Era vara anului 1966. Prin Turda, unii se jurau că l-au văzut pe marele actor francez Jean Marais plimbându-se în centru (pe floaștăr). Zvonul a fost primit cu mult scepticism, punându-se fireasca întrebare: „Ce să caute la Turda un uriaș al cinematografiei, nu numai al celei franceze dar și a celei mondiale, interpret al multor roluri principale de neuitat, în numeroase filme de capă și spadă, pentru a căror vizionare, făceam cozi de ore, ca să intrăm în posesia biletelor de intrare în cinematograful Pacea: Contele de Monte Cristo, Cocoșatul, Căpitanul Fracasse, Miracolul lupilor, Masca de fier sau Misterele Parisului.
Dar neîncrederea avea să fie spulberată de o informație cât se poate de credibilă; la Cheile

Turzii se filma pentru o coproducție româno-franceză, cu Jean Marais într-unul din rolurile principale.
Jean Marais, Sydney Chaplin și Florin Piersic ”turiști” la Cheile Turzii
Împreună cu vecinul și cel mai bun prieten din copilărie, Marinel Toma (Dumnezeu săi dea odihna veșnică), ne-am hotărât să mergem la ”Chei” să ne convingem dacă zvonul era adevărat. O drumeție la Cheile Turzii, până la cabană, era ceva obișnuit în acele vremuri, și se făcea, lejer, cam într-o oră și jumătate.
În locul în care drumul de ieșire din chei își începe urcușul se făceau pregătiri pentru filmări. O căruță, ai căror cai pășteau din iarba ce creștea din abundență, era în așteptarea vizitiului („ștrengărița” Marilù Tolo). O mulțime de curioși era adunată în jurul celui care părea coborât de pe marele ecran, Jean Marais, prietenos, jovial, mulțumit de dragostea ce i se arăta. Alături de el, un actor ceva mai înalt și mai masiv, Sydney Chaplin, nimeni altul decât fiul legendarului Charlie Chaplin.
Dar, o voce din mulțime: „uite-l, mă, pe Harap Alb” a avut darul de a deturna atenția asupra unui tânăr blond, înalt, subțirel. Era Florin Piersic, actorul român născut la Vâlcele, localitate situată pe drumul Turda –Cluj. Spre mirarea actorilor străini, privitorii s-au îndreptat asupra actorului român, toți voiau să fie cât mai apropie de el, să-l atingă, unul chiar l-a întrebat cum s-a luptat cu ursul.
De-aș fi Harap Alb

Era proaspăt încă în memoria tuturor recentul film De-aș fi Harap Alb, regizat de Ioan Popescu – Gopo, în care rolul principal îl interpretase Florin Piersic. Memorabilă a fost scena întâlnirii cu ursul, care, în basmul lui Creangă, era unul fals, împăratul, tatăl lui Harap Alb, fiind îmbrăcat într-o piele de urs, pentru a pune astfel la încercare curajul fiilor săi. Ideea regizorului a fost să modifice scena, astfel că personajul lui Florin Piersic avea să se confrunte cu un urs adevărat (o ursoaică de la Circul de stat București).
Asaltul asupra lui Florin se prelungea, ceea ce împiedica începerea (sau reluarea) filmărilor, iar pentru a ne îndepărta de zona actorilor, un oficial ne-a întrebat dacă vrem să apărem și noi în film, să ne vadă o lume întreagă. Cine ar fi refuzat o astfel de propunere? Auzi? Să fii „partener” cu Jean Marais și Florin Piersic, în filmul Șapte băieți și o ștrengăriță (titlul coproducției româno-franceze turnată la Cheile Turzii).
Ni s-a spus ca, la semnalul regizorului, transmis prin megafon, să ne ridicăm în picioare, să ne agităm mâinile și să strigăm cât putem de tare. La locul indicat ne-am alăturat altor persoane, care erau îmbrăcate în uniforme militare de epocă, probabil figuranți plătiți.
Repede, că naște Florin Piersic!
Florin Piersic o mai fi trecut, cu siguranță, prin Turda, dar, după zece ani de la filmările de la

Cheile Turzii, în spitalul din orașul nostru „s-a decis” să se nască cel de-al doilea său fiu, Daniel, eveniment pe care l-a povestit nu numai cu farmec dar și cu nostalgie părintească, de multe ori. Să mă ierte Florin, dar pentru descrierea acelui moment am să apelez la Anna Szeles, mama lui Daniel, frumoasa actriță care pe atunci, îi era soție, și care povestește, cu umorul împrumutat de la soțul său, Florin:
Eram însărcinată, mai aveam puțin până să nasc și am plecat cu Florin din Capitală spre Cluj. Mergeam cu mașina, iar pe la Turda mi s-a făcut rău. Îmi venise sorocul. Florin a sărit disperat din mașină să ceară ajutor. Oamenii s-au precipitat și au început să strige: „Repede, că naște Florin Piersic!”. A fost nebunie. M-a luat o ambulanță și m-a salvat. Era să nasc în mașină. (Libertatea, 13 septembrie 2008)
Haiducii lui Șapte Cai
Florin Piersic are o carieră teatrală și cinematografică extrem de bogată, de-a lungul celor mai bine de șase decenii de activitate interpretând, cu mult talent și succes, roluri de orice factură: dramă, comedie, tragedie.
Ca să amintești toate rolurile care i-au fost încredințate lui Florin Piersic ar fi nevoie de mult spațiu, de aceea, din piesele de teatru în care a jucat amintesc doar: Zbor deasupra unui cuib de cuci, Gaițele, Visul unei nopți de iarnă (teatru TV) și Străini în noapte.
În cinematografie a excelat în filme istorice, în care a interpretat personaje precum cele ale romanului Sabinus (Columna – 1968), Preda Buzescu (Mihai Viteazul – 1971), Cristea Jder (Ștefan cel Mare – 1975). Dar succesul cel mai mare l-a cunoscut jucându-i pe haiducul Anghel Șapte Cai, pe Pintea și pe Mărgelatul.
”Măi Florine măi, tu ești mai nebun decât noi!”
Fie că e pe scenă, fie că e pe ecran sau în fața camerelor, în emisiuni de televiziune, și mai ales când este chiar în fața privitorilor săi, cum îi place să-și numească admiratorii, Florin Piersic demonstrează calități și virtuți incontestabile. Chiar și la venerabila vârstă pe care o are, când povestește despre pierderea, în apele Prutului, a iubitei sale surori, Lucica și despre iubiții săi părinți, are lacrimi în ochi. Prețuiește iubirea fanilor săi, în aceeași măsură, indiferent de poziția lor socială. Aș pomeni doar surpriza pa care i-a făcut-o un mecanic de locomotivă care, văzându-l așteptând la o trecere la nivel cu calea ferată, a oprit trenul, a coborât din locomotivă și s-a dus la el pentru a-i cere un autograf. Și aș mai adăuga întâmplarea pe care a povestit-o la cea mai recentă apariție tv, din ajunul Crăciunului 2020; cu prilejul unei vizite la spitalul de boli mintale Socola, unul dintre pacienții cuminți, recunoscându-l, s-a ridicat de pe bancă, l-a prins în brațe și i-a spus: Măi Florine măi! Măi Florine măi, tu ești mai nebun decât noi!
Toate amintirile și întâmplările le povestește cu bucurie, sinceritate, cu sufletul deschis, în stilul său personal și inconfundabil.
Cel mai iubit actor din toate timpurile
Recunoașterea talentului său avea să vină repede, în anul 1967, când „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a, iar în anul 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care a dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Popularitatea sa a determinat mai multe orașe să-i acorde titlul de „Cetățean de onoare”, iar în anul 2012, prin decret prezidențial, actorului Florin Piersic i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Cel mai mare cinematograf (fost Republica) din Cluj – Napoca, îi poartă numele.
Dar cea mai importantă și onorantă distincție, oferită de dragii săi „privitori” este cea de Cel mai iubit actor din toate timpurile! Florin Piersic face parte din galeria națională Români cu care ne mândrim.
Aria calomniei
Dar Florin a pătruns, din cauza unei fițuici care-l acuza, pe nedrept, de colaboraționism, într-o altă galerie; cea a marilor personalități ale istoriei și culturii românești, atacate și denigrate, alături de: Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Avram Iancu … Se întâmpla la începutul anului 2009, înainte de ziua de naștere a marelui actor, 27 ianuarie.
Reacția societății românești a fost imediată, în apărarea lui Florin. Clubul Filatelic Turda și-a demonstrat dezacordul față de cele publicate la adresa lui Florin Piersic în fițuica cu pricina, luându-i apărarea actorului prin realizarea a două piese filatelice, puse în circulație în 27 ianuarie 2009, când actorul împlinea 73 de ani: un plic îl reprezintă pa Florin Piersic în rolul Mărgelatul, iar celălalt în rolul lui Anghel Șapte Cai.
N.a: Ediția tipărită cu numărul 35 a revistei Ecouri ar trebui să apară în 27 ianuarie, zi în care Florin Piersic împlinește 85 de ani. Parafrazându-l pe pacientul de la Socola, se poate spune: Măi Florine măi!, Măi Florine măi! Să ne trăiești o sută de ani (cel puțin) și să ne bucuri cu prezența Ta!
La Mulți ani, Florin Piersic!