În 9 noiembrie 2015, în cursul unei ceremonii desfășurate la Muzeul Satului din București, muzicantul Alexandru Ciurcui, din Soporu de Câmpie, cunoscut ”peste șapte sate și șapte văi” sub numele de Șandorică, primea titlul de Tezaur Uman Viu, distincție acordată de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Alături de diploma semnată de ministrul Culturii, Ioan Vulpescu și de preșdintele comisiei, academician Sabina Ispas, medalia ”Meritul Cultural” clasa a III-a, categoria E – Patrimoniul cultural național, conferită, cu același prilej, de către președintele României, Klaus Werner Johannis, completa însemnele materiale ale cinstirii de care se bucură Alexandru Ciurcui din partea statului român. Prețuirea acordată lui Șandorică, un virtuoz al muzicii lăutărești și depozit viu în care se păstrează tezaurul folcloric din Câmpia Transilvaniei, de țara sa natală, România, este completată cu o pensie de boală, la care se adaugă un ajutor primit de violonistul Alexandru Ciurcui de la Agenția Română de Impresariat Artistic (ARIA), grație căreia virtuozul din Soporu de Câmpie, comuna Ceanu Mare, se bucură de un venit lunar garantat de vreo 670 de lei, echivalentul a circa 40 de dolari americani, lunar.

Am raportat suma la valoarea dolarului, deoarece Șandorică a locuit zece ani, din 1999 până în 2009, în Statele Unite ale Americii. Acolo, prețuirea Guvernului federal american pentru virtuozul din Transilvania nu s-a măsurat în diplome și titluri ci în bani, acordați în virtutea respectului de care se bucură acolo valoarea, în orice domeniu s-ar manifesta aceasta.  Astfel, Guvernul american a plătit 80 de mii de dolari,  pentru două intervenții chirugicale pe inimă, suferite de Alexandru Ciurcui în 2005 și în 2009. Din pensia de boală și din ajutorul primit de la ARIA, Șandorică ar primi aceeași sumă, de la Guvernul român, în peste 165 de ani!

Tu trebuie să cânți!

Alexandru Ciurcui provine dintr-o familie de muzicanți. Cariera sa de ”ceteraș” a început prin 1961, pe când Șandorică avea șapte ani. Încă de pe la cinci ani, Șandorică lua vioara din cuiul unde stătea agățată și cânta când tatăl său, Francisc Ciurcui, alias Șandor, pleca de acasă. Copilul credea că tatăl său nu știe ce isprăvește în absența sa, dar Șandor, care îl supraveghea cu atenție pe unicul băiat al familiei, deci singurul care putea duce mai departe meșteșugul primit moștenire din moși-strămoși, a cumpărat o vioară treisferturi, pentru copii și i- dat-o lui Șandorică la împlinirea vârstei de 7 ani. ”Tu trebuie să cânți!” a hotărât tatăl său atunci, mulțumit că Alexandru, mezinul, va duce mai departe tradiția muzicanților în familia Ciurcui, din satul Soporu de Câmpie.

Muzician = muzicant cu capul stricat!

Deși a avut șansa de a deveni muzician, Alexandru Ciurcui a continuat cariera de muzicant a moșilor, a tatălui și a unchilor săi. Tatăl său, Șandor, a vrut ca fiul să facă pasul de la condiția de muzicant la cea de muzician. Așa se face că în anul 1964, după ce Șandorică a absolvit clasa a III-a a școlii primare, tatăl său l-a dus să dea examen la școala de muzică din Cluj, unde copilul a și reușit, fără probleme.  Dar viitoarea carieră de muzician a lui Alexandru Ciurcui s-a sfârșit înainte de a începe. ”Unchiul meu, Tănase Ciurcui, care era contrăș în taraful din Sopor, i-a spus tatei să nu mă dea la școala de muzică, la Cluj: Acolo o să îl învețe muzică simfonică până o să i se strice capul. Și apoi, cine o să le mai cânte la horă și la nunți oamenilor de aici, dacă Șandorică se face muzician? și-a etalat Tănase argumentele ce l-au determinat pe Șandor să nu își mai dea copilul la școala de muzică. ”Rău a făcut tata atunci” apreciază Șandorică. Prin anii 80, Șandorică a studiat muzică cultă la Școala Populară de Artă, dar muzician nu a devenit. ”Cântam muzică clasică după ureche, așa cum cântam și jocurile noastre, fără partitură” s-a destăinuit Șandorică într-o după amiază a unei zile însorite de octombrie, la o șuetă purtată în liniștea casei sale primitoare, din Soporu de Câmpie.

Pentru 5 lei, cântec, joc și voie bună

Șandorică a primit devreme ”botezul focului”. Pe la 11-12 ani, tatăl său a socotit că îl poate înlocui cu succes la jocurile din Ceanu Mare, unde Șandor senior trebuia să cânte în virtutea statutului său de angajat al Căminului cultural din comună. Deoarece nu ajunsese încă la vârsta ce-i permitea să cocheteze cu alcoolul, Șandorică a devenit repede favoritul flăcăilor din Ceanu Mare. ”Cântam întâi la joc, în sat. Hora începea pe la ora 13, după ce ieșea lumea de la biserică. Apoi cântam pentru jocul Amiezii” cum se numea fata care era la rând cu pregătitul mâncării pentru muzicanți. După ce se înfruptau din bucatele pregătite de Amiază, de obicei supă de găină, friptură din carne de pasăre și de porc cu garnitură de cartofi piure, sarmale ”sau ce mai era” muzicanții mai cântau, spre seară, un joc, cel mult două. Apoi oamenii se împrăștiau pe la casele lor. Veneau vacile din ciurdă. Însă misiunea lui Șandorică, care nu bea alcool, continua. ”Veneau feciorii din sat și mă duceau cu ei la bufet, să le cânt. Mă plăteau cu 1 leu, 2 sau 5. Pe vremea aceea, în anii 60, erau mulți bani pentru un copil” își amintește Alexandru Ciurcui.

America, America…

Anii au trecut și în 1999, Șandorică, muzicantul care cântase în Cean, în Sopor, în Urca, la Viișoara și în celelalte sate megieșe cu așezarea sa de baștină și-a luat inima în dinți, a trecut peste Oceanul Atlantic și iată-l ajuns la Washington,  împreună cu taraful său, alcătuit din patru ”ceterași” plus doi dansatori. Plecat în Lumea Nouă pentru a onora o invitație de participare la un festival de folclor, Șandorică a rămaas acolo vreme de zece ani. Cu toate că viza sa pentru SUA expirase în septembrie 1999, în anul 2000 Șandorică obținea permis de ședere în ”țara tuturor posibilităților”. Întâi a cântat la un local din New York, apoi, după un an, Alexandru Ciurcui, împreună cu soția sa, s-au mutat la Washington.

Acolo s-a reîntâlnit Șandorică cu preotul Calciu Dumitreasa, pe care îl cunoștea din țară. ”Îmi telefona părintele Calciu și mă invita să cânt la pic-nic-uri, organizate pentru a strânge fondurile necesare construirii unei biserici. Slujbele pentru românii ortodocși se țineau într-o biserică închiriată. Nu luam bani când cântam pentru biserică” spune Șandorică. Muzicantul din Soporu de Câmpie a cântat pentru biserică timp de opt ani din cei zece petrecuți în State. Pe lângă biserica părintelui Calciu, din Washington, a mai cântat Șandorică la evenimente caritabile organizate în beneficiul a șase biserici ortodoxe, din Ohio și Illinois, cu 15 mii de enoriași români.

 Dor de casă, astâmpărat cu muzică și pâine   

Dacă oamenii gustau muzica lui Șandorică, la fel se dădeau românii în vânt după pâinea de casă frământată și coaptă de soția muzicantului de la Sopor. ”Eu am cântat la revelioane, la nunți, la botezuri, la fel de fel de bairamuri. Nevastă-mea a făcut pâine de casă pentru toți românii care locuiau la Washington sau în localitățile din jurul capitalei SUA, fie aceștia ardeleni, moldoveni, bănățeni sau ce mai erau ei, acolo”.

Șandorică a plecat în America în 20 iunie 1999, de ziua sa de naștere. Exact după zece ani, în 20 iunie 2009, i s-a propus să accepte cetățenia americană, pe care Guvernul SUA s-a arătat dispus să o ofere atât lui Alexandru Ciurcui cât și tuturor membrilor familiei sale. Dar cu toate că acolo s-a bucurat de apreciere și respect, Șandorică a refuzat. ”Poate mă despărțeam de România, dar când am trăit în SUA îi visam pe oamenii din Frata, din Ceanu Mare și din toate celelalte sate vecine cu Soporu de Câmpie, pentru care am cântat atâta vreme”.

”Plânge America după tine!”

Șandorică le-a căzut drag americanilor. Aceștia au știut să observe valoarea, au apreciat talentul și l-au respectat pe omul înnobilat de asemenea însușiri, pe care le punea în slujba semenilor săi. Șandorică a înființat în SUA ansamblul de dansuri populare ”Ardeleana”. De opt ani s-a întors Alexandru Ciurcui în țară, dar americanii speră că într-o zi acesta se va întoarce la ei. Mereu îi calcă pragul casei musafiri din SUA. Ultimii, o pereche de tineri, l-au vizitat pe Șandorică cu vreo două luni în urmă. ”Mi-au spus așa: Mai ai doi ani de stat aici și apoi te întorci la noi”. Zece ani în SUA, zece în România. Apoi, americanii speră că  ciclul se va repeta. I-au spus lui Șandorică: ”Întoarce-te, că plânge America după tine!”

Karate de muzicant

Datorită talentului și seriozității cu care a slujit toată viața sa pentru a aduce un strop de bucurie în sufletul semenilor săi, Șandorică se bucură de aprecierea unor muzicieni faimoși, care nu s-au sfiit să se considere colegi de breaslă cu muzicantul din Sopor. ”Am deprins, întrucâtva, meșteșugul taragotului. Regretatul Dumitru Fărcaș îmi aducea platini (muștiuce) pentru taragot. Și Grigore Leșe îl știe pe Șandorică. Și alții… ”Noi, muzicanții, ne respectăm” a conchis Alexandru Ciurcui, care a cântat și pentru membrii Casei Regale a României.

Răsuna Româneasca pe Câmpia Transilvaniei

Șandorică a luat o carte a cărui autor a pus pe note peste 200 de melodii cântate de taraful din Soporu de Cîmpie. Acolo se află Învârtita, Purtata (Preumblata), Româneasca pe lungu, Româneasca de învârtit, Româneasca în ponturi, Fecioreasca în două laturi sau Harțagul, melodii ce se cântau la jocul din satele de pe Câmpia Transilvaniei. ”Sunt în cartea asta vreo două sute de melodii, dar eu cânt mult mai multe” s-a destăinuit Șandorică.

Secretul succesului: ”iubirea de oameni”

Apoi ”Tezaurul Uman Viu” din Soporu de Câmpie și-a luat ”vioara a bătrână” și a început să-i mângâie coardele cu arcușul. O melodie oarecum aspră, precum palmele muncite ale țăranilor, se revărsa din vioara ce susura, ascultătoare, rezemată de umărul lui Șandorică. ”Un muzicant bun trebuie să iubească oamenii. Dacă nu iubești oamenii nu poți cânta” a destăinuit Alexandru Ciurcui rețeta succesului în îndeletnicirea de vrăjitor al coardelor viorii cu arcușul, transformat în baghetă magică grație virtuozității muzicantului.

Și mai are Șandorică o mulțumire. Șirul muzicanților din familia Ciurcui va continua. Și, pentru a mă asigura de temeinicia motivelor sale de satisfacție în această privință, Șandorică și-a chemat nepotul, pe Alex Ciurcui, un flăcău în pragul adolescenței, cu care a cântat, în duet, două jocuri: Bărbuncul și Turdeana.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.