Clive și Anna este o piesă în două acte, scrisă în engleză de politicianul, parlamentarul și candidatul la Președinția României, cel care s-a luptat pentru dreptul românilor de a avea o opinie contrară, Ion Rațiu (1917-2000), în colaborare cu Jane Cobb. Piesa, intitulată Templeton, tradusă în română în 1991 de Mihai Popescu, a fost publicată în 1958 în Anglia, sub pseudonimul Anthony Lock. Ediția I, în românește, a apărut în 1995 și este adaptată și prefațată de Dan C. Mihăilescu.[1] În 1992 a fost adaptată pentru Televiziunea Română, în regia lui Horia Popescu și a fost prezentată de două ori, având în distribuție pe: Vladimir Găitan, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Maria Ploae, Viviana Alivizache, George Motoi, Marian Hudac, Alfred Dimitriu, Ion Pavelescu, Alexandru Georgescu, Mircea Rusu, Viorel Comănici, Claudia Nicolau și copilul Tudor Mărgineanu. În Anglia, a fost prezentată la Arts Theatre Club din Londra în anul 1959. După afirmațiile lui Ion Rațiu, a fost scrisă după ce piesa lui Sartre, Les Mains Sales (Mâini murdare) a eșuat, și unul dintre prietenii săi a afirmat: „O piesă cu subiect strict politic nu poate reuși la Londra”[2]; se pare că a fost mai mult un pariu între cei doi autori.
Tema piesei este cea a vinovăției plătite. Acțiunea începe în Singapore și-și găsește deznodământul la New York și Londra. În Singapore, ne aflăm în anul 1941, sub bombardamentele avioanelor japoneze, în living-ul lui Anthony Lock, dintr-un hotel, unde se mai află, sau vin pe parcursul actului I: Clive Templeton, căpitanul Tim Bayliss, maiorul Ian MacAllister, Luther Bateman, tânăra Alwynne Tanner, Anna Dasousa și Peter Khun. Deși au orientări politice diferite, toți sunt trimiși de guvenul englez în această parte a Orientului Îndepărtat. Aceștia hotărăsc să prezinte un spectacol de caritate cu piesa lui Cehov Trei surori. Destinul Annei Dasousa are câteva similitudini cu cele ale Anei Pauker: muncitoare, cu studii la seral, inteligentă și ambițioasă; la Viena, a intrat în politică la Salonul Comuniștilor, de aici a ajuns la Moscova, unde, împreună cu soțul său, a lucrat pentru Komintern. Aici, soțul ei este ucis de bolșevici, iar ea a fost arestată și eliberată, ajungând la Londra cu pașaport britanic. Deși zice că și-a iubit bărbatul, a rămas o comunistă convinsă, îndoctrinată. Într-o discuție cu Clive recunoaște că ea l-a sacrificat „conștient și deliberat” și că nu dă doi bani pe valorile umane, compasiune, omenie, blândețe, dragoste. „Nu există așa ceva” îi spune acestuia. E mândră că nu are sentimente sau slăbiciuni. După Anna Dasousa, „Individul poate fi sacrificat pentru ca omenirea să poată progresa”. Pentru ea, Clive este „un intelectual tipic, plin de idei neclare, învechite, despre bine și rău… Fundamental nehotărât.” Pe scurt, șovăielnic”. Nu se îndoiește că soțul ei a fost vinovat, un trădător și că a meritat să moară. Iată ce îi spune lui Clive: „Acum partidul are în mine un instrument călit și de încredere. Partidul este mai presus de orice (…) Moartea soțului meu a fost groaznic de greu de suportat. Dar a fost ceva de care sunt mândră că am suportat pentru Partid. (…) Nu am nici o îndoială că soțul meu a fost vinovat. A fost un trădător”. Anna Dasousa este genul de „hoinar internațional, un produs veritabil al epocii” – cum o caracterizează Dan C. Mihăilescu -, care se amestecă în politica oricărei țări unde poposește, cu spatele asigurat de Kremlin; un fel de Che Guevara, dar de proporții mai mici. După ea, Clive (atenție! și el este membru de Partid comunist) nu este pregătit să lucreze anonim în rândurile Partidului, să-i accepte disciplina și-i amintește că „orice dificultate teoretică, toate scrupulele și îndoielile se rezolvă prin acțiune (s. n.). Aceasta este dogma noastră fundamentală” își încheie unul din argumente. Începe o relație cu Clive, fără a investi sentimente (chiar îl avertizează că face ce vrea cu „trupul” ei), în schimbul obținerii unor copii de documente secrete, prin asta, el „ajutând la salvgardarea Uniunii Sovietice”, și lucrând, în același timp, „pentru propria țară, și nu împotriva ei”. Teoretic, Clive este convins că „Singura țară care aparține muncitorilor și este condusă de ei e Uniunea Sovietică” și, de aceea, îi datorează „o nestinsă credință” acesteia, iar trădarea lui ar trebui tratată drept „o acțiune demnă de laudă”. Perversitatea utopiei comuniste a îndobitocit-o atât de mult pe Anna, încât aceasta afirmă transfigurată de ideologia sa veninoasă, egalitaristă, care urmărea distrugerea meritocrației prin uniformizare: „Dă-le muncitorilor mijloacele de producție și înlătură-i pe exploatatorii de pretutindeni. Va apărea un Om Nou, altruist, având grija celorlalți, eliberat de lăcomia generată de proprietatea privată. Se va instaura Pacea, Pacea veșnică.” Dar, pentru realizarea acestor „mărețe deziderate” e nevoie de „Disciplina strictă și supunerea față de cerințele Partidului”. Turma are nevoie de un tătuc, un partid unic care să judece, să hotărască, să decidă în locul ei. Când Anna își ia rămas-bun de la Clive, îi spune cu un cinism revoltător, fără scrupule, negându-i orice valoare umană: „Nu mă interesează persoana și sentimentele tale”; se transformase într-o „mașină netrebnică”. Clive își dă seama că a greșit și regretă că s-a lăsat orbit, devenind robul doctrinei marxiste, o iluzie care încă mai hrănește și astăzi vulgul și intelectualii visători. Prietenul său, Lock, pledează pentru „libertatea intelectuală”, fiindcă „Dacă ea dispare, nu mai e nici o speranță”.
În actul al II-lea, după 14 ani, Clive Templeton este lord, a ajuns un bărbat cu prestanță, reputat, și a fost numit șef al delegației Marii Britanii la Națiunile Unite; are familie, copii, este căsătorit cu Laura, o ființă care îl iubește din tot sufletul. Dar, păcatele tinereților nu rămân neștiute și nepedepsite. Anna Dasousa a ajuns din secretară, soția senatorului american Karl Nielson, bine cunoscut pentru cruciada sa împotriva comuniștilor, căruia îi mărturisește despre trecutul ei comunist (renunțând la convingerile sale politice), dar și al lui Clive. „Aș fi trăit pur și simplu în minciună” îi spune, devenită anticomunistă fanatică, dar omite să amintească că i-a fost și amantă; recunoaște că a fost „fascinată de doctrină”, că a fost agent secret sovietic și că și-a dat seama de „comoara neprețuită a libertății”, are și un microfilm cu documentele pe care i le-a dat Clive și îi sugerează soțului să le predea F. B. I.-ului, sperând că, în felul acesta, își va fi ispăși păcatele tinereții, dar fără să se căiască. Karl Nielson îi propune lui Clive să renunțe la numirea sa la Națiunile Unite. La rândul său, Lock îi cere Annei să nu-l ruineze pe Clive, cel contaminat și el, cândva, de doctrina comunistă. La îndemnul prietenilor, inclusiv a ministrului de externe, soția sa, Laura, îl imploră să renunțe de bunăvoie la această numire pentru a evita un eventual scandal. Clive rămâne neclintit în hotărârea sa: nu renunță la numire cu toate consecințele ce ar urma. Într-adevăr, el a încercat să-și explice acea experiență nefastă pentru destinul său, dar va primi 15 ani de pușcărie; va fi mulțumit că îi va avea alături pe cei dragi din familia sa. Sacrificiul său merită dezbătut și comentat de fiecare spectator sau cititor.
[1] Ion Rațiu, Clive și Anna, Adaptare și Cuvânt înainte de Dan C. Mihăilescu, Ed. Progresul Românesc, Buc., 1995.
[2] Ibidem, p. 5.
