Tovarășa ”Doamna Învățătoare”

Învățătoarea mea locuiește în Târgu-Mureș, are 91 de ani și nu mai vede deloc. L-a rugat pe fiul său să caute pe facebook. nume ale elevilor din clasa noastră și să îi descrie fotografiile de profil ale celor găsiți. Așa a luat legătura cu o fostă colegă și apoi cu mine. Colega, care m-a sunat imediat cum a vorbit cu dânsa, mi-a spus că doamna învățătoare i-a cerut să îi spună câte ceva despre foștii săi elevi. Cum colega a stat puțin să se gândească, doamna i-a spus că îi va enumera ea numele noastre, așa cum eram trecuți in catalog. Povestioara de mai jos am scris-o de Ziua Învățătorului și m-am gândit să ți-o trimit. (Emilia NEAG)

În clasa I, după ce am început primele lecții, ceea se întâmpla după câteva săptămâni de la începerea oficială a școlii, am avut de făcut și primele teme de casă. Așa era atunci: copiii se obișnuiau mai întâi cu colegii, cu doamna învățătoare cu școala în general, și abia apoi, fără stres, se începea materia. Era timp destul, fiindcă mergeam șase zile la școală, nu cinci, aveam doar trei vacanțe și nici un fel de zile libere de sărbători

.Temele de casă se făceau acasă, de către copii, nu de către părinți și de cele mai multe ori le verifica doar doamna învățătoare nu părinții sau cine știe ce meditator, cum se practică mai nou. Eu eram o fetiță sârguincioasă și foarte ambițioasă. Îmi plăcea să fac tot ce zicea ”tovarășa”(așa trebuia sa îi spunem doamnei). Frecventasem doi ani Căminul de la Sticla (mama lucra la Fabrica de Produse Lactate, amplasată pe atunci în Micro I, pe locul actualului magazin Penny Market din Oprișani) și un an la Grădinița de pe strada dr. Ioan Rațiu, așa că nu aveam nicio problemă de acomodare la școală. Eram atât de încântată de cărțile mele noi și de caiete ca nu mă dădeam pe lumea întreagă. La grădiniță se foloseau coli de hârtie pentru desenat, iar acasă primeam pentru joacă caiete vechi de-ale tatălui meu, care mai aveau foi goale. La școală, dintr-o dată aveam caiete noi-nouțe numai ale mele!

Dar să revenim la teme…..Îmi făceam conștiincios zi de zi temele, și in sfârșit, doamna învățătoare a ajuns cu controlul temelor și la mine (Tarța Emilia-Adriana), care mă aflam pe ultima pagină a catalogului, împreună cu alți doi colegi, Turbucz Marius si Vovea Nicușor. Doamna învățătoare a cerut să îi arăt tema la Abecedar. Am mers cu hotărâre spre catedră. Când am ajuns acolo, doamna învățătoare, pe care o cheamă Maria Niruț, mi-a luat caietul, l-a deschis, mi-a făcut semn să vin mai aproape și m-a întrebat, în șoaptă :”Tu de ce nu ți-ai făcut tema?” „Am făcut-o!” i-am răspuns tot in șoaptă, fiindcă nu mai aveam glas de emoție și i-am luat caietul meu prețios și nou și l-am deschis la mijloc de unde începusem eu sa scriu toate temele pe care dânsa ni le-a dat, fără sa greșesc vreuna. Tot în șoaptă, dar zâmbind, învățătoarea m-a mai întrebat: „De ce ai scris de la mijlocul caietului?” și de data asta, sigură pe mine am răspuns: ”Acolo s-a deschis.” S-a ridicat de pe scaun, m-a mângâiat pe cap și m-a lăudat ce frumos si corect scrisesem si mi-a spus sa scriu de la începutul caietului, fiindcă așa se face. Învățătoarea noastră, cu toate că trebuia să i ne adresăm cu apelativul „tovarășa” era o „Doamnă Învățătoare”.