Turda, considerată una dintre cele mai vechi localități ale Transilvaniei, a înglobat de-a lungul istoriei sale, o serie de alte mici așezări care au marcat profund evoluția sa teritorială. În proximitate și mai cu seamă în preajma exploatărilor de sare din Evul Mediu, au existat mai multe așezări menționate documentar dintre care unele au dispărut iar altele au fost înglobate orașului încă din perioada medievală. Deși arheologic majoritatea neidentificate, aceste așezări au existat, relația lor de dependență față de Turda Veche, localitate atestată încă din anul 1075, fiind pentru unele de necontestat.

Am considerat necesară prezentarea așezărilor mai importante menționate în documentele medievale, ce au marcat ulterior evoluția urbanistică a localității. Demersul nostru, bazat pe bibliografia consultată și pe rezultatul cercetărilor arheologice efectuate în decursul ultimelor două decenii, a încercat și identificarea acestor localități în teren.

Turda Veche este localitatea care a înglobat o parte a acestor așezări. Cercetările arheologice din ultimii ani au confirmat existența locuirii în perioada medievală în actuala zonă centrală a orașului. Existența acestei localități și cel puțin a unui lăcaș de cult ridicat la cumpăna veacurilor al XIII-lea și al XIV-lea nu poate fi pusă la îndoială.

Localități din apropierea exploatărilor de sare

Este greu de crezut că nucleul de bază al orașului medieval Turda l-ar fi constituit așezarea din jurul ocnelor de sare cum s-a susținut, dar care fără îndoială a deținut un rol important în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Se pare că în apropierea ocnelor existau chiar mai multe așezări, legate în mod direct de exploatările de sare din zonă. Numai pentru teritoriul cuprins între ocnele medievale și până la vărsarea Văii Sărate în Arieș, au fost identificate, conform surselor istoriografice, mai multe localități, astăzi dispărute. Printre acestea se numără localități precum: Vizelmenttelek, Udvarnoktelek (Sesia Udvornicului) sau Kölked, urmele lor fiind vizibile la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cercetările efectuate în ultimul deceniu au avut drept scop identificarea uneia dintre așezările menționate, Kölked, ce apare  într-una dintre diplomele emise de către ultimul monarh arpadian.

Localitatea apare menționată într-un document emis de cancelaria regelui Ungariei, Andrei al III-lea Venețianul (1290-1301), în anul 1291 ca fiind nelocuită. Situată la mică distanță de exploatările de sare, așezarea împreună cu terenurile aparținătoare situate în zona Văii Sărate a fost donată de rege orașului Turda. Alte localități precum: Tordaakna și cetatea banului Mikud (Sânmiclăuș), apar în documente în contextul pustiirii așezărilor menționate anterior și distruse în timpul celei de a doua invazii tătaro-mongole, din anul 1285.

Cercetarea arheologică efectuată în anul 2009 nu a reușit identificarea așezărilor medievale menționate documentar, acest fapt datorându-se și intervențiilor de terasare care au fost efectuate în perioada modernă. În anul anterior cercetării, zona a fost afectată de lucrările neautorizate ale unei firme, prin care s-au distrus o necropolă din această perioadă istorică.

La vest de necropola descoperită, la o distanță de cca. 0,5 – 1 km.,  au fost observate după arătura de toamnă a terenului, numeroase fragmente ceramice răspândite pe o suprafață întinsă, ce pot fi atribuite mai multor perioade istorice. Nu este exclusă posibilitatea existenței unei(or) așezări locuite o perioadă mai îndelungată.

Localități înglobate orașului Turda

Dependent de cetatea Turda și ulterior înglobat localității, a fost satul Sînmiclăuș (Szentmiklos). Aflat în posesia banului Mikud, acesta a fost cedat în anul 1288 episcopului Transilvaniei. O altă așezare alipită orașului aflată pentru o bună perioadă în posesia Capitlului din Arad a fost satul Bisericani (Egyhazfalva sau Satul Bisericii). Localizarea primei așezări amintite, era la sud de orașul actual, iar a celeilalte puțin mai spre nord, ambele fiind situate pe malul stâng al Arieșului. Un document din anul 1276 face precizări legate de hotarele dintre cele două localități.

Pentru Sânmiclăuș deținem informații despre existența unei biserici (azi dispărută), și a unor proprietăți pe care episcopul Transilvaniei le deținea aici în anul 1406 (o casă din piatră, o curie și o moară). Într-un act de donație emis în anul 1440 de regele Ungariei, Vladislav I (1440-1444), Sânmiclăușul era localizat pe malul râului Arieș, lângă locul unde se vămuia sarea extrasă de la ocnele din Turda.

În cursul unor periegheze efectuate de către Orbán Balázs în 1886, au fost identificate ruinele unei cetăți pe malul râului Arieș din a cărei ziduri s-a folosit piatră pentru construirea unei mori din apropiere. Dacă ar fi să-l credem pe istoricul ungur, construcția, de formă patrulateră, avea, pe direcția Est-Vest, 120 de pași, iar pe Nord-Sud, 70 de pași.  Orban văzuse tot atunci și urme ale unei fortificații în jurul ruinelor acestei cetății.

Un alt pasionat al istoriei orașului, Csipkés Elek, menționează la începutul secolului al XIX-lea în monografia orașului, o cetate lângă Arieş, pe şesul de la poalele dealului unde a fost edificat castrul roman. Aceasta apare menționată și în documentele medievale. Cetatea fost distrusă de invaziile tătare de la mijlocul secolului al XIII-lea și părăsită cel mai probabil la scurt timp de la derularea evenimentelor. Donată în repetate rânduri de regii Ungariei: Vladislav I (1441) și urmașii acestuia Ladislau V Postumul (1453) și Matia Corvin (1465), unor familii nobiliare, cetatea nu a mai fost refăcută.

Sânmiclăușul ar putea fi localizat în zona cuprinsă între râul Arieș (malul stâng), Fabrica de Bere, Pârâul Săndulești, străzile: Panait Cerna, Cheii și fosta Piață Ecaterina Varga, acolo unde odinioară fusese edificat orașul roman.

Localitatea Bisericani a fost menţionată prima dată în 1391, într-o copie a unei diplome din anul 1177. Localitatea este amintită în mod repetat, la sfârșitul secolului al XIV-lea și în cel următor, în contextul unor litigii cu Turda Veche, privind posesiunile și hotarele satului, disensiuni care s-au amplificat pe parcursul secolului al XVI-lea.

Biserica, atestată documentar într-un act de donație al regelui Ungariei, Bela IV (1235-1270), este singurul, care menționează hramul acesteia – Sf. Nicolae. Existența lăcașului de cult nu poate fi pusă la îndoială, fiind menționat alături de casa preotului și de cimitir, de către trei principi ai Transilavaniei: Gabriel Bethlen (1627), Gheorghe Rákóczi I (1631) și Gheorghe Rákóczi II (1656). Așezarea presupunea cel mai probabil și existența altor construcții care până în prezent nu au fost identificate arheologic. Totuși documentele vorbesc despre prezența unui învățător și a unei școli, menționată în contextul unei donații a principelui Gheorghe Rákóczi I, în anul 1634. Alte construcții de mai mică importanță, precum locuințele curatorilor bisericii, sunt menționate în documente emise de același principe șase ani mai târziu.

S-au păstrat puţine date despre clădirea de cult în sine. Multe informații au fost preluate din istoriografia secolului al XIX-lea, de la istoricii unguri Kővári László și Orbán Balázs. În acest context este menționată și incinta de apărare din jurul lăcașului de cult.

După preluarea bisericii de către enoriașii lutherani, în secolul al XVIII-lea, aceasta fost reconstruită. Biserica a fost demolată de către autoritățile comuniste în anul 1986 (Fig. 1).

Așezarea a fost înglobată orașului Turda Veche în anul 1602. Ea ar putea fi localizată în zona Parcului Central și în cea a străzilor: Războieni, Aurel Vlaicu și Libertății.

O altă așezare menționată pe malul stâng al Arieșului lângă Sânmiclăuș, dar mai spre vest, situată undeva între Turda și Cheile Turzii și înglobată orașului, a fost Kerekegyház. Orbán Balázs presupune că satul se unea cu Turda şi trebuie căutat în hotarul sud-vestic al oraşului. Toponimul kerekegyház, în traducere, biserică rotundă, se referă cel mai probabil la forma lăcașului de cult şi are numeroase analogii. Orbán a observat pe hotarul denumit atunci Szentlélek urmele unei biserici cu plan circular. Chiar dacă aceasta nu a fost identificată în teren, pe baza toponimelor păstrate, putem presupune totuși existența ei.

Localitatea a fost menţionată în anii 1279 şi 1288. În 1291 Kerekegyház apare printre localităţile care aparţineau cetăţii Turda şi care au fost donate de regele Ungariei, Andrei III Venețianul, secuilor din Scaunul Arieșului. Ultima menționare a localităţii cunoscută nouă datează din anul 1311.

Altă așezare care a fost alipită orașului și asupra căreia nu vom insista, a fost Turda Nouă.  La cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, necesitatea deschiderii unor noi exploatări de sare a dus la colonizarea unei populații și la formarea unei noi entități teritoriale, Turda Nouă. Aflată la cca 2 km distanță nord-vest de Turda Veche, aceasta este atestată în registrul dijmelor papale din anii 1332-1336. Localitatea s-a unificat cu Turda Veche în anul 1665.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.