Poezii – Zâmbesc fără frică, de Adrian Sărmășan

Cu siguranță că Adrian Sărmășan a fost atins de gheara lupului, care devine apoi protectorul și inițiatorul, cel care îl vegheză la trecerea peste pragul ce separă dezrobirea de real și căutarea esenței nemărginirii, acolo unde poate îmbrățișa absolutul zidind veșnicia prin cuvânt.

Versurile sale induc senzația unei desmărginiri, a unei descătușări, a zborului, în versuri tremurătoare, melodioase, copleșitoare și totuși atât de vii, de prezente. În ele s-au strecurat doruri și suferințe, bucurii și speranțe, imprimind cititorului frământările lăuntrice ale poetului, care deschide ușa templului său, ne invită și ne împărtășește tainele. Stihul său curat conturează o personalitate caldă, descinzând din truverii și trubadurii Evului Mediu, mereu în căutarea definitivării unei balade a frământărilor și viselor lăuntrice.

” Oamenii fug și se salvează atât timp cât mai au energie, când nu mai au energie încearcă să se ascundă, dar nu toți pot fugi atât de repede”

”Mă strecor într-un zbor fecundat/printre îngeri/ce vin pe pământ/să-ți dau ție tot zborul înalt/harăzit din sublim legământ” (Picuri de lumină)

Într-un joc dibaci poezia conturează diversele aspecte ale vieții, fiecare vers născând emoții și sentimente care se revarsă în altele și apoi devin amintiri încărcate de melancolie:

”Am adunat distanțele într-o sticlă/ și le-am trimis pe mare înapoi/Din părul tău am mai păstrat o buclă/ vreau iar povestea, să fim amândoi// Poate-ți amintești cum te strigam/ cu îngerii sub geamul tău, strigam!” (De vei veni)

”Dacă vezi lumea, vezi și riscurile ei./ Dacă sari peste obstacole, / te împiedici, dar te apropii./ dacă-i găsești pe ceilalți/ vrei să-i simți și să te simtă./ Acesta e pericolu,/ dar și spectacolul vieții” (Dacă vezi lumea)

Aflat în lupta cu viața, Adrian Sărmășan evadează prin intermediul poeziei în iubire, singurul

sentiment care poate înfrunta și învinge Timpul sau Moartea.

”Tu ești o minune,/ eu sunt doar un trecător./ Chiar dacă timpul se va opri/ voi fi acolo cu tine pe un nor și te voi iubi la fel ca-n prima zi./ Chiar dacă s-ar inventa/ o altă lume cu un El sau o Ea/ eu tot pe tine te-aș căuta.” (De fiecare dată când adorm)

”Dac-ai putea/ să urci pe o stea/ S-aprinzi veșnicia cu ea// Dac-ai putea/ Tot răul să-l legi/Și lacrima lumii s-o ștergi…/Dac-ai putea/să lași inima/S-asculte o parte din ea/ Doar dragostea/ E leac pentru toți// Împarte-o, știu sigur că poți/ doar dragostea …/Ne va salva” (Albastru de Rai)

Discursul liric al vol.”Zâmbesc fără frică” materializează meditații asupra iubirii și timpului, redescoperind raportul dintre tradiție și inovație, eul liric decantând cuvintele și uneori rimele, care-l tentează cu muzicalitatea lor orfică.

Dincolo de orice exegeze sau inegalități inerente oricărei creații, Adrian Sărmășan rămâne un spirit liber, ancorat în prezent, legat de trecut, însetat de iubire și viață, de Frumos în toate manifestările lui. (poezia Zâmbesc fără frică)

Pe viitor îi dorim poetului și implicit creației sale: VIVAT! CRESCAT! FLOREAT!