Trei momente tragice din toamna anului 1944 (adaptare după relatarea Icăi Rusu a Nemeșoaiei, din Oprișani)

La începutul toamnei anului 1944 războiul a ajuns în apropierea orașului Turda. Locuitorii din Oprișani erau expuși direct, deoarece trupele sovietice în ofensivă înaintau pe platoul din dreapta localității înspre parcul cu Mormântul lui Mihai Viteazul, iar trupele germane și horthyste (maghiare), în retragere, au ajuns pe platoul din stânga Arieșului până în Cimitirul Central și în zona Lacurilor Sărate.

De teama luptelor, o parte din locuitori, împreună cu preotul Nichita Avram s-au refugiat în localitatea Vereșmort (Unirea II de azi, din județul Alba).

Cei din capul satului înspre Poiana, de pe Ulița principală și de pe Ulița îngustă (Șicătorel) s-au hotărât să rămână și să se adăpostească în pivnița încăpătoare și solidă a familiei Mera. Gospodăria acestei familii, formată dintr-o clădire nouă, masivă, o clădire mai veche și un grajd nou, încăpător, era situată la întretăierea Uliței principale cu Șicătorelul. Femeile și copii au stat într-o pivniță, iar bărbații în grajd.

În ziua de 5 septembrie, armata sovietică a început asaltul asupra apărării inamice la sud de Arieș, în perimetrul Mihai Viteazul-Oprișani. În primele zile, cele două armate inamice s-au duelat în tiruri prelungite de artilerie.

Adăpostiți în pivniță și în grajd, oamenii au fost protejați, însă unele case au fost distruse ori avariate de proiectile. În ziua când s-a întâmplat nenorocirea, tirurile de artilerie au fost susținute, iar așteptarea foarte grea.

Spre seară, tirurile s-au rărit, iar la un moment dat au încetat. Oamenii au așteptat să vadă ce se va întâmpla în continuare. Acum liniștea era deplină.

Șase bărbați adăpostiți în grajd s-au hotărât să iasă afară. Ionaș Bocoș i-a sfătuit să mai aștepte, iar dacă ies… nu a mai apucat să le spună ca nu cumva să-și aprindă țigările, deoarece aceștia s-au grăbit. După câteva minute o explozie puternică i-a asurzit pe toți. Bărbații rămași s-au trântit la podea cu mâinile pe ceafă, iar femeile din pivniță s-au aruncat peste copii să-i salveze. Toți au crezut că proiectilul a căzut pe casă. De afară se auzea un vaiet înfricoșător. Stăpânul casei avea o rană mare la abdomen și intestinele scoase în afară, iar ceilalți erau făcuți chiseliță. El urla de durere. Lângă el, fumega o țigară. Era clar că și-au aprins țigările. Așa au fost reperați de nemți și uciși cu un proiectil bine țintit.  Nicolae Beian, Ionaș Rus, Vasile Bocoș, Gheorghe Crișan și Vasile Lup au murit pe loc, iar Ioan Mera a decedat în căruța care îl ducea la spital. Acești șase bărbați  au fost primele victime civile ale războiului, din Oprișani, însă nu și ultimele.

A doua zi, armata sovietică după ce a zdrobit apărarea inamică, a intrat în sat. Femeile mai în vârstă, care aveau experiența Primului Război Mondial, le-au sfătuit pe mame să-și ascundă fetele, să le dea cu cenușă pe față și pe păr și să le îmbrace în haine negre. Paraschiva lui Ionaș Bocoș, disperată deoarece casa lor a fost distrusă de un proiectil, a uitat de codana sa, Anuca, o fată trupeșă care avea niște ochi mari, albaștri, așa că aceasta le-a căzut cu tronc la doi soldați ruși. Vecina familiei, Ana, nevasta lui Filimon Bocoș, și-a dat seama de situație și a ascuns-o pe Anuca în grajdul lor, în ieslea vitelor și a acoperit-o cu fân și cu paie. A doua zi cei doi soldați au căutat-o și au întrebat de ea. Nimeni nu știa nimic. Așa a scăpat Anuca.

În Oprișani  a intrat alt regiment sovietic. Doi adolescenți, Ghiorghioi, al lui Aurel Crișan, de pe ulița Mihai Viteazul, poreclit așa deoarece era înalt și voinic, și un nepot de-al Ferențoaiei, de pe ulița Nimaș, au găsit o mitralieră și au tras câteva salve. O patrulă sovietică i-a somat, ei s-au speriat și au fugit. Soldații, crezând că sunt dezertori, i-au secerat. Așa că numărul victimelor a ajuns la opt. Însă nu s-a oprit aici.

Frații Anton și Ioan Crișan, refugiați, au obținut de la autoritatea militară un permis de liberă trecere pentru 16 ore, ca să vină în Oprișani să vadă cum se prezintă gospodăriile lor. Au plecat cu căruța la ora 6 dimineața, au ajuns cu bine acasă și au constatat că nu sunt stricăciuni. La întoarcere, trecând pe lângă un lan cu floarea soarelui, Ioan i-a cerut lui Anton să oprească. El voia să culeagă câteva capitule de floarea soarelui. La insistențele sale, Anton a oprit. Ioan a sărit șanțul de pe marginea drumului și a pășit spre lan. A călcat pe o mină. Explozia a fost puternică. Calul s-a speriat și a luat-o la galop. La primul post de control Anton a povestit ce s-a întâmplat. Un soldat l-a suit într-o motocicletă cu ataș și au  gonit spre locul exploziei. Ioan era mort. El a fost a noua victimă din rândul populației civile din Oprișani.

Desen de Constanța ABĂLAȘEI-DONOSĂ