De Icu Crăciun, profesorul, auzisem înainte de a-l fi văzut „în carne și oase”, cum se zice. Bunul și regretatul meu prieten, poetul Sandu Al. Rașiu, din Maieru, mi-a povestit de multe ori și multe lucruri frumoase despre consăteanul său, eram și eu curios să-l cunosc. Astfel că, aflându-mă odată, într-o zi de iarnă, la Maieru, în interes de serviciu, țin să precizez, l-am căutat acasă.

În poartă m-a întâmpinat o doamnă tânără și drăguță, pe care n-o cunoșteam, dar bănuiam că este soția celui pe care îl căutam. Mi-a deschis poarta și m-a poftit înăuntru.

– Intrați, vă rog, Icu e la bușteni.

– Unde?!

– La bușteni, de ce vă mirați?

Credeam că glumește sau că vrea să-și râdă de mine, dar m-am convins curând că distinsa doamnă adevărul grăia. M-a condus într-o magazie cu lemne de foc, unde un bărbat, cam de aceeași vârstă cu tânăra lui soție, se căznea să despice, cu securea, un buștean. Partea nostimă era că, la fiecare lovitură  a lui, cu securea, căciula îi cădea pe ochi. Și asta îl cam enerva.

Ei, dar din ziua aceea trecuseră aproape 30 de ani și profesorul Icu Crăciun este, astăzi, scriitor în cel mai deplin înțeles al cuvântului. Adică: prozator, dramaturg, eseist, istoric și critic literar, publicist. Drept dovadă stau cărțile lui. Nici nu-mi dau seama când a avut timp să le scrie.

Debutul său literar s-a produs în 1971, cu proză scurtă, în ziarul „Ecoul”, iar cel editorial, după 32 de ani!  În 2003, cu volumul de publicistică literară „În căutarea Graalului”, Editura Clubul Saeculum Beclean. În cei 17 ani, câți au trecut de la debutul său editorial, Icu Crăciun a semnat 21 de cărți, dacă bine le-am numărat. Cărți de proză scurtă, romane, piese de teatru, publicistică, aforisme, istorie literară și, nu în ultimul rând,  recenzii și cronici literare.

„Scrieri referențiale” este titlul celei mai recente cărți, o carte de 300 de pagini, unde pune sub lupă 55 de volume care poartă semnătura a peste 30 de autori români și străini. Printre ei se află: Irina Petraș, Andrei Moldovan, Ileana Mălăncioiu, Vasile Gogea, Menuț Maximinian, Andrea H. Hedeș, Adrian Țion, Leon-Iosif Grapini, Grigore Cotul, Daniel Moșoiu, Dariu Pop, Iacob Naroș, Yasunari Kawabata,  Henri Miller, Vasile Dragomir, Virgil Diaconu și, cu voia dumneavoastră, la coada listei: Aurel Podaru.

Sumarul acestui volum începe cu Adrian Țion, „un scriitor al citadinului contemporan”, susține recenzentul, după care urmează amintirile din copilărie ale lui Leon-Iosif Grapini, „Anatemnele” lui Vasile Gogea, despre care Icu Crăciun precizează că „Generația de astăzi trebuie să știe că, printre mulți alții, și Vasile Gogea a contribuit la libertatea de creație și de gândire contemporană, de aceea veți găsi în cartea aeasta multe referiri la revolta brașovenilor la care a participat activ, nu a fost un martor pasiv al acelor evenimente, având de suferit din cauza sinistrei Securități. (…) De aceea, ori câtă apă ar bea din râul Lethe, el nu se poate desprinde de trecut, deși unii «amici» i-ar dori stigmatizarea. Salutăm cu căldură introducerea celor două tablete dedicare neînfricatei luptătoare împotriva regimului comunist, a celor de la cârma țării, Doina Cornea și fiica acesteia, Ariadna, amândouă trecute în lumea drepților.” (p. 21). Bibliografia Pavel Dan este alcătuită de Aurel Podaru, Prefață de Ion Vlad; Calendarul Ardealului, din 1943, este întocmit de Constantin Hagea, Iustin Ilieșiu și Corneliu Coposu; presa literară românească într-o expoziție unică, deschisă la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, din colecțiile lui Andrei Moldovan; o recenzie la „Țara zăpezilor”, celebrul roman al lui Yasunari Kawabata; convorbirile lui Daniel Moșoiu cu Alexandru Vlad; Dariu Pop, dramaturgul; Irina Petraș cu al său volum „De veghe între cărți – scriitori contemporani”; EPHEMERIDE, vol. II, de Andrei Moldovan,  „Puterea secretă a cărților” de Menuț Maximinian, eseurile politice ale Ilenei Mălăncioiu, după care autorul sare la gâtul lui Grigore Cotul, epigramistul, noroc cu Henry Miller și lumea sexului; dar nu-l iartă nici pe consăteanul și prietenul său Iacob Naroș, publicistul, și o spune în gura mare: „Citindu-i cartea veți constata și de această dată că recenzentul de serviciu de la „Mișcarea literară”și „Cuibul visurilor”, Iacob Naroș, își face datoria cu sârg și migală”. Auzi soro: „cu sârg și migală!” Dar, mă rog, să trecem mai departe, fiindcă urmează un volum omagial cât o viață de OM: .”Ion Vlad sub imperiul lecturii”, la 85 de ani, coordonat de Laura Zăvălean. Profesorul este omagiat, în această carte, de „artileria grea” a Literelor Române, printre care: Niculae Gheran, D. R. Popescu, Ioan-Aurel Pop, Irina Patraș, Ștefan Manasia, Ion Brad,  Ilie Rad, Ileana Mălăncioiu, Ion Cocora, Cornel Ungureanu, Olimpiu Nușfelean,  Horia Bădescu, Constantin Cubleșan, Petru Poantă, Ștefan Borbely, Ion Buzași, Nicolae Prelipceanu, Ion Istrate, Andrei Moldovan, Ion Pop, Aurel Sasu, Mircea Muthu, Gheorghe Glodeanu, Iulian Boldea, Ion Pop.

Ca să ajungi pe strada Hazard, bunăoară, la întâlnirea cu  Andrea H. Hedeș, musai să treci peste „Iubirile” lui Hemingwai, să-l ocolești puțin pe Iustin Sohorca, să urci MUNTELE – personajul comun din „Ceața” Soniei Elvireanu și  „Muntele din noi” de Ramona Mũller. Chestiunea e ca și rezolvată! Ai de a face apoi cu Lazăr Avram și „însemnele copilăriei”, traversezi literatura de frontieră a lui Adrian Țion și dai peste „Rânduielile Paștelui în județul Bistrița-Năsăud” de Menuț Maximinian, că tot ne aflăm noi în Postul Crăciunului, dai peste „Mircea Măluț, un autor militant”(ca toți măluțenii!), apoi ai de a face cu „mitul androginului în poezia de dragoste a lui Constantin Râpă”, ca să simți apoi din plin nevoia de frumos în creația Veronicăi Oșorheian.

Fără comentarii!

Dacă vei insista, ascultă la mine, o să dai peste o nouă carte a lui Andrei Moldovan: „Fragmente critice” (Editura Charmides, 2019). „Andrei Moldovan, scrie Icu Crăciun, este un critic literar consacrat, competent și cu prestanță în peisajul literaturii române contemporane. Fie că scrie despre cărți de istorie și critică literară, fie despre cele de poezie sau proză, modul său de lucru este același: documentare riguroasă  cu privire la opera celui vizat, dar și la opiniile altor confrați pentru aceasta, pe care, mai apoi, le trece prin grila gândirii sale, le distilează, storcând seva și parfumul roadelor autorului (chiar dacă acesta este, mai mult sau mai puțin, un răsfățat al criticilor), după care le nuanțează și ni le livrează nouă cu ingrediente noi și plăcute.” (p. 225). OK!

Dacă nu i-aș fi oferit lui Icu Crăciun ediția „Pavel Dan și Tulcea”, coordonată de subsemnatul, acesta ar fi fost în stare să dea o fugă până pe malul Dunării, în localitatea pomenită deja, să se documenteze asupra chestiunii în cauză. Se vede că a citit cartea, căci scrie despre ea în termeni elogioși. Ca și despre volumul lui Mircea Muthu, intitulat „Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului”, ediția a III-a.  Definitivă! Icu este de-a dreptul entuziasmat de ultimul roman al lui Yasunari Kawabata, „Păpădiile”. Dar nu scapă nici ocazia de a-și da cu părerea despre „Frumusețe și întristare”, de același autor, carte apărută în 2009, la Humanitas, în traducerea lui Sorin Mărculescu, despre care Icu Crăciun spune, printre altele, că „are un deznodământ tragic, are iubiri, are gelozii, are încercări de sinuciere, are regrete, adică toate ingredientele unui roman tradițional, fără, însă, a putea fi acuzat că este lipsit de naturalețe.”

Icu Crăciun a citit și „Zeghea” lui Vasile Dragomir. Altfel, n-ar scrie ceea ce scrie despre acest roman. „Dacă se vor găsi voci care să spună că umorul lui Dragomir (în care ironia și satira ocupă un loc bine determinat) îndepărtrtează faptul tragic din atenția cititorului, deoarece nu a existat în istoria umanității o perioadă mai cruntă și mai dezumanizantă decât cea comunistă, le atrag atenția că romancierul nici nu și-a propus să scrie o carte gravă, ci una cu un limbaj savuros, deseori argotic, specific locatarilor care au trecut pe la pârnaie de mai multe ori.” Ce v-am zis eu?

În final, o nouă întâlnire cu Andrea H. Hedeș, de data aceasta în ipostază de prozatoare: „Povestiri de pe malul celălalt” (Editura Neuma, 2019). Cităm din opinia recenzentului: „La prima ochire, aceste proze scurte par a fi niște texte didactice, scrise pentru cei mici și spuse acestora înainte de culcare (unele chiar pot fi recomandate puștilor), însă temele lor sunt doar aparent simple și sturlubatice, tâlcul fiind, de fapt, mult mai complex, mai profund, mai grav și merită să zăbovim mai mult asupra acestuia. Eu, unul, mizez pe acest lucru.” (p. 294)

Tu spune ce vrei, Icu, fă cum crezi, nu mă bag. Dar mizez și eu pe screrile tale!

În imaginea reprezentativă: scriitorul Icu Crăciun

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.