împreună cu col. (r) Gavril BABICIU și Emil HĂLĂȘTUAN

La sfârșitul lunii mai, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne (ANCMRR-MAI), filiala „Pintea Viteazu”- Maramureș, în colaborare cu filiala maramureșeană a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” au organizat, în premieră, un simpozion despre Mișcarea Memorandistă. Simpozionul s-a desfășurat online, din cauza pandemiei de Covid-19.

La eveniment, desfășurat cu ocazia împlinirii a 128 de ani de la Memorandum și moderat de căre col.(r) Gavril Babiciu, au participat istorici (cercetători și profesori) din toată țara, precum dr. Mircea Gheorghe Abrudan, dr. Ilie Gherheș, dr. Ștefan Mareș, respectiv profesorii Adrian Bledea, Călin Morariu și alții.

Asociația rezerviștilor maramureșeni care au activat în structurile militare ale Ministerului Afacerilor Interne a mai avut inițiative de acest gen. Astfel, în mai-iunie 2017, membrii filialei Pintea Viteazu au reconstituit drumul memorandiștilor transilvăneni care, în 1892, au plecat la Viena, pentru a înfățișa împăratului Francisc Iosif I doleanțele românilor din Transilvania, Banat și Ungaria, marginalizați de administrația maghiară de la Budapesta. Cu acel prilej, maramureșenii au fost primiți de către Excelența Sa, Bogdan Mazuru, ambasadorul României la Viena.

Un an mai târziu, cu prilejul sărbătoririi Centenarului statului român, militarii în rezervă și retragere din cadrul filialei Pintea Viteazu a ANCMRR-MAI, au participat la acțiunea denumită ”Drumul căruțelor” organizată de Coniliul Județean Maramureș, pentru a reface drumul reprezentanților din această zonă a țării la Marea Adunare Națională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, unde s-a hotărât unirea Transilvaniei cu România, act ce a însemnat, desăvârșirea, de facto a României Mari.

(col. r. Liviu Pârjol)

Povestea Memorandului

 

Mişcarea memorandistă, iniţiată, organizată şi condusă de către Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, a reprezentat interesele naţiunii române trăitoare sub coroana Dublei Monarhii, împărătească și crăiască denumită și Monarhia Dunăreană, compusă din două regate: Cisleithania (stat numit oficial Austria doar din 1915) și din „Țările Sfintei Coroane Ungare a lui Ștefan“ – Transleithania (stat numit colocvial Ungaria). Acest compromis dintre împăratul Francisc Iosif I și nobilimea maghiară a fost parafat public prin încoronarea la Buda, în 8 iunie 1867, a suveranului Austriei, ca și rege al Ungariei.

Mișcarea memorandistă, cea mai importantă acțiune politică de afirmare a naţiunii române din Ardeal a fost cea mai grandioasă manifestare a luptei paşnice şi legale a românilor din Transilvania şi Ungaria, pentru afirmarea drepturilor lor, înainte de Marea Unire. A fost o replică politică hotărâtă, obiectivă şi necesară la compromisul austro-ungar ce a instituit în anul 1867 dualismul ca formă de guvernare a Imperiului și care, fără consultarea şi acordul românilor, a ratificat alipirea Transilvaniei la Ungaria.
La consfătuirea Comitetului Partidului Național Român, de la Sibiu, din 25-26 martie 1892, prezidată de către marele tribun maramureșean Gheorghe Pop de Băsești, în calitate de vice-președinte al Partidului Național Român (președintele, dr. Ioan Rațiu, era bolnav), s-a hotărât subașternerea unui memorand la tron și s-a decis ca o delegație numeroasă a românilor din Transilvania și Ungaria să prezenteze fără amânare documentul împăratului Austro-Ungariei.
Din 24 mai 1892 membrii delegației românilor au început să sosească la Viena, în grupuri mici și cu trenuri diferite, pentru a nu oferi argumente poliției statale să zădărnicească venirea lor în capitala imperiului. Dr. Ioan Rațiu, George Badea și dr. Vasile Lucaciu au ajuns la Viena, cu trenul, în 26 mai 1892. Până în 28 mai, când  trebuia să aibă loc întâlnirea tuturor membrilor delegației, au sosit la Viena peste 300 de români.
Membrii de frunte ai PNR au fost cazați la hotelul London din Viena. Aici s-a format un Comitet de organizare, prezidat de Sterie N. Ciurcu. Comunitatea românească din Viena de atunci, puternică și unită, a putut asigura găzduire pentru mai mult de 300 de români din Ardeal și din părțile ungurene. Sâmbătă, în 28 Maiu, toți membrii Delegației erau la Viena. Sara s-au putut întâlni pentru o cină comună în casina „Elterlein”.
Un emisar deghizat a transmis Memorandul, document aprobat la Sibiu, lui Eugen Brote, vice-președinte al PNR, care a sosit mai înainte la Viena. Acesta s-a ocupat de traducerea și caligrafierea Memorandului în limbile română, germană și maghiară. il Brote a realizat acest lucru cu ajutorul iscusitului caligraf R. Pik, acesta scriind, pe foi de hârtie format folio (43/31 cm), petiția românească în trei limbi, română, germană și maghiară, toate trei versiunile fiind așezate una lângă alta, pe aceeași pagină, în mod perpendicular.

Prin Memorand, în mod explicit s-a cerut: autonomia Transilvaniei; redeschiderea Dietei Transilvaniei, desfiinţată în 1867; restabilirea validităţii legilor aprobate de Dieta de la Sibiu din 1863-1864 şi recunoaşterea naţiunii române ca naţiune de sine stătătoare, egală în drepturi cu celelalte naţiuni din imperiu precum şi a religiei sale, ca religie receptă adică oficială, în stat.
Exemplarul original al Memorandului, scris la Viena, a fost semnat de: dr. Ioan Raţiu, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, George Pop de Băseşti, vicepreşedinte, Eugen Brote, vicepreşedinte, dr. Vasile Lucaciu, secretar general, Septimiu Albini, secretar şi Iuliu Coroianu, referinte. Semnătura lor are ca suport reprezentativ faptul că acestea au fost persoanele ce au făcut parte din Comitetul designat de adunarea generală a reprezentanților tuturor alegătorilor români din Transilvania și Ungaria pentru așternerea memorandului. Dr. Iuliu Coroianu, prezent atunci la Viena, a fost îndreptățit să semneze acest important document deoarece el a conceput și completat Memorandul, aducându-l la forma sa finală. Din aceste considerente în dreptul semnăturii sale se precizează termenul referinte.
Adunarea de întâmpinare a Delegației memorandiste a fost stabilită pentru duminică, 29 mai 1892, la ora 9, în sala de festivități din clădirea Altes Rathaus adică Primăria Veche din Viena, situată la adresa Wipplingerstraße 6-8, 1010 Wien.
Presa vieneză a fost cenzurată, nici un cotidian nu a descris pe larg evenimentele prilejuite de prezența memorandiștilor români în capitala Imperiului Austro-Ungar.  Publicarea unor știri ce conțineau informații trunchiate a avut rostul discreditării delegației românilor sosită la Viena pentru a înmâna Memorandul împăratului.
Însă Francisc Iosif I a refuzat audiența solicitată de delegația memorandiștilor, astfel că la 1 iunie 1892, în cuvertă sigilată dr. Ioan Raţiu a prezentat Memorandul la adresa Excelenţei Sale, şefului Cabinetului Majestății Sale, pentru a-l înmâna, pe calea sa, la locul destinațiunii. Cancelaria imperială a înaintat Memorandul guvernului de la Budapesta care, la rându-i, l-a trimis intact (fără a fi deschis plicul), prin poştă, la 25 iulie 1892, doctorului Ioan Rațiu, pe adresa acestuia din Turda. Facem precizarea că autoritățile imperiale și ungare aveau cunoștință despre conținutul acestei petiții, deoarece anterior s-au distribuit o parte din cele 5 mii de exemplare comandate inițial, în luna mai, iar până la finele lui iulie 1892, au fost tipărite, apoi distribuite, aproximativ 10 mii de exemplare ale Memorandului Românilor din Transilvania, dintre care, 7.500 în limba română, 700 în limba franceză, 700 în limba italiană, 500 în limba germană și 500 în limba maghiară.  Autoritățile maghiare, care îl urmăreau zi și noapte pe dr. Ioan Rațiu, președintele Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria, i-au confiscat acestuia numeroase exemplare din Memorandum, precum și întreaga sa corespondență.
Urmările imediate ale acestei acțiunii memorandiste: casa dr. Ioan Rațiu din Turda a fost devalizată; membrii identificați ai Delegației, în totalitatea lor, au fost atrași în odiosul Proces al Memorandului din 7-25 Mai 1894 ce s-a ținut la Cluj; au urmat persecuții, condamnări, emigrări în România sau în alte state europene. Procurorul s-a conformat unui ordin venit de sus și a scos din cauză 270 de împricinați, formulând  acuzații numai contra a 30 de semnatari ai Memorandului. Din aceștia, patru au lipsit de la proces și urmau să fie judecați ulterior. (Col.r. Gavril Babiciu)

Temeiuri ale cererilor formulate în Memorand de către românii transilvăneni

Existența unui popor nu se discută, ea se afirmă! (Dr. Ioan Rațiu, președintele Partidului Național Român din Transilvania, Banat și Ungaria)

Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor, ce reprezentau 65 la sută din întreaga populația Transilvaniei și circa 23 la sută, respectiv 3 milioane din 13 totalul de milioane de oameni trăitori în Regatul Maghiar. Din punct de vedere economic, românii dețineau în proprietate circa două treimi din teritoriul Transilvaniei, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe jertfa de sânge pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale. Prin Memorandum s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară.

Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu. În concluzie, memorandiştii solicitau ca în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar.

Trimiterea în judecată a fruntaşilor ardeleni. Graţierea

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor, pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă a avut loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi datorită traducerii Memorandului în  franceză, germană și italiană, limbi de circulaţie internaţională, ceea ce a facilitat conașterea conținutului său în multe țări europene. După ce, în 13 iulie 1892, România a prelungit valabilitatea Tratatului secret încheiat cu Austro-Ungaria, în mai 1893 autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni, acuzați de atentat împotriva statului maghiar. Procesul, desfășurat la Cluj, din 25 aprilie până în 7 mai 1894 (pe stil vchi) sau 7-25 mai 1894 (stil nou), s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 32 de ani şi jumătate de închisoare.

Sentințele pronunțate împotriva memorandiștilor au declanșat imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi, etc. Guvernul maghiar nu a revizuit sentințele, în pofida tuturor protestelor. Ba, mai mult decât atât, în 16 iulie 1894, autoritățile maghiare au interzis activitatea Partidului Național Român. În cele din urmă, în 19 septembrie 1895, Francisc Iosif I i-a grațiat pe memorandişti, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui României, Carol I, pe lângă Curtea de la Viena.

Rolul Memorandului pentru istoria Transilvaniei

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire din 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare au început să se deterioreze, culminând cu decizia Consiliului de Coroană, care, în 21 iulie 1914 a decis neutralitatea în Marele Război, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

În 1895, 16 politicieni români din Transilvania au părăsit pe rând închisorile regimului austro-ungar. În 1892 semnaseră Memorandul, adică o listă de cereri politice adresate lui Franz Iosef de Habsburg, împărat al Austriei şi rege al Ungariei. Pentru convingerile lor, după doi ani de proces, memorandiştii primiseră, fiecare, până la 5 ani de închisoare. Graţierea s-a datorat regelui Carol I al României. Franz Iosef a acceptat cererea Bucureștiului din cel puțin două motive. În primul rând, România lui Carol I era aliată cu Austro-Ungaria și Germania încă din 1883 și devenise mult prea puternică economic ca să fie trecută cu vederea. În al doilea rând, Viena se temea că impactul Memorandului românesc va crește enorm în Europa dacă semnatarii săi rămân închiși. ((www.enciclopediaromaniei.ro)

Maramureșenii, în primele rânduri ale luptătorilor pentru cauza românismului în Imperiul Austro-Ungar

Acum, la 128 de ani de la această acțiune energică a națiunii române din imperiul austro-ungar, istoriografia română apreciază, unanim, însemnătatea istorică a mișcării memorandiste, ce a constituit un avertisment sever dat împăratului privind atitudinea sa față de națiunea română. Prin acțiunea memorandiștilor, Europa și lumea înteaga afla despre problema națiunii române din Transilvania și din întreg Imperiul austro-ungar. Memorandul a contribuit la formarea relațiilor de cooperare frățească între națiunile din Imperiul Austro-Ungar. Conducătorul acestei mișcări a fost Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria, care a devenit reprezentantul consimțit al întregii națiuni române din imperiul dualist. Națiunea română s-a deșteptat și a devenit o forță politică importantă, pregătită pentru Marea Unire din 1918.
Pentru maramureșenii de azi, este o mândrie faptul că trei mari personalități din această parte a țării au contribuit decisiv la realizarea acestui proiect. George Pop de Băsești a prezidat consfătuirea PNR, atunci când s-a hotărât subașternerea unui memorand la tron și care să se prezenteze fără amânare. Dr. Vasile Lucaciu, în calitatea sa de secretar general și raportor la consfătuire, a prezentat forma hotărârii supuse spre aprobare și a coordonat plecarea Delegației la Viena. Recunoscut unanim a fi autorul moral al Memorandului, iar dr.Teodor Mihali (despre care se vorbește foarte rar și puțin), născut 15 martie 1855 într-o familie de țărani din Prislop, comuna Boiu Mare și care devine doctor în drept, avocat și director de bancă în Dej, a făcut parte din Comitetul celor 25 al Adunării alegătorilor români de la Sibiu și care a contribuit și susținut completarea și stilizarea Memorandului pentru a fi supus aprobării. A fost unul dintre memorandiștii care s-a ocupat direct de mobilizarea și conducerea membrilor Delegației din județul Szolnok-Dăbîca, colaborator apropiat al celor doi maramureșeni din fruntea PNR. (Col.r. Gavril Babiciu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.