• 30 septembrie 2021

Eveniment în premieră: Între două lumi. Misiunea greco-catolică română în Franța – 75 de ani

Încă un semn de apreciere pentru revista Ecouri, publicația culturală a Turzii, a sosit de la Paris (Franța). Asociația La…

 Eveniment în premieră: Între două lumi. Misiunea greco-catolică română în Franța – 75 de ani

Încă un semn de apreciere pentru revista Ecouri, publicația culturală a Turzii, a sosit de la Paris (Franța). Asociația La Maison Roumaine, prin președintele acesteia, prof. univ. dr. Alexandre Herlea, ministrul Integrării Europene între anii 1996 – 1999, l-a invitat pe redactorul-șef al revistei turdene, Emil Hălăștuan, la un eveniment ce va avea loc sâmbătă, 2 și duminică, 3 octombrie, în capitala Franței, pentru a marca împlinirea a 75 de ani de activitate a Misiunii Greco-Catolice Române în Hexagon.

Profesorul universitar dr. Theodore Bucur, membru al asociației La Maison Roumaine, a precizat că invitația adresată redactorului-șef al revistei Ecouri reprezintă o recunoaștere a eforturilor făcute de membrii colectivului redacțional al publicației culturale turdene pentru păstrarea elementelor identitare ale națiunii române, deziderat exprimat de sintagma Verticalitate prin Tradiții, Cultură și Credință, plasată sub numele acesteia.

Aceleași trei coordonate, ce alcătuiesc sistemul de referință la care se raportează identitatea spirituală a poporului român, constituie pilonii de rezistență prin care comunitățile românești din străinătate păstrează vie flacăra ce hrănește elementele identității unei națiuni. În comunitățile românilor greco-catolici din Franța spiritualitatea românească se păstrează vie, spre deosebire de România, unde tradițiile, cultura și credința se îndreaptă spre extincție, sub tirul continuu al forțelor ce doresc transformarea națiunii române într-o populație, a explicat Theodore Bucur însemnătatea marcării a trei sferturi de veac de existență a comunităților greco-catolice românești în Franța.

Acesta a mai menționat că astfel de comunități puternice, de rit creștin greco-catolic, există și în SUA, Canada sau Noua Zeelandă. De aceea, Theodore Bucur consideră că revista Ecouri, ce a dobândit, în trei ani și jumătate de la prima apariție, un prestigiu ce se consolidează de la un număr la altul, ar trebui să aspire spre o dimensiune internațională, deoarece românii din diaspora apreciază demersurile menite să contribuie la menținerea în viață a spiritualității neamului românesc.

Manifestările prin care se va marca, la Paris, împlinirea a 75 de ani de la înființarea Misiunii Greco-Catolice Române, din Franța, ce vor beneficia de înaltul patronaj al Preafericitului Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România și al Excelenței Sale, Monseniorul Michel Aupetit, Arhiepiscopul Parisului și Ordinar pentru catolicii orientali din Franța, se vor desfășura pe parcursul a două zile. Sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 16, la Collège des Bernardins, va avea loc o conferință cu tema Biserica Greco-Catolică Română – un pod către Occident. Duminică, 3 octombrie, de la ora 13, preotul Mihai Marina, paroh al Parohiei Greco-Romano-Catolice Sfântul Gheorghe, din Paris, va oficia Sfânta Liturghie la Bazilica Sacré Coeur, în prezența Excelenței Sale, Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, a Excelenței Sale, Claudiu Pop, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla și a Excelenței Sale, Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Blajului și Vizitator apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa de Vest.

Capela-Misiunii-Greco-Catolice-Romane-Paris-Franta

Misiunea Greco-Catolică Română din Paris, fondată de către preotul Gheorghe Surdu, în 1946, îşi are sediul în 38, rue Ribera, 75016, Paris, Île-de-France (metrou Jasmin), din arondismentul 16. Părintele Gheorghe Surdu a studiat teologia la Blaj şi la Strasbourg, iar apoi, în 1944 a fost numit capelan al românilor greco-catolici. Ulterior, preotul Gheorghe Surdu a fondat Misiunea Greco-Catolică din Paris, această insulă românească liberă, pe pământul ospitalier al Franţei.

Înfiinţarea acestui aşezământ s-a bucurat de sprijinul preţios al autorităţilor catolice: Monsenieur Charles Lagier, directorul general al asociaţiei L’Oeuvre d’Orient, Episcopul Roger Beaussart, auxiliar al Arhiepiscopului de la Paris şi Cardinalul Eugene Tisserand, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, de la Roma.

La scurt timp după înfiinţarea Misiunii, părintele fondator Gheorghe Surdu a plecat în România, unde, printr-un concurs tragic de circumstanţe, a fost oprit la graniţă, fiind acuzat de spionaj în favoarea Occidentului, condamnat şi încarcerat de două ori. Toate acestea s-au întâmplat în epoca terorii comuniste, când Biserica Greco-Catolică din România era desfiinţată.

Părintele Gheorghe Surdu a revenit la Paris abia în anul 1991. Cardinalul Jean-Marie Lustiger i-a încredințat sarcina de a păstori Misiunea Greco-Catolică din capitala Franței, unde, după cum spunea Gheorghe Surdu, însuși a aruncat un bob de grâu românesc, de credinţă şi speranţă.

Sfintele Liturghii duminicale se celebrează din anul 2005, cu începere de la orele 11, în Capela

Capela surorilor Marie Reparatrice, din Paris

Surorilor Marie Réparatrice, din 31 rue Michel-Ange, 75016 Paris (metrou Michel Ange Molitor, liniile 9-10), iar din anul 2019, în duminica a doua şi în duminica a patra din fiecare lună, de la ora 9, în Capela Sainte Thérèse din Blanc Mesnil, 52, avenue Danielle Casanova, 93150 Le Blanc Mesnil.

Astăzi, cu mai mult de două mii de credincioşi în zona pariziană, Misiunea Greco-Catolică Română oferă imaginea unei Biserici tinere care se ridică din cenuşă. Diverse activităţi pastorale şi culturale, conferinţe şi expoziţii, oferite publicului francez şi român, arată vitalitatea acestei comunităţi.

Misiunea Greco-Catolică Română se află sub jurisdicţia Ordinariatului pentru catolicii orientali din Franţa, condus de Arhiepiscopul de Paris, Monsenieur  Michel Aupetit, în deplină comuniune cu ierarhia Bisericii Greco-Catolice din România.

(Sursa prezentării Misiunii Greco-Catolice Române din Paris: preot Cristian Crişan – https://www.parohiigreco-catolice.ro).

Sursa fotografiilor: https://www.parohiigreco-catolice.ro