Rechizitoriu pentru un apus întârziat: Poporul pierdut

Istoricul Marius Oprea, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și președinte al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR), aflat la Turda pentru a participa la lansarea cărții ”Reprezentanți ai Turzii la Marea Unire, persecutați în   perioada dictaturii comuniste” scrisă de prof. dr. Răzvan Mihai Neagu, împreună cu muzeograful Horațiu Groza, a vorbit despre atrocitățile comise de comuniști, cu prilejul prezentării filmului documentar ”Poporul pierdut”. Evenimentul s-a desfășurat duminică, 8 decembrie, cu ocazia săvârșirii, la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” (a Rățeștilor), din Parohia Ortodoxă Română Turda Veche, a unei slujbe de pomenire a memoriei a trei personalități din Turda care au suferit persecuții din partea comuniștilor, respectiv George Mărie, Valer Moldovan și Augustin Rațiu.

Aritmetica istoriei pune semnul egalității între comunism și crimă

Marius Oprea și-a început expozeul cu precizarea potrivit căreia crima a reprezentat trăsătura de căpătâi a regimului comunist din România. Pentru a-și susține această afirmație, Marius Oprea a apelat la statistici. Cei peste 677 de mii de deținuți politici consemnați în perioada comunistă, cărora li se adaugă circa 8 mii de persoane executate prin împușcare, fără judecată, ilustrează grăitor temeiul semnului de egalitate pe care Marius Oprea l-a pus între termenii ”comunism” și ”crimă”.

Ura, unealta folosită, în mod declarat și asumat, la construirea ”celei mai drepte și mai umane orânduiri din câte a cunoscut omenirea”

”Lupta de clasă” și ”dictatura proletariatului” termeni aplicați de comuniști în cel mai strict

înțeles al acestora, demonstrează că ideologia prin care se justifica clădirea celei ”mai drepte și mai umane orânduiri din câte a cunoscut omenirea” se baza pe ură. De aceea, creștinismul, o religie întemeiată pe iubirea semenilor este incompatibilă cu ideologia comunistă. ”Nu prea poți fi comunist și creștin, în același timp” a explicat Marius Oprea cauzele comportamentului inuman al poliției politice de sorginte stalinistă, în timpul prigoanei declanșate împotriva intelectualilor și a oponenților regimului comunist instalat în România, o țară aflată sub ocupație sovietică după cel de-al doilea război mondial.

Rudele mortului cumpărau cadavrul de la milițieni, pentru o înmormântare creștinească

”Securitatea omora și la întâmplare, pentru a semăna frica între oameni” a explicat Marius Oprea. În acest sens, istoricul, ce face parte din echipele ce se ocupă de investigarea crimelor comunismului a exemplificat prin cazul lui Nicolae Meșter, din Sălciua, județul Alba. Acesta, ajuns pe Valea Arieșului de prin părțile Moldovei, pentru a-și satisface stagiul militar, s-a însurat cu o fată din Sălciua și acolo a rămas. Cunoscut drept cel mai destoinic om din sat, Nicolae Meșter, meseriaș de felul său, nu avea pământ, nici partizan nu era, dar îi sfătuia pe oameni să nu se înscrie în colectiv. Cu o zi înaintea târgului de Sfântă Mărie, ce se ținea în 15 august, Nicolae Meșter a fost ciuruit de o rafală de gloanțe trase cu un pistol-mitralieră. Cadavrul său a zăcut o săptămână în văzul lumii, drept avertisment despre ceea ce îi așteaptă pe țăranii care refuză să se înscrie în Gospodăriile agricole, cărora trebuiau să le cedeze tot avutul lor, ce consta, mai ales, din pământ, animale și mijloace de producție precum căruțele sau uneltele agricole. Marius Oprea a precizat că Nicolae Meșter a fost singura victimă a poliției politice comuniste despre care se știe, cu certitudine, că a avut parte de o înmormântare creștinească. Faptul a devenit cu putință deoarece soția sa a cumpărat cadavrul lui Nicolae Meșter de la milițienii care îl păzeau!

Exploatatori în opinci, îmbrăcați în pielea goală

Mulți oameni au fost împușcați pe ascuns, afirmă Marius Oprea. În cursul campaniilor desfășurate pentru depistarea gropilor în care au fost aruncate victimele poliției politice comuniste, s-au găsit cadavre ale căror mâini și picioare erau legate cu lanțuri sau cu sârmă. Cercetările ulterioare descoperirii cadavrelor au demonstrat că mulți oameni împușcați au fost îngropați înainte să moară! Cadavrele erau aruncate direct în gropi, fără a avea parte de un sicriu. În multe gropi s-au găsit și resturi de opinci. Așadar, exploatatorii, chiaburii care ”sugeau sângele țăranilor” capitaliștii care trăiau pe seama muncii altora, se încălțau cu opinci, pesemne de bogați ce erau!  De multe ori, acele resturi reprezentau singurele urme de vestimentație găsite asupra mortului, deoarece administrațiile penitenciarelor pretindeau securiștilor să le înapoieze zeghea în care erau îmbrăcați deținuții, deoarece acele obiecte de îmbrăcăminte figurau în inventarul de materiale al închisorilor!

Starea civilă: Decedat. Domiciliul: Necunoscut

Victimele omorâte de securiști, ale căror morminte au putut fi localizate, se pot considera norocoși. Cu toate că i-au îngropat ca pe niște câini, fără a avea parte de o slujbă de înmormântare sau de o lumânare aprinsă la căpătâi, datorită cercetărilor întreprinse de cercetătorii de la IICMER și de CICCR, acele victime și-au recăpătat identitatea și, ca o reparație tardivă, au avut parte de o slujbă creștinească și de un mormânt în cimitir, nu de o groapă săpată la margine de drum, sau chiar sub drum. Despre alți oameni împușcați de Securitate nu se știe nici acum unde au fost îngropați.  Astfel, potrivit acestuia, încă nu se știe, cu exactitate, unde au fost îngropați cei 93 de oameni împușcați în timpul transportului de la un penitenciar la altul. Se presupune că aceștia au fost îngropați pe la marginile unor păduri, între Ardeal și Banat. ”Vom găsi toate victimele, pentru că morții vor să fie găsiți, vor să li se aprindă o lumânare la căpătâi” a promis Marius Oprea în cursul expunerii ce a însoțit proiectarea filmului ”Poporul pierdut” eveniment petrecut duminică, 8 decembrie, la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” (a Rățeștilor) din Parohia Ortodoxă Română Turda Veche.

Torționarii, ascunși în spatele fărădelegilor prescrise și a încadrărilor juridice ce i-au scăpat de acuzația de crimă

Vinovații de rele tratamente aplicate celor peste 670 de mii de deținuți politici cu care

Securitatea a  alimentat închisorile Gulagului comunist din România, au scăpat, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, nepedepsiți. La fel, ajung cu prisosință degetele de la două mâni pentru a număra vinovații care au ajuns în pușcărie după ce au contribuit, prin ordine directe sau prin executarea acestora, la moartea a peste 8 mii de oameni, împușcați fără nicio judecată. Câți din cei peste 5600 de ofițeri ai Securității, câți număra această structură în anul 1958, au ucis oameni nevinovați și pe câți i-a tras justiția română la răspundere pentru crimele săvârșite?

Răspunsurile la această întrebare, ca și la altele ce vizează activitatea organelor represive ale statului comunist român, cu precădere cea desfășurată în perioada stalinistă și în anii care au urmat imediat după moartea lui Stalin, survenită în anul 1953, au întârziat zeci de ani, cu toate că încercări au fost, însă pesemne că adevărul nu a fost căutat cu prea multă convingere.

În acest sens, dr. Marius Oprea a  amintit de cazul fostului șef al Securității, generalul-colonel Alexandru Drăghici, ce a deținut și portofoliul Ministerului de Interne în perioada stalinistă a orânduirii comuniste din România. Numit, în 9 decembrie 1967, vicepremier al Guvernului României pentru a doua oară, Alexandru Drăghici este înlăturat în primăvara anului 1968 din toate funcțiile de partid și de stat pe care le deținea. Degradat la gradul de soldat, tras pe ”linie moartă” în semn de represalii pentru ”greșelile trecutului” de care Ceaușescu, proaspăt instalat la putere voia să spele PCR-ul, Alexandru Drăghici și-a sfârșit cariera ”în câmpul muncii” ca director la Întreprinderea Agricolă de Stat Buftea, funcție din care s-a pensionat în anul 1972.

Istoricul dr. Marius Oprea susține că prin îndepărtarea lui Alexandru Drăghici din Marea Adunare Generală, în 1968 s-a deschis ”pârtie” pentru ascensiunea în ierarhia Partidului Comunist Român a tânărului Ion Iliescu. De aceea, Alexandru Drăghici a reușit să fugă în Ungaria, fapt petrecut în anul 1991, după ce Iliescu devenise primul președinte al României post-revoluționare.

Din alte surse rezultă că Alexandru Drăghici a plecat la Budapesta, unde trăia fiica sa, pentru a se sustrage anchetei începute împotriva sa în anul 1991. În 1992 Guvernul  României a cerut extrădarea lui Alexandru Drăghici, însă autoritățile ungare au refuzat să dea curs solicitării statului român, deoarece, potrivit jurisprudenței maghiare, crimele de care era acuzat Alexandru Drăghici se prescriseseră!

Un an mai târziu, în 1993, Alexandru Drăghici era iarăși inculpat și condamnat în contumacie, pentru că a ordonat asasinarea lui Ibrahim Sefit, un turc născut în insula Ada-Kaleh, de pe Dunăre, ce aparținea României.

Dar, multă vreme șeful torționarilor din Securitate, fostul general-colonel Alexandru Drăghici și-a păpat liniștit, vreme de peste 20 de ani, pensia primită de la statul român și apoi a murit la Budapesta, după unele surse în anul 1993, iar după altele în 1996, fără a plăti vreodată pentru crimele comise!

Trei oameni bătrâni, lipsiți de putere, vânați de o haită de securiști

Urmărirea profesorului George Mărie și a avocaților dr. Valer Moldovan, respectiv dr. Augustin Rațiu, s-a făcut printr-o mobilizare de proporții a Securității. Muzeograful Horațiu Groza, unul dintre autorii cărții ”George Mărie, Valer Moldovan și Augustin Rațiu, reprezentanți ai orașului Turda la Marea Unire, persecutați în perioada dictaturii comuniste” a precizat, cu ocazia lansării volumului, că ”44 de persoane din Securitate au fost implicate în urmărirea celor trei”. Dintre aceștia, 27 erau ofițeri, 5 subofițeri, 8 informatori, 2 comandanți de penitenciare și 2 președinți de consilii populare. Horațiu Groza a mai precizat că jumătate din contingentul urmăritorilor provenea de la Serviciul de Securitate din Turda, care a însărcinat nu mai puțin decât 22 de cadre sau informatori pentru urmărirea și supravegherea lui George Mărie, Valer Moldovan și Augustin Rațiu.

Iată o listă (incompletă), a securiștilor și a celorlalte persoane implicate în urmărirea, supravegherea și aplicarea regimului de încarcerare la care au fost supuși, în coloniile de muncă și în închisori, George Mărie, Valer Moldovan și Augustin Rațiu.

 Direcția Județeană a Securității Poporului Turda (după anul 1950, ca urmare a desființării județului Turda-Arieș, direcția s-a transformat în Serviciu raional de Securitate):

Căpitan Ștefan Racz (șef Serviciu Raional de Securitate)

Căpitan Mihai Kovacs (șeful Direcției Județene de Securitate Turda)

Căpitan Valentin Tăuțan

Locotenent major Virgil Beldeanu (șef Birou III Informații interne – Securitatea Turda)

Locotenent major Vasile Iozsa (Serviciul Raional de Securitate Turda)

Locotenent major Ioan Moraru

Locotenent major Liviu Borcea – unul dintre cei mai cruzi torționari turdeni

Locotenent Octavian Voiciu (ofițer de Securitate la Turda) – În martie 1949, împreună cu compania pe care o comanda a împușcat 77 de partizani anticomuniști din grupul Dabija, care acționau în Munții Apuseni.

Locotenent Alexandru Ostoros (Biroul III Informații interne – Serviciul raional de Securitate Turda)

Locotenent Vasile Popa (șef Biroul I Informații – Direcția Județeană de Securitate Turda, ulterior și la Serviciul raional de Securitate Turda)

Locotenent Florea Sabău – lucrător la Biroul IV operativ, din cadrul Direcției Județene a Securității Poporului Turda)

Plutonier major Dumitru Cazacu (subofițer anchetator, între anii 1948-1950, la Direcția Județeană de Securitate Turda)

Plutonier major Chirilă Beianu

Plutonier major Ioan Pop – subofițer, între anii 1948-1951, la Serviciul Județean al Securității Poporului Turda

Plutonier Ioan Bratan

Chestor Augustin Albon – Ceaprazar și croitor în viața civilă, a făcut parte din conducerea Chesturii Poliției din Turda. Unul dintre torționarii turdeni.

Agenții Bratul și Măgura – informatori din Măgura Ierii

Direcția Regională de Securitate Cluj

Colonel Iosif Breban – șef direcție

Colonel Mihai Nedelcu – șef direcție

Maior Nicolae Briceag

Maior Wiegner Eber Iacob