adaptare după un text de Ludmila și Dănuț BĂRBULESCU
O rană gravă l-a ferit pe sergentul Gheorghe Bărbulescu de moarte. În timp ce mehedințeanul, înrolat într-un batalion de vânători de munte, lupta în Caucaz, acasă armata română îi rechiziționa animalele, lăsându-i mama, soția și pe cei doi copii, aproape muritori de foame. La întoarcerea în țară, sergentul Gheorghe Bărbulescu a sărutat pământul românesc. După război, Gheorghe Bărbulescu s-a transformat, din vânător de munte în crescător de albine. În clipele de răgaz, își ținea nepoata pe genunchi și îi cânta Sus la munte sub un brad, Radu mamii, Radule şi Tudoriţo, nene!
Gheorghe Bărbulescu, participant la cel de-al doilea război mondial cu gradul de sergent, în Batalionul 8 Vânători de Munte, s-a născut, cel mai probabil, între 1907-1910, în satul Bâriac, din comuna Ponoarele, județul Mehedinți. Viitorul combatant în războiul mondial din 1939-1945 era cel de-al doilea copil dintre cei patru (Ion, Gheorghe, Ilie şi Maria) ai soților Pantilie şi Domnica Bărbulescu..
O nepoată a fostului combatant, Ludmila Bărbulescu, stabilită în Italia, cea care, împreună cu vărul său, Dănuț Bărbulescu, ne-a furnizat detaliile povestirii, își amintește: Bunicul a fost cel de-al doilea dintre cei patru copii, trei băieţi şi o fată, ai familiei Bărbulescu. Nu am nici cea mai vagă idee despre școala urmată de Gheorghe, dar presupun că a fost destul de instruit, deoarece a lucrat la Primăria din Baia de Aramă, atât înainte cât şi după încheierea războiului.
S-a îndrăgostit nebuneşte de Maria Rotescu, cea care avea să devină bunica noastră. În tinereţe bunica era de o frumuseţe rară. Am văzut câteva fotografii din acele timpuri; bunica a câştigat şi titlul de Miss Baia, la balurile din perioada sărbătorilor de iarnă, care se organizau pe atunci. După doi ani de curte asiduă, domnişoara Maria Rotescu s-a decis să accepte cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Bărbulescu”. Primul copil, Victor, tatăl Ludmilei Bărbulescu, a venit pe lume după un an de zile, iar cel de-al doilea (unchiul Marius) s-a născut cu șapte ani mai târziu.
Îmi amintesc din povestirile bunicii noastre că perioada războiului a fost foarte
dificilă pentru o femeie cu doi copii, fără ajutorul unui bărbat (locuia cu străbunica noastră Elisabeta). După plecarea la oaste a soțului său, Gheorghe Bărbulescu, soția sa, Maria, care locuia cu mama sa și cu cei doi copii, a rămas fără animale în gospodărie. Armata i-a rechiziționat doi cai, doi boi, trei vaci şi mai multe oi, pentru a servi în război (caii) şi pentru alimentarea soldaţilor pe front (celelalte animale). Au reuşit, cu multă greutate, să păstreze o viţică ”cu ajutorul unui domn colonel din armată, căruia i s-a făcut milă de bunica, femeie singură cu doi copii şi i-a lăsat-o. Viţica i-a furnizat apoi bunicii laptele necesar pentru a-i creşte pe cei doi copii. Bunica și soacra sa, mama Veta au trăit în acea perioadă cu lapte şi mămăligă (pentru copii), respectiv cu ciorbă de ştir şi de dragavei, pentru ele. Maria Bărbulescu, bunica noastră, povestea că şi-a tăiat iile de sărbătoare ca să facă cămăşuţe pentru copii, căci nu se găsea pânză de vânzare. Muncea ca un rob, în grădină, ca să asigure legumele şi zarzavaturile necesare pentru a putea supravieţui.
Ludmila Bărbulescu a precizat că dispune de puține informații despre perioada petrecută de bunicul său pe front, deoarece în anul 1985, după moartea tatălui său, Victor Bărbulescu, din casa acestuia s-au furat mai multe documente, printre care și scrisorile trimise de bunicul său de pe front, împreună cu livretul militar al acestuia. Ludmila Bărbulescu își amintește că bunicul său a fost rănit grav în bătălia de pe muntele Caucaz. Această amintire, coroborată cu informația înscrisă pe o carte poștală expediată de Gheorghe Bărbulescu de pe front, unde se menționa că acesta făcea parte din Batalionul 8 Vânători de Munte, se poate deduce că unitatea sa a făcut parte din Diviziile 2 sau 3 Vânători de Munte, care, din iulie 1942, au participat la Operațiunea Albastru, desfășurată de Corpul Vânătorilor de Munte al Armatei Române în Caucaz (Wikipedia).
Rănit grav în bătălia din Munții Caucaz, sergentul Gheorghe Bărbulescu a fost evacuat în spatele frontului, acasă, în România. Nepoata sa, Ludmila Bărbulescu, a apreciat drept fericit episodul rănirii bunicului său: ”Spun din fericire, deoarece în acest mod şi-a salvat viaţa”. (n.r: În urma operațiunilor din cel de-al doilea război mondial, 74.208 de ostași din trupele de vânători de munte au fost uciși în luptă. Dintre aceștia, 2.378 erau ofițeri, 1.830 erau subofițeri și 70 de mii erau gradați sau soldați. Pe parcursul operațiunilor militare desfășurate atât pe frontul de est, cât și pe cel de vest, vânătorii de munte ai armatei române au parcurs peste 3 mii de kilometri, întâi din România până la poalele munților Caucaz, apoi din Kuban până în Cehoslovacia– Wikipedia)
Un episod emoționant, reținut de Ludmila Bărbulescu din istorisirile de război ale bunicului său, s-a petrecut la sosirea acestuia în țară. Când a ajuns cu trenul militar în Iaşi, sergentul Gheorghe Bărbulescu i-a rugat pe brancardierii care îl purtau să-l lase jos cu targa şi să-l întoarcă pe o parte, în aşa fel încât să poată săruta pământul. Pământul tării, unde nu mai credea că ar fi putut să se întoarcă vreodată.
”Mărturisesc că, deși eram doar o copiliţă când am auzit această poveste pentru prima dată, m-am cutremurat din creştet până în tălpi. Probabil într-un mod intuitiv, am înţeles mai bine decât putea să-mi permită vârsta mea, grozăvia celor trăite de acel om şi incredibila fericire, că, în ciuda tuturor vicisitudinilor a reuşit să se întoarcă acasă.
În ceea ce privește viața familiei bunicului său după război, Ludmila Bărbulescu a precizat că nu cunoaște multe amănunte. Știu doar că tatăl meu a părăsit casa părintească la 18 ani, iar nea Marius a rămas împreună cu bunicii. După naşterea mea, când tatăl meu m-a adus acasă, la Baia (aveam șase săptămâni) bunicul era bine, sănătos, avea o prisacă cu stupi mulţi (în jur de 30) care era un model şi, în acelaşi timp, un motiv de învidie, în împrejurimi. În acea perioadă bunicii mei se descurcau bine, stupii produceau miere din belșug, iar vânzarea acesteia și a cerii de albine le permitea să câştige câţiva bănuţi în plus.
La multă vreme după încheierea războiului, Gheorghe Bărbulescu s-a îmbolnăvit de cancer la stomac. Un an de zile a rezistat pe picioarele sale iar după o operaţie, nereuşită, a căzut la pat, unde a bolit pentru câteva luni. Îmi aduc aminte destul de bine (eram o copiliţă de 4 ani şi ceva) că tremura de dureri în pat şi îmi cerea mereu apă. Îi dădeam şi plângeam de mila lui, iar el mă mângâia pe faţă, cu mâinile care erau numai piele şi oase. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină, acolo unde se găseşte acum, într-o altă lume și-a amintit Ludmila Bărbulescu acest episod, emoționată și acum, după atâți ani scurși de la acele întâmplări..
Despre bunicul său, pe care rana gravă primită în luptele din Caucaz l-a trimis acasă din război, Ludmila Bărbulescu își amintește că a fost un om foarte bun, harnic şi înţelept. Avea o voce caldă şi profundă de bariton. Mă ţinea pe genunchi, la vatra focului şi îmi cânta: Sus la munte sub un brad, Radu mamii, Radule şi Tudoriţo, nene! M-am emoţionat atât de mult pe cărarea acestor amintiri de odinioară, că mi se pare că retrăiesc acele momente. Si nu eram altceva decât o copiliţă de o şchioapă! și-a încheiat Ludmila periplul prin amintirile despre bunicul său, sergentul Gheorghe Bărbulescu, din Batalionul 8 Vânători de munte, ce a luptat în Caucaz.
În imaginea reprezentativă: Vânatori de munte români pe frontul de răsărit -Fototeca online a comunismului românesc, Photo no #B032, Filmul ”Pagini de istorie”
