de dr. Vasile LECHINȚAN

În 4 iunie 2020 s-au împlinit 100 de ani de la semnarea, în marele palat de la Trianon, a Tratatului de pace dintre puterile mari ale Europei şi ale lumii şi Ungaria, ţară care a tot tergiversat semnarea tratatului, sperând să obțină teritorii ale fostului regat de odinioară ungar, trăind într-o mitologie istorică arhaică și neținând cont de marile aspirații moderne ale popoarelor de a se constitui în țări- națiune, pe baza dreptului naționalităților. Dar, totuși, ungurii au obținut la Trianon cel mai mare beneficiu: formarea/recunoașterea unui stat național al lor, independent și suveran, numit Ungaria, stabilit chiar în granițele sale etnice firești.

Se știe că regatul Ungariei a fost dezintegrat în perioada 1526 (după bătălia de la Mohacs) -1541 și astfel stat ungar n-a mai existat până la 1918-1920. Uniunea forțată a Transilvaniei cu Ungaria de la 1848-1849 n-a fost recunoscută de români, nici de împăratul Austriei deși pentru acest artificiu a curs mult sânge. În perioada dualistă austro-ungară 1867-1918 nu se poate vorbi despre un stat independent numit Ungaria, deoarece nu avea drept de politică externă proprie și nici armată proprie, fiind în acest sens o colonie imperială austriacă. Așadar, prin Tratatul de la Trianon, Ungariei i s-a recunoscut statalitatea. Astfel, țara ungurilor se așeza în granițe firești, nu artificiale, gonflabile, stabilite în detrimentul altor popoare.

După Trianon, Ungaria, ca stat național și independent, degrevat de potopul uriaș de probleme pe care le avea, în timpul dualismului, cu celelalte naționalități din imperiu, români, croați, slovaci, sârbi, sloveni, cehi, ucraineni, putea să se concentreze asupra problemelor proprii, de instaurare a unui regim modern, democratic, de creare a cadrelor necesare dezvoltării științei și culturii proprii, de acces la prosperitate și modernizare. Dacă ținem cont de ceea ce a spus reprezentantul Ungariei la Conferința de Pace de la Paris, în prima jumătate a anului 1920, contele Apponyi, care a încercat (în mod penibil) “să dovedească liderilor lumii că el reprezenta o națiune civilizată, pe când națiunile din fostul Imperiu austro-ungar care și-au revendicat autodeterminarea ar fi inferioare și nedemne de proiecția care o propunea Vestul” (cf. istoricul Vasile Pușcaș), atunci reiese încă un beneficiu uriaș adus Ungariei de Tratatul de la Trianon, acela de a se fi eliberat de problemele extrem de numeroase avute, zi de zi, cu niște “națiuni inferioare” din cuprinsul granițelor sale. Astfel că, în loc ca statul ungar să se ocupe de progresul şi civilizația națiunii maghiare, ar fi avut pe cap și aceste “națiuni inferioare” pe care Ministerul de Interne Regal ungar din timpul dualismului le urmărea și le persecuta continuu pentru pretențiile lor, desigur, ”tot “inferioare” de a-şi menține limba, datinile, viața națională, identitatea. Sunt pline documentele de arhivă, ziarele de epocă, de asemenea arestări, persecuții, hărțuirea sistematică a intelectualilor, bătăi aplicate de jandarmii maghiari românilor, slovacilor și altor popoare sus-amintite, pentru diferite pricini.

Presa română le arăta lumii ca nedreptăți, presa maghiară și secuiască le consemna cu satisfacție că este bine și corect apărat statul ungar, dar ambele genuri de presă consemnează abuzul. Ar trebui ca măcar acum, la Centenar Trianon, să se înceapă editarea unui corpus de documente în mai multe volume pe această temă. Din aceste nedreptăți flagrante făcute națiunilor din Ungaria dualistă reiese indirect un alt beneficiu uriaș al Ungariei din Tratatul de la Trianon, si anume că, nemaiavând ocazia de a asupri pe față popoarele, ca în perioada dualistă, statul ungar a câștigat o mare onoare și demnitate în ochii Europei și ai lumii. În timpul dualismului, Ungaria era dezavuată de numeroase personalități culturale şi politice ale marilor civilizații, ale Franței, Angliei, Italiei etc., până și nordicul Bjørnstjerne Bjørnson, scriitor norvegian, laureat al Premiului Nobel în 1903, a sărit în apărarea românilor asupriți de Ungaria dualistă, și exemplele sunt numeroase. E drept că astăzi Ungaria pierde mult din respectul Europei prin cantonarea în nerecunoașterea, cu stridență, a dreptății Tratatului de la Trianon, care i-a adus, de fapt, atâtea beneficii reale.
Bine ar fi ca de acum înainte să fie spulberate în Ungaria toate penibilele furii/isterii contra Trianonului, toate șovinismele împrăștiate cu “generozitate” maximă înspre țările succesoare, ce profanează, în mod primitiv, idealul de frățietate și de armonioasă înțelegere și colaborare, toată orbirea cu mituri istorice revanșarde, mituri care sunt repudiate din start, pe bună dreptate, de români, slovaci, croați, sârbi, sloveni și chiar de națiunile mari ale Europei și ale lumii, deci fluturarea lor este complet inutilă.

 

Sursa foto: https://elemi.hu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.