Gheorghe Șincai, una dintre marile personalități ale spiritualității românești, a fost unul dintre corifeii Școlii Ardelene (alături de Petru Maior, Samuil Micu și Ion Budai Deleanu), mișcare iluministă născută din sânul Bisericii Române Unite cu Roma, care a militat pentru emanciparea românilor din Transilvania și a luptat pentru drepturile sociale și politice ale acestora. De asemenea, cu argumente de ordin istoric și filologic, a demonstrat latinitatea poporului român.
Preot greco – catolic, profesor și director al școlilor unite din Transilvania, Gheorghe Șincai s-a născut la 28 februarie 1754, în Râciu de Câmpie, comitatul Turda. Tatăl lui Șincai (Ioan) nu era om învățat, dar iubitor de învățătură, așa că și-a trimis fiul la școală, unde acesta și-a însușit limbile latină și maghiară. În anul 1768, la vârsta de 14 ani, Gheorghe Șincai se înscria la seminarul iosefin din Cluj. Aici învăță gramatica si poetica în curs de patru ani de zile, cu atâta silință si atât succes, încât nici unul din numeroşii elevi ai seminarului nu-i putu disputa vreo dată locul întâi în studie, menționa Al. Papiu Ilarian în lucrarea dedicată personalității lui Gheorghe Șincai.
Patru ani mai târziu, Șincai se înscrie la gimnaziul Piariștilor din Bistrița, pentru ca să învețe si limba nemțească și retorica. Gheorghe Șincai a fost un adevărat poliglot, pe lângă limbile deja amintite cunoscând și: greaca veche, italiana și franceza, ceea ce i-a fost de mare ajutor în studiul și traducerea imensului volum de documente adunate, cercetate și folosite pentru întocmirea operei sale.
Avea doar 20 de ani când, la Blaj, a fost „însărcinat cu predarea retoricei și a poeticei în scoalele române de aici. Atât de timpuriu îl judecară superiorii demn de a-l înălța de pre banca în catedră.
În anul 1774 Gheorghe Șincai pleca la Roma, unde, la 28 ianuariu 1779 primi laurea de doctor în filosofie și în teologie.
La înapoierea spre casă, din poronca împărătesei Măriei Teresiei s-a oprit la Viena, unde, timp de un an, la seminarul Santa Barbara, a învățat catechetica si metodica, dreptul naturei, dreptul public, al gintilor și dreptul eclesiastic.
Gheorghe Șincai a publicat la Viena lucrarea Elementa linguae Daco-romanae, compusă de Klein, dar înavuțită și întocmită de dânsul. A încercat să tipărească și Un dialog despre originea Românilor, dar nu-l îngădui censura curtei împărătesci de la Vienna.
Revenit la Blaj în anul 1784, Gheorghe Șincai a fost numit director general al școlilor românești unite din Transilvania. Din această postură s-a preocupat și a înființat peste 300 de școli, iar în 1783 a publicat, la Blaj lucrarea Grammatica latina-româna. Regulele latinesce și românesce cu litere străbune. Șincai a mai publicat un catehism, cu litere chirilice, și două abecedare: unul pentru școala primară din Blaj, altul pentru școalele sătești din Transilvania. Cel de întâi în patru limbi: latina, ungara, germana si româna; al doilea numai cu litere române.
Gheorghe Șincai a intrat în conflict cu noul episcop de la Blaj, Ioan Bob, numit în anul 1792, pentru că „pre când acesta cerca a vârî în biserica română inovațiuni latine, ei (Gheorghe Șincai, Micu Klein și Petru Maior) apărau cu însuflețire vechile datini ale bisericei orientale.” De fapt, încă de pe la începutul episcopatului, clerul începuse a-și manifesta opoziția față de administrația lui Ioan Bob. Iar Pre la 1794 opositiunea era să erumpă. În 19 august 1794 episcopul Bob a cerut arestarea lui Șincai și destituirea sa din funcția de director școlar.
În 11 septembrie 1794 Gheorghe Șincai se afla în stare de arest pentru că ar fi rostit oarecari cuvinte jintitoare la turburarea păcei publice. La interogatoriu a susținut că a fost denunțat pentru nescari cause, iar despre acțiunea episcopului împotriva sa a afirmat că dacă astfel se poartă episcopul cu mine, apoi eu încă voi fi autorul și capul rebeliunei si al conjuraților. A încheiat susținând că afirmațiile lui nu au fost contra țărei nici contra împăratului; am vorbit contra episcopului. În ciuda apărării sale, Șincai a fost arestat, cu acuzația de „tendințe de rebeliune”. Totodată își pierdu funcția de director al școlilor.
*
În timpul scurtei sale șederi la Viena, din anul 1779, pe când avea doar 27 de ani, a cercetat bibliotecile făcându-și însemnări din cârti si manuscripte pentru istoria dacică. A cunoscut mari istorici ai timpului, care au rămas impresionați de osteneala sa, oferindu-i sprijinul lor.
Astfel, Daniel Cornides (1732 – 1787), istoric maghiar, el cel de întâi merse să vadă pre tânărul istoric român, și rămase uimit de mulţimea documentelor ce văzu la dânsul … și-l încurajă și-l împrumută cu cărți rare și cu manuscripte. Giuseppe Garampi, savant italian și colecționar de documente și cărți rare, pe vremea aceea nunțiu papal la Viena, îi deschise biblioteca nunciaturei, căutând și arătându-i el însuși cârti și manuscripte de cari putea avea nevoie.
După eliberarea sa din închisoare, Gheorghe Șincai a părăsit Blajul și, după o escală de șapte ani la Oradea, în anul 1803 ajungea la Buda ”spre a se consacra de aci înainte numai studiului istoriei române.” Aici a avut acces la Grammatophilaciul lui Kovachich și biblioteca lui Széchényi. Este vorba despre George Martin Kovachich (1743−1821) și Ferenc Széchényi (1754 – 1820)
După ce în anul 1807, în Calendarul de la Buda, tipărea Istoria românilor în aceeași publicație, în anii 1808 și 1809 Gheorghe Șincai a început să tipărească opera sa majoră, Hronica românilor şi a mai multor neamuri …, urmând să continue în anul următor. Dar
intervenise cenzura, care i-a interzis continuarea operei. Ba mai mult, a fost nevoit să părăsească Buda.
Ducând în spinare saci cu documente şi manuscrise, Șincai ajungea la Oradea (1811) unde acontinuat munca la Hronică, și apoi a plecat spre Transilvania venind din Ungaria, de la Vulcan, pre jos, cu toiagul în mână și cu desagii în spate-i, în cari purta Chronica sa, tesaurul neperitoriu al gintei române. De remarcat că toate peregrinările sale, Șincai le-a întreprins pe jos, cu desagii burdușiți cu documente în spate.
Papiu Ilarian a menționat trecerea lui Gheorghe Șincai pe la Alba Iulia, unde-și dusese Chronica la censură. Ajuns, apoi, la Blaj, întrebat ce poartă în spate, Șincai a răspuns: Acesta e fătul meu în care voi fi glorificat după moarte: daca nu mi-a fost rușine a-l face, pentru ce să-mi fie rușine a-l purta.
Dar cenzorul ungur i-a interzis publicarea operei sale de căpătâi, afirmând: Cartea e demnă de foc, autorul de furci (ștreang). Dezamăgit, Șincai a părăsit Transilvania, cum îi era obiceiul: pe jos și cu desagii în spate, în anul 1814 fiind văzut pentru ultima oară în viață.
Gheorghe Şincai a murit pe moşia contelui Vass, lângă Košice, în Slovacia, la 2 noiembrie 1816.
Al. Papiu Ilarian oferă portretul lui Gheorghe Șincai la 1812, deci cu doar patru ani înainte de moarte: Iată cum era Șincai!
Era Șincai om de stat de mijloc, plin la trup, dar mai mult osos, cu umerii largi, cu pieptul lat și ieșit în afară, purta mâna cu bastonul înainte, pășind cu mare gravitate și puțin legănându-se, capul mare, acoperit cu păr rar și cărunt, fruntea largă, proeminentă si desnudată de laturi, sprâncene tufoase negre mai îmbinate, ochi mari si plini de foc, coperiți cu niște gene cu peri rari înțepoșate, fața cam lungăreață, fuscă, rumenă, puțin cam ciupită de vărsat, nas roman prelung, mustăți încărunțite, pre cari le netezea cu foarfeci, gura, buzele, proporționate, barba rasă, rotundă. Căutătura-i era îndrăzneață și însuflătoare de respect, dar în trăsăturile feței puteai cunoaște adâncimea gândurilor și necazurilor cu cari toată viața avuse a se oștí. Avea voce sonoră, bărbătească, vorbea apăsat, bine articulat, liber și cu îndrăzneală, ca bărbatul care are de unde și știe ce să vorbească, sigur fiind în mintea și abilitatea sa. Din vorbele lui vedeai îndată că omul mult simte în sine, și mult îndrăznește. Gesticula când vorbea; era vesel, glumeț, sarcastic chiar, dar forte plăcut în societate, fără a pierde câtuşi de puțin, prin glumele și sarcasmele sale, din gravitatea purtării și din respectul ce inspira. Se zice că cum vedea omul, îi făcea versuri. Mersul, starea și toată purtarea sa era măreață; simțeai îndată spiritul înalt ce locuia într-însul, nu mai puțin omul plin de încredere și sigur în lucrarea sa. Pași-i avea îndrăzneți și sprinteni pre lângă toată etatea cea înaintată. Când intra în vreo adunare, căutarea tuturor o trăgea asupră-și, și nu putea rămâne necunoscut. În toată purtarea sa avea mândrie latină și o îndrăzneală care nu-i ședea rău.
Îmbrăcămintea … era săracă, dar nu drențioasă. Un căput de pănură, coloarea tabacului, care prin port pierduse mult din coloarea sa primitivă; un peptar de altă pănură, care îi acoperea tot pieptul și pântecele pân din jos de cingătoare, cu nasturi galbini și gătiri simple la găurele nasturilor; cioareci ungurești de pănura vânătă închisă; pălăria înaltă, lată în margini, cam veche, și niște cisme ordinare în picioare, era toată îmbrăcămintea bărbatului demn de o mai buna soartă. Iar îmbrăcămintea lui oficială era, nădragi vineţi sinorati, spentiel (?) sau scurteică și dulamă pre umeri, mijlocul încins cu sabia, fiind nobil de Sinca.
*
În anul 2004, Asociația Filateliștilor din județul Cluj a organizat Expoziția Națională de Filatelie Tematică (FILTEM 2004). S-au înscris atât de mulți filateliști încât organizatorii trebuiau să respingă o parte dintre exponate, din lipsă de spațiu de expunere. Pentru a salva situația, i-am propus președintelui filateliștilor clujeni de atunci, col.(r) Victor Surdu, să ofere Clubului Filatelic Turda, spre organizare, secțiunea Istorie a FILTEM. Propunerea a fost acceptată și, la Turda, au putut fi văzute exponate de filatelie, maximafilie și cartofilie, cu tematică istorică, de mare valoare, cărora li s-a alăturat și modestul meu exponat de ilustrată veche Turda. Am realizat, pentru acest eveniment o ștampilă specială și o carte poștală omagiale (vezi foto) dedicate lui Gheorghe Șincai, în acel an împlinindu-se 250 de ani de la nașterea sa, la Râciu de Câmpie, comitatul Turda.
Bibliografie: A. Papiu Ilarian – „Viețiʼa, operele și ideele lui Georgiu Șincai din Șinca”, Tipografiʼa Națională, 1869.
