Cum a devenit flăcăul secui un consacrat artist turdean?
Îmblânzitor al pietrei, lemnului, lutului și diferitelor metale, Suba László a devenit turdean de peste 50 de ani. Acum puțină vreme și-a sărbătorit cea de-a 80-a aniversare și chiar dacă nu și-a propus să dubleze numărul lumânărilor de pe tort, are planuri multe pentru anul în care am pășit, este activ, planifică și făurește.
Așa îl știu de dintotdeauna pe Laci bácsi. Ca și acum 30 de ani, și azi fața lui jovială și zâmbetul de neconfundat, vocea liniștitoare, calmul cu care abordează subiecte și situații îi sunt caracteristice. Privirea lui curioasă parcă te îndeamnă să stai de vorbă cu el. Și asta am făcut.
Am demascat sculptorul să vă prezentăm omul.
Să ne începem călătoria în copilărie. Ce fel de copil a fost ”kicsi Laci” (micul Laci)?
Îmi plăceau jucăriile din diferite materiale, pe care mi le făceam de obicei chiar eu. Cu asta îmi
petreceam timpul, nu mă plictiseam. În clasă eram un elev vioi care își ridica des degetele când dascălii întrebau ceva. Îmi plăcea istoria, literatura dar cu matematica nu mă înțelegeam tare bine.
Care sunt cele trei reguli după care vă trăiți viața?
Un celebru pictor a spus odată: să nu treacă nici o zi fără ca pensula să traseze o linie pe hârtie. Mi-a plăcut această idee și am încercat să fac ca atare în domeniul meu. Un alt artist a accentuat importanța planificării zilelor, săptămânilor, anilor, a vieții. Cred că și acest aspect este important. Și a treia regulă ar fi necesitatea respectării promisiunilor făcute.
Cum a ajuns un flăcău din Secuime chiar la Turda?
Când eu terminam la Institutul de Arte Plastice “Ioan Andreescu” (1965) la Cluj, tuturor li se aloca un post de către minister. Am ales Turda, pentru că în orașele mari precum Cluj sau Târgu Mureș puteai solicita loc de muncă doar cu buletinul. În același timp mi-a plăcut proximitatea Clujului din punct de vedere artistic. M-am îndrăgostit de Turda, de istoria locurilor, de minunatele peisaje din natură. Aici mi-am întemeiat familie. Am foarte mulți prieteni și artiști dragi în acest oraș.
Dacă v-ați putea întoarce în timp să zicem 60 de ani și ați putea reîncepe totul, ce ați face? Unde v-ar place să locuiți cu ce v-ar place să vă ocupați?
Mi-ar fi priit să mă întorc în satul natal, la Ghindari. Dar am simțit că mai trebuie să mă dezvolt mult ca și artist. În acea vreme ni se preda în primul rând realismul socialist ce nu era neapărat pe placul meu. Cel mai probabil azi aș alege să mă reîntorc la țară, cum o fac mulți alții.
V-ați gândit vreodată că născându-vă femeie ați fi avut o altă opinie despre artă, de ce nu, poate chiar ați fi fost adeptul unei alte ramuri din artă?
Munca de sculptor necesită printre altele și multă forță fizică. Cred că femeile ar trebui să aleagă mai degrabă ceramica, unde opțiunile sunt mai variate și dimensiunile sunt mai mici.
Merită trăită viața fără artă?
Ne putem raporta la artă din două perspective. Ca și individ, cred că dacă ai talent și alegi arta, atunci creând, viața îți va oferi multe bucurii. Din perspectiva publicului, cred că oamenii iubesc arta deoarece le face viața mai bogată. Fiecare ramură din artă îți oferă experiențe fără de care am fi mult mai triști.
Ați avut un moment în viață când ați simțit că vreți și că trebuie să faceți schimbări dramatice?
La faptul să îmi schimb cariera nu m-am gândit niciodată la modul serios. La 70 de ani am încercat să fac schimbări în stilul meu de a sculpta. Statuile mele de până atunci erau solide și închise. Îmi propusesem să caut formele din interior. Schimbarea a fost destul de grea. Multe statui, compoziții nu mi-au ieșit. Până să îmi dau seama că de fapt trebuie să caut efectul psihologic, deoarece acesta este forma interioară. Și azi găsim subiecte dramatice…
Să presupunem că în lume ar trăi doar artiști. Cum ar fi viața?
Din cunoștințele mele acumulate până acum cred că ar fi imposibil ca într-o societate să trăiască doar artiști. Dar în orașe de mici dimensiuni îmi pot imagina că ar putea exista o astfel de comunitate și ar fi frumos: relațiile dintre artiști ar fi strânse și ar fi multe oportunități de dezvoltare personală, deoarece fiecare artist vrea să încerce lucruri noi și noi.
Există oameni care v-au fost mentori? Aceștia s-au schimbat pe parcursul timpului?
În tinerețe profesorii mei mi-au fost și mentori: Jenő Szervátiusz, Artúr Vetró sau Romulus Ladea. Azi practicăm o altfel de artă, deoarece și arta se schimbă. Azi nu mai caut mentori, îmi făuresc și îmi dezvolt singur stilul de creație.
Avem timp în viață să greșim?
Putem să și greșim, dar am face bine să corectăm cât de repede situația. E foarte important să fim lucizi și să nu considerăm o risipă de timp să punem în cumpănă lucrurile, să medităm asupra situației.
Unde ne putem întâlni cu lucrări de ale dvs.? În ce colț al lumii au ajuns acestea?
Majoritatea lucrărilor mele sunt acolo unde m-am născut și unde trăiesc: în satul natal
Ghindari și la Turda, unde trăiesc de mai bine de 50 de ani. Dar am fost în tabere de creație lângă Szolnok în Ungaria, unde mi-au rămas câteva statui de mari dimensiuni. În zona noastră am lucrări în locuri publice la Bădeni, Plăiești și la Gherla. Obiecte mici de ceramică au ajuns în multe locuri din Vest, dar statui nu. Pentru mine socialismul a durat mult prea mult timp…
(Nota red: În Turda există mai multe creații ale artistului: bustul lui Eminescu și placa comemorativă dedicată sculptorului Étienne Hajdú din centrul municipiului, statuia reprezentând familia poetului revoluționar Sándor Petőfi din curtea parohiei reformate din Turda Veche, statuia reprezentând mama și copilul din curtea Spitalului Municipal).
Facebook. Unii îl consideră răul, alții binele lumii. Care este relația dvs. cu acesta?
(Și pe) meleagurile virtuale îmi place să mă plimb, dacă sunt încurajat sau felicitat, dar atacurile, care câteodată sunt nefondate, mă întristează. Consider că atât lauda cât și critica trebuie să treacă prin filtrul personal.
Dacă ziua nu ar avea 24 de ore, cum v-ați organiza timpul?
Mă gândesc ca și o gazdă în propria ogradă. Există un timp pentru lucru și un timp pentru odihnă. Trebuie să completăm totul cu un timp acordat sărbătorii, ca în viață să găsim adevăratul echilibru.
Cum v-ați sărbătorit cea dea 80-a aniversare?
Ziua când am împlinit 80 de ani am petrecut-o cu soția mea. E bine să avem un tovarăș de viață credincios. Dar punctul culminant a fost că am reușit să creez un album care să îmi ilustreze toată viața și că am avut o expoziție la Palatul Bánffy din Cluj (Muzeul de Artă Cluj-Napoca). Sunt deci foarte mulțumit.
Aveți făgăduințe pentru noul an?
După o mică reevaluare aș vrea să îmi continui calea în sculptură, iar ca și completare aș vrea să desenez și să fac niște grafice. Și aș mai scrie niște articole despre artă și arta populară.
