Scriitorul Virgil Deceanu reconfirmă prin recenta sa carte calități indubitabile de dramaturg, probate în antologia de autor, tipărită în două volume, în anul 2018: „Masca” pentru virtualii spectatori și cititori adulți, și „Uzina de vorbe” cu texte dramatice pentru copii. Cartea tipărită recent, în anul 2019, la Turda, conține cinci texte dramatice, cum precizează autorul la pagina 2, dedicate în exclusivitate adulților, titluri incitante pentru cei interesați.

Dramaturgul este convins de rolul educativ al teatrului, prin care înțelege text și spectacol, arta rostirii cuvântului, cu toate atribuțiile lui. A scris articole pe această temă, înseși piesele sale anterioare conduc spectatorul  către o înțelegere superioară a existenței cotidiene. Harul educativ se menține în recentele texte dramatice, fără ca autorul să coboare în dulceagul didacticism. În același timp momentele comice sunt însoțite deseori de o satiră virulentă.

Pornesc de la primul text dramatic, „Un prinț second hand” al cărui titlu conține o redutabilă tentă ironică. Profesoara Maya Pora, domnișoară la vârsta de 28 de ani, tocmai a fugit de acasă în apartamentul prietenei Vera Anton, fiindcă n-a mai suportat dragostea maternă terorizantă, îndurată încă din copilărie. Vera o înțelege și o încurajează: „Ești o tânără deja bătrână, dar fără trecut, fără prezent și …fără viitor” totodată o avertizează: „…nici nu știi cât de repede se face târziu în viață”. Iubirea haotică a mamei o determină pe fiică să gândească astfel acum: „Maică-mea este cauza pentru care eu nu am nici un fel de amintiri”. Regretul Mayei este sincer și tardiv, ireconciliabil.

Preocuparea dramaturgului pentru singurătate, în general, pentru singurătatea femeii tinere ori ajunsă la maturitate, este evidentă și în piesa „Astro Cafe” titlu de asemenea provocator. Mery, 60 de ani, și Doly, 44 de ani, prima profesoară pensionară, a doua actriță în vogă, sărbătoresc împreună ziua lor de naștere, petrecută în ani diferiți, firește. Internaute din plictiseală, postează fotografii și cuvinte ademenitoare, interceptate de bărbații cu care cochetează, își declară iubire, trai în doi. Doly îl cunoaște astfel pe spaniolul Jorj (Horh), Mery îl convinge de dragostea ei pe francezul Patric. Visul lor derulat aievea se termină fericit, însă pe jumătate, fiindcă pe terasa cafenelei unde se află ele apare doar Patric, conform promisiunii. De data asta există totuși un final fericit, chiar dacă numai pentru una dintre protagoniste.

În „Clubul burlăcițelor” comedia satirică se desfășoară în toată plenitudinea ei, inundând singurătatea femeilor libere, burlăcițe. Cecilia detaliază pricinile înființării clubului: „Consiliem femei libere sau pe cele care vor să devină libere”. Momente ale teatrului absurd se amplifică aici cu mai multă vigoare, unele replici confirmă prezența acestor momente. Bunăoară Bety se plânge că amantul ei a părăsit-o, fiindcă „s-a înors la nevastă”. La rându-i, Venesa declară cu fermitate: „…noi nu luptăm pentru egalitate cu bărbații, pentru că le suntem superioare”.

Convinsă că bărbatul ideal nu există, Clo propune înființarea unui grup muzicalo – literar al clubului. Membrele fondatoare ale clubului burlăcițelor se străduiesc să stabilească regulile principale pe care să le adopte și expediază constatări haioase, de-a dreptul absurde. Personajul cel mai hotărât rămâne Bety, când afirmă: „Exclud din start orice formă de legătură definitivă cu un bărbat, dacă nu e cumva tatăl meu sau fiul meu”.

Surpriza din grațiosul final este oferită de Matei, singurul personaj masculin din piesă, care apare incognito în mijlocul burlăcițelor uluite, fiindcă în timp el a fost amantul tuturor, dar sigur al celor mai multe dintre ele.

Textul dramatic intitulat „Santa Mery” este de fapt un „monolog de sezon” cum îl numește autorul. Întregul moment se constituie într-o ingenioasă pledoarie pentru extinderea mișcării feministe. Mery exclamă hotărâtă: „Momentul emancipării femeii a sosit și la noi !” Este astfel reluată tema din „Clubul burlăcițelor” însă într-o manieră liniștită, realistă. Așa cum a mai procedat, dramaturgul recurge și aici la exprimarea personajului prin versuri, cum Vasile Alecsandri presăra „cânticele” în replicile unor personaje.

Am lăsat pentru finalul recenziei mele piesa „Ispita” fiindcă se detașează complet de celelalte texte dramatice prin tema propusă, prin momente de luminoase meditații. Personajele se numesc Ispita și Pelerinul, acesta devenit Novicele în Tabloul 2. Avem de-a face în fapt cu parcursul spiritual al unui tânăr, Pelerinul, până ajunge călugăr, Novice, în cele din urmă fiind confirmat preot. Evoluția spirituală a Pelerinului este sinuoasă, cu poticneli, fiindcă Ispita este șireată și imprevizibilă. În acest text autorul folosește versuri scrise de Fuego și recomandă folosirea în spectacol a unor cântece din repertoriul acestuia, pentru că momentul dramatic este dedicat cunoscutului cântăreț originar din Turda: „un spectacol scris pentru Paul Surugiu – Fuego”.

Cum am constatat în piesele și scenetele din antologia de autor menționată, Virgil Deceanu se situează printre scriitorii turdeni reprezentativi. În textele recente se resimte pulsul creator al autorului, cu amplificarea accentului critic și satiric, a comicului în care năvălește absurdul dezlănțuit. El nu este un misogin, nici nu ia apărarea bărbaților aflați în situații delicate, ci satirizează felurite carențe umane, despre care este convins că le întâlnește cu deosebire la sexul frumos și slab. Precum în multe piese de teatru ale sale, unele replici devin adevărate aforisme, ca de exemplu: „…discuția cu orice femeie este ca la interogatoriu: indiferent ce spui, poate fi folosit împotriva ta” ori: „Spre deosebire de creier, stomacul e singurul organ care ne anunță când e gol”.

În secolul al 19-lea limba română era inundată de franțuzisme, fenomen lingvistic exagerat, satirizat de Vasile Alecsandri, bunăoară. În secolul 21 există invazia englezismelor, de multe ori fără motivație reală. Acest snobism lingvistic este ironizat de Virgil Deceanu prin multe căi, dominantă rămânând maniera de scriere și pronunțare a unor prenume, de regulă femenine: Maria – Mery, Dora – Doly, Elisabeta – Bety, Claudia – Clo ș.a.m.d. Obsesiv, litera y apare/revine fără rost, doar din pură infatuare.

Pledez în continuare pentru punerea în scenă a unor texte dramatice semnate de concitadinul nostru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.