Vremurile de restriște pe care le traversează acum România, ca de altfel, într-o măsură mai mare sau mai mică și alte țări europene, de care ne leagă ”cordonul ombilical” al diasporei, demonstrează, odată în plus, dar mai acut ca niciodată, din 1990 încoace, unde a ajuns națiunea română din cauza distrugerii sistemului educațional, fapt ce a provocat și penuria de cultură cu care se confruntă țara.

Cine folosește termenul ”educație-educat” se referă, cu precădere la acel comportament definit prin ansamblul de însușiri dobândite de o persoană în ceea ce se cheamă ”cei șapte ani de acasă”.

Individualismul exacerbat, instalat după Revoluție, a căpătat mai apoi dimensiuni paroxistice. Marea majoritate a indivizilor ce alcătuiesc, încă poporul român, nu s-au mai ostenit să vadă dincolo de vârful nasului. Orbiți de goana după înavuțire rapidă, mulți români nu se sfiesc să calce în picioare drepturile semenilor deși, dacă s-ar afla ei în aceeași situație, ar urla ca din gură de șarpe. Așadar, una din poruncile ce guvernează mișcarea haotică, fără busolă, ce definește azi societatea românească, se insinuează aproape de la sine: ”Ceea ce ție nu-ți place, fă-i altuia”. Axioma aceasta  poate continua cu un corolar: ”…că de nu, îți face altul ție!”.

Și uite așa, românul avid de democrație, de libertate și de drepturi, a renunțat, după prăbușirea orânduirii comuniste, mai de voie, mai de nevoie, la tripla calitate de proprietar, producător și beneficiar. În schimb, un snop de calități duale au înlocuit această pierdere, pentru ca românul să devină păcălitor-păcălit, înșelător-înșelat, mincinos-mințit, corupător-corupt, etc. Variațiunile pe aceeași temă pot continua.

În condițiile în care incompetența, servilismul și nepotismul au fost ridicate în societatea românească la rang de virtuți ce oferă posesorilor acestor însușiri un trai liniștit, un serviciu ”la stat” unde principala îndatorire a beneficiarilor acelor slujbe este aceea de a nu face nimic, ca nu cumva să eclipseze, fie și din greșeală, inteligența șefilor, încet, dar sigur, educația și cultura au devenit un bagaj inutil de care, în 30 de ani de bâjbâieli, au reușit să se debaraseze  cei mai mulți dintre români.

Cu bunul simț se moare de foame în România. Învățătura și știința de carte pălesc în fața copiilor-minune ai manelelor, care aruncă cu bani în stânga și în dreapta, sau a interlopilor, indivizi cu ceafa groasă și obraz așijderea, care întorc ”euroii” cu lopata și care nu se sfiesc să-i cheme la ordine pe șefii unor instituții și structuri publice a cărei menire ar fi tocmai aceea de a-i popri pe derbedei. Dar ”derbedeii” câștigă bani buni din traficul de droguri, de carne vie, din cămătărie și din alte îndeletniciri la fel de ”ortodoxe”. Dacă nu ignoră ”legea împărțirii” ticăloșii trăiesc bine în România.

În aceste condiții, generațiile tinere s-au întrebat și se întreabă: ”La ce folosește cartea,  educația, bunul simț?” Azi, mai ales posesorii unei doze consistente de tupeu au șanse să  urce treptele ierarhiei sociale în România. Or, cantitatea de tupeu a unui individ se află într-o relație de proporționalitate inversă cu consistența bagajului de cultură generală a aceluia. Carte puțină, scrupule și mai puține! Asta-i rețeta ce asigură succesul social în România!

Totul a mers ca pe roate. Șmecherii cu șmecherii, fraierii cu fraierii și toată lumea, mulțumită, înainta triumfal spre ”noi culmi de regres și anti-civilizație”. Dar a sosit corona-virusul. Și ”mica scârbă” venită din China, via Italia, odată instalată și pe meleagurile mioritice a scos la iveală mojicia și imbecilitatea indivizilor alergici la cultură și educație. Or, acum, tupeul dus la maximum și prostia manifestă nu mai au căutare, iar admiratorii celor care etalează astfel de ”calități” se împuținează. Corona-virusul ar trebui să le aducă aminte românilor că omul, definit de vechii greci drept ”zoon politikon” adică animal social, nu poate trăi decât în comunitate. Iar viața într-o comunitate se desfășoară după reguli prestabilite și liber consimțite de majoritate. (Esența democrației, că doar asta a poftit tot românul la Revoluție, nu?). Or traiul într-o comunitate presupune ca indivizii care o compun să fie educați. Educația dă undă verde nevoii de cultură. Și poate corona-virusul va determina națiunea română să reconsidere dictonul ”ai carte, ai parte!”. Drumu-i lung, dar dincoace se află hăul, prăpastia de care românii s-au apropiat periculos de mult.

Iar Dumnezeu nu se va dezminte nici de această dată și, adept declarat al liberului arbitru, va oferi românilor șansa de a alege! Alt proverb uitat, din înțelepciunea populară, acum căzută în desuetudine, povățuiește: ”Cine cum își așterne, așa doarme!”

Sursa imaginii:   https://www.cronica.com.mx   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.