În memoria  lui Gheorghe I. Brătianu (1898-1953) şi a lui Camil Petrescu (1894-1957), ambii servind „in acie” în Marele Război

Acum circa 100 de ani, milioane de familii de pe mapamond au primit o lovitură cruntă: necesitatea participării unor membri cu arma în mână la Primul Război Mondial. În acest caz, doar cei netrebnici s-au ferit ori au încercat să se ferească a primi lovitura.

Majoritatea dintre dumneavoastră cunoașteți desigur comportarea onorabilă pe câmpul de luptă a militarilor români în cea dintâi conflagrație mondială. Au fost și dintre fii națiunii române unii atinși de flagelul lașității, la fel ca și unii dintre fii altor națiuni.

„Naţionalismul burgheziei în industrie şi naţionalismul ei în război” se intitulează un articol al lui C. Petrescu publicat în numărul din 12 Ianuarie 1924 (an I, nr. 2), al gazetei ce apărea o dată pe săptămână şi cu durată redusă de apariţie îngrijită chiar de el, „Săptămâna muncii intelectuale şi artistice”. E de reflectat la cuvintele din câteva fraze de aici ale lui C. Petrescu, care nu pot fi sub nici o formă ignorate, dat fiind faptul că vin din partea unui infanterist combatant în prima linie, trecut prin experiența luptelor cu toate ororile lor; cu atât mai mult că vin din partea unui voluntar: „Odraslele de boieri, din cele cîteva familii boiereşti, s-au mai întîlnit pe front. Dar din ale burghezimii, excepţii rare. În orice caz, din numeroasa familie Brătianu nu credem să fi fost măcar un singur reprezentant pe frontul adevărat”; „…cinismul burgheziei, ca totdeauna, frizează inconștiența. Pentru un automobil dat, un bogătaș putea rămîne «voluntar». Pentru 1400 de lei putea face războiul cu mult mai ușor și mai puțin riscant, la artilerie” („Opinii și atitudini”; antologie și prefață de Marin Bucur ([București] 1962), p. 22).

Despre familia Brătianu, suntem siguri că majoritatea dintre dumneavoastră măcar ați auzit. Serviciul adus țării și poporului român de membrii din „dinastia de Argeș” (sintagma lui Nicolae Iorga), e uriaș. Da, vor fi avut fiecare dintre ei păcatele lor. Toate însumate pălesc însă în fața serviciului.

Gheorghe I. Brătianu (1898-1953) a fost fiul lui Ion I. C. (Ionel) Brătianu (nu o să vă ofer multe detalii despre acesta din urmă tocmai pentru a vă îndemna să le căutați singuri). A devenit  militar prin voluntariat, cunoscând  frontul ca sublocotenent artilerist.

Dat fiind numele Brătianu ce-l purta tânărul Gheorghe, îmbrăcarea hainei militare şi activitatea pe front nu au putut rămâne chestiuni discrete. Cel mai probabil nici nu s-a intenţionat astfel – de către el însuşi, tatăl lui (şeful guvernului) ori şefi din armată, probabil toţi la un loc. Căci un Gheorghe Brătianu despre care se ştia că era pe front putea însemna nu puţin pentru o Armată Română formată din atât de mulți ţărani.

În legătură cu o afirmație a lui Camil Petrescu redată mai sus, putem spune că într-adevăr,

Gheorghe I. Brătianu alături de un camarad (fotografie din 1917)

era cu mult mai uşor şi mai puţin riscant la artilerie, privit în plan general desigur. Însuşi Gheorghe Brătianu oferă o mărturie în acest sens: „Vecinii noştri [ruşi] fac parte dintr’un batalion al morţii, unitate aleasă din mulţimile zăpăcite de marea prefacere, pentru a se jertfi, ca pildă, la nastuplenie, în asaltul apropiat împotriva liniilor duşmane. Ne uităm la ei cu luare aminte, nu fără îndoială. În acest detaşament de sacrificiu, nu mai e nici o unitate, nici o urmă a spiritului comun de luptă şi de abnegaţiune care face tăria unei oştiri. Artileria şi-a mai păstrat, ca pretutindeni, cadrele: va lupta până la capăt. Dar infanteria, primenită de atâtea ori de focul războiului?” („File rupte din cartea războiului” (Bucureşti [1934], p. 133).

Rămâne de lămurit o chestiune: cea a alegerii armei artileriei de către tânărul Gheorghe Brătianu. A ales el?  A ales tatăl lui? Au convenit împreună, fiind poate sfătuit de tatăl său în acest sens, el însuși cu stagiu militar în arma artileriei?Din ce motive, obiective ori subiective? Are Camil Petrescu dreptate și sublocotenentul artilerist Brătianu nu ar fi luptat pe „frontul adevărat”, adică am înțelege, ca el, infanterist? Doresc să efectuez prin rândurile de față un sondaj printre dumneavoastră, cititori de „Ecouri”, pentru lămurirea acestei chestiuni. Vă aștept cu interes aparte părerile pe adresa de e-mail: danmatei_mail@yahoo.com. Și nutresc speranța să fie cât mai multe, astfel încât să pot reveni asupra subiectului în unul dintre numerele viitoare.

În încheiere, țin să menționez că Gheorghe Brătianu îşi face datoria de militar şi în vremea celei de-a doua conflagraţii mondiale, fără a lua parte propriu-zis la lupte. Va lupta însă în respectivul interval pe „frontul istoriografic”, cu multă dăruire. Lucrarea„La Bessarabie (droits nationaux et historiques)” (Bucarest 1943), poartă dedicația la p. [5]: „Memoriei ofițerilor și soldaților români din divizia a VII-a și din Corpul de cavalerie căzuți în Iunie și Iulie pentru   eliberarea Bucovineiși Basarabiei” (traducerea mea), ce dă din nou mărturie asupra camaraderiei de care era capabil savantul, după cum se vădise deja din „File rupte din cartea războiului”. Cum apare al II-lea Război Mondial pentru el? Iată: „…botezul focului. E desigur o lege inexorabilă a istoriei, ca la locul de răspântie care e acel la care ne aflăm aşezaţi, fiecare generaţie să treacă prin această grea încercare. Acea a bunicilor D-voastră a înfruntat-o în 1877-78, acea a a părinţilor dvs. în 1916-19, rămâne ca generaţia D-voastră să depună la rândul ei examenul de sânge şi de glorie. Eu aparţin unei generaţii care a mai avut cinstea, în anii dintâi ai tinereţii, să stea în rândurile luptătorilor şi vă asigur că nu am dorinţă mai fierbinte, după toate câte s’au întâmplat, decât de-a trece a doua oară examenul alături de D-voastră” („Cuvinte către români. Zece conferinţe şi prelegeri” (Bucureşti 1942), p. 81); „…cei care au luat parte la unul ori altul dintre marile războaie a secolului nostru – fără a-i număra pe aceia care au avut privilegiul de a le face pe amândouă…” (traducerea mea a pasajului din „Un savant et un soldat: Marc Bloch (1886-1944)”, în „Revue Historique du Sud-Est Européen” XXIII, 1946, p. 5). Examen, cinste, privilegiu? Pentru unii, cuvinte de neînțeles, unii care trebuie să fie cu atât mai mulţi în aceste zile ale noastre. (Una dintre fotografii reproduce p. 132 a volumului „File rupte din cartea războiului”; cealaltă îl arată pe Gheorghe Brătianu (în dreapta) alături de un camarad (1917), fiind preluată din  lucrarea Maria G. Brătianu, „Gheorghe I. Brătianu – enigma morții sale”; în românește de Antonia Constantinescu, cu un studiu de Șerban Papacostea și alte texte întregitoare și cu o addenda Ion C. Brătianu (București 1997), planșa II nenumerotată, stânga jos).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.