de prof. Maria-Rodica BOCOȘ

Vineri, 24 aprilie 1953, pe la ora 9, eram în biroul Investiții de la Fabrica de Sticlă Turda, când a sunat telefonul. Șeful a ridicat receptorul, apoi a spus: Emile, te caută de la București maiorul Șoima.

Maiorul Șoima era colegul meu de la Flotila de Aviație din Mediaș, încă în activitate, deoarece era conducătorul fanfarei militare. El se ocupa și de fanfara de la Palatul Pionierilor.

M-am mirat când am auzit că mă caută, deoarece, de două ori pe an, când mergeam la cursurile de instruire a arbitrilor de fotbal pentru categoria A, îl vizitam. Le duceam copiilor miere de albine, iar familiei o gâscă sau o rață tăiată. Curios, am luat receptorul și am zis: Să trăiți tovarășe maior!

El, glumeț: Pe loc repaus, tovarășe căpitan! Apoi a trecut direct la subiect: Emile, mâine, tu nu vii cu Ionel la București ?

Eu, surprins: Ce să căutăm acolo?

El, serios: Emile, doar voi nu ați confirmat venirea la București !

Eu și mai mirat: De ce?

Maiorul, întrebător: Bocoș  Ioan – Emil din clasa a II-a, de la Școala Elementară Turda-Oprișani  este Ionel al tău? Nu?

Eu: Da!

Șoima: Ionel a câștigat Premiul I la concursul literar și de desene organizat de Revista

Revista ”Luminița” destinată elevilor din ciclul primar și din ceea ce azi se numește ”clasa 0”.

”Luminița” pe tema ”Să vă povestesc despre orașul, satul  sau cartierul meu”. Doar voi nu ați confirmat venirea ! Ei au trimis la toate școlile anunțul!

Eu: Poate s-a pierdut plicul, deoarece pe noi nu ne-a anunțat conducerea școlii ! Confirmă tu pentru noi, iar în această seară am să plec cu Ionel spre București !Mulțumesc pentru informație!

Maiorul a răspuns: Pentru puțin ! Am să vă aștept cu mașina în Gara de Nord! Apoi a închis.

Cei din birou au auzit convorbirea, iar șeful mi-a acordat trei zile libere și m-a felicitat.

Am plecat fericit, îndreptându-mă spre școală. Când am ajuns, am bătut la ușa cabinetului directorului. Am fost poftit înăuntru. M-am prezentat și am întrebat:

-Sunt Emil Bocoș, tatăl elevului Ioan-Emil Bocoș din clasa a II-a și am aflat în această dimineață de la o cunoștință din București că fiul meu a ocupat locul I pe țară la literatură, iar cei de la Revista ”Luminița” au înștiințat toate școlile ! Dumneavoastră ați primit plicul?

Directorul, puțin speriat, cu o voce slabă, a răspuns:-Să vedeți tovarășe Bocoș! Am primit plicul!

Eu, mirat peste măsură: Și de ce nu ne-ați anunțat?

El, temător: -Păi, să vedeți tovarășe Bocoș! Ce ar spune muncitorii de la Fabrica de Sticlă că băiatul unui fost ofițer a luat Premiul I?!

Eu, bătăios: Tovarășe director! Pentru cei de la revistă nu a contat cine este tatăl copilului! A contat talentul!

Directorul, trosnindu-și degetele: Dar, ce ar spune locuitorii din Colonia Fabricii de Sticlă?

Eu, hotărât să obțin plicul: Tovarășe director, dumneavoastră l-ați pus să mai scrie o dată compunerea! A fost și mai frumoasă ! Să știți că acest copil citește de la cinci ani și ascultă cu atenție tot ce povestește mama mea despre satul Cristiș, acum cartierul Oprișani și despre locuitorii de aici, de acum și de demult.

Directorul, trăgând de timp, a continuat să bâiguie: Păi, să vedeți tovarășe Bocoș, ce vor spune muncitorii din Oprișani?

Eu, puțin nervos: Ce să zică ?! Se vor bucura că un școlar de aici a luat așa un premiu important!

Am simțit că iau foc, m-am calmat și m-am gândit că orice problemă are o rezolvare. La un moment dat mi-a venit în minte o idee și l-am întrebat: Tovarășe Director, cu ce grad ați ieșit din armată, la terminarea războiului?

Dânsul, fără să bănuiască ce urmează a răspuns: Cu grad se sublocotenent!

Eu privindu-l fix și pe un ton ridicat, i-am zis: Sunt căpitan în rezervă și îți ordon să-mi dai plicul!

Luat  ca la armată, s-a fâstâcit, a tras pupitrul de la birou și luând poziția de drepți mi-a înmânat plicul, spunând: Să trăiți!

Am luat plicul și i-am ordonat: Pe loc repaus! Am ieșit ca o furtună. Doar așa am reușit să obțin ceea ce ne aparținea de drept.

În seara aceleiași zile am plecat spre București. În Gara de Nord ne-a așteptat maiorul Șoima. Ne-am dus la sediul Revistei ”Luminița” din strada Academiei nr. 17, unde am primit programul activităților, decontarea biletelor, cazarea și masa.

Festivalul de înmânare a premiilor s-a ținut în ziua de 26 aprilie 1953, la ora 10 dimineața, în sala Filimon Sârbu, strada Alexandru Sahia nr. 76 A.

Noi am avut susținători pe maiorul Șoima cu copiii, iar la premiere Ionel a fost vedetă, deoarece când a fost premiat pentru locul I cu un aparat de radio Pionier, a spus de s-a auzit în toată sala: Aș fi preferat să primesc ca premiu  bicicleta de la locul II deoarece noi avem acasă aparat de radio!

Cei din sală au râs și l-au aplaudat. În aceeași seară am plecat spre casă. Cei de acasă l-au sărbătorit pe Ionel și s-au bucurat de succesul lui.

Elevul a fost sărbătorit doar în familie. La școală  nimeni n-a suflat vreun cuvânt. A fost trecut sub tăcere un succes deosebit, doar pentru că era fiul unui fost ofițer. Așa erau vremurile. Se temeau cu toții chiar și de umbra lor!

(Povestire relatată de tatăl meu, Emil Bocoș)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.