Poeme

Ioana HAITCHI – Fişă de scriitor

Ioana Haitchi s-a născut la 16 noiembrie 1967, Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 se stabileşte împreună cu o parte din familie la Cluj-Napoca.
Are înclinaţii artistice, fiindu-i apropiate muzica (prof. Mihai Boldor), pictura (prof. pictor Laurenţiu Buda) şi poezia (prof. Ileana Boca).

Urmează Facultatea de Ştiințe Economice – UBV Cluj Napoca şi obține Licența în anul 2006. Are un Master în Finanțe la ASE Bucureşti (2008).

Publică prima poezie, Ploaie dulceagă, în iunie 1986, în Revista Flacăra, la rubrica Atelier literar, condusă atunci de Geo Dumitrescu.

Scrie poezie fără să publice o perioadă îndelungată. Începând cu anul 2013 deschide bloguri de poezie, literatură, ştiri culturale:

https://ioanahaitchipoetaria.wordpress.com/
https://klausenburgpublishingblog.blogspot.ro/
Publică poezii în revistele Literatorul, traduceri din limba spaniolă ale poetului-filosof André Cruchaga din El Salvador (2017), Marmația Literară (2016), Poezia – revista de cultură poetică de la Iași (2017), Oglinda literară (2016), Vatra Veche Nouă (2014, 2018), Caiete Silvane (2017), Alternanțe München – traduceri din Ingeborg Bachmann (2017), Monitorul de poezie (2019), Vitraliu (2019)

Publică poezii la reviste online şi site-uri culturale: Însemne culturale (aprilie 2014), Inimă de javră (2016), Parnas  (2018), eCreator (2016, 2018)

Publică poezie şi proză scurtă în 21 iunie 2016, în antologia Prietenii literare Baia Mare – Cluj Napoca, un proiect ce aparţine eCreator şi editurii Grinta.

Scrie în septembrie 2016, prefaţa volumului de poezie Dincolo de piruete semnat de Valer Puia.

Publicӑ în noiembrie 2016 la Editura Grinta volumul de poezii, Monşer.

Este amintit debutul ei cu volumul  Monșer în revista de cultură TRIBUNA • NR. 343 • 16-31 decembrie 2016, pag. 13-14.

Semnează în decembrie 2017 corectura și adaptarea cărții autobiografice a fostei gimnaste Ecaterina Szabó, intitulată Al cincilea aparat. Kati Szabó: viețile mele  semnată de Csinta Samu.

La Gala poeziei de dragoste, ediţia a II-a, Bucureşti, 2018, organizată de Editura Art Creativ câştigӑ PREMIUL pentru poezie de dragoste şi includerea în volumul Cele mai frumoase poezii de dragoste ale anului 2018.

La concursul de poezie 2017 – Anul Ovidiu a fost nominalizată pentru premiul Ovidiu și selectată în rândul celor 50 de poeți pentru antologia Suflete spre soare, sub îngrijirea Cristinei Ștefan la editura ArtBook.

Publică poeme în antologia Starea de om – Substraturi, editura Art Creativ, martie 2018.

Publică în revista online eCreator din 23 martie 2018, poemele Simetria Haosului, Lectura magmei, Atunci și Zone infinite, poeme traduse din limba spaniolă ale marelui poet-filosof din El Salvador,  André Cruchaga.

Publică în septembrie 2018, poeme în antologia Carusel cu simfonii tinere, volum aniversar 4 ani Cenaclul de urgență.

În noiembrie 2018 scrie prefața pentru cartea autobiografică a fostei gimnaste, Ecaterina Szabo, Al cincilea aparat. Kati Szabó: viețile mele, varianta în limba franceză, carte care va apărea în anul 2019.

Publică poeme în revista de cultură Nord Literar, Anul XVII, nr.1 (188), ianuarie 2019.

Este invitată în 5 februarie 2019 de Cerasela Libeg, psihologă și realizatoare a emisiunii Psihologie și viață la postul TV Cluj-AM.

Publică poeme în antologia Dare de seamă, volum aniversar 5 ani de ArtCreativ, septembrie 2019, selecție îngrijită de Daniela Toma.

Pregӑteşte încӑ cinci cӑrţi de poezie, dintre care amintim, Zborul de Duminicӑ cu o prefață de Vasile Gogea și un cuvânt înainte de Elisabeta Isanos, Trepte – Cuanticӑ Poeticӑ, Trezvie la editura ei, Klausenburg Publishing.

© Ioana HAITCHI

Poeme, de Ioana HAITCHI

(Re)Echilibru

Între nord și sud
Păsările zboară cu o singură aripă,
Adie stelele de vară,
Ca peștii pe coama valului
Atunci când marea e blândă.
Răvăşesc ielele de lună plină
Adormind liniștea
Înfășându-se în lacrimă,
Ca un nou-născut la sânul mamei
Ce își îngână prima colindă.

Între nord şi sud
Rotarul îşi cuminecӑ pietrele
În boabele de mӑsline,
Ca sӑmânţa de rod bogat
Atunci când femeia încӑ e tânӑrӑ.
Ȋşi închinӑ bolţile în genunchii ridicaţi
Din îmbrӑţişata iertare,
Aşteaptând sӑ ne citeascӑ
În crenguţa sfioasӑ de rozmarin
Toate psaltirile.

Între noi amândoi
Vulturii au ciocuri de cearӑ
În toate luminile,
Ca aripa ce unduieşte ceaţa
În drumul ei cӑtre inimӑ.

Ȋntre mine şi tine
Pӑsӑrile zboarӑ cu o singurӑ aripӑ
Deasupra cuibului,
Ca stelele de varӑ
Ce adorm legӑnate de linişte.
Ne vom duce pietrele
Și-i vom ascunde inima rotarului,
Iar în cuibul-chilie
Ne vor strânge la piept
Veşniciile.

Întotdeauna am zburat normal

Întotdeauna am zburat normal,

În ciocul berzei, în gândul cuiva,

În braţele tatӑlui meu.

Eram uneori cu albina în stup

Şi apoi în fagure sӑ învӑţ ceara

Şi mierea s-o feresc de gura nesӑtulӑ

A trântorului ce se proclama zeu.

În copilӑriile bunicilor mei,

Oglinzile, toate oglinzile erau ovale,

O ştiinţӑ a oglindirii

unui oval perfect vertical.

Le deschideam dulapurile

şi încercam rochiile de mirese

Şi pantofii cu toc din sertare,

Pregӑtiți mereu pentru urmӑtorul bal.

Întotdeauna am zburat normal,

În trei, cu păzitorii pe umeri,

Iar despre zborul cu ochii închişi

Despre liniştea viei şi vinului din pocale

Ar fi mai nimerit poate

sӑ vorbesc la final.

Mai e ceva de spus, încӑ puţin de zburat

Da, un zbor foarte normal, deja ştii…

Tăcere

Să vorbești ca și cum ai rosti în șoaptă ruga mării în sare,

Ca dumnezeul ploilor să aducă apa dulce în lanurile de grâu,

Să rostești iubirea cu oftatul de ce zbate sub coastă,

Una vrednică ce-l are

Înscris pe Adam în fagurii de miere.

Și nici nu gândesc mai departe de știința ta,

Una care drămuie firul de nisip în furtună

Ori în clepsidra leneșă de finețea scurgerii albe,

Doar tu știi cum încalecă timpul pe spatele Carelor

Și ne duce insomnia sub iarbă.

Zilele se cuvin a fi iubite,

soarele e cel care mângâie durerea,

Ca și cum s-ar năpusti într-o altă facere,

Cu aceeași dreptate să împartă lumina,

Cu aceeași tăcere ce cuminecă trecerea.

Colinda ei

(Silviei Cubleșan)

Plângea cu ochii ei albaştri pe acela pe care l-a iubit,

Erau iarӑşi în prag sӑrbӑtorile, pentru ea, deja insuportabile.

Naiba sӑ te ia, îi zicea, de ce a trebuit sӑ pleci?

Mi-ai luat aerul unei zile normale din care m-am hrӑnit

Aproape cincizeci de ani.

Mi-l plângea şi mӑ ruga sӑ o iert cӑ mi-l plânge

Şi mi-a dӑruit douӑ portocale şi trei bomboane de pom.

Te rog sӑ le primeşti, îmi zicea,

Erau pomana pentru lacrima din ochii ei albaştri,

Mai limpezi decât orice colindӑ.

N-am putut scoate un cuvânt, îmi ţineam respiraţia

De teamӑ sӑ nu i-l plâng sau sӑ nu-mi aduc aminte de ai mei,

Cei plecaţi în albastru.

Au fost dulci, chiar foarte dulci,

Ca mierea din potir,

Au fost mai mult de trei îmbucӑturi

Şi mai puţine cu o veşnicie.

Încă ceva…

Mergem în paralel, fiecare pe drumul lui,

Ce şerpuieşte eternitatea beatӑ,

Ne mai zâmbim uneori sau ne apostrofăm.

Ce zice nimicirea zorilor ce apasă pe urletul zilei?

Şi ce dacӑ sunt lipitori pe creştetul eternităţii,

Tot un sugar se apropie de sfârc şi suge cu nesaţ

o altӑ poveste de dragoste.

Aş putea rӑsplăti obedienţa pentru un bob de strugure

Sau aş putea spune muntelui sӑ-și apropie vârfurile

Sӑ mӑ pot da în leagӑn cu visul tӑu despre mine.

Eu ştiu cӑ am fost nimicitori cu ceea ce trebuia sӑ fie iubire

Şi de aceea îţi spun, cӑ pӑcatul e deja un lux.

Nu ştiu ce vor plânge lumânӑrile

Şi nici câtӑ rӑbdare încape în firul de nisip,

Mӑcar sӑrutul începutului sӑ-l prindem

Şi tot ne-ar fi de-ajuns pentru o veşnicie ratatӑ.

Întâmplӑrile de azi nu mai sunt în calendarul parohiei.

Se lasӑ noaptea, e frig şi e agonie

Peste sӑrutul nostru ce vesteşte al doilea început.

Sunt tot mai frumoasӑ peste arşiţa zilei

Ce mӑ aşteaptӑ sӑ-ţi colind o altӑ tristeşte

Plinӑ de frumuseţe

Şi e doar gâlceava stricatӑ a plӑţii

Pentru a doua vamӑ: singurӑtatea.

Aş mai avea ceva de adӑugat: te iubesc.

Nota redacției: Imaginea reprezentativă reproduce detalii dintr-o pictură de Marta Deleanu