La împlinirea vârstei de 80 de ani: Profesorul emerit, medicul diabetolog Nicolae Hâncu, distins de Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj cu Medalia „Iuliu Hațieganu”
Cluj-Napoca, 6 iulie 2020 Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca l-a omagiat pe profesorul universitar doctor Nicolae…
Cluj-Napoca, 6 iulie 2020
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca l-a omagiat pe profesorul universitar doctor Nicolae Hâncu, unul dintre cei mai apreciați, respectați și renumiţi medici din România, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și la consolidarea prestigiului învăţământului universitar medical, clujean și românesc.
În cadrul unei ceremonii desfășurate luni, 6 iulie, în amfiteatrul ”Ion Aleman” al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, profesorului Nicolae Hâncu, medic diabetolog, i s-a decernat medalia de onoare „Iuliu Hațieganu” în cadrul unui eveniment prezidat de către rectorul și prorectorul UMF, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, respectiv prof. dr. Daniel Mureșan, se precizează într-un comunicat al școlii superioare de medicină clujene.
Membru de Onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Știinte Medicale din România și președinte de onoare al Federatiei Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, personalitate remarcabilă a școlii de medicină clujene și românești, are o carieră de peste 50 de ani.
În acest răstimp, Nicolae Hâncu a contribuit, direct, la înființarea Asociației Române pentru Studiul Obezității (1993), a Asociației Române de Ateroscleroză și Lipidologie (1999), a Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (2001), a Asociației Române de Educație în Diabet (2001) și a Societății Române de Nutriție (2003). În 1992, profesorul univ. dr. Nicolae Hâncu a înființat Centrul Clinic de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din Cluj-Napoca, unde s-a implicat cu pasiune și dăruire în îngrijirea pacienților, în cercetare, în numeroase colaborări internaționale și nu în ultimul rând, în pregătirea studenților.
Cariera medicală a profesorului Nicolae Hâncu a dobândit valențe continentale. Astfel, acesta

a făcut parte din Consiliul Societății Europene de Diabet (2001-2005), instituție unde, în aceeași perioadă a deținut funcția de secretar al Grupului de lucru pentru învățământul postuniversitar, ceea ce reprezintă cea mai înaltă poziție ocupată de un diabetolog român într-un for științific european. În acea perioadă, Nicolae Hâncu a participat la organizarea a numeroase cursuri postuniversitare în Dublin, Budapesta, Viena, Kaunas, respectiv Wroslaw.
A organizat și prezidat numeroase conferințe și evenimente științifice de mare valoare pentru științele medicale din România, dintre care amintim: Preşedinte al primei Conferinţe Naţionale Sănătate prin Alimentaţie (Bucureşti, 2011), Co-chairman la A doua Conferinţă Naţională de Dislipidemii (Bucureşti, 2011), Chairman la Primul Congres Național „Bolile Cronice Netransmisibile” (Bucureşti, 2012).
Autor și co-autor a sute de cărți, articole și lucrări științifice, publicate în țară și în străinătate, profesorul Nicolae Hâncu și-a desfășurat activitatea științifică în domenii precum lipidologia clinică, managementul clinic al diabetului zaharat de tip 2, riscul cardiovascular global, obezitatea abdominală.
De-a lungul activităţii didactice, ca profesor şi şef al Catedrei de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, formatorul școlii de nutriționiști și diabetologi din țara noastră a contribuit constant la creșterea calității învățământului, prin strategii vizionare și realizări în premieră. A format și motivat zeci de generații de studenți care acum se mândresc cu faptul de a se numi discipolii săi.

Este un moment extrem de important și emoționant, deopotrivă, pentru universitatea noastră, în care îl celebrăm pe distinsul profesor doctor Nicolae Hâncu. Datorită pregătirii sale excepționale, a dăruirii și pasiunii infinite cu care a contribuit, în mod remarcabil, la dezvoltarea și prestigiul școlii medicale românești, îi oferim astăzi, în semn de înaltă prețuire, medalia de onoare a Universității “Iuliu Hațieganu”. Această distincție se acordă personalităților remarcabile ale medicinii clujene, celor care ne-au purtat renumele peste tot prin țară și peste hotare. Mă simt extrem de onorată să îi înmânez această medalie domnului profesor Nicolae Hâncu în această zi deosebită, când sărbătorește și frumoasa vârstă de 80 de ani, a declarat prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.
Datoria profesiei mele este să ajute știința în drumul spre sănătatea omului și pe el să-l călăuzească spre sănătate. Realizările, succesele și pozițiile în ierarhiile profesiei le datorez Universității mele. Azi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” este o mândrie a Clujului și a României, cu o admirabilă vizibilitate națională și internațională, având o impunătoare prestanță și un prestigiu consolidat an de an, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, în discursul de acceptare a distincției.