Parcul Central din Turda  

Pe malul stâng al Arieşului, în zona centrală a municipiului Turda, de la podul de peste Arieş şi până în apropierea Primăriei, se întinde Parcul Municipal.

Despre Parcul Central din Turda, cu o vârstă venerabilă, de circa 150 de ani, Balázs Orbán afirmă, în cartea sa „Turda şi împrejurimile”, editată în anul 1889 la Budapesta, că „mai devreme nu s-a simţit nevoia unui parc public deoarece dealurile care înconjurau Turda erau împânzite de livezi şi culturi de viţă-de-vie şi toţi cei care aveau astfel de proprietăţi beneficiau şi de aer curat şi de destindere şi de privelişti minunate.”

Totuşi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea tot mai mulţi cetăţeni şi-au manifestat dorinţa înfiinţării unui astfel de spațiu verde, un loc de destindere și recreere, şi, după anul 1860, Primăria Turda a aprobat amenajarea parcului, pentru care a cedat un teren pe malul Arieşului, de la vestitul pod de lemn acoperit de peste Arieş, în jos. Terenul era de fapt un crâng cu arbori seculari, îndeosebi plopi, care a fost supus unor amenajări, constând în trasarea unui drum, a unor alei şi a unui dig de-a lungul Arieşului, ca protecţie împotriva inundaţiilor, în cazul unor ploi excesive.

Dar nu era suficient terenul pentru realizarea parcului, ci era nevoie și de asigurarea de fonduri financiare. Şi această problemă a fost realizată de un grup de tineri, care au avut ideea de a organiza „câteva petreceri cu dans şi câteva producţii artistice”, în urma cărora au adunat mare parte din capitalul necesar, cu care s-au construit „băi şi un restaurant cu care nu multe oraşe din Transilvania se pot mândri, și chiar dacă ar rivaliza careva, aceluia îi lipseşte Arieşul cu praful lui de aur şi cu valurile lui aducătoare de aer proaspăt, şi îi mai lipsesc şi priveliştile cu plopi seculari din câmpul Cristişului şi vârfurile Carpaţilor Apuseni”,cum scria acelaşi Balász Orbán.

Primul nume dat parcului turdean, sub care a fost cunoscut pe toată perioada până la Marea Unire, a fost „Széchényiliget” (Crângul Szechenyi), după numele contelui István Széchenyi de Sárvár-Felsővidék (1791 – 1860), care a fost un politician și scriitor maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai mari oameni de stat din istoria națiunii sale, în Ungaria mulți considerându-l chiar„cel mai mare maghiar”.

Dar o carte poştală ilustrată de la începutul secolului al XX-lea ne demonstrează că parcul a purtat și un alt nume: „Erzsébet liget” (Crângul Elisabeta), botezat astfel după numele Elisabetei de Wittelsbach, cunoscută sub numele Sisi (1837 – 1898), soția împăratului Franz Joseph al imperiului Austro-Ungaria.

Încă de la începutul existenței parcului s-a simțit nevoia creării unui loc de popas, astfel a fost construit un restaurant, în care se puteau consuma bunătăți culinare, unele cu specific local, recunoscute în tot Ardealul și nu numai. Mai exista și un mic chioșc, pentru gustări frugale și băuturi răcoritoare.

În anul 1906,cu ocazia unei expoziţie agricole,Fabrica de bere turdeană a instalat, lângă clădirea restaurantului, un chioșc cu o mică terasă, unde se putea consuma delicioasa bere turdeană.

După 1 Decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei cuŢara Mamă şi s-a instaurat autoritatea română şi la Turda, era normal ca şi parcul de pe malul Arieşului să primească un nou nume. Ca omagiu și recunoștință adusă familiei regale române, pentru înfăptuirea României Mari, vis secular al tuturor românilor şi realizat, anterior dar pentru scurt timp şi de voievodul Mihai Viteazul, noile autorităţi turdene au numit parcul „Regina Maria”.

În perioada interbelică și în Ardeal Sărbătoarea Naţională a României a fost ziua de „10 Mai”, cu cele trei semnificaţii majore pentru istoria noastră: încoronarea lui Carol I ca domnitor al Principatelor Unite; promulgarea Declaraţiei de Independenţă a României şi încoronarea lui Carol I ca Rege al României. Referindu-se la modul în care turdenii sărbătoreau ziua de „10 Mai” avocatul Sever Mureşan îşi aminteşte, printre altele, că:

„În Parcul oraşului se adunau intelectualii turdeni. Era acolo un chioşc unde se puteau servi cornuri foarte gustoase cu sare, chimion şi bere. Se asculta muzică. Alături se juca popice şi se purtau tot felul de discuţii”.

Ca un fapt monden merită menţionată o notă din ziarul braşovean „Tribuna” din 1945, prin care, probabil dându-se glas locuitorilor nemulţumiţi din centrul Turzii, se solicita autorităţilor locale:

„Cel puţin să se ia măsura ca servitoarele care inundă piaţa centrală duminica, să-şi schimbe locul de întâlnire, plimbare şi staţionare, în parc …”

Parcul turdean are două porţi de acces, una în apropierea podului de peste Arieş, cealaltă în capătul opus, spre Primărie. O a treia intrare în parc se făcea peste o punte de lemn, ridicată probabil pe la începutul secolului al XX-lea, când pe partea dreaptă a Arieşului s-a mutat târgul de animale, şi, după câţiva ani s-a construit şi stadionul oraşului. Turdenii mai în vârstă îşi amintesc că în zilele de târg, la care participau în special ţărani din satele învecinate şi de pe Valea Arieşului, aceştia treceau peste punte în parc şi asistau sau chiar participau la jocurile populare ce se încingeau în spaţiul din faţa restaurantului, în muzica unor tarafuri, şi beau adălmaşul pentru o afacere bine încheiată. De asemenea, parcul era asaltat de microbişti după meciurile jucate de echipele de fotbal turdene: Sticla – Arieșul, Cimentul, Izolatorul, Chimia, Armata, etc. De neuitat pentru turdenii care au prins acele vremuri au fost meciurile echipei fanion și de suflet a orașului, Sticla – Arieșul, în campania de calificare în finala Cupei R.P.R. la Fotbal, din anul 1961. După fiecare victorie și calificare în etapa următoare, sute de suporteri părăseau stadionul, treceau puntea de lemn, ocupau loc la mesele restaurantului, sau, cei care nu mai găseau loc, se așezau pe iarbă, și, ciocnind o halbă sau o sticlă de bere turdeană discutau cu aprindere despre meciul vizionat, exprimându-și dorința și speranța calificării în marea finală, cei mai optimiști sperând chiar într-o victorie finală. Și acest lucru s-a și întâmplat, în ziua de 12 noiembrie 1961, pe stadionul Republicii din București, fotbaliștii turdeni învingând marea echipă Rapid București cu scorul de 2-1.

Dar toate acestea s-au terminat odată cu începerea lucrărilor de extindere a fabricii „Electroceramica”, stadionul fiind demolat și mutat, tot pe malul Arieşului dar la marginea oraşului, iar târgul de animale în zona Oprişani.

După instaurarea regimului comunist în România parcul turdean a suferit şi el transformări, unele dintre ele amintind de „fratele de la răsărit”. În primul rând, ca o concesie făcută ocupantului sovietic, a fost botezat „Parcul Puşkin”, şi a fost dotat cu un bust al celui care a fost cel mai mare poet rus, dar care a trăit la începutul secolului XIX, deci neavând nicio legătură cu bolşevismul.

În fiecare an, înainte de sărbătorile de iarnă, în parc se organiza „Orăşelul copiilor”, dominat de un Moş Gerilă de import (Moş Crăciun al nostru fiind interzis) uriaş, care supraveghea căsuţele ca din poveşti, unele în formă de ciupercuţe, înconjurate de pitici şi de tot felul de animăluţe, în care se vindeau: dulciuri, turtăde Turda, cărţi de colorat şi cu poveşti, vată de zahăr şi alte atracţii pentru copii şi bunici, aşezate de-o parte şi de alta a aleilor parcului.

Dar nici acest nume nu a rezistat prea mult, doar circa două decenii, după care a fost numit succesiv: Parcul Central, Parcul Orăşenesc, Parcul Tineretului, Parcul Municipal.

O altă transformare s-a produs în anul 1946 și a constat în schimbarea destinației clădirii, prinînchiderea restaurantului, aici înființându-se noua Şcoală generală nr. 3, care a funcționat aici până în anul 1958, când s-a dat în folosință noua clădire destinată acestei unităţi de învăţământ. Şcolii nr. 3 îi revenea şi sarcina îngrijirii parcului iar toamna, în grupuri organizate, elevii participau la colectarea de castane, în cadrul unui program naţional al ministerului de resort.

După ce şcoala s-a mutat, clădirea a găzduit: o şcoală de şoferi profesionişti cu plată, „Casa Pionierilor” (iniţial, aceasta a funcţionat chioșcul din faţa fostului restaurant), „Clubul Tineretului”, „Şcoala populară de artă”, „Cercul filatelic”, Cercul foto,Cerc de balet, etc.Și tot aici își desfășura activitatea și fanfara pionierilor, componenți fiind elevi din toate școlile turdene, sub bagheta profesorului de muzică Kiraly, același care conducea și Școala populară de artă.

Mulţi ani duminica, atunci când oamenii, indiferent de categoria socială din care făceau parte, erau liberi, în parcul turdean cânta fanfara oraşului care îşi etala frumoasele uniforme, alămurile şi bogatul repertoriu, spre admiraţia și încântarea privitorilor şi ascultătorilor.

Pe timp de iarnă era amenajat un frumos patinoar, mereu insuficient pentru numărul mare de amatori ai patinelor, copii şi tineri, iar vara, acesta se transforma în teren de fotbal şi de handbal, unde se desfășurau mini turnee între echipele de elevi ai școlilor turdene. A fost o perioadă când pe aleile parcului erau organizate cursuri şi curse de karting pentru copii.

Parcul se îmbrăca în haine de sărbătoare în preajma zilei de 1 iunie, Ziua internațională a copilului, când aleea principală era încadrată de drapele tricolore.Pentru cei mici, pentru elevi și tineri,  în funcție de vârsta lor, se organizau întreceri de:triciclete, biciclete, alergări pe distanțe scurte, cros, fotbal, handbal, cu premii acordate tuturor participanților.

Popicăria, despre care povestea şi avocatul turdean Sever Mureşan, a mai rămas mulţi ani în funcţie, fiind organizate competiţii între echipele întreprinderilor şi instituţiilor turdene, dar frecventată şi de elevi şi de grupuri de prieteni, în special în zile de sărbătoare.

La începutul anilor 60 ai secolului trecut o aripă a popicăriei din parc a fost cedată Clubului de Aeromodele al Fabricii de Ciment din Turda, care avea să aducă multe satisfacţii celor care au practicat sportul machetelor zburătoare. Bazele acestui sport au fost puse de Gheorghe Barbu care, deşi născut la Bucureşti a ajuns şi s-a stabilit la Turda, timp de cinci decenii fiind instructor la clubul Cimentul Turda. Rezultatul pasiunii și priceperii sale pedagogice, împreună cu elevii săi a participat la foarte multe competiții, reușind să se impună atât în țară, unde au obținut peste 600 de medalii, dar și în străinătate, cu peste 100 de medalii. Au adus clubului din care făceau parte 71 de titluri de campion național, 7 titluri de campion european și 16 titluri de campion mondial. Ca o recunoaştere internaţională a activităţii şi valorii lui Gheorghe Barbu începând cu anul 1983, la Turda s-au organizat şi desfăşurat numeroase Campionate Europene şi Mondiale de aeromodelism, pe dealurile Bogăţii, în tancodrom.

În secolul trecut parcul turdean a cunoscut şi a avut de suferit de pe urma a două manifestări extreme ale naturii. În vara anului 1961 asupra oraşului s-a abătut o furtună groaznică, aşa cum nu se mai văzuse niciodată. Ploaia nu a fost atât de puternică încât să producă revărsarea Arieșului, în schimb vântul a avut o intensitate atât de mare, și a durat suficient de mult, încât mulţi dintre arborii seculari, mândria parcului turdean, au fost smulşi din rădăcini, rănile fiind vizibile apoi mulţi ani, până când puieţii plantaţi în locul lor au crescut, făcând uitat dezastrul.

Parcul a avut de suferit și de apele revărsate ale Arieșului din anul 1975, atunci când și cea mai mare parte a orașului Turda a fost acoperită de ape. După retragerea viiturilor parcul a rămas acoperit de un strat de mâl aluvionar gros de aproape o jumătate de metru, căruia i s-a adăugat şi cel rezultat în urma curăţirii aleilor de acces şi care a rămas, printre arbori, definitiv. Aceste inundaţii au distrus puntea veche din lemn de peste Arieş, în locul ei fiind construită, după mai mulţi ani, o punte din fier, mai rezistentă şi mai durabilă.

Inundațiile din anul 1975 a afectat și zona industrială a orașului, în special fabricile aflate în imediata apropiere a râului Arieș. Cel mai mult a avut de suferit Uzina Chimică Turda, apele revărsateinundând întreg perimetrul întreprinderii, afectând toate instalațiile, iar o mare parte dintre acestea au încetat să mai funcționeze pentru o perioadă de timp.

Pentru evitarea repetării unor astfel de dezastre, în urma vizitei făcute de Președintele României Nicolae Ceaușescu, și la indicația (care era ordin) acestuia, s-a construit un dig puternic, de protecția căruia beneficiem și acum.

După nici zece ani, în 1984, Parcul Municipal din Turda a fost gazdă pentru Cenaclul „Flacăra” condus de marele şi regretatul poet Adrian Păunescu, spre surpriza plăcută atrecătorilor ocazionali, cărora li s-au adăugat apoi mulţi alţi oameni. Cei care au avut norocul şi privilegiul să fie la locul și la momentul potrivit au fost răsplătiţi cu muzică şi poezie de bună calitate, cu câteva ore înainte ca cenaclul păunescian să prezinte un spectacol oficial pe scena Teatrului Municipal, în timpul căruia Adrian Păunescu a scos din sală reprezentanţii miliţiei, care încercau să împiedice manifestările exuberante de bucurie, de simpatie şi de apreciere, ale tinerilor spectatori, după cum mărturiseau unii participanţi la eveniment.

În vara anului 2010 Primăria Turda a supus Parcul Municipal unui proces de modernizare dându-i-se o nouă înfăţişare. Vechilor alei li s-au adăugat altele noi şi au fost placate cu dale şi au fost bordurate. Pe margini s-au montat noi băncuţe iar pe mijloc havuzuri şi felinare, acestea din urmă având un design amintind de cele care erau amplasate în centrul Turzii în perioada interbelică.

După mai bine de o jumătate de secol „Orășelul copiilor” avea să renască, în decembrie 2016, în cadrul manifestărilor intitulate „Târgul de Crăciun”. Parcul Municipal s-a îmbrăcat din nou în hainele sărbătorilor de iarnă, dar, de data aceasta, spre deosebire de anii 50-60 ai secolului trecut, Moș Crăciun a fost cel care s-a arătat copiilor, „în carne și oase”, și, în reședința sa din foișorul din parc, le-au oferit cadouri.

O atracție irezistibilă pentru copii a fost noul patinoar, iar căsuța lui Moș Crăciun i-a tentat cu: „atelierul”, în care au învățat să confecționeze ornamente pentru pomul de iarnă; „biblioteca”, locul unde copiii au ascultatminunate povești de iarnă, și „sufrageria”, locul unde s-au desfășura mici spectacole, iar copiii au fost răsplătiți cu cadouri. Ciupercuțele de altădată au fost înlocuite de 10 căsuțe din lemn, în care s-au oferitproduse specifice sărbătorilor de iarnă: decorațiuni de Crăciun, produse apicole, bucate tradiționale și băuturi (vin fiert, ceai, răcoritoare).

Pe lângă toate acestea, „Orășelul copiilor” a oferit celor mici și altfel de tentații, în pas cu timpurile moderne actuale: carusel, trenuleț, twister, orbiter și jumping.

„Târgul de Crăciun” și „Orășelul copiilor” au devenit manifestări anuale, spre bucuria și mulțumirea celor mici, dar și a tuturor celor car au rămas cu sufletul robit de copilărie.