Valențe ale basmului formator de caractere, în povestea Făt-Frumos cel rătăcit (culeasă de Petre Ispirescu) 

La masa vremii s-au zdrobit grămadă

                                         grăunțele atâtor ani trecuți

   Uitate au fost poveștile în ladă,

cu Feți, cu zmei, cu năzdrăvanii iuți.

Dar este dat – nevoie nu-i să stărui

   Cu voi, cu toți,din nou să ne-ntâlnim,

                                                    Când un copil în viața fiecărui

               ne-ndeamnă-n basm din nou să poposim

(T.Constantin, Sfat cu făpturile basmului)

Universul copilăriei este unul fabulos, plin de efuziune sufletească, un univers în care până şi jucăriile prind viaţă, datorită puterii imaginative a copilului care formează şi deformează după bunul plac, creându-şi propriul său basm.

La vârsta basmului, fantasticul este cel care modelează existenţa copilului, conturându-i personalitatea prin influenţa exercitată asupra sa şi care îi canalizează sensibilitatea, imaginaţia şi chiar talentul.

În literatura pentru copii concepţia despre viaţă este simplificată, astfel eroii se împart în pozitivi şi negativi, simpatici sau antipatici. Eroul inteligent este cel admirat, la fel şi în viaţă. Iată, fondul etern uman este înfăţişat copilului sub forma basmului sau a poveştii. Practic de mici sunt puşi faţă în faţă cu viaţa, sondându-se înţelegerea adevăratei dimensiuni a lumii, aşa cum o vor percepe de acum înainte.

Literatura purtătoare de mesaje cu scopuri formative îşi va pune definitiv amprenta asupra copilului, de aceea e foarte important ca acest gen să fie scris cu artă, căci îi va modela inevitabil existenţa.

Un mare culegător de basme al literaturii române este Petre Ispirescu, prin a cărui contribuție avem astăzi acces la un corpus de basme, ce fac trimitere la minunata înțelepciune populară, reflectând ideea lansată de G.Călinescu conform căreia ”basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase”.

În orice basm îmbinarea realului cu fantasticul vine ca un răspuns la imaginația activă a copiilor, alături de faptul că reprezintă și o extensie a realului, o expresie a năzuințelor poporului.

Tot ceea ce ni se înfățișează prin lectura unui basm este, în fond, acea atmosferă pentru care sufletul nostru respiră entuziasmul, bucuria, și sentimentul că victoria fiecărui erou al basmelor poate fi victoria noastră.

Făt-Frumos cel rătăcit este basmul popular a cărui temă respectă tema general cunoscută a luptei dintre bine și rău, materializându-se în conflictul cauzat de inechitățile sociale, în contrastul dintre bogăție și sărăcie, curaj și lașitate, bunătate și răutate, întărind ideea de ”tinerețe fără bătrânețe” a basmului. Protagonistul va parcurge un drum al inițierii presărat cu încercări, dovedindu-și virtuțile: bunătate, modestie, curaj, supunere etc.

Făt- Frumos cel rătăcit dezvoltă in incipit ideea concepției miraculoase: femeia stearpă/sterilă care intră în posesia mărului, printr-un vrăjitor și dă naștere unui fiu, fapt care îl investește pe prunc cu acea calitate de model exemplar pentru ceilalți membri ai comunității. Iapa familiei, care dă naștere unui mânz după ce a mâncat cojile mărului, iată încă o trimitere la ideea de miraculos, căci mânzul va avea puteri supranaturale și va fi în mod constant ajutorul lui Făt-Frumos. Apoi Făt-Frumos, asemeni personajelor din basme, va crește într-un an ”parcă era de cinci, iară când fu de cinci parcă era de cinsprezece și pe ce creștea d-aia de făcea mai frumos și drăgălaș.” De asemenea acumula cunoștințe în același ritm ”învăța ca nealții pe lumea asta albă”.

Ca orice erou, cade în neascultare și pleacă de acasă însoțit de ”cârlănașul său” sacrificând ceva în ordinea sa sufletească – FAMILIA. Încălcarea interdicției nu face altceva decât să scoată la lumină fisura dintre spiritul și sufletul său.

Calul năzdrăvan îl duse pe tărâmul zânelor, care s-au împotrivit, la început să-l primească, dar apoi l-au acceptat de argat. Acolo, calul l-a învățat că zânele au o taină, ele au o baie unde curge aur și ar trebui sa se scalde înaintea lor, iar pe o poliță au niște nuci pe care le grijesc ca pe ochii din cap. Într-o zi, când zânele au plecat la vânătoare, băiatul s-a îmbăiat în baia zânelor și părul i s-a făcut cu totul de aur și i-a ”crescut de-i bătea pulpele” apoi a luat nucile, a încălecat și dus a fost. Dar cum a trecut pragul, casele au început a țipa și zânele s-au întors, constatând ce a făcut argatul. L-au urmarit până la hotarele tărâmurilor unde trăiau, însă puterea lor până ”aci era”.

A ajuns pe moșia unui împărat mare, unde a intrat argat la grădinarul împăratului. Pentru a-și ascunde pletele de aur și-a tras o bășică de vacă pe cap, astfel, toți îi spuneau cheleșul, iar numele i-a rămas Cheleș.

Într-o zi, în lipsa grădinarului, care se îmbolnăvise, a trimis fetelor împăratului trei mănunchiuri de flori: celei mari o legătură cu flori ”ce începură a se trece și abia mirosinde” celei mijlocii ”flori ce erau tocmai în floare” iar mezinei ”flori numai boboace” explicându-i împăratului că le-a arătat fiecăreia cum este.

Intr-o zi de sărbătoare, când toată curtea era la biserică și numai fata cea mică a împăratului rămăsese acasă, l-a văzut pe argat scoțând dintr-o nucă niște haine de aramă, a înșeuat calul și l-a încurcat prin grădină, după care a mers la biserică, lumea minunându-se de frumusețea lui ”așa voinic frumos”. Întorcându-se de la biserică a cerut calului să repare ceea ce stricase și-a făcut grădina mai frumoasă decât înainte.

În altă zi de sărbătoare, fata cea mică se prefăcu bolnavă și iarăși îl văzu pe argat scoțând niște haine de argint dintr-o nucă și repetând cele de data trecută. Apoi, în altă zi de sărbătoare îl văzu scoțând niște haine de aur și lucrurile s-au întâmplat la fel.

Împăratul și-a amintit de mănunchiurile de flori și a hotărât să-și mărite fetele. Pe primele le-a măritat cu feciori de împărați, dar pe cea mică nu o putea mărita, așa că a hotărât ca fata să stea într-un pridvor cu un măr de aur în mâini și să-l lovească cu mărul pe cel pe care îl va plăcea. Au trecut toți fiii de împărați și boieri, dar fata nu a ales pe nimeni. Împăratul a hotărât atunci să treacă toți tinerii ”buni și răi” iar când a trecut cheleșul, fata l-a lovit cu mărul. Împăratul i-a dat-o de soție, respectându-și cuvântul, dar i-a gonit de la casa lui.

Cei doi tineri căsătoriți au ales ca loc de trai un bordei unde ținuse împăratul niște bivoli, apoi a chemat calul și i-a făcut niște palate ”fără seamăn pe lume” în care ce nu se găsea la împăratul în casă, se găsea în palaturile lor.

A venit apoi vremea să meargă la război și el alături de ceilalți gineri, dar lui Cheleș i-au dat o mârțoagă de cal și un paloș ruginit de râdeau toți de el. Însă Cheleș și-a chemat calul, care l-a învățat ce să facă. În timpul luptei îi tăie împăratului degetul cu inelul, apoi se năpusti asupra vrăjmașilor și a început să taie în carne vie. Vrăjmașii s-au speriat și au fugit, iar împăratul mulțumi lui Dumnezeu că l-a trimis pe îngerul său cu părul de aur de l-a scăpat, fără să stie, că era tocmai ginerele său, Cheleș. Doar fiica cea mică a împăratului știa adevărul.

După un timp împăratul orbi și află că se putea vindeca cu ”lapte de pasăre de peste apa Iordanului”.Ginerii au pornit să aducă leacul miraculos, dar s-a dovedit că doar Cheleș l-a adus pe cel adevărat. El fusese din nou sfătuit de calul său năzdrăvan. Împăratul văzând că nu se vindecă cu leacul adus de ginerii mai mari, refuză leacul lui Cheleș, apoi acceptă și începe să vadă. Merse la locuința ginerelui mai mic și nu-i veni să creadă ce vede, că tot ce nu avea el se găsea în palatele lui Cheleș. Are loc deconspirarea adevăratei identități, îmbrăcându-se în hainele de aur din nuca zânelor și arătându-i împăratului degetul cu inelul, pe care i-l tăiase în luptă.

Împăratul își laudă fiica că a ales un astfel de bărbat și ”se coborî din scaunul împărăției, pe care se urcă ginerele său cel mic”. Învățătura basmului trimite la ideea valorilor morale pe care o familie le insuflă copiilor prin educație: ”- Și-ai fi putut crede dumneata, tată, răspunse fata cea mică, că aș fi putut să-mi aleg bărbat pe unul care să facă tatălui meu, împărat, rușine în lume?”

Așadar, eroul trece prin mai multe încercări dificile pentru a se maturiza, trece de pe un tărâm pe altul, are de-a face cu forțele răului, iar când echilibrul se clatină îl are ajutor pe ”cârlănașul” năzdrăvan, care-l sprijină în obținerea victoriei.

Finalul fericit îl scoate pe erou de sub fatum, ajutându-l să corecteze tot ce greșise și să-și împlinească destinul, iar particula ”cel rătăcit” să-și piardă sensul. ”Făt-Frumos are o emblemă de făptură solară ” (Romulus Vulcănescu)

Literatura pentru copii există ca literatură ori nu există deloc. Discuţiile pro sau contra se dovedesc până la urmă superflue. Există literatură pentru copii, precum şi pentru adulţi, de la ivirea miturilor şi ea se diversifică necontenit. Cât priveşte aceea preferată de copii şi tineret, ea există precum laptele înaintea conservelor, după afirmaţia metaforică a lui Mircea Sântimbreanu. Nu există, după acelaşi scriitor, o reţetă după care se poate scrie o carte pentru cei mici, adică ”punem atâta la sută fantastic, adăugăm atâta la sută aventură şi umor, coacem la focul moale al sentimentalismului…”etc. Operele valoroase din acest sector au ceva în comun: conţin o anumită generozitate părintească, emană prietenie dacă nu camaraderie, apeleză la procedee artistice precum: fascinantul, umorul, graţiosul, patetismul, tandreţea, parabola, paradoxul, vitalismul, epica densă, ş.a. (Vistian Goia, Literatura pentru copii şi tineret, Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2000, p.12)

În cele afirmate mai sus de distinsul profesor şi cercetător Vistian Goia vom regăsi,  poate, un punct de vedere subiectiv, cea mai frumoasă definiţie, în care se trasează clar liniile definitorii ale genului. Iar pentru a-i asigura, pe viitor, existenţa e necesar să o supunem criticii, analizei de calitate emisă de personalităţi ale literaturii şi culturii noastre şi poate nu în ultimul rând să-i dăm dreptul de a fi parte integrantă în cadrul unor competiţii naţionale şi internaţionale. Să nu uităm că premiul internaţional pentru literatura celor mici, poartă numele lui Hans Christian Andersen.

E timpul să aruncăm o privire în literaturile occidentale, unde categoria literaturii pentru copii este o adevărată industrie. Nu considerăm că există o anumită reţetă, deşi chiar unii critici literari susţin acest lucru, de a dezvolta acest gen literar, ci doar multă dragoste şi preocupare pentru copii şi educaţia lor. Literatura română ca şi cea universală este încărcată de opere ce nu pot fi uitate cu trecerea timpului. Scriitorii noştri au avut şi vor avea genialitatea de a concura în planul universalităţii şi de a crea opere mai valoroase ca Harry Potter, a cunoscutei autoare J.K.Rowling, doar că lipseşte strategia de marketing, reţeta editorială de a impune şi promova cartea.

Nu trebuie să ignorăm semnalele de alarmă din jurul nostru, atunci când vine vorba de tânăra generaţie. Ignorând acest tip de literatură vom rata peste câteva generaţii accesul la o lume civilizată, pe care ne-o dorim cu toţii. Parafrazându-l pe Camil Petrescu, putem afirma, asemeni lui, fiecare an care trece, e un an pierdut, iar gustul unei generații se strică și sufletul crește strâmb.

Există, cu siguranţă, o lume pentru fiecare, important este să o găsim pe cea care ne acceptă aşa cum suntem şi să nu renunţăm la vise. Această lume perfectă care să ne cuprindă pe toţi este literatura.

Drumurile copiilor, în vederea accederii la cultură, trec prin literatură, e lumea în care creşti, te formezi şi poţi fi ceea ce îţi doreşti.

”A ieşi din lectură cu o stimă sporită pentru om, acesta cred că e secretul marilor literaturi pentru copii şi tineret. ” (George Călinescu, Cronicile optimistului, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964, pag. 277)