Parcă v-am mai spus că, atunci când mergeam eu la școală, lucrurile nu erau la fel ca acum! V-am spus despre data începerii școlii, care era, neapărat, 15 septembrie, v-am spus despre vacanțe, care erau doar trei, cu date bine stabilite și v-am spus despre copii care mergeau la școală în uniforme și neînsoțiți de părinți! Părinții își duceau copiii la școală doar in primele, cel mult, trei zile din clasa I-a, fiindcă apoi erai considerat pămpălău dacă veneai însoțit la școală!

Ei bine, de câțiva ani încoace, la fiecare început de an școlar se vorbește despre introducerea uniformelor. Eu am mers la școală în uniformă și chiar mi-a plăcut! (Când am scris propoziția asta, am văzut 15 mămici și 20 de adolescente care se strâmbau ironic.)

Dar, în ciuda strâmbăturilor ironice, am să povestesc în continuare. În copilăria mea, prilej pentru a primi lucruri noi erau doar patru, într-un an: Crăciunul, Paștele, ziua de naștere și, bineînțeles, începutul anului școlar. Mai era și Moș Nicolae, însă ăsta aducea numai dulciuri. ( Pe atunci copiii aveau voie să mănânce dulciuri și nu deveneau hiperactivi). Moș Crăciun se ocupa cu jucăriile și mai aducea ceva pijamale, căciuli și mănuși. De Paște primeam rochiță, ciorapi și sandale noi, iar de ziua mea, de obicei, cărți și ciocolată. Venea însă luna septembrie și, odată cu toamna sosea și fericirea de pe lume; mama îmi cumpăra, pe rând, la avans și la plată: șosete, ciorapi treisferturi, ciorapi lungi, doua maieuri, doua perechi de chiloți, pantofi, teniși, etc. Nu am fost luată niciodată la cumpărături, nu mi s-a cerut părerea, însă eram foarte fericită de ceea ce primeam. Nu am avut niciodată ciorapi sau lenjerie colorată, fiindcă mama spunea că cea albă se poate curăța mai bine atunci când mă murdăream  ca un băiețoi, în parc.

Cred că îmi doream câteodată ceva colorat, însă îmi plăcea și albul și acceptam cu multă plăcere lenjeria de această culoare. La începutul clasei întâi am primit două uniforme pepit (albastru cu alb), cu șorțuleț albastru și patru  gulerașe albe, detașabile. Cele două uniforme le-am purtat doi ani. După aceea am primit alte două, mai mari, pentru încă doi ani. În clasa a V-a, devenită elevă de ciclul doi, am purtat o uniformă elegantă, cu sarafan albastru închis, cu paspol alb la decolteu și cămașă albastru deschis! Și sarafane am avut tot două, cumpărate mai lungi, ca să le pot purta mai mult timp. În liceu am avut sarafan bleumarin din tergal, făcut de o vecină și aceleași cămăși albastru deschis. Am purtat numere matricole pe uniforme și chiar pe hainele de stradă, uneori și nu am pățit  nimic din această cauză. Trebuie totuși să spun că în liceu ne prindeam numerele cu patente, ca să le putem da jos în cazul în care fugeam de la ore, ca să  mergem la film, sau te miri pe unde! Odată cu tenișii mi se cumpărau și chiloți negri, pentru ora de sport. Toți făceam sport în chiloți negri, maiou alb și teniși.  Doar în clasa a V-a fetele aveau permisiunea de a înlocui maioul cu bluza albă. Treninguri nu prea aveau mulți copii în acea vreme, însă am primit și eu unul, în clasa a III-a și, de încântată ce eram nici nu mă puteam juca îmbrăcată cu el! Treningul meu era albastru, cu dungi alb-albastru-roșu pe mânecă și pe vipușca pantalonului. Bluza avea fermoar numai la gât și pantalonul era strâns pe picior. Fericire mare cu treningul ăsta, măcar că încă jumătate din colegii de clasă aveau treninguri la fel. Când mi-a rămas mic am primit alt trening, de data asta roșu, cu doua dungi albe și cu fermoar lung. Pe ăsta l-am purtat până am mers la liceu și l-aș mai fi purtat, însă pantalonii aveau vedere la glezne și bluza era deja cu mâneci trei-sferturi. Ei, la liceu și pe vremea noastră eram mai figuranți. Părinții mi-au cumpărat atunci prima mea pereche de adidași și prima pereche de blugi! Am fost cu adevărat fericită!!!

Dragilor, cei care la fraza cu uniformele v-ați bosumflat, asta era de fapt povestea de azi! Cum poți să fii fericit, sau mai bine zis cum să îți faci copilul fericit dăruindu-i lucruri mărunte și simple. Cred că v-am povestit altădată că primul meu costum de baie cu sutien mi l-a făcut o vecină, înainte de a pleca într-o excursie la Geoagiu – Bai. Mi l-a croit din perdeluța de la chiuveta din bucătărie și costumul acela a rezistat doar la două băi! La prima baie mi-am pierdut sutienul, iar la cea de-a doua mi s-a rupt elasticul din slip, așa că am continuat să mă bălăcesc în chiloți tetra. Eu am fost însă încântată că mama mea a găsit soluția de moment ca să îmi facă costumul dorit.

Și-i musai să vă mai spun una: la sfârșitul clasei a V-a trebuia să plec la mare cu fanfara și am văzut eu la repetiții că multe fete aveau rochițe cu buline (pe atunci se purtau grozav bulinele). I-am spus mamei că aș vrea și eu o rochie din asta. Mama a luat atitudine și s-a dus la magazinul de pânzeturi, unde nu se aflau  decât două-trei materiale pe raft. A luat cu ea un mic pachețel cadou și i-a spus vânzătoarei că vrea un material cu buline. După ce a primit cadoul, vânzătoarea i-a spus mamei că are o bucată de material cu buline, lungă de patru metri și că nu poate tăia din ea. Mama a cumpărat toată bucata de material alb, cu buline mici verzi. Bun și ăsta, dacă tot se purtau bulinele. Așa că vecina noastră, croitoreasa, mi-a făcut o rochiță, o fustiță, o bluziță și o pereche de pantaloni scurți, toate albe cu buline mici, verzi! Mi-au plăcut nespus de mult hainele acelea și le-am împachetat pe toate in valiza mea de carton, atunci când am plecat la mare. Am avut o clipă de îndoială când unul dintre băieții mari a spus: ,,Uite, vine o cutie de mazăre” însă supărarea mi-a trecut pe loc.

Așa că, mămicilor și bunicilor, bucurați-vă copiii cumpărându-le ceva nou la început de an școlar! Faceți-vă copiii să se bucure și să râdă, fericiți. Ei își vor aminti peste ani de prima zi de școală, petrecută cu uniformă sau fără, ca și de alte lucruri dragi lor pentru că le-au primit cu ocazia primului început de an școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.