regina, Grifonul, Bursucelul etc.

Pe aripile visului în Ţara Minunilor Alisa suferă metamorfoze ca urmare a unei licori sau a ciupercilor vrăjite prin care devine mare sau mică şi face cunoştinţă cu această lume populată de fiinţe care fac lucruri stranii: omida fumează narghilea, ducesa leagană un purcel mare iubitor de piper, homarii dansează cadrilul, pălărierul are un ceas ale cărui ace indică numai luna şi anul, iepuraşul alb scoate din buzunarul vestei un ceasornic (unde s-a mai văzut un iepure cu vestă), Pălărierul şi Iepurele  de Martie beau ceaiul împreună la ora 6 etc.

Totul devine posibil prin intermediul visului chiar şi personajele pachetului de cărţi de joc pot să prindă viaţă: valetul care furase două plăcinte este judecat de Regele care nu face deosebire între important şi neimportant, Regina care nemiloasă dă verdictul: – Să i se taie capul!2

Tot basmul este un vis frumos, un vis al copilăriei din care nu am vrea să ne trezim nici noi, atunci când îl citim, dar din care cu siguranţă nu ar vrea să se trezească nici chiar Alisa.

Visul poate fi frumos, ciudat, la fel ca al Alisei, înspăimântător, profetic însă cu siguranţă, aşa cum spunea J. Renard visul reprezintă viaţa dilatată nebuneşte sau apropiindu-ne mai mult de Blaga putem crede că visul e sufletul sufletului

-Trezeşte-te, Alisa dragă! Ce mult ai dormit! spuse sora ei.

– O, am avut un vis ciudat! zise Alisa, şi-apoi îi povesti surorii ei, pe cât şi le amintea, straniile peripeţii  despre care aţi citit voi în această carte, iar când termină povestea, soră-sa o sărută şi spuse:

– A fost, într-adevăr, un vis foarte ciudat!…Dar acum dă  fuga acasă, la ceai! S-a făcut târziu.3

NOTE:

  1. Lewis Carroll, Peripeţiile Alisei în Ţara Minunilor, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1976, p.15
  2. ibidem, p. 140
  3. ibidem, p. 141

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.