O revistă uitată – „Pagini literare”

În  perioada interbelică presa înregistrează un număr mare de publicaţii care susţin o efervescentă activitate intelectuală, rodul unei vieţi literare bine reprezentate. Numărul revistelor din această perioadă este în creştere, precum şi a societăţilor şi diverselor grupări şi curente literare, care vor impune numele unor scriitori de mare valoare în cultura română.

„Dacă în prima parte a perioadei interbelice tendinţa de europeizare a întergului angrenaj politic, social şi economic şi bineînţeles a literturii şi artelor, ca şi copierea unor modele din apus îşi pun pecetea din plin, cea mai mare parte a acestei perioade, când totul se face sub actul însufleţitor al unirii Transilvaniei cu România, întreaga intelectualitate se simte integrată în lupta pentru autohtonizarea actului cultural.”[1]

În acest sens o acţiune de culturalizare o întreprinde în Transilvania şi revista „Pagini literare” sau „buna revistă din Turda”, aşa cum o numea reputatul istoric literar D. Murăraşu, condusă cu multă dragoste de reputatul scriitor, profesor, traducător şi om de cultură Teodor Murăşanu. Generaţiilor prezente, poate, acest nume nu le va spune mult, dar cultura română îi păstrează cu pioşenie numele poetului Lilioarelor.

Naşterea revistei este legată de dorinţa ireprimabilă a lui Teodor Murăşanu de a înfiinţa o revistă literară, aşa cum menţionează scriitorul turdean Mircea Ioan Casimcea în lucrarea sa Contribuţii la monografia culturală turdeană, „ … iar hotărârea se cerea înfăptuită. În acest scop, pentru a tatona reacţiile virtualilor colaborartori, alcătuieşte un chestionar, consultându-se în prealabil printre alţii, cu Al. Ciura, fostul redactor al „Luceafărului” budapestan şi fost profesor al lui Teodor Murăşanu la liceul din Blaj. Ciura, de data acesta director al unui liceu clujean, îl temperează pe inimosul interlocutor, dar nu pentru al determina să renunţe, ci să amâne înfăptuirea cutezătorului plan. Căci, spunea directorul, nu este suficientă prealabila asigurare materială a apariţiei revistei pe timp de un an, dar şi, în primul rând, trebuie aşteptată ivirea unei noi generaţii de scriitori.

Starea de fapt în al treilea deceniu era limpede pentru poetul turdean: vechile generaţii de scriitori ardeleni s-au grupat în jurul revistelor existente, în plus mişcarea literară din Ardeal se prezenta deficitară, anemiată, simţindu-se astfel nevoia reîmprospătării ei cu talente noi şi viguroase. Desigur că existau Lucian Blaga şi Ion Agârbiceanu, însă ei se ţineau departe de orice grupare literară, ei fiind piscurile spre care tindeau tinerii scriitori.”[2]

Destinul revistei turdene se leagă, fără doar şi poate, de o altă revistă apărută la Brad, sub îngrijirea unor inimoşi poeţi ardeleni: Emil Giugiuca şi George Boldea. Acestă revistă liliputană apărea la 11 mai 1933, la Brad şi se va dovedi a fi creuzetul unei intense activităţi literar-culturale, care îşi va găsi în scurt timp adevărata valoare prin intermediul „Paginilor literare”.

Încă de la început redactorii au presimţit parcă destinul măreţ care i-l puseseră pe frunte, ursitoarele la naştere, menţionând: „Dacă n-o să-i priască aerul de munte, îl vom duce la Cluj ori la Sighişoara şi când o să vi-l aducă poşta din altă parte, va fi ca o pierdere primită de la cine nu te aştepţi, cu câteva rânduri pe spaţiul de lângă adresă. Pa.”[3]

În istoria „Abecedarului” se remarcă două perioade, dintre care una va fi definitorie pentru apariţia, ulterioară a „Paginilor literare”. Prima perioadă cuprinsă între 11 mai 1933, respectiv apariţia primului număr, şi 22 iunie 1933, numărul 7, cînd revista este editată la Brad de Emil Giugiuca şi George Boldea. Cea de-a doua perioadă începe cu numărul 8 (29 iunie), cînd revista este mutată la Turda, iată că în drumul ei spre Cluj s-a oprit pe meleagurile udate de apele Arieşului şi numărul 49-52 (25 martie 1934), când revista îşi înceteză apariţia. Trebuie să menţionăm că începând cu numerele 19-20 (21-28 septembrie) 1933 în colectivul de redacţie de la Turda se regăseşte şi numele lui Teodor Murăşanu.

„Pe Arieş se deslega snopul soarelui.M-am oprit să-i culeg de pe unde spicele. Acuma ascult râsul apei înfrunzit în cristale. În jurul meu se adună din dumbravă zânele. Aplecate peste chipul meu sorbit de tremurul undelor, ele îmi pun mâna pe umăr.[4]

Visul lui Murăşanu era tot mai aproape de a se împlini, deoarece îşi atrăsese un număr mare de colaboratori, chiar dacă unii dintre ei foarte tineri, dar cu siguranţă nume pe care istoria literară nu i-a uitat: Emil Giurgiuca, George Boldea, Mihai Beniuc, Emil Isac, Pavel Dan, Emil Cioran, Lucian Blaga, Eugen Jebeleanu, Victor Papilian, Octav Şuluţiu, Grigore Popa, George Popa, Romulus Demetrescu, Radu Brateş etc.

În „Abecedarul” turdean se publică literatură (poezie şi proză), recenzii, cronici, eseuri, articole de estetică şi teorie literară,, date referitoare la viaţa culturală, traduceri din literatura universală, articole filosofice, social-politice, sau cele în care palpită viaţa artistică venită din sfera artelor plastice sau muzicale.

Promovarea unei literaturi de bună calitate este dezideratul ce poate fi uşor recunoscut, răsfoind această revistă literară turdeană (prin adopţie). Acest deziderat este continuat apoi de „Pagini literare”, mărturie în acest sens, poate fi socotit şi faptul că noua revistă turdeană apare la aproape două luni de la încetarea liliputanei publicaţii „Abecedar”.

Teodor Murăşanu este acum în faţa pasului decisiv pe care îl aşteptase cu atâta înfrigurare. Momentul era prielnic, căci micuţa revistă nu mai putea face faţă impresionantului material care venea la redacţie, iar colectivul colaboratorilor era deja un fapt împlinit, numele acestora fie garantau succesul noii reviste, fie aveau să demonstreze forţa unor talente în devenire sub atenta supraveghere a mentorului lor.

Cel care a vegheat destinul literar al revistei turdene este acelaşi neobosit Teodor Muraşanu reputat profesor, traducător şi poet, asigurându-i o existenţă de aproximativ un deceniu de la 15 mai 1934 până în anul 1943.

„Pagini literare” a fost o revistă dedicată nu doar tinerelor condeie, deşi spaţiul acordat acestora este mai mult decât generos, cât şi scriitorilor consacraţi. Numele unor scriitori ca: Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Emil Cioran, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Emil Isac, Pavel Dan au contribuit la creşterea prestigiului revistei, care s-a dovedit una din cele mai prodigioase exemple ale revuisticii româneşti interbelice, iubitorii literaturii sau aşa cum obişnuia Teodor Murăşanu să spună: „cititorii şi confraţii în ale scrisului…. continuăm în aceeaşi linie şi cu acelaşi suflet.”[5]

Revista turdeană, deşi continuă un drum început de „Abecedar” reuşeşte să-şi înscrie numele alături de alte mari reviste ale timpului, spre exemplu „Gând românesc” (sub conducerea lui Ion Chinezu), „Provincia literară” (director Paul Constant), „Sibiul literar” (director Pimen Constantinescu),  şi altele, asigurând un context de efervescenţă în domeniul revuisticii ardelene.

Paginile revistei vor atrage un număr impresionant de scriitori din toată ţara şi în special din Ardeal, contribuind la existenţa unei literaturi naţionale, deziderat în care credea cu sfinţenie Murăşanu, fiind convins că o bună înţelegere a spiritului naţional contribuie în mod decisiv la dezvoltarea culturală, dar în acelaşi timp naşte nota distinctivă a fiecărei scriitor.

„Singura şi cea mai potrivită prezentare a noastră ar fi doar atunci, dacă s-ar putea să ne coborâm inimile în palme. Uneori lungi fâşii fosforescente ne luminează criptele sufletelor, surprinzând acolo altare de dumnezeieşti stalactite în încremeniri mute. Alteori ne ascultăm îndelung svâcnirile inimilor cu vuet în câmpii reîntinerite. În aceste momente înţelegem prin toate fibrele intime că n-avem nimic de dispreţuit din pământul pe care-l călcăm, nimic sufocant în aerul pe care-l respirăm. Ne cheamă înălţimile şi prăpăstiile la fel de ispititoare. Şi până la această oră nu cunoaştem lama de oglindă perfidă în care să ne surprindem propriile siluete în ipostaze grozave. Ne repugnă iluziile adolescenţilor teribili, fără să ne simţim îmbătrâniţi şi stinşi înainte de de vreme. Purtăm cu noi sub presiune în nervi şi în sânge, seminţia blestemată sau binecuvânată a unor colocvii interioare, ce ne pretinde să o aruncăm în vânt, ca pe un parfum sau ca pe o otravă. Ne biciuieşte neastâmpărul unui suflet cu temperatura momentan ridicată, ce ne vrea în regiunile aurii ale climatului stelar. În acest scop, travaliul nostru literar vom încerca să-l aducem oarecum, cu existenţa liberă şi naturală a câmpurilor cu sburdarea mânjilor pe stepele cu iluzia nesfârşirii…” [6]

De altfel este recunoscută orientarea naţionalistă a revistei ca urmare a convingerilor lui T.Murăşanu şi Grigore Popa care urmăreau cu admiraţie evoluţia revistei „Gândirea” de la Bucureşti, subliniindu-i meritele culturale, cel din urmă fiind un fervent susţinător a ideilor lui Nichifor Crainic.

Chiar în primul număr Grigore Popa, fost elev ca şi Pavel Dan al reputatului profesor turdean, face o analiză a situaţiei Ardealului în articolul „Peisaj ardelean”, referindu-se, din perspectivă istorică, la generaţiile acestui pământ „…creator de istorie, dezlănţuitor de revoluţii, Ardealul fanatic şi polivalent, Ardealul baladelor vitejeşti şi al cântecelor de jale.”[7] Cele trei generaţii la care face referire sunt: generaţia antebelică, crescută în idealul naţional (aproximativ generaţia cuprinsă între 1919-1926), cea de-a doua generaţie numită cu umor „a pripelii şi a certitudinii absolute” şi cea de-a treia intrată la Universitate în 1927, considerată ca fiind cea mai bine pregătită şi crescută într-o atmosferă elevată ca urmare a schimbărilor din epocă.

Prima generaţie, cea istorică este prezentată ca fiind inadaptabilă la noile forme de viaţă „pentru că în faţa noilor perspective, mai cuprinzătoare şi mai uniforme au rămas uluiţi ca omul surprins înainte de vreme.”[8]

A doua generaţie „generaţia drumului invers” făcut de sus în jos nu au preferat drumul construcţiei. Luată prin comparaţie cu generaţia istorică, care a avut un stil de viaţă propriu, o misiune de îndeplinit, această generaţie pare a fi suspendată între necunoscute, fără un destin creator, sterilă.

Ultima generaţie este prezentată dorind din răsputeri să se desprindă de blazare şi să aleagă un drum ce duce spre înţelepciune. Tinerii acestei generaţii tind spre modele ca: înţeleptul antic, misticul medieval şi mai puţin spre eruditul secolului XIX. Aceste semne ale înţelepciunii se manifestă în poezie, eseu, roman şi polemică, după cum subliniază autorul. El nu insistă asupra definirii noţiunii de generaţie ci doar specifică că se înţelege o contemporaneitate spirituală ce nu are de-a face cu biologicul.

În tot acest context tânăra generaţie este văzută ca având faţa întoarsă spre Europa, spre Occident, deci se poate vorbi de o generaţie europenizată, aşezându-i pe tinerii intelectuali pe aceeaşi scară valorică cu cei din lumea civilizată.

Privit în ansamblul său articolul previzionează progresul culturii româneşti „suntem pe linia de foc a marilor creaţii spirituale, izvorâte întotdeauna din îngemănarea universalului cu individualul, din contopirea a ceea ce e <general-uman> cu ceea ce e specificat fiecărui ethos”, subliniind asupra semnelor (creatoare şi revoluţionare) că generaţia amintită este „cea mai dotată şi mai autentică.”[9]

Ardealul fiind cel care va mai avea un cuvânt de spus în istoria românilor, fie ea şi una literară, iar calea alesă este înţelepciunea.

Generaţiile de tineri scriitori aspiranţi, care au avut parte de susţinerea şi îndrumarea lui Teodor Murăşanu, regăsindu-se în paginile revistei, precum şi viaţa culturală ce palpita în diversele scrieri îşi vor găsi pe mai departe atenţia cuvenită într-un studiu amănunţit asupra acestei importante publicaţii literar-culturale. Timp de câţiva ani „Paginile literare” au făcut din Turda un centru important al vieţii culturale româneşti, demonstrând că şi provincia ca un colţ îndepărtat de ţară poate, nu doar să atragă atenţia, ci mai ales să constituie o voce puternică şi demnă de luat în seamă.

Nu putem să încheiem prezentul studiu fără a aminti versurile unui prestigios şi talentat poet, colaborator al revistei : Ion Ţigăra

„De unde vin? Şi unde mă poartă întâmplarea? / Ce drumuri nebătute e scris să mai străbat? / Ce caznă nouă ascunde, haină, depărtarea? / La câte porţi închise mai trebuie să bat?” (Destin)

Bibliografie

1. Lucrări generale:

Florea Firan, Presa literară craioveană (1839-1975), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1976

Mircea Ioan Casimcea, Contribuţii la monografia culturală turdeană, Ed. J.R.C., Turda, 2004

Ileana Ghemeş, Teodor Murăşanu. Studiu monografic, Ed. Aeternitas, Alba-Iulia, 2002

b.Dicţionare:

Ion Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti (1790-1990), ed. a II-a revizuită şi completată, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996

1. Presă:

Carnet (denumire a rubricii Poşta redacţiei) în „Pagini literare”, an I (1933), nr.1 (11 mai)

Emil Giurgiuca, Carnet (denumire a rubricii Poşta redacţiei) în „Pagini literare”, an I (1933), nr.8 (29 iunie)

Teodor Murăşanu în „Pagini literare”, an I (1933), nr.1 (11 mai)

Teodor Murăşanu, În loc de „Cuvânt înainte” – „Pagini literare”, an I (1933), nr.1 (11 mai)

Grigore Popa, Peisaj ardelean, în „Pagini literare”, an I (1934), nr.1 (15 mai)

[1] Florea Firan, Presa literară craioveană (1839-1975), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1976, p.136

[2] Mircea Ioan Casimcea, Contribuţii la monografia culturală turdeană, Ed. J.R.C., Turda, 2004, pp.63-64

[3] Carnet (denumire a rubricii Poşta redacţiei)în „Pagini literare”, an I (1933), nr.1 (11 mai), p.4

[4] Emil Giugiuca,  Carnet (denumire a rubricii Poşta redacţiei) în „Pagini literare”, an I (1933), nr.8 (29 iunie), p.4

[5] Teodor Murăşanu în „Pagini literare”, an I (1933), nr.1 (11 mai), p.64

[6] Teodor Murăşanu, În loc de „Cuvânt înainte”, „Pagini literare”, an I (1933), nr.1 (11 mai), p.2

[7] Grigore Popa, Peisaj ardelean, în „Pagini literare”, an I (1934), nr.1 (15 mai), p.4

[8] Ibidem, p.6

[9] Ibidem, p.15

Sursa foto: Colecția personală Petru Suciu