Profesor Maria Gavrilescu-Rousselot: Acum, când cobor pe panta vieții, pot afirma fără falsă modestie că tot ce am înfăptuit, s-a născut dintr-o mare dragoste pentru oameni…

Distinsă profesoară de limba franceză, pensionară, stabilită la Turda din anul 197o, Maria Gavrilescu-Rousselot s-a născut în satul Rușeni, județul…

 Profesor Maria Gavrilescu-Rousselot: Acum, când cobor pe panta vieții, pot afirma fără falsă modestie că tot ce am înfăptuit, s-a născut dintr-o mare dragoste pentru oameni…

Distinsă profesoară de limba franceză, pensionară, stabilită la Turda din anul 197o, Maria Gavrilescu-Rousselot s-a născut în satul Rușeni, județul Satu Mare. A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale în satul natal și la Păulești, apoi pe cele ale liceelor pedagogice din Carei și Sighetu Marmației. A fost învățătoare în satele Vama și Amati. Îndată după susținerea definitivatului, a devenit studentă la Facultatea de Filologie / de Litere a Universității „Babeș – Bolyai”, din Cluj-Napoca, secția română – franceză, pe care a absolvit-o în anul 1972. După căsătoria cu actorul George Gavrilescu – Bossun, acesta a fost transferat de la Teatrul de Stat din Baia Mare, la Teatrul de Stat ( astăzi Național ) din Turda, unde tânăra soție l-a urmat. Profesoară de franceză la câteva școli, în primii ani, este titularizată la Școala Generală nr. 6/ Gimnazială „Avram Iancu”.

Rep: Îți voi spune Mona, fiindcă așa te apelează prietenii, foștii colegi și persoanele din jurul tău. Așadar, Mona, acum ești o remarcabilă profesoară pensionară din Turda. Fiindcă te prețuiesc pentru relevanta activitate profesională și, în egală măsură, pentru calitatea activităților cultural – artistice, cărora le-ai dedicat o mare parte a timpului tău liber, perioadă din zi pe care francezii o numesc loisir, te rog să evoci mai întâi răstimpul turdean al dăruirii tale profesionale.

Maria Gavrilescu: Îți mulțumesc pentru această solicitare, de aceea accept cu firească emoție să realizăm  interviul. Am venit așadar laTurda, împreună cu soțul meu, în anul 1970, iar în anul 1971 am avut marea bucurie a sosirii pe lume a fiului nostru Gabriel – Bossun, în prezent profesor de limba franceză la  Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda. Timp de trei ani am fost profesoară suplinitoare la Școala Generală nr. 3 și la Liceul „Mihai Viteazul”, iar în anul 1973 am devenit profesor titular de limba franceză la Școala Generală nr. 6 ( „Avram Iancu ”), de unde m-am pesionat. În anul 1977 am obținut gradul didactic II, în specialitatea limba și literatura franceză. Încă de la debutul meu în cariera de dascăl, am considerat această profesie ca pe o chemare complexă, prin care am transmis elevilor mei  cunoștințe profesionale, prevăzute în programa școlară, de asemenea m-am străduit să modelez caractere puternice. În acest sens, am ales cu grijă tematica orelor de dirigenție, solicitând colaborarea preotului școlii și a comitetului de părinți al clasei. Cu o privire retrospectivă, îmi exprim satisfația că am izbutit să trezesc elevilor mei interesul pentru limba, cultura și civilizația franceză, dar și opțiunea de a se perfecționa în această direcție. Sunt foarte mulțumită acum că peste 20 de elevi ai mei, între care și fiul meu, au aprofundat studiile în țară și în Franța, în calitate de masteranzi, de profesori, translatori și traducători.

Din câte îmi amintesc, datorită calităților tale pedagogice și organizatorice, ai deținut unele funcții, în virtutea cărora ai îndeplinit atribuții în sistemul de învățământ gimnazial.

Într-adevăr, m-am risipit frumos. Fac precizarea că folosesc verbul ”a risipi” în sensul luminos, în care l-a folosit Marin Preda chiar în titlul excelentului roman, Risipitorii. Timp de 20 de ani, am deținut funcțiile de comandant-instructor de unitate și de director adjunct, având în responsabilitatea mea munca educativă din școală. Totodată, timp de câțiva ani, am fost metodistă la Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Periodic am susținut lecții deschise în fața profesorilor din Turda și din comunele învecinate, iar cu profesorii suplinitori am organizat cursuri de metodologie. Trebuie să mai menționez cele 23 de inspecții speciale efectuate la  colegi, pentru obținerea licenței, a definitivatului și a gradului doi didactic.

Multiple bucurii mi-au oferit orele predate la grădinițe, unde am pregătit în franceză programe cu poezii, cântece și scenete. Îmi amintesc primul spectacol, când părinții au fost impresionați de reușita serbării, dar și de exprimarea copiilor în franceză. Inspectorul de specialitate, prezent la serbare, a fost plăcut surprins și a apreciat-o ca unică în județul nostru, protagoniștii fiind copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

Știu că aceste izbânzi ale tale au fost apreciate într-un fel sau altul…

Așa este, gratificația a sosit la timp. În anul 1986 am fost onorată cu diploma de Profesor evidențiat, iar școlii noastre i s-a acordat dreptul să desfășoare un curs intensiv de limba franceză, cu cinci ore, săptămânal. În plus, ca recompensă pentru rezultatele pe care le-am obținut în activitățile de voluntariat, mi s-a oferit o bursă pentru o lună, la un stagiu de perfecționare, la Dijon, din Franța.

Când formulam întrebările, mi-ai confirmat  că dintotdeauna consideri excursia ca pe o modalitate eficace de destindere, dar și de consolidare, chiar de extindere a culturii generale.

Rămân în continuare cu această convingere. Orice excursie, nu doar cea tematică, trebuie să aibă un asemenea scop. Oricum, în calitatea mea de profesoară și de dirigintă, am organizat de-a lungul anilor zeci de excursii în țară și trei peste hotare. Dintre acestea amintesc doar pe acelea organizate în Capitală și pe Câmpia Libertății de la Blaj, aici cu un spectacol – evocare, la care au participat peste 700 de elevi, cadre didactice și părinți ai elevilor din școala noastră.

O excursie cu profunde reverberații în mintea și sufletul meu, dar și al elevilor mei, s-a desfășurat în Franța. Excursia a fost de fapt premiul oferit de revista Excelsior (Tot mai sus), al cărei redactor șef a fost prof. univ. dr. Ilie Rad, în prezent membru al Uniunii Scriitorilor din România. Atunci elevii mei au obținut locul întâi la concursul „Cea mai bună clasă din județ” pentru rezultatele foarte bune la învățătură și disciplină, cât și pentru numeroasele activități educative desfășurate. De remarcat faptul că a fost prima clasă din județ, care a purtat uniformă școlară în culorile Franței, prin efortul lăudabil al părinților. Timp de două săptămâni am străbătut Franța cu elevi de 12 ani, de la Mediterană la Atlantic, am vizitat castelele de pe Valea Loarei, apoi Mont St. Michel, Lyon, Grenoble, Paris, Strasbourg. Fiind înfrățiți cu elevii unei școli din Bretagne, am fost invitați să petrecem împreună 4 – 5 zile. Surpriza noastră pentru ei a constat în spectacolul minuțios pregătit acasă, compus din cântece, poezii, scenete în limba franceză, dansuri populare românești și un dans francez, în costumele lor tradiționale. Am primit ca răsplată aplauzele publicului și aprecierile primarului din localitate, pentru reușita spectacolului și pentru responsabilitatea asumată în proiectarea și realizarea acestei excursii de amploare, organizată în premieră. Orice excursie nu trebuie să rămână doar amintire, oricare excursie trebuie să contribuie la edificarea personalității fiecăruia.

Cunosc destul de bine preocuparea ta pentru folclorul nostru muzical și coregrafic. Eram președintele Comitetului Municipal de Cultură și Artă, când ai înființat la Școala Generală nr. 6 o echipă de dansuri populare, care a obținut rezultate remarcabile la nivel județean și național. Totodată ai însoțit peste hotare, în calitate de translator, ansambluri artistice turdene de top, premiate la festivaluri naționale, aplaudate în multe țări europene și asiatice. A fost o perioadă de câteva decenii benefică pentru folclorul românesc, reprezentat cu demnitate de ansamblurile artistice ale Fabricii de Sticlărie, Combinatului de Ciment, Întreprinderii de Materiale de Construcții, fostele structuri de rezistență ale fostei industrii turdene.

Ai multă dreptate. Erau anii când trăiam cu intensitate mândria că sunt româncă și turdeancă, fiindcă însoțeam peste hotare ansambluri artistice din Turda, de valoare națională. În calitatea mea de director adjunct al școlii, am dat atenția cuvenită conservării și perpetuării folclorului nostru, totodată am răspuns dorinței elevilor talentați, prin înființarea unei echipe de dansuri populare românești. Pentru instruirea acelui grup de dansatori  am apelat la instructorii coregrafi Andrei Moceanu și Ioan Cuc, ei înșiși dansatori talentați la două ansambluri. Valoarea echipei noastre de dansuri a fost răsplătită cu multe premii, implicit diplome, însă în egală măsură, poate în primul rând, valoarea la care mă refer se relevă prin faptul că mulți dintre dansatorii elevi au evoluat mai târziu în ansambluri de renume din Turda și din Cluj-Napoca, echipa devenind astfel o veritabilă pepinieră. Extind aria talentelor formate la Școala nr. 6, evocându-l acum pe Paul Surugiu, alias Fuego, care n-a uitat niciodată că startul lui în muzică a fost dat aici.

Referitor la a doua partea a constatărilor tale, țin să precizez că datorită specializării profesionale, dar și preocupărilor mele cultural – artistice extrașcolare, am izbutit să mijlocesc organizarea unor schimburi culturale româno-franceze și să înfrățesc două grupuri folclorice din Franța cu ansamblurile de la Sticla și Întreprinderea de Materiale de Construcții (IMC). Corespondența susținută perioade lungi de timp, obținerea vizelor la București, traducerile și disponibilitatea mea la orice oră, fie în țară, fie în străinătate, mi-au fost răsplătite prin satisfacția participanților, care au legat prietenii durabile. Mai am în memorie un exemplu. În anul 1990 am cunoscut în Franța grupul de muzică boliviană, de mare succes, numit Los Gringos. Impresionată de valoarea repertoriului și a vocii lor, i-am invitat în România și mare mi-a fost surpriza că au acceptat. Au prezentat spectacolul  în sala arhiplină a teatrului, fiind răsplătiți cu aplauze efervescente. Închei, făcând precizarea că eu am plătit cazarea și a masa, tot eu, în primul rând, sunt beneficiara satisfacțiilor de a oferi turdenilor, pentru prima dată, muzică sud-americană.

În discuțiile noastre anterioare, ai spus cu evidentă determinare un aforism autohton, îndeobște cunoscut: Niciodată să nu spui NICIODATĂ. Explică acum cititorilor contextul în care ai făcut această afirmație.

Cu prilejul fiecărui turneu peste hotare, trăiam cu intensitate satisfacția sufletească oferită mie de acel eveniment cultural-artistic, al cărui martor activ eram. La întoarcere îmi spuneam și mărturiseam prietenilor că niciodată nu aș putea să rămân departe de țara mea. Totuși… Soarta a hotărât să mai am o căsătorie, care mi-a schimbat numele și viața. Împreună cu soțul meu francez, Jean Rousselot, am locuit în Franța și în România aproape două decenii. Odată cu plecarea mea la pensie am oferit o sumă importantă Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, pentru amenajarea unui teren de baschet, dotat cu ce este necesar, folosit de elevi până la construirea actualei săli sportive moderne.

Ne cunoaștem de multă vreme, uneori preocupările noastre profesionale ori extraprofesionale s-au intersectat, contribuind astfel împreună la divrersificarea și amplificarea vieții cultural – artistice din Turda. În ciuda acestei evidențe, mărturisesc cu uimire că aflu abia acum despre unele fapte ale tale, care se găsesc stratificate în zona pe care o numim deja tradiții culturale turdene.  Suntem la finalul interviului, motiv să te felicit pentru toate împlinirile tale și să-ți ofer încă o posibilitate să te adresezi virtualilor noștri cititori.

Acum, când cobor pe panta vieții, pot spune fără falsă modestie că tot ce am înfăptuit s-a născut dintr-o mare dragoste pentru oameni, cu deosebire pentru elevii mei dragi, care-mi dăruiau lumină și afecțiune din sufletul lor pur. Acest intens atașament mi-a dat putere să urmez până la sfârșit calea aleasă în tinerețe, când mă anima o luminoasă energie  pozitivă, sosită parcă din Înaltul Cerului. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate reușitele, bucuriile succesului și, uneori, pentru căderile din care m-a ajutat să mă ridic mai puternică, mai dornică să ofer crâmpeie din sufletul meu celor dragi, cu scopul de a-mi îndeplini menirea pe acest pământ.