de LADÁNYI Emese & Emil HĂLĂȘTUAN
Depănate în decursul unor conversații cu Indrei Rațiu, fiul cel mai mare al fostului deputat Ion Rațiu, amfitrion cu statut permanent al imobilului din Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, din Turda, cunoscut îndeobște drept Casa Rațiu, amintirile, așternute în slovă scrisă de către Brîndușa Apostol, constituie subiectul cărții ”Conversații cu Indrei Rațiu” lansată marți, 20 septembrie, la sala de conferințe a Centrului Rațiu pentru Democrație, aflat la adresa sus-menționată.
Volumul, publicat la editura Napoca Star, într-o ediție de lux, cu coperți cartonate și

supracoperte, ilustrate cu imagini sobre, în nota locului unde trăiește protagonistul cărții, Indrei Rațiu, înfățișează, în 228 de pagini, povestea unui om, a cărui personalitate a devenit emblematică pentru casa din Turda a vestitei familii Rațiu, una ”de cursă lungă” în istoria Transilvaniei, ce a dat țării politicieni precum memorandistul Ioan Rațiu (”Existența unui popor nu se discută, ea se afirmă”), politicieni, precum Ion Rațiu, prelați, ctitori de așezăminte, de la biserici la asociații ce și-au lăsat amprenta asupra Turzii, orașul de baștină, unde a revenit și Indrei Rațiu, în 2004, când s-a întors la rădăcinile familiei sale, ca să-și altoiască originea anglo-saxonă cu seva strămoșilor.
Împărțită în două secțiuni, cartea Brîndușei Apostol seamănă cu un sipet cu două sertare, în care se păstrează amintirile Casei Rațiu, a cărei viață a început cu 18 ani în urmă. În primul ”sertar” sau, hai să-l numim ”cel din față” cititorul îl va descoperi pe ”omul Indrei Rațiu” care, în timpul conversațiilor avute cu autoarea și-a etalat pe ”masa de scris” crâmpeie de amintiri, din fragedă pruncie și până la zi. Din acest material, oferit cu franchețe și sinceritate de subiectul cărții, Brîndușa Apostol a încercat să-l reconstituie pe Indrei Rațiu așa cum transpare acesta din amintirile sale.

După ”portretul-robot” confecționat cu materialul clientului, așezat temeinic în ”primul sertar” au urmat ”Amintirile din Casa Rațiu” evocate de către membrii familiei, Nicolae, fratele mai mic al lui Indrei, prima sa soție, Ioana Rațiu, mama fiului său Alexandru, respectiv cea de-a doua sa soție, Pamela, amfitrioana de azi a casei. Galeria familiei este completată cu mărturii despre Indrei Rațiu, primite din partea rudeniilor sale, mai ales a celor din partea mamei, lady Elisabeth Pilkington Rațiu. Imaginea lui Indrei Rațiu, alcătuită din impresiile oamenilor care s-au aflat în compania sa la Casa Rațiu, în virtutea rolurilor acestora, de angajați, colaboratori sau alți prieteni ai familiei, este completată cu alte circa 40 de mărturii.
Cartea ”Amintiri din Casa Rațiu – Conversații cu Indrei Rațiu” ușor de citit, reprezintă o incursiune în istoria ultimilor 18 ani a imobilului de la adresa Piața 1 Decembrie 1918, unde în acest răstimp s-au clădit prietenii, s-au realizat lucruri ce au îmbogățit zestrea spirituală a Turzii, s-au consumat bucurii și tristeți. Într-un cuvânt, în Casa Rațiu din Turda a locuit și continuă să locuiască viața. Și una din amprentele prin care se poate identifica această viață poartă numele lui Indrei Rațiu, care, în cursul existenței sale și-a dorit să însemne ceva mai mult decât ”fiul lui Ion Rațiu”. Cine are curiozitatea să afle în ce măsură a reușit Indrei Rațiu să își împlinească acest deziderat, își poate satisface dorința prin citirea acestei cărți, ce se constituie într-un eveniment editorial marcant pentru viața culturală a Turzii.
Brîndușa Apostol:
“Am trăit încununarea unui an de muncă. O muncă de documentare, interviuri, traduceri, de ales și editat poze, din care două luni exclusiv ocupate cu tehnoredactarea. Sunt recunoscătoare anilor de muncă în presa scrisă, ce mi-au construit experiența fără de care nu aș fi putut duce la bun sfârșit acest proiect de suflet.
De suflet a fost și lansarea cărții Conversații cu Indrei Rațiu. Amintiri din Casa Rațiu. O celebrare a viziunii și inițiativei în construirea Centrului Rațiu pentru Democrație.
Mulțumesc familiei domnului Indrei Rațiu pentru că a avut încredere în acest proiect și mi-a acordat tot sprijinul. Mulțumesc colegilor și prietenilor, parte integrantă din acest proiect. Mulțumesc domnului Radu Vida pentru cuvântul înainte scris acestei lucrări.
Mulți dintre dumneavoastră cunosc activitatea d-lui Indrei. Din carte îi vor cunoaște și sufletul. Dorința familiei și a echipei este de a-i aduce un omagiu pentru întreaga activitate depusă aici, în casa familiei Rațiu, dar în principal pentru viziunea care a pus-o în practică la ridicarea acestui edificiu.”
***
O seară nemaipomenită și emoționantă între prieteni și familie – cam așa se poate caracteriza seara lansării cărții dedicată lui Indrei Rațiu. Parcă ne cunoșteam cu toții de-o viață, indiferent că veneam din satul din vecinătatea Turzii ori de pe cealaltă parte a globului. Era și firesc să fie așa. Ne aflam în casa în care se promovează democrația ca mod de viață. Și nu doar prin vorbe. Cartea este binevenită și completează, poate aduce o latură mai umană și mai sensibilă memoriilor și cărților scrise de Ion Rațiu, publicate cu ceva timp în urmă de familia fostului om politic.
Zâmbetele dar și lacrimile se aflau la locul lor, fie că erau stârnite de amintiri dragi ori de realități cotidiene. Ne-am adus aminte ori am auzit de pățanii grozave, situații câteodată nemaivăzute, sentimente nemaitrăite, am vorbit despre cum Indrei și Casa Rațiu, cu toate proiectele și programele ce se desfășoară acolo, a influențat sau chiar a format viața unora, societatea, comunitatea turdeană.
Ochii lui Indrei Rațiu străluceau de emoția care plutea și ea prin aer. Cei 18 ani de lucru altruist, neîntrerupt, au fost răsplătiți cu îmbrățișări, cuvinte frumoase, zâmbete sincere și urări de bine. Statul la rând pentru a primi exemplarele din carte, semnate de Indrei ”omul din carte” și de Brîndușa Apostol, ca și autor, a semănat cu așteptarea Crăciunului. Cu sufletele frumos curățate și pregătite parcă de sărbătoare le–am spus cu toții: MULȚUMESC!
Foto: Sebastian LUCA