Berea este cunoscută încă din antichitate şi se presupune că procesul de obţinere a acestei băuturi a pornit de la pâinea udată întâmplător cu apă, ce a început să fermenteze după câteva zile.
Autori antici precum Strabon, Diodor din Sicilia, Vergilius sau Ovidiu au scris despre  daco-geţi că se pricepeau la cultivarea viţei de vie şi, ca atare, produceau, consumau și exportau vin. Dar geto-dacii beau şi un fel de bere, obţinută din malţ de orz, o cereală intens cultivată de ei, care era preparată în casă, de către femei, şi era destinată consumului casnic.
Se pare că berea din malț de orz avea aspectul unei grăsimi consistente, de culoare întunecată, ce nu conținea mult alcool, dar era foarte hrănitoare. Datorită gustului său deosebit, berea ocupa un loc important în dieta strămoșilor noștri.
Cea mai veche atestare documentară a berii în România este un act din 1366, în care se precizează că la răscoala ţăranilor şi meşteşugarilor din Floreşti (Cluj) a participat şi Iacob Berarul. Este cunoscut faptul că printre primele trei categorii de nume proprii, menite a diferenția o familie de alta, erau cele care reprezentau meseria pe care o practicau. În consecință, numele  Berarul definește meseria pe care o avea purtătorul lui.

Două secole mai târziu, în anii 1573-1574, alte două mențiuni vorbesc despre Martin Sereș și Martin Serfezo (serfezo, în maghiară, înseamnă berar).
Pe teritoriul actual al României „fierbătoriile” de bere au fost înfiinţate de saşi, la începutul secolului XVIII, pe lângă oraşele fortificate din Banat, prima fiind construită la Timișoara, în anul 1718, de prințul Eugeniu de Savoia.
Curând după aceea, s-au construit şi alte fabrici de bere în localităţi bănăţene, pe măsură ce acestea începeau să fie populate cu colonişti germani: Caransebeş (1722), Orşova (1726), Arad (1729) etc.
Construcția fabricii de bere din Turda a început în anul 1756, aşa cum rezultă din inscripţia în limba latină, sculptată în piatră, de pe frontispiciul clădirii: ANNODNI 1756 FIERI CVRAVITSTEPHANUSTÖRÖKNOB. OP DE VJTORDADUCTORPRIMARIUS.Török Stephanus (István) a fost primarul orașului Turda în perioada 1756–1758.

Fabrica de bere turdeană a fost ridicată pe partea stângă a Arieşului, în dreptul vechiului pod

Sursa imaginilor ce ilustrează acest articol: Fotografii din colecția personală Petru Suciu

de lemn, în mijlocul unei grădini frumoase, într-o zonă ce făcea parte din vechea aşezare dacică şi apoi romană, de unde provine și actuala denumire a locului: Piaţa Romană. În perioada medievală, în această parte de oraş existau o cetate şi un stăvilar al unui iaz, din care s-a folosit piatra la edificarea clădirilor berăriei din Turda şi a Morii lui Bethlen, situată în apropiere.
O altă inscripţie, mai recentă, oferă informații despre renovările care s-au adus clădirii în anul 1814:
„Iată, această berărie s-a renovat pentru folosul oraşului Turda şi a împrejurimilor ei, sub conducerea lui Osztrovicz Jozsef, locotenent, şi a lui Követsi János, inginer, prin cheltuiala lui Metzel Sámuel şi Vermesi Dániel şi cu sârguinţa lor, în anul MDCCCXIV (1814). Pe când Bachus poartă cunună fără ciorchini de struguri, cu capul la stânga fără voie bună”.

Renovarea fabricii de bere s-a făcut de aceiaşi specialişti, conduși de arhitectul inginer Követsi János, pomenit în inscripție,

concomitent cu construirea vestitului pod de lemn de peste Arieş, Pe la 1878 fabrica s-a constituit în societate pe acţiuni, iar în anul 1880 i s-a mărit capacitatea, prin construirea de noi anexe şi renovarea celor deja existente. La încheierea lucrărilor, în anul 1911, fabrica de bere avea în componenţă clădirea principală cu secţiile de fermentare, pivniţe, secţiile de îmbuteliere a sticlelor şi umplere a butoaielor, clădirile secţiilor de maşini şi de fierbere, precum şi birouri şi locuinţe. Acum a luat fiinţă şi „Grădina de bere” frecventată de turdeni, dar căutată şi de turişti din ţară şi chiar din ţările vecine, pentru că fabrica era renumită pentru berea de calitate pe care o producea. După părerea unora la Turda se fabrica cea mai bună bere din Transilvania.

Lazăr Simon a îndeplinit funcția de președinte al comunității evreiești din Turda timp de peste 35 de ani, familia lui numărându-se printre familiile evreiești vechi ale Turzii. Un membru marcant al acestei familii a fost Lazăr Simon Mendel, care s-a stabilit în Turda venind din Cornești. La sfârșitul anilor 80 ai secolului al XIX-lea, Lazăr Simon Mendel a devenit proprietarul fabricii de bere, numită apoi „Fabrica de Bere Mendel” și posesorul unor întinse moșii lângă oraș, în satele Cristiș și Poiana.

În anul 1906, cu ocazia sărbătoririi unui mileniu de când triburile maghiare s-au așezat în Câmpia Panoniei, s-au organizat, în multe orașe, manifestări aniversare, una din acestea fiind o expoziţie agricolă. În cadrul unei astfel de manifestări, organizate la Turda, în  parcul orașului, pe atunci numit „Széchenyi-liget” fabrica de bere turdeană a instalat acolo  un chioșc cu o mică terasă, unde se putea consuma delicioasa licoare, așa cum se vede într-una dintre ilustrate.

După sfârşitul Primului Război Mondial, care a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar, în toamna anului 1918, în întreaga Transilvanie a avut loc o adevărată revoluţie populară pentru emancipare naţională şi pentru realizarea României Mari. Turda a participat activ pentru acest ideal şi, din păcate, şi-a adus şi jertfa de sânge, prin martiriul preotului Ioan Opriş din Cristiș.

Într-un articol cu titlul „Barbarii jandarmăreşti -Din Turda – Un preot român şi ţărani împuşcaţi de jandarmi” publicat în ziarul ”Unirea” din 18 noiembrie 1918, autorul, dr. I. Pop, scria şi despre berăria Mendel şi patronul său: „Un fapt şi mai dureros s-a întâmplat şi în Cristiş. În ziua când a izbucnit revoluţia au năvălit nişte prăpădiţi în magazinele de bucate ale berăriei Mendel, a doua zi au mers gendarmii să cerceteze cazul şi au puşcat, fără nici o judecată, patru oameni, dintre cari doi au fost puşcaţi acasă la ei în curte fără nici o vină. Cazul acesta a produs o iritaţie nespusă în jur şi la rugarea senatului maghiar din Turda s-au dus, ca trimişi ai Senatului Român, D-nii Dr. George Popescu, Dr. Augustin Raţiu şi Dr. Vasile Mureşan, care au constituit Senatul şi Garda Naţională Română.

La vorbirea plină de avânt a Dlui Dr. Augustin Raţiu a răspuns preotul Ioan Opriş că se vor îngriji de ordinea şi liniştea tuturor. La sfârşit a venit încredinţatul Fabricii (de bere) Mendel şi a promis că va da momentan, celor lipsiţi, bucate şi alimente, iar victimelor, respectiv rămăşiţelor (familiilor) lor le-a dat câte o mie de coroane.”

Iată cum descrie același episod profesorul Ioan Bembea, în cartea sa „Preotul Ioan Opriș – Martir al Neamului”: „În Cristiș, pentru protejarea averii lui Mendel au intervenit cu brutalitate jandarmii și i-au alungat pe țăranii răzvrătiți. Încă nu se știa cum vor evolua lucrurile, de aceea, pentru a nu se recurge la arestări, preotul Ioan Opriș, ce îndeplinea și funcția de comandant al Gărzii Naționale Locale, i-a sfătuit pe localnici să ducă înapoi cerealele luate din depozitele grofului Mendel. Aceștia i-au urmat sfatul și au restituit o parte din cereale. „Oamenii au dus înapoi câte o jumătate de sac de grâu, sau chiar numai pe fundul sacului, puțin grâu sau cucuruz, dar administratorul fermei se arăta mulțumit și cu atâta, se făcea că îi crede că numai atât au luat, mai întâi pentru că îi vedea pe oameni potoliți, că le era tare frică  să nu dea foc și aici, la conac, ca în satele vecine. De nu le era frică ar fi făcut prăpăd, ar fi fost în stare să omoare tot satul, ca la Beliș. Părintele, cu sfaturile lui înțelepte,  i-a liniștit pe săteni, că altfel cenușă se făcea toată ferma” își amintea și ne povestea mai târziu, prin 1962, preoteasa văduvă Silvia Opriș.”

Se cunoaște faptul că în ziua de 6 noiembrie 1918 preotul Ioan Opriș a fost împușcat de un jandarm ungur, iar în 8 noiembrie preotul a murit. Această barbarie nu a rămas fără ecou, întreaga țară demonstrând, prin diverse acțiuni, solidaritatea față de preoteasa văduvă, rămasă să-și crească singură cei șapte copii. Au rămas, cu toții, pe drumuri, fiind obligați să părăsească casa parohială. Aici a intervenit groful Lazăr Simon Mendel, proprietarul moșiilor din Cristiș și a fabricii de bere din Turda, care a dăruit văduvei Silvia Opriș o casă cu grădină mare, în apropierea bisericii în care a slujit, cu credință, martirul său soț, suportând toate cheltuielile de întabulare. Pentru gestul lui Mendel, văduva Silvia Opriș avea să-și exprime recunoștința: „Dumnezeu să-i poarte de grijă, că mult bine ne-o făcut, că eram ai nimănui, ajungeam în drum cu toți cei șapte copii în jurul meu, ca o cloșcă cu pui fără adăpost.”

În anul 1921 în ziarul „Înfrăţirea” a apărut un articol în care fabrica de bere de pe malul Arieşului este considerată una „dintre cele mai moderne, mai sistematice şi mai curate” din Ardeal, ce funcţiona neîntrerupt de 40 de ani, şi care producea bere de calitate superioară. Iată ce se mai scria în articol: „În decursul timpului această fabrică a fost renovată de şase ori, adaptată la cerinţele tehnice ale diferitelor epoci. Fabrica funcţionează cu abur, care e produs de gazul metan. Dispune de 3 cazane enorme pentru abur, cazane din care 2 funcţionează în continuu, iar unul de rezervă pentru cazuri excepţionale. Această Fabrică de bere, spre deosebire de multe alte fabrici din Ardeal, are instalaţii speciale pentru spălatul şi umplutul butoaielor şi sticlelor, pentru pregătirea sistematică a orzului şi hameiului, pentru răcirea şi filtrarea berii. Producţia zilnică de bere Mendel este de cel puţin 900-1000 hectolitri de bere de diferite calităţi.” Articolul menţionează şi ţara de origine a instalaţiilor, a pieselor de schimb şi a hameiului, Cehoslovacia, ceea ce justifică preţul ridicat, pentru acele vremuri, al berii turdene, care se vindea cu 3 lei.

În deceniul trei al secolului XX denumirea întreprinderii a fost schimbată în „Fabrica de Bere Turdeana”.
Din lucrarea „Judeţul Turda – schiţă monografică” semnată de Petru Suciu (primul director român, de după Unirea cea Mare, a Liceului Ferdinand, numit apoi Mihai Viteazul), editată în 1929, aflăm că în anul 1928 Fabrica de bere „Turdeana” cu sediul în Turda, avea un capital social de 7 500 000 lei şi o capacitate de producţie anuală de 25 000 hectolitri, adică 50 000 000 lei. Dacă în anul 1918 la fabrica de bere lucrau 130 de muncitori, în 1928 numărul acestora scăzuse la 60, dintre care 57 erau români.Combustibilul folosit era gazul metan iar puterea maşinilor era de 390 CP.

În anul 1928, prin fuziunea Fabricii de bere Czell Friedrich și Fii, care avea74 de angajați, și Fabrica de bere Mendel din Turda, lua ființă Fabrica de bere Ursus. După fuziune, numărul angajaților a scăzut semnificativ, dar a crescut valoarea capitalului învestit.

În conformitate cu statistica industrială a statului român, publicată în anul 1930, fabrica reprezenta o investiție de 42,5 milioane lei și avea 73 de angajați. La sfârșitul deceniului 4, fabrica avea 52 de angajați și producea 55 000 hectolitri de bere. De fapt, fabrica de bere din Turda a fost cumpărată, cu marcă cu tot, de „Fabrica de Bere Ursus” din Cluj-Napoca, numele nou înfiinţatei întreprinderi fiind „Fabricile de bere unite din Cluj şi Turda Ursus SA”.

Treptat, producţia de bere turdeană s-a redus, ajungându-se ca utilajele acestei fabrici să fie mutate la Ursus Cluj, pentru a mări capacitatea de producţie a acesteia. La Turda a rămas să funcţioneze doar o secţie de producere a malţului, pentru fabrica din Cluj.

La începutul anilor 40 ai secolului XX, fabrica de bere a fost cumpărată de turdeanul Herman Ausländer, dar curând a izbucnit cel de-al doilea război mondial și fabrica a fost închisă, iar clădirea dezafectată. După încheierea războiului, în anul 1945, fabrica turdeană și-a reluat activitatea sub tutelă clujeană.

Într-o statistică a Ministerul Industriei și Comerțului din anul 1947, la capitolul Direcția Generală a Prețurilor – Produse alimentare, la poziția 59 se menționa: „Corespondenţă calculaţii şi facturi privind calcularea preţurilor de vânzare la diverse sorturi de rom şi licheur fabricate de fabricile de bere unite „Ursus”din Cluj şi Turda” iar la poziția 71 „Corespondenţă calculaţii şi facturi privind calcularea preţurilor de vânzare la rom şi licheuri speciale fabricate de firma „Princz Alexandru” din Turda.” Din acele însemnări rezultă că în secția de la Turda, pe lângă malț se produceau băuturi alcoolice spirtoase.

La 11 iunie 1948, Fabrica de bere Ursus din Cluj şi secţia sa producătoare de malţ din Turda, au fost naţionalizate. Ajunsă în proprietatea statului, fabrica a funcţionat sub numele de Întreprinderea „Înainte”.

În anul 1963, în documentaţia întocmită cu ocazia unor reparaţii capitale, se menţiona faptul că la Fabrica de malţ din Turda s-au efectuat reparaţii exterioare la clădirea principală, la pavilionul administrativ şi la cel de locuinţe.

După 1989 și după privatizarea „Fabricii Ursus” patronii străini au decis închiderea definitivă a fabricii de bere din Turda.

În 1992 fabrica a fost preluată de Brau und Brunnen (Germania), iar în 1996, de South African Breweries, care a dezafectat-o.

În primăvara anului 2004, clădirea fabricii de bere din Turda a fost cumpărată de „Turda Development, Regent House Properties” firmă a familiei Raţiu, cu intenţia declarată de a repune în funcţiune acolo o mică fabrică de bere, cu o grădină unde turdenii să petreacă, din nou, ca în vremurile frumoase din perioada interbelică (cum îşi aminteşte avocatul Sever Mureşan, de la cazanele fabricii, prin conducte, berea era adusă direct la mesele din grădina de vară, muşteriii autoservindu-se direct de la robinet) dar şi după război, până chiar în anii 80 ai secolului trecut.

Timp de decenii, Grădina de vară a Fabricii de berea fost unul din locurile de întâlnire a muncitorilor turdeni, după obositoarele ore de muncă, în drumul lor spre casă. La sărbători grădina de bere devenea neîncăpătoare pentru mulțimea turdenilor amatori de răcoritoarea băutură slab alcoolică, dornici de a depăna amintiri hazlii și de a stabili noi prietenii. Grădina era și un loc preferat de tinerii însurăței pentru organizarea nunții. De asemenea, personalul de locomotivă de la Depoul/Remiza Turda, după încheierea examenelor profesionale anuale tot acolo se întâlnea, la o bere și câțiva mici.

Familia Raţiu şi-a mai propus ca în incinta fostei Fabrici de bere să amenajeze o piaţă agroalimentară accesibilă fermierilor din zonă şi un spaţiu pentru procesarea, prin deshidratare, a legumelor şi fructelor producătorilor din Turda şi din comunele limitrofe.

O perioadă, curtea fabricii de bere din Turda a adăpostit aproximativ 300 de câini fără adăpost şi a găzduit, de câteva ori, trupe de circ. S-a încercat și cu un târg de vechituri, organizat acolo în fiecare zi de vineri, dar inițiativa nu a avut succes.

În cadrul programului de reabilitare, familia Rațiu și-a propus, prin proiectul „Fabrica de Timp Liber”, început în 2012, repararea şi amenajarea incintei ca spaţiu verde public.

Conform studiului realizat în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură din Cluj, la fosta fabrică de bere din Turda urma să se construiască un hotel pentru tineri, un restaurant-cafenea, o berărie artizanală cu terasă, un muzeu dedicat istoriei fabricii, un teatru studio, ateliere de creație, galerii pentru mici producători, spații pentru artiști, camere de oaspeți, și o sală de conferințe. Din toate acestea nu s-a materializat decât refacerea parțială a clădirii. Acolo funcționează Centrul Comunitar ”Fabrica de Timp Liber”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.