Geamăna Apusenilor, satul dispărut

Pe Valea Arieșului, ceva mai jos de Câmpeni, la poarta ce duce sus spre Țara Moților se află comuna Lupșa, o străveche așezare  cu multe sate răspândite pe mari întinderi de dealuri cu fânețe și păduri, meleaguri repetate  ce par fără limite, cu gospodari harnici ale căror case stau ascunse prin desișul livezilor de pe plaiuri sau înșirate pe lângă văi cu ape limpezi în undele cărora săgetează peștișori cu sclipiri metalice. În depărtare, dominând împrejurimile până la limita orizontului, se ridică muntele Geamăna cu cele două conuri simetrice împădurite, rămășițele unor vulcani din îndepărtate ere geologice.

Acestei localități vechi de când lumea, cu dovezi istorice din toate epocile, oamenii „școliți” ai locului i-au dedicat, spre neuitare și pentru a fi mărturie peste veacuri, numeroase pagini adunate în mai multe volume sub genericul titlu Lupșa – aur și oameni. Recenta lucrare din această serie – pe care o vom prezenta în continuare – volumele X și XI, totalizând aproape 700 de pagini poartă titlul GEAMĂNA, o filă ruptă din istoria României și aparține profesorului de istorie Ioan Dumitraș ce s-a născut și a copilărit în Geamăna, sat ce astăzi nu mai există.

Cele două volume au apărut prin Editura Altip din Alba Iulia în condiții grafice excelente cu o atrăgătoare copertă, diferențiată, în oglindă, care sintetizează mesajul cărții; cum a fost (vol. I) și ce a devenit satul Geamăna (vol. II); în primul volum imaginea idilică a satului Geamăna de altădată de la poalele muntelui Geamăna iar coperta vol. II cu alte două imagini – tragedia de azi –  sterilul ce a acoperit satul și biserica în mijlocul lacului de noroi. Compoziția a fost gândită și realizată de editură prin Ing. Daniele Meteș.

Din dragoste pentru plaiurile natale și neputincios la dezastrul ce se petrece sub ochii lui, autorul își descarcă în paginile cărții bogatul volum de informații despre istoria acestor locuri din cele mai îndepărtate timpuri până în zilele noastre, dar și oful din suflet, un gest de toată lauda ce are consecința de a consemna într-o carte fapte din memoria colectivă menite să dispară treptat, împreună cu deținătorii lor. Cartea depășește cu mult o „descărcare arheologică” cum se practică în cazul construirii unei autostrăzi ce trece peste pământuri locuite cândva, fiindcă aici profesorul Dumitraș prezintă o multitudine de aspecte, o complexă monografie; viața culturală, tradiții, obiceiuri, preocupările oamenilor, întreaga viață a unui sat de munte ce a avut neșansa de a se afla amplasat într-un spațiu înconjurat de bogate zăcăminte de metale dintre cele mai valoroase; aur, argint cupru… bogății ce în loc să aducă bunăstare localnicilor i-a dezmoștenit cu brutalitate de tot ce aveau și i-a alungat din cuibul lor drag. Prin lucrarea sa acest fiu al satului mai dă o viață „o șansă de supraviețuire în memoria noastră și în percepția publică” – după cum afirmă, în prefață, prof. univ. dr.  Doru Radosav –  unei frumoase așezări devorate de fălcile metalice ale excavatoarelor lumii noastre moderne.

Prin această amplă monografie, după ce este prezentată așezarea geografică a localității, autorul ne poartă prin istoria milenară a comunei Lupșa încadrată armonios în istoria Transilvaniei iar după 1918 în istoria României. Aici se întâlnesc la tot pasul urme ale activității umane încă din antichitate mai ales din extragerea aurului, prin spălare, din nisipurile Arieșului. În perioada expansiunii maghiare peste pământurile Transilvaniei, populația de pe valea Arieșului era organizată în cnezate, cel din Lupșa fiind condus de către cneazul  Nicolae fiul lui Cândea, înnobilat de regele Ungariei Ludovic I, era în anul 1366.

Teritoriile acestea cu oameni harnici au constituit obiectul unor îndelungate procese de revendicare între nobilii maghiari și sașii colonizați pentru exploatarea aurului la Ofenbaia (Baia de Arieș). Din documentele acelor vremuri sunt atestate documentar o mulțime de localități din zonă; sate, ape, munți, cu numele lor maghiarizat, ca repere de limitare a suprafețelor de teren în litigiu.

Istoria se derulează spre zilele noastre cu majore conflicte sociale precum Răscoala  de la 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan, Revoluția de la 1848, Mișcarea Memorandistă (1892-1894), Primul Război Mondial, Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Unirea, Al doilea Război Mondial, perioada comunistă cu exproprieri și colosale exploatări miniere apoi, după 1989, revendicările localnicilor rămași fără sat, pentru a recupera „ce a mâncat lupul”. În toate evenimentele istorice sunt implicați și participă activ și locuitorii satului Geamăna iar prin asta autorul reușește să realizeze o istorie vie și autentică, o piesă importantă a unui puzzle (pazel) pusă la locul potrivit, pentru înțelegerea întregului. Pentru vremurile mai apropiate sunt incluse mărturiile unor personaje; participanți la Al Doilea Război Mondial, prizonieri, amintiri ale localnicilor. Prin paginile cărții, ca într-un film de epocă, este derulată viața satului plină de culoare și mișcare. Sunt prezentate întâmplări ce par banale dar care au o semnificație profundă.  Spre exemplu (pag. 163-164, vol. II) în primăvara anului 1952 în satul Geamăna are loc o spargere a magazinului sătesc de unde se fură câteva perechi de bocanci, stofe, băuturi și dulciuri. Miliția întră în acțiune și îl arestează pe… gestionarul Traian Giurgiu, că el și-ar fi înscenat spargere. În timpul „anchetei” el recunoaște tot ce i se imputa. Întregul sat era contrariat de cele petrecute știindu-l pe gestionar om corect și cumsecade de aceea localnicii nu credeau în vinovăția lui și așa sătenii descoperă că vinovații sunt vreo patru tineri din sat la casele cărora s-au găsit obiectele furate, mai puțin băutura și o parte din dulciuri. La Judecătoria din Câmpeni fostul vinovat este întrebat de ce a recunoscut că el a comis toate furturile? „M-am gândit că decât să-mi rupeți oasele în bătaie și să fiu nenorocit toată viața, mai bine fac doi-trei ani de închisoare.” Sunt multe alte întâmplări din viața satului ce dau culoare și farmec specifice unui sat de munte din Țara Moților și unor perioade istorice.

Într-un capitol important din vol. II, (pag, 181-220) sunt prezentate personalitățile comunei Lupșa, oameni vrednici ridicați, prin învățătură, de pe aceste meleaguri. Pentru început este prezentat Prof. dr. Petru Șpan (1860-1911) vestitul cărturar și dascăl de la Seminarul Andreian din Sibiu, urmat de viitorul prefect al județului Turda, profesorul de istorie și deputatul în Parlamentul României, Vasile Candrea „asasinat de bandele hortiste la Turda, după 23 august 1944, când orașul s-a aflat, pentru câteva săptămâni, sub ocupația maghiară.” (pag. 183).

În condițiile favorabile create prin Reforma Învățământului din 1948, lege ce asigura gratuitatea învățământului de toate gradele și burse aproape nelimitate, numărul tinerilor din Lupșa care au urmat învățământul superior a crescut vertiginos, mulți din ei devenind profesori universitari cu doctorat și chiar conducători de doctorate. Sunt menționați, în ordine cronologică, cu câte o succintă notă biografică: Nicolae Bățagă, Ioan Vlad, Ioan Horga, Sava Nuț, Marian Liviu Mocan, Aurica Lucia Căbulea, Irimie Emil Popa și mulți alți ingineri, medici, profesori, economiști.

De remarcat, obiectivitatea autorului în prezentarea evenimentelor, el nu face partizanat politic, prezintă doar fapte urmând ca cititorul să cugete a ceea ce a fost bine sau rău. Pentru toate informațiile autorul indică sursa bibliografică, de la istorici cu renume până la cercetători locali sau din împrejurimi precum prof. Sabin Andrieș, Valeriu Butură, Ioan-Lucian Bolunduț, Ioan Vasii, Viorel Chira ori soții Liliana-Maria și Ioan-Nicolae Popa.

Multe pagini din partea finală a cărții (poate prea multe) sunt consacrate încercărilor insistente, dar aproape zadarnice, ale foștilor gospodari din satul Geamăna pentru a obține despăgubiri peste limitele, cu totul necorespunzătoare, stabilite de regimul comunist la data exproprierii, acțiune încă în desfășurare, până la… Sfântul Așteaptă, că banul la ban trage; dacă ar fi fost urmașii unor grofi sau ai unor mari proprietari, li s-ar fi restituit până și muntele Geamăna în întregime.

Lucrarea de față, ce va fi peste ani un document de referință pentru cunoașterea acestei așezări, mai are o calitate, este bogat ilustrată cu fotografii reprezentative – color sau alb-negru – ce asigură cărții un plus de atractivitate.

Prin claritatea exprimării și prin bogăția de informații de o mare diversitate cele două volume cu provocatorul titlu GEAMĂNA, o filă ruptă din istoria României sunt plăcute la lectură, rețin atenția cititorului oriunde s-ar  deschide și fac o reală cinste autorului Ioan Dumitraș.