Cunoscutul epigramist clujean s-a născut în 27 aprilie 1940, în comuna Geoagiu de Sus, județul Alba. Absolvă liceul teoretic la Alba Iulia ( 1959 ), apoi Școala Tehnică Sanitară la Sibiu. După scurte peregrinări prin Sibiu și Mediaș, unde desfășoară și o activitate actoricească intensă, se stabilește la Cluj – Napoca, unde activează în domeniul sanitar. Devine membru al Cenaclului Epigramiștilor Clujeni, Satiricon, vicepreședinte mulți ani, iar în ianuarie 2013 este ales președintele cenaclului. Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România și al Ligii Scriitorilor Români. A devenit Cetățean de Onoare al comunei natale și Senior al Cetății Cluj. Colaborează la toate publicațiile de epigramă din țară, prezent în peste 60 de antologii și volume colective de epigrame și umor. Posesor a peste 130 de premii și diplome la concursuri de gen.

Vizita mare se numește a 15-a carte a valorosului epigramist contemporan Eugen Albu, subintitulată Catrene compensate, apărută de curând la editura clujeană Ecou Transilvan. Valoarea cărții se extinde cel puțin întreit, prin valoarea intrinsecă, prin valoarea colaboratorilor și, în mod remarcabil, prin semnalul luminos pe care îl exprimă, anume sărbătorirea octogenarului autor.

După Cuvântul autorului – o succintă biobibliografie, susținută cu catrene elocvente – sunt tipărite două prefețe, semnate de George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România (Un cavaler al epigramei: „În calitatea sa de distins și devotat slujitor al unei specii literare emblematice pentru literatura română, Eugen Albu merită cu prisosință titlul de noblețe sub care așezăm considerațiile noastre…”) și de Radu Munteanu ( Lectori salutem, un salut al cititorilor, prin care gândul epigramistului „se regăsește în versuri tematice, pornind de la măruntul fapt al zilei și ajungând la adevărate sinteze”).

În carte există valoroase epigrame, madrigaluri, epitafuri, glume versificate, iar tematica este diversă: lumea medicală, boala, faptele notabile ale medicilor, sărăcia condiția de pensionar, bătrânețea, corupția, prostia, femeia/soția, factorul politic, autorul însuși…Creațiile sunt ordonate în două capitole, Atelierul de catrene și Medici și…doctori,  compuse, la rândul lor, din 27 de subcapitole.

Al treilea capitol al cărții se intitulează Cufărul Pandorei, subintitulat Impresii și aprecieri. Bunăoară prof. univ. dr. Onufrie Vințeler îl situează pe autor „printre cei mai de seamă epigramiști români din toate timpurile”, profesoara Antonia Bodea numește epigrama cifru al înțelepciunii, iar autorul omagiat este „apreciat astăzi ca cel mai mare epigramist din cultura română”.  Dr. Elis Râpeanu afirmă că „multe din epigramile sale /…/ se înrudesc cu aforismul”… „determină semne de întrebare” iar Silvia Popescu ne asigură că fiecare carte semnată de Eugen Albu devine „un tezaur de creație, har și lumină”.

Semnează în continuare texte elogioase Cristina Drăniceanu: „Eugen Albu, prin opera sa, va rămâne un Ulise contemporan”; Ady Drăgoianu realizează un ingenios acrostih, Florin Piersic „Privindu-l pe Eugen Albu, de la înălțimea vârstei sale, putem să zicem că este vulturul epigramei românești, asta vis-a-vis de faptul că Președintele Uniunii lor de creație este domnul George Corbu”; Dorel Vișan apreciază că Eugen Albu „face parte dintre cei puțini care rămân în conștiința cititorilor prin profunzime și coerență”; prof. univ. dr. Cristian Cheșuț: creațiile sale „sunt imaculate ca omul de zăpadă, peste care ninge la vremea sărbătorilor de iarnă”; Mihai Batog – Bujeniță: „ironia blajină (și) umorul fin se împletesc armonios”. Vasile Larco îl situează pe Eugen Albu „printre seniorii epigramei românești”iar Gavril Moisa îl asemuiește cu un „stâlp al epigramei românești contemporane, plasat în plutonul de elită al acesteia”. Eugen Deutsch l-a înnobilat cui titlul de „Marele Senior al Cetății Epigramei” în vreme ce Petru Ioan Gârda îl descrie pe Eugen Albu drept „un munte de talent, multe dintre epigramele sale fiind folclor de ani, sau zeci de ani de zile”. Mai departe, Ștefan-Cornel Rodean a constatat că Eugen Albu ”practică un umor superior, bazat pe inteligență și pe bun simț”. Seria aprecierilor o continuă epigramiști din diferite zone geografice ale țării, precum Savin Neamțu: „epigramele lui Eugen Albu sunt pilula vindecătoare, când sufletul mi-e înnourat și izvor de voie bună când norii s-au risipit”; Ionel Iacob – Bencei: ”face parte din primul pluton al epigramiștilor români contemporani”; George Petrone: „muzele au fost generoase cu tânărul octogenar” de aceea el rămâne „stăpân încercat al abilității versificației și înveșmântării într-o prozodie fără cusur”.

Sfârșesc prezentarea acestei cărți încărcate cu limpezi cugetări și cu clare îndemnuri la normalitate, relevând încă o dată întreita sa valoare, absolut convingătoare. Apelez în final la înțelepciunea scriitorului Cornel Udrea, din al cărui text tipărit pe ultima copertă extrag următoarele fraze scrise cu admirație: Comparat cu personajul mitologic Sisif, „Eugen Albu duce acel bolovan indisciplinat cu ușurința alpinistului, mergând pe câmpie! Zeci de ani de trudă, mii și mii de epigrame: asta înseamnă să trăiești pentru epigramă.” Iată, transcriu epigrama dedicată de Cornel Udrea lui Eugen Albu:

Eugen fără catren

Ar avea un trist destin;

Ca o gară fără tren,

Ca o cramă fără vin…

 

Vizita mare – selecții din carte

În primii șapte ani de-acasă

Am învățat de la părinți

Că omenia-i floare-aleasă

Ce nu se vinde pe arginți.

 

Deși mi-e vârsta spre apus,

Doar douăzeci de ani am, dar

Nu de  când barza m-a adus,

Ci pân^la primul Centenar.

 

A patra oară împlinesc

A douăzecea primăvară

Și să dea Domnul să trăiesc

S-o împlinesc și-a cincea oară.

 

Și n-am motive de regret,

Conduc, grăbindu-mă încet.

La polițiști le dau dreptate

Și proștilor prioritate.

 

De când mănânc doar coji de pâine,

Am sentimentul că sunt câine

Și, consultat de-un psihiatru,

S-a și mirat ce bine latru.

 

Din zi în zi mai greu trăim,

Că-i tot mai multă sărăcie,

Dar și mai greu o să ne fie

În caz că încă nu murim.

 

Avem atâtea farmacii,

Ceea ce nu e lucru grav,

Și-n viitor cred că va fi

O farmacie, un bolnav.

 

Când văd reclame la mâncare,

Pensionarii se întrec

Să demonstreze fiecare

Cu câtă poftă-nghit în sec.

 

Cum toate sunt cu susu-n jos,

În țară-s lupte nemiloase:

Cei tari se luptă pentru os,

Cei slabi se luptă pentru oase.

 

Mi-am întrebat recent nevasta:

Să mor, tu cum crezi că-i mai bine-

De frig în iarna care vine,

Sau subnutrit în toamna asta?

 

Corupția la noi în țară

Atunci când spun că n-o să moară,

Sunt ferm convins că nu greșesc,

Căci mii de doctori o-ngrijesc.

 

Picioarele mi-s tot mai grele

Și mă încurcă la umblat,

De-aceea nici nu scriu cu ele,

Oricât aș fi de inspirat.

 

Mă doare fiecare os

Și umblu-ngrozitor de greu,

Da-i mulțumesc lui Dumnezeu

Că am bastonul sănătos.

 

Cei ce-au ajuns la vârsta-a treia

Nu sunt bătrânii, propriu-zis:

Bătrâni nu sunt decât aceia

Ce-au renunțat la orice vis!

 

Când este vorba de prostie,

Afirm, oricâți dușmani îmi fac,

Că este-o gravă maladie,

Dar ce-i mai grav – nu are leac.

 

Când și soția e bărbat,

Nu este greu să bagi de seamă

Că tare ne-am civilizat,

Că nu mai înjurăm de mamă.

 

Am mari motive să compar,

Fiind tot mai slab și mai rahitic,

Regimul meu alimentar

Cu cel politic.

 

Din coate-atât de mult au dat

Spre a ne smulge câte-un vot,

Că patru ani care-au urmat

I-a chinuit durerea-n cot.

 

Când de pe scara unui gând

Privesc spre oameni cu mult har,

Constat că ei nu mor nicicând,

Doar că se nasc extrem de rar.

 

Avem atâtea mari valori

Ce vor rămâne în anale

Și cei mai mari ambasadori

Ai școlii noastre medicale.

 

Regret când văd că fără rost

Spun mulți de medici, chiar și rele,

Când știu că ei de n-ar fi fost

Eram azi oale și ulcele.

 

O recunosc, c-așa e etic,

Iubita mea, și-mi pare rău,

Că nu mai sunt de nasul tău

De când l-ai operat estetic.

 

Își pune-asemenea speranță

În cele sfinte soacra mea,

Că-aleargă după ambulanță

Să pupe crucea de pe ea.

 

Statisticile ne arată

Că o persoană e călcată

Din oră-n oră pe șosea…

Mă-ntreb, ce-or fi având cu ea?

 

Mi-a spus medicul, țin minte,

Nu cumva să beau alcool

Ca rușii, pe stomacul gol,

Și trag o votcă înainte.

 

Chiar popa s-a scandalizat

Că au venit c-un mire beat,

Dar socrul mic jură pe cruce

Că treaz nu l-au putut aduce

 

Sunt ferm convins că nu există

La ora actuală-n lume

O altă țară-atât de tristă,

Deși ne ținem doar de glume.

 

Făcându-mi șantier în gură,

Cu clește, dălți, elevatoare,

Mi-a scos toți dinții de mâncare,

Dar nu și cei de băutură.

 

Epigrama, evident,

Fină și inteligentă,

Poate fi medicament,

Dar cu acțiune lentă.

 

Nu-mi amintesc exact momentul,

Dar cred că-n pântecele mamei

M-am aflat în clipa când talentul

M-a pus în slujba epigramei.

 

Spre cinstea mea și marea fală,

Atât de multe premii am,

Că nu luam atâtea-n școală

Oricât de mulți ani repetam.

 

Nimic pe oameni nu-i unește

Ca râsul – cineva spunea –

Și ca să te convingi, citește

Această cărțulie-a mea.

Sursa imaginii reprezentative: www.agoramedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.