• 31 ianuarie 2020

Galeria de Artă Valer Suciu, din Turda: Expoziție personală de pictură – Nicolae Stanciu (Blaj)

După Mircea Maximilian Boeriu, care a expus la galeria turdeană în toamna anului 2019, un al doilea pictor blăjean, Nicolae…

 Galeria de Artă Valer Suciu, din Turda: Expoziție personală de pictură – Nicolae Stanciu (Blaj)

După Mircea Maximilian Boeriu, care a expus la galeria turdeană în toamna anului 2019, un al doilea pictor blăjean, Nicolae Stanciu își prezintă lucrările pe simezele Galeriei Valer Suciu. Amatorii de arte vizuale pot admira picturile realizate de Nicolae Stanciu între anii 2016 și 2018, până miercuri, 5 februarie. Galeria, situată în Turda, pe strada Libertății nr. 2, este deschisă publicului de lunea până vinerea, între orele 10-16.

La vernisarea expoziției realizate de către Casa de Cultură și Asociația Casa Colecțiilor, din Turda, eveniment desfășurat joi, 30 ianuarie, cu începere de la ora 17, amfitrionii, prof. dr. Cristina Oprea, curatorul Galeriei de Artă Valer Suciu, respectiv Zoltan Mladzsi (Ionescu), președintele Asociației  Culturale Casa Colecțiilor, au vorbit despre lucrările expuse și despre expozant.

În vârstă de 40 de ani, Nicolae Stanciu, care  face parte din ”careul de ași” al pictorilor din Blaj, alături de Mircea Maximilian Boeriu, Nicu Stancu, Aurel Dumitru și Horea Cucerzan, a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, în anul 2004. Nicolae Stanciu a debutat în circuitul expozițional  în anul 2005, când a avut prima ”personală” la Muzeul de Istorie Augustin Bunea  din Blaj. A mai avut expoziții personale la Sibiu (2009), Cluj-Napoca (2013), Târgu-Mureș (2015) și la Alba Iulia (2016 și 2020). A participat la expoziții de grup organizate la Blaj, Alba Iulia,  Sibiu și Bistrița.

”Pentru mine arta este o călătorie pe parcursul căreia artistul caută să se cunoască pe sine însuși. Îmi place să explorez, să caut, să nu las nicio piatră neîntoarsă. Nu am o rețetă de lucru foarte exactă, pictez spontan, pornind adesea de la o idee sau un sentiment și tocmai această spontaneitate a ideii sau a sentimentului încerc să o imprim picturilor mele.  Ideea sau sentimentul ce declanșează actul creator este, de cele mai multe ori, un pretext pentru exteriorizarea a ceva mult mai profund. În ultima

Nicolae Stanciu, unul dintre cei mai titrați pictori din Blaj, a expus la galeria de Artă Valer Suciu, din Turda

perioadă mă preocupă energia vitală, esența, care trece de la o formă la alta, într-o mișcare perpetuă. Din acest motiv, în lucrările mele recente, cele mai multe din acestea abstracte, forma are o importanță secundară. Primează importanța gestului, ce întruchipează direcția și intensitatea energiei vitale, ce transcende totul. De asemenea, prezintă mare importanță contextul în care se manifestă gestul, respectiv compoziția, raporturile cromatice, cele de intensitate și toate celelalte elemente plastice constitutive ale picturii. Arta nu este altceva decât un mijloc de conștientizare a energiei vitale, ce stă la baza vieții” și-a mărturisit  Nicolae Stanciu profesiunea de credință.